LifeStyle
Pe schiuri, prin Europa
Autor:Andreea IONETE
Marti, 15 Ianuarie 2013

Odată cu venirea iernii, ne aflăm din nou în căutarea destinaţiei perfecte pentru schi. Alegere nu chiar uşoară, dacă ne gândim că există sute de resorturi numai în Europa, iar fiecare dintre acestea păstrează propriile atuuri şi magia specifică sezonului. Pentru o vacanţă de vis ar trebui să stabiliţi de la bun început ce anume vă doriţi: strat serios de zăpadă, accesibilitate, linişte şi confort sau adrenalină şi petreceri straşnice după schi? Dacă aveţi în plan o astfel de ieşire, sunteţi acoperiţi!
Bineînţeles că atunci când vorbim despre “acoperire” vă gândiţi automat la asigurarea pentru sporturi extreme, este indispensabilă, însă noi vă propunem acum o selecţie de cinci resorturi care să vă îndrume în alegerea pe care o aveţi de făcut!

Les Trois Vallees
pentru diversitate şi dimensiuni

Dacă ceea ce urmăriţi se rezumă la “de toate”, acesta este locul. Este una dintre cele mai mari zone de schi din lume şi cuprinde trei resorturi principale: Courchevel, recunoscută ca fiind cea mai exclusivistă, Meribel şi Val Thorens – staţiunea la cea mai mare altitudine din Europa (2.300 m). În apropiere mai sunt alte cinci staţiuni mai mici - La Tania, Orelle, Brides-les-Bains, Les Menuires şi St. Martin de Belleville, care oferă posibilităţi multiple de cazare, bifând de la opţiuni low-cost, până la pretenţii de 5 stele.
Toate acestea, plus 185 de instalaţii pe cablu cu o capacitate de 260.000 persoane/oră, 1.500 de tunuri de zăpadă şi peste 1.500 de instructori, hotărâţi să facă fericit orice turist.

Chamonix
pentru iubitorii de adrenalină

Locul de naştere al schiului extrem, Chamonix, deţine una dintre cele mai dotate zone de schi şi de snowboard cu pante abrupte din lume. Situat într-o vale cu caneluri foarte aproape de locul unde se întâlnesc Franţa, Italia şi Elveţia, oraşul stă în umbra celui mai înalt vârf din Alpi, Mont Blanc. Un orăşel de munte clasic, cu străzi pietruite şi centru pietonal, o urbe plină de viaţă, ticsită cu tineri dependenţi de adrenalină şi iubitori de riscuri. Suntem în Franţa, deci viaţa de noapte este “dezgheţată“, spaţiile de cazare variind de la hosteluri, la locuinţe de lux, însă Chamonix trăieşte sub stăpânirea muntelui. Regiunea de schi este împărţită în cinci zone, interconectate de un ski bus: Brevent & Flegere, Les Grands Montets, Le Tour & Vallorcine, La Vallee Blanche şi Les Houches

FĂRĂ CASCĂ = FĂRĂ ASIGURARE

Odată alegerea făcută, iubitorilor de adrenalină le mai trebuie doar asigurarea pentru sporturi extreme şi echipamentul de protecţie. Deşi cererea pentru asigurări este in creştere, un studiu AVIVA citat de The Telegraph susţine că trei din cinci practicanţi de sporturi extreme nu sunt acoperiţi corespunzător în faţa riscurilor de pe pârtii, fie din dorinţa de a mai economisi nişte bani, fie dintr-o lipsă de conştientizare. Este adevărat că nici o cască nu te fereşte de accidente, însă reduce drastic şansele de a suferi o rană fatală.
Unele companii de asigurări europene au început să recompenseze prevenţia cu reduceri de primă şi alte tipuri de bonusuri, în timp ce altele impun folosirea căştilor de schi pentru a menţine valabilitatea acoperirii asigurării.

Ischgl
distracţie şi viaţă de noapte

Pentru unii iubitori ai sporturilor de iarnă, petrecerile après-ski sunt cel puţin la fel de importante ca practicarea sportului favorit, Austria şi Franţa fiind principalele rivale. Multe staţiuni sunt tot atât de animate în timpul iernii precum Ibiza pe timp de vară, Ischgl devenind una dintre cele mai în vogă din Europa, cel puţin în rândul tinerilor. În fiecare an, aici se organizează un concert “top of the mountain” cu artişti şi trupe celebre.
Condiţiile de schi sunt excelente, iar zăpada ţine până în mai… asta, în cazul în care mai ajungeţi pe pârtie!
Graniţa Austriei cu Elveţia traversează zona de schi şi puteţi coborî pe partea elveţiană pe una dintre cele mai bune şi mai variate pârtii din Alpi, la baza căreia veţi găsi zona duty-free Samnaun.

Zermatt
pentru pârtii fără sfârşit

Elveţia este recunoscută pentru burgurile clasice în care se practică sporturile de iarnă,  însă Zermatt este perla coroanei. Zermatt se află sub protecţia măreţului şi fabulosului vârf Matterhorn, ca de altfel întreaga Elveţie, şi are trei zone de schi inter-conectate, fiecare cu propriul nod de instalaţii pe cablu accesibile direct din oraş. Oraşul te duce cu gândul mai aproape de poveştile de demult decât de realitatea şi zgomotul metropolelor de astăzi, palpitaţia vieţii fiind adusă aici doar de mişcarea maşinilor  electrice, de lunecarea săniilor sau scrâşnetul trăsurilor trase de cai.
Serviciile sunt studiate până la ultimul detaliu, iar calitatea pârtiilor - exemplară, exact aşa cum vă imaginaţi o staţiune elveţiană de schi, pe scurt, un etalon de perfecţiune.

Jasna

cel mai bun raport calitate-preţ

Multe dintre cele mai ieftine staţiuni de schi nu oferă şi calitate, adică ski-pass-ul, mâncarea şi condiţiile de cazare sunt ieftine pentru că şi pârtiile, şi zonele après-ski sunt slab dotate şi anoste. Există şi excepţii, astfel că dacă vă doriţi o zonă de schi excelentă, la un preţ corect, Jasna este una dintre cele mai atractive staţiuni. Situată în regiunea centrală din Tatra Joasă, Jasna oferă satisfacţie iubitorilor de free-ride, cazare şi distracţie la preţuri accesibile, pârtii bine întreţinute şi zăpada până în luna mai.
În ultimii ani, Slovacia şi-a construit reputaţia de “next big thing” şi veţi începe să înţelegeţi de ce, după câteva zile petrecute în Jasna. În unele perioade din sezon, staţiunea este împânzită de turişti veniţi în vacanţă din Ucraina, Rusia şi Polonia.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului ( Pe schiuri, prin Europa).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!