Special
2012: O creştere ca un foc de paie?
Autor:Alex. ROȘCA
Vineri, 15 Martie 2013

A fost anul trecut peste aşteptări din punctul de vedere al pieţei asigurărilor din România? Obişnuiţi cu creşterea bazată pe asigurările auto sau property, resemnaţi cu gândul absenţei evoluţiilor din două cifre, iată că anul 2012 s-a încheiat pe plus cu toate că, pe property şi auto, cu excepţia RCA, s-au consemnat scăderi. O creştere palidă totuşi, la nivelul pieţei, generată de asigurările de răspundere civilă şi cele de accidente şi boală, acestea la rândul lor fiind ridicate de evoluţia atipică şi conjuncturală a două companii.

După patru ani consecutivi de scădere, iată că domeniul asigurărilor consemnează prima creştere la finele anului 2012. Desigur, cu doar 30 milioane EUR peste afacerile cu asigurări din anul 2011, putem vorbi de o creştere de ordin statistic, pentru că, termenul potrivit pentru a caracteriza evoluţia pieţei în anul precedent ar putea fi stabilizare... Oare?
Raportat la un maxim al ultimilor ani (2,4 mld. EUR) consemnat în 2008, piaţa a scăzut – abrupt în 2009 (-337 mil. EUR), lent în anii care au urmat – pentru ca, anul precedent, să aducă o stabilizare în jurul valorii de 1,9 mld. EUR, sumă care ne conduce cu gândul la speranţa revenirii peste pragul psihologic de 2 mld. EUR.
Comparat cu un Produs Intern Brut în cuantum de 131,7 mld. EUR, domeniul asigurărilor şi-a stabilizat şi gradul de penetrare în PIB la 1,44%, în foarte uşoară creştere faţă de valoarea consemnată pentru acest indicator în anul 2011.
Şi densitatea asigurărilor a urcat uşor până la valoarea de 87,2 EUR/locuitor. Cel mai probabil, piaţa se va apropia de maximul istoric de 112,08, printr-un artificiu statistic la finele acestui an, urmare a publicării rezultatelor celui mai recent recensământ. În prezent, valoarea acestui indicator ia în calcul o populaţie de 21,7 milioane locuitori.
O evoluţie spectaculoasă dar normală, raportat la contextul integrării în UE, o reprezintă afacerile asigurătorilor români realizate în afara României. Aşa cum puteţi observa şi în grafic, pornind de la o pondere de 0,05% din piaţă în anul 2008, afacerile bazate pe libertatea furnizării serviciilor în spaţiul european deţin în prezent aproape 4,5% din subscrierile pieţei, adică circa 85 milioane EUR. La acest capitol opiniile sunt divergente cu privire la includerea acestor rezultate în cifrele pieţei. Cu toate acestea, considerăm firească raportarea lor şi integrarea în totalul pieţei, vorbind totuşi de realizări ale unor companii înregistrate pe piaţa locală.


Totuşi, ce a condus la aceaste rezultate?
Anul 2012 s-a încheiat pentru piaţă cu o creştere uşoară de 1,8% în moneda europeană. Pentru asigurările de viaţă subscrierile au însumat aproape 403 milioane EUR, în creştere cu 0,4% faţă de rezultatele anului 2011.
În ceea ce priveşte asigurările generale anul precedent s-a încheiat cu o creştere de 2,16% în monedă europeană. Totalul subscrierilor a cumulat prime brute în valoare de aproape 1,5 mld. EUR. Ceea ce surprinde însă este sursa creşterii din anul 2012 pentru clase de asigurare, alta decât property sau auto.
Astfel, asigurările de incendii şi calamităţi naturale au consemnat o diminuare de aproape 12% în monedă europeană, cu mai puţin de 35 milioane EUR faţă de rezultatele înregistrate în anul 2011. Scăderea nominală pe segmentul amintit a fost de aproape 13%. Asigurările de daune la proprietăţi s-au diminuat şi ele cu aproape 2 milioane EUR faţă de valoarea anului 2011.
Diminuarea consemnată pe segmentul CASCO s-a concretizat într-un minus de peste 32 milioane EUR şi o scădere nominală de circa 7% pentru clasa asigurărilor auto facultative. Această dinamică a determinat scăderea cu 2 puncte procentuale până la valoarea de 23,5% din volumul subscrierilor consemnate la nivelul pieţei.
Asigurările de accidente şi boală au reprezentat surpriza anului trecut. Această clasă a consemnat o creştere atipică pentru evoluţia sa recentă. Discutăm despre un volum al subscrierilor mai mult decât triplu raportat la anul 2011: peste 60 milioane EUR au subscris companiile din clasa menţionată. O clasă care deţinea puţin peste 1% la finele anului 2011 a urcat la 3% din piaţă şi deţine recordul anului, pe clase de asigurări, cu o creştere de peste 41 milioane EUR.
Remarcăm totuşi că unei singure companii i se datorează în cvasitotalitate această evoluţie: ASTRA Asigurări a crescut de la aproape zero în 2011, la peste 38 milioane EUR din subscrieri aferente clasei amintite.
Cea de-a doua clasă din piaţă pe care s-a consemnat o creştere mult peste medie o reprezintă asigurările de răspundere civilă generală. Cu un plus  de aproape 32 milioane EUR asigurările menţionate au crescut cu aproape 50% peste volumul înregistrat în 2011. CITY Insurance ne obişnuise în ultimii ani cu creşteri pe segmentul amintit, aşadar 14 milioane din plusul pe această clasă provine de la compania amintită. Dezvoltarea nu aparţine exclusiv CITY Insurance, pentru că 2012 aduce un alt asigurător care a descoperit reţeta succesului în asigurările de răspundere civilă generală: ASTRA Asigurări. Compania a subscris de 8 ori mai mult faţă de rezultatele anului 2011 pe clasa amintită şi a crescut cu peste 15 milioane EUR până la un total de 17 milioane EUR provenind din asigurările de răspundere civilă generală.
Aşadar, dacă tragem linie, remarcăm scăderi pe cele mai importante clase de asigurare: CASCO, Incendii şi Calamităţi naturale, Daune la proprietăţi şi doar o creştere de o singură cifră pe cea mai importantă clasă a pieţei, RCA.
Observăm, la nivelul pieţei, o creştere care cumulează peste 73 milioane EUR pe două clase secundare: asigurări de răspundere civilă şi asigurări de accidente şi boală. Analizând la nivelul domeniului, cu optimism, ne-am putea bucura de orientarea asigurătorilor către alte surse de creştere. În detaliu, lucrurile par a nu sta chiar aşa.
Avem de-a face cu situaţii conjunctural favorabile fructificate de doi asigurători în cazul răspunderilor civile generale şi de una punctuală consemnată de ASTRA pe segmentul accidente şi boală. Cu totul altfel fi privit lucrurile dacă proporţia acestei creşteri era confirmată şi de alţi jucători din piaţă. Aşa, putem doar spera că drumul de dezvoltare deschis de un jucător din piaţă să fie urmat, ca tendinţă, şi de alte companii, confirmând existenţa unei surse de creştere nevalorificate, până acum, pe deplin...
În absenţa unei confirmări în anii ce vor urma - printr-o tendinţă generală de dezvoltare a pieţei pe segmentele care au ridicat uşor piaţa anul trecut şi trecând dincolo de caracterul rece al statisticilor, cum am putea califica altfel, uşoara creştere consemnată în anul 2012, decât ca... „un foc de paie”?

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (2012: O creştere ca un foc de paie?).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!