Special
2013 - un an de „reaşezare”
Autor:Daniela GHEȚU
Luni, 02 Decembrie 2013

Anul 2013 a adus în pieţele de asigurări din regiunea central Sud-Est europeană numeroase schimbări structurale, indicând o tendinţă de „reaşezare” şi consolidare generalizată. Noi intrări, preluări, fuziuni realizate în parte cu scopul întăririi unor poziţii, în parte pentru eficientizarea afacerilor şi mai buna lor adaptare la contextul economic modificat.
Una dintre primele „mutări” pe această tablă de şah policromă a fost făcută de grupul GENERALI care a anunţat în ianuarie că-şi asumă controlul total asupra GENERALI PPF Holding (GPH), joint-venture înfiinţat în 2008 împreună cu grupul financiar ceh PPF. Prin operaţiunea derulată în două etape, grupul italian a preluat pentru 2,5 miliarde euro pachetul de 49% din acțiunile GPH controlat iniţial de partenerul său, PPF. Simultan, GPH a vândut grupului financiar ceh, pentru 80 milioane euro, afacerile sale pe segmentul asigurării creditelor de consum din Rusia, Ucraina, Belarus şi Kazahstan. Tranzacţia a cuprins, de asemenea, un transfer reciproc de acţiuni prin care grupul GENERALI a preluat partea deținută de PPF în PPF Beta, companie care este indirect proprietara a 38,46% din asigurătorul rus INGOSSTRAKH.
Ţările Baltice au fost, de asemenea, teatrul unor mişcări de consolidare al căror rezultat pare să se îndrepte, în viitor, către formarea, de facto, a unei pieţe comune care să răspundă mai bine cerinţelor de capital şi solvabilitate. Astfel, la începutul lui 2013 a fost finalizată fuziunea celor trei companii non-life deţinute de grupul ERGO în Ţările Baltice într-o entitate unică, ERGO Insurance SE (Societas Europaea), cu sediul central în Estonia şi sucursale în Letonia și Lituania. O operaţiune similară fusese realizată cu un an în urmă pentru companiile de asigurări de viaţă deţinute de grup în regiune, Lituania găzduind sediul central al companiei nou formate, ERGO Life Insurance SE. În aceeaşi perioadă, pe piaţa brokerajului de asigurări, fuziunea brokerilor letoni BALTO LINK şi A DZIVIBA a creat al treilea broker de asigurări baltic, în termenii dimensiunii afacerilor. Noua entitate stabilită în Letonia, operând sub numele de BALTO LINK, SIA deţine birouri şi afaceri în toate cele trei Țări Baltice.

La Est de Berlin şi la Vest de Moscova este indiciul dat de Andrzej KLESYK, CEO PZU, zonei pe care o vizează pentru extinderea afacerilor.

La capitolul „new entries”, după ce anul 2013 a adus în pieţele baltice un nou jucător – compania ungară CIG Panonia -, pentru anul 2014 este anunţată şi intrarea VIG, pentru început pe piaţa estonă. Au fost consemnate, de asemenea, şi două ieşiri: QBE, care şi-a încetat activitatea de subscriere în Estonia, BALVA, companie letonă a cărei licenţă a fost retrasă urmare a unui scandal legat de modul său de operare inadecvat.

700 mil. euro a plătit ALLIANZ pentru a deveni numărul 1 pe piaţa turcă a asigurărilor non-life cumpărând YAPI KREDI Sigorta.

Pe piaţa poloneză, VIG şi-a extins prezenţa prin cumpărarea companiei de asigurări de viaţă SKANDIA Zycie TU S.A. (SKANDIA Poland) – membră a OLD MUTUAL Group. După această achiziţie, VIG deţine în Polonia un total de şapte companii de asigurări: trei companii de asigurări generale (BENEFIA, COMPENSA şi INTERRISK), şi 4 companii de asigurări de viaţă (BENEFIA Life, COMPENSA Life, POLISA Life şi SKANDIA).
Nici restul Europei Centrale şi de Est nu a fost ocolit de schimbări. Gothaer a cumpărat la începutul anului, în România, pachetul majoritar al PLATINUM Asigurări, anunţând totodată investiţii ulterioare de circa 15 milioane euro pentru dezvoltarea companiei. Finalul lui 2013 a adus însă două ieşiri din piaţa românească: AXA Asigurări de Viaţă, preluată de ASTRA, şi QBE, ale cărei operaţiuni au fost predate EUROINS în cadrul unui acord mai larg care prevede preluarea de către EUROINS Insurance Group a operaţiunilor QBE din România şi Bulgaria. Grupul financiar bulgar a preluat, de asemenea, cele două subsidiare bulgare ale ACHMEA, INTERAMERICAN Non Life şiINTERAMERICAN Life. În sfârşit, în luna octombrie, compania de asigurări românească CertAsig a anunţat deschiderea birourilor sale din Sofia, Bulgaria.
În zona Adriaticii, scoaterea la vânzare a liderului pieţei croate de asigurări, CROATIA Osiguranje, a ţinut capul de afiş în a doua jumătate a anului şi continuă să se afle în centrul atenţiei. Încă departe de a se fi concluzionat, această vânzare, despre care Revista PRIMM a relatat pe larg în numerele trecute, este considerată evenimentul cel mai important în regiune. În orice caz, odată încheiată vânzarea CROATIA Osiguranje, ea va fi veriga finală dintr-un întreg lanţ de preluări soldat cu o rearanjare interesantă a forţelor în regiune. Începutul a fost făcut cu vânzarea companiei Zavarovalnica MARIBOR, operaţiune care s-a încheiat la începutul lui 2013 şi în urma căreia SAVA Re a devenit unic deţinător al MARIBOR şi totodată un competitor important pentru leader-ul TRIGLAV. La rândul său, SAVA Re a constituit în acest an ţinta unor repetate demersuri prin care CROATIA Osiguranje urmăreşte preluarea controlului asupra unei cote de cel puţin 25%.
Cât despre finalizarea privatizării CROATIA Osiguranje, în rândul numeroaselor oferte depuse există două posibilităţi interesante care nu numai că ar putea reţine rezultatul global al acestor operaţiuni în graniţele ECE, dar ar putea crea şi un jucător nou de standard european. Cele două posibilităţi sunt compania slovenă TRIGLAV şi cea poloneză PZU, ambele fiind interesate să achiziţioneze cota din CROATIA Osiguranje oferită la vânzare de statul croat. Alături de ele, nume de rezonanţă din peisajul mondial al asigurărilor îşi dispută şansele de a-şi extinde masiv afacerile în zona Adriaticii, controlând cele 23 de subsidiare pe care aceasta le deţine în ţările non-UE din regiune.

2,5 mld. euro a plătit Grupul GENERALI pentru a prelua controlul total asupra GENERALI PPF Holding

Înainte de a afla însă deznodământul acestei tranzacţii „vedetă”, trebuie să mai consemnăm în contul anului 2013 şi preluarea de către grupul austriac UNIQA, pentru un total de circa 75 milioane euro, a subsidiarelor sârbe şi croate ale grupului elveţian BALOISE, BASLER osiguranje Zagreb şi BASLER osiguranja. În sfârşit, după ce în 2013 s-a discutat mult pe marginea acestui subiect, fără a se trece însă la acţiuni concrete, anul 2014 ar putea aduce o nouă tranzacţie de maxim interes dacă Guvernul sloven se decide să privatizeze compania mamă a grupului TRIGLAV.

Cumpărarea subsidiarelor YAPI & KREDI este o oportunitate unică de a atinge poziţia de lider pe una dintre cele mai dinamice pieţe europene.
Oliver BAETE, CFO şi Membru în CA, ALLIANZ SE

Paşi înainte, spre Est

Înregistrând în ultimii ani o creştere rapidă pe seama unei populaţii numeroase, tinere şi subasigurate şi, totodată, a unei economii în rapidă expansiune, piaţa de asigurări turcă a devenit destinaţie favorită pentru asigurătorii mondiali în căutarea unor oportunităţi de dezvoltare. Cea mai importantă mişcare, în acest sens, a fost anunţată la începutul lui 2013 de grupul german ALLIANZ, care a cumpărat pentru circa 700 milioane euro, YAPI KREDI Sigorta şi YAPI KREDI Emeklilik, companii aflate între primele cinci din piaţă pe segmentul asigurărilor generale, respectiv al asigurărilor de viaţă şi pensii. Alte fuziuni şi achiziţii de mai mici dimensiuni, cum ar fi intrarea brokerului GrECo sau cumpărarea asigurătorului ACIBADEM Saglik ve Hayat Sigorta de către fondul de investiţii malaezian Khazanah Nasional Bhd, au dus prezenţa capitalului străin pe piaţa de asigurări turcă către o pondere de circa 70%, cu perspective de creştere.

75 mil. euro este valoare tranzacţiei prin care UNIQA a preluat subsidiarele sârbe şi croate ale grupului elveţian BALOISE.

Mai departe, spre Est, pieţele central asiatice din ţările ex-sovietice reprezintă un alt punct de interes, chiar dacă pentru moment volumul afacerilor în aceste zone este încă redus raportat la standardele pieţelor mature. Azerbaidjan, Kazahstan sau Uzbekistan sunt pe cale de a fi considerate din ce în ce mai puţin ca „destinaţii exotice”, mai ales în contextul în care aceste pieţe traversează un proces de rapidă modernizare legislativă, punând bazele unui mediu primitor pentru potenţialii investitori în industria asigurărilor. Ca atare, este de aşteptat ca în anii următori să asistăm la noi intrări pe aceste pieţe unde asigurătorii pot beneficia de avantajul de a fructifica un potenţial impresionant.

Controlul total asupra GPH ne va permite să profităm din plin de investiţiile noastre şi să ne concentrăm pe îmbunătățirea competitivității și profitabilității.
Mario GRECO, CEO GENERALI Group

În prim plan: motoare...

Asigurările auto reprezintă principala linie de business pentru companiile de asigurări din pieţele tinere ale Europei Centrale şi de Est şi ale Comunităţii Statelor Independente (CIS). Chiar dacă există şi un număr redus de exemple care se sustrag acestei afirmaţii – cum ar fi Polonia şi Cehia, unde asigurările de viaţă deţin cea mai mare cotă din portofoliul de subscrieri –, se poate spune cu certitudine că evoluţia subscrierilor şi a volumului de daune plătite pe aceste clase de asigurări au o influenţă hotărâtoare asupra profitabilităţii şi evoluţiei de ansamblu a pieţelor în discuţie.
Dincolo de acest „factor comun”, pieţele din cele două regiuni amintite înregistrează diferenţe importante în ceea ce priveşte stadiul de dezvoltare. De aici şi diferenţele în preocupările legate de dezvoltarea asigurărilor auto: dacă în ţările ECE membre UE sau în Turcia principalul subiect supus atenţiei este profitabilitatea, în ţările non-UE din zona Adriaticii şi în CIS se fac acum paşi importanţi pentru modernizarea legislaţiei şi procedurilor în scopul de a le alinia standardelor internaţionale. Ca atare, introducerea sistemului bonus-malus, emiterea electronică a poliţelor, admiterea în sistemul Green Card sau liberalizarea tarifelor pentru RCA sunt proiecte în curs de realizare în ţări ca Armenia, Azerbaidjan, Moldova sau în ţările ex-Iugoslave.
În Noua Europă sau Turcia, acolo unde fazele de „aşezare” legislativă au fost de ceva vreme depăşite, balanţa financiară rămâne principala preocupare în condiţiile în care, cu puţine excepţii, pare că liniile de asigurări auto sunt sortite a fi o sursă continuă de pierderi financiare. Două sunt, în principal, sursele de îngrijorare: valoarea inadecvată a primelor de asigurare şi daunele din ce în ce mai substanţiale plătite pentru vătămări corporale şi daune morale. În ceea ce priveşte „războiul preţurilor RCA” există, pe de o parte, semnale destul de puternice în sensul unei corecţii naturale a preţurilor, prin reconsiderarea politicilor de vânzare în multe dintre ţările regiunii, iar pe de altă parte au apărut şi acţiuni menite să regleze aceste aspecte pe cale administrativă, ca în cazul pieţei ruse unde, din această toamnă, nivelul tarifelor RCA este controlat de Banca Naţională a Rusiei, organism care a preluat funcţiile de reglementare şi control a pieţei asigurărilor.
Chestiunea daunelor plătite pentru vătămări corporale şi suferinţe morale este însă destul de departe de a-şi găsi un răspuns satisfăcător. În timp ce volumul acestor daune a crescut anual cu rate impresionante, în unele cazuri de peste 20%, iar pentru multe case de avocatură procesele intentate asigurătorilor pentru obţinerea unor despăgubiri cât mai substanţiale în urma accidentelor soldate cu răniri sau decese au devenit o afacere în sine, asigurătorii au de luptat înainte de orice cu lipsa de uniformitate a deciziilor judecătoreşti, fenomen ce face aproape imposibilă orice evaluare realistă a responsabilităţilor asumate prin poliţele de asigurare a răspunderii civile auto. Ca atare, înainte de a discuta despre valoarea corectă de despăgubire în sine, trebuie găsită a cale de a asigura o anumită coerenţă a deciziilor judecătoreşti, astfel încât pentru cazuri similare să se plătească despăgubiri similare. Cu alte cuvinte, este necesar ca variile situaţii să poată fi încadrate într-o grilă valorică uniformă. Soluţia propusă de asigurători se referă, în general, la utilizarea de către instanţele de judecată a unui set de criterii de evaluare a acestor daune, inclusiv a unor tabele orientative privind costurile asociate diverselor tipuri de intervenţii medicale necesare după producerea unui accident. Generalizarea, la nivel regional, a unor astfel de proceduri mai are însă de înfruntat diverse dificultăţi de ordin legislativ, procedural şi chiar constituţional, astfel încât pentru încă ceva timp, în materia daunelor auto, asigurătorilor nu le râmâne decât să spere la mai bine, pregătindu-se pentru ce-i mai rău.

QBE a părăsit pieţele din Estonia, România şi Bulgaria.

EUROINS Insurance Group a preluat afacerile QBE în România şi Bulgaria şi subsidiarele ACHMEA din Bulgaria.

... şi proprietăţi imobiliare

Dacă n-ar fi să amintim decât inundaţiile care au afectat puternic în acest an Europa Centrală şi tot ar fi de ajuns pentru a sublinia creşterea îngrijorătoare a frecvenţei şi intensităţii fenomenelor naturale cu caracter catastrofal. Într-o regiune în care nu există ţară al cărei profil de risc să nu includă cel puţin trei riscuri naturale majore, problema asigurării locuinţelor pentru acest tip de riscuri rămâne pe agenda priorităţilor. Nu întâmplător, în pieţele cele mai tinere, impunerea unei soluţii de asigurare obligatorie a locuinţelor pare calea cea mai eficientă de a creşte în ritm accelerat gradul de acoperire prin asigurare a locuinţelor. În Azerbaidjan, unde sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor este funcţional de ceva mai puţin de doi ani, sub 20% din fondul construit este cuprins în asigurare. Introducerea unei scheme de asigurare obligatorie pentru proprietăţile imobiliare este un obiectiv prioritar şi pentru celelalte ţări ex-comuniste din Asia Centrală: Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan, ţări în care cea mai mare densitate a populaţiei se regăseşte exact în zonele de Sud, care au un risc seismic foarte ridicat.
În acelaşi timp, mai bine de o treime din locuinţele cuprinse în imensa „zestre” imobiliară a Turciei au o poliţă de asigurare obligatorie emisă de TCIP, pool-ul turc specializat ţintind să atingă, la 13 ani de la înfiinţare, un volum de 10 milioane de poliţe. În România, unde asigurarea obligatorie a locuinţelor a parcurs deja 4 ani de controversată existenţă, cu numeroase şi câteodată derutante schimbări legislative, pool-ul de specialitate – PAID -, gestionează în prezent un portofoliu de circa 600.000 de poliţe. Acestuia i se adaugă circa 3 milioane de poliţe de asigurare facultativă, ridicând ponderea locuinţelor cuprinse într-o formă de asigurare la circa 43% din fondul construit.
Fără să facă apel la obligativitate, ţările ex-Iugoslave caută o soluţie mai degrabă în zona reasigurării. Proiectul EUROPA Re, o iniţiativă World Bank menită să ofere o soluţie de reasigurare solidă şi să promoveze în regiune standarde corespunzătoare de asigurare a proprietăţii, a făcut paşi semnificativi în 2013. Cu birouri deschise în Albania, Serbia şi Macedonia, EUROPA Re se pregăteşte să-şi extindă prezenţa în Muntenegru, Bosnia & Herzegovina etc.

210 mil. euro este valoarea CROATIA Osiguranje, potrivit evaluării KPMG.

Aşteptând noutăţile lui 2014

Departe de noi intenţia de a întocmi o listă exhaustivă a schimbărilor aduse de anul 2013 în pieţele de asigurări ale ţărilor CEE şi CIS. Ne-am mărginit, în cele de mai sus, să enumerăm o serie dintre cele mai relevante schimbări sau tendinţe care s-au manifestat în regiunile vizate în anul care se încheie.
În încercarea de a „întregi” pe cât posibil imaginea acestui an de schimbare ar mai trebui amintit, măcar în treacăt, că în întreaga arie a ţărilor CIS este vizibilă tendinţa de consolidare şi reaşezare pe baze mai solide a activităţii de reasigurări: cerinţe de rating mai exigente pentru reasigurătorii non-rezidenţi în Kazahstan, precum şi cerinţe de capital mai exigente pentru asigurători, mai ales în Rusia şi Azerbaidjan. Trecerea la sistemul contabil IFRS (International Financial Reporting Standards) în Belarus este un alt semn de modernizare.
Privind imaginea de ansamblu s-ar putea spune că, aşa cum straturile tectonice se „aşează” după un cutremur de mare intensitate, pieţele de asigurări se „reaşează” şi ele după şocul seismic dur produs de criza financiară.
Şi, extinzând puţin comparaţia, probabil că după un 2013 „de aşezare”, vom mai vedea o serie de „replici” şi în 2014.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (2013 - un an de „reaşezare”).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!