LifeStyle
2016 LOOKBOOK: Noile direcții în fashion
Vineri, 05 Februarie 2016

Într-o societate aflată în perpetuă mișcare, nici universul frumosului nu stă pe loc. Acesta se reinventează în permanență, astfel încât 2016 aduce noi  pioni pe tabla de joc: noi abordări, noi tendințe și noi perspective.

Odată cu începutul fiecărui an, colecțiile de modă pentru sezoanele incipiente își stabilesc viziunea asupra ținutelor la modă. Fie că rămân fidele stilului clasic verificat, fie că preferă experimentele îndrăznețe și sofisticate, putem identifica cele mai relevante tendințe ale momentului și ale  viitorului apropiat în colecțiile CRISTALLINI.

Pe de o parte, continuă trendul minimalist și sofisticat, caracterizat prin folosirea unui amalgam de linii geometrice, îmbinate cu flori delicate, construcții rigide întrepătrunse de fluiditatea voalului de mătase și tulului de mătase naturală, dantelă care imită picturi elaborate, flori  tridimensionale și paiete ieșite în relief, dantelă macrame presărată cu broderii manuale și pietre Swarovski și catifea rafinată. În același timp, a  reapărut un stil romantic, care se observă prin detalii inspirate din natură, prin aplicații florale 3D, cu petale textile și o transparență subtilă. Toate acestea contribuie la construirea unei linii purtabile, potrivit stilului de viață al femeii moderne și sofisticate.

Noul sezon este remarcabil printrun număr de diferite tipuri de pelerine, un detaliu rafinat ce poate acoperi umerii delicați feminini în sezonul rece.  Viziunea CRISTALLINI asupra acestei tendințe s-a manifestat în cape delicate și elegante din catifea. Orice articol – fie că este vorba despre o  rochie de seară, o rochie de cocktail, o salopetă sau o capă –, dacă este executat din catifea, devine mai luxos și mai somptuos.

Explozia florală de bun gust nu ține cont de anotimpuri. Rochiile din voal de mătase naturală cu broderie 3D executată manual reprezintă doar unul dintre exemplele care ne propune să decorăm cu flori practic orice articol vestimentar din garderoba feminină – începând cu ținutele de bază, și terminând cu bijuterii și accesorii. În plus, aplicațiile, broderiile și imprimeurile florale pot fi cu succes utilizate atât zi de zi, cât și la evenimente festive de seară.

Variațiile de asimetrie, combinate cu o transparență subtilă, sunt ingredientele ideale pentru o apariție misterioasă, dar cuceritoare. Ținutele CRISTALLINI cu broderie manuală din paiete sau cu aplicații sunt piese feminine, romantice, care dezvăluie întrun mod seducător pielea și oferă  gradul ideal de senzualitate.

De fazan sau de struț, multicolore sau de o singură culoare, penele decorează creațiile CRISTALLINI, conferindu-le volum și rafinament. Acestea  descriu o nouă abordare a romantismului, ce poate fi aplicată atât ținutelor de zi, cât și celor destinate evenimentelor speciale de seară.


www.cristallini.com

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (2016 LOOKBOOK: Noile direcții în fashion).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!