Asigurări
Accidentele aviatice lovesc piaţa asigurărilor
Autor:Andreea RADU
Luni, 01 Septembrie 2014

În primele şapte luni şi jumătate din acest an s-au produs şapte accidente în care au fost implicate avioane de pasageri. Numai compania MALAYSIA Airlines a fost afectată de două catastrofe majore, respectiv dispariţia zborului MH370, pe 8 martie, şi prăbuşirea MH17 în Estul Ucrainei, pe 17 iulie.
Aşadar, asigurătorii reanalizează acoperirile pentru aeronavele implicate în acte ostile, cum ar fi doborârea cursei MH17, scrie Financial Times.
Avionul MH17 al companiei MALAYSIA Airlines, care efectua cursa Amsterdam-Kuala Lumpur, cu 298 de persoane la bord, a fost doborât la 17 iulie, în Estul Ucrainei, într-o zonă controlată de rebelii susţinuţi de Moscova. Un avocat de top specializat în aviaţie, citat de presa internaţională, a declarat că răspunderea transportatorului față de dezastrul cursei MH17 ar putea ajunge la 1 miliard USD, familiile victimelor având motive legale pentru a solicita despăgubiri de milioane USD.
ALLIANZ SE este reasigurătorul principal al avionului. Valoarea aeronavei Boeing Co. 777 este de aproximativ 97,3 milioane USD. Pe de altă parte, ATRIUM Underwriting Group Ltd va plăti despăgubirile în cazul în care se dovedeşte că a fost un act de terorism.
Acest accident vine după tragedia din martie, când zborului MH370, cu 239 de persoane la bord, a dispărut de pe radare în timp ce se deplasa de la Kuala Lumpur la Beijing.

Prudenţă în asigurarea riscurilor

Accidentele aviatice de anul acesta sunt în măsură să pună asigurătorii şi reasigurătorii în gardă. Astfel, reacţia pieţei în astfel de momente tinde să fie spre o mai mare prudenţă în asigurarea riscurilor şi o analiză mai atentă a clienţilor, a declarat Cristian FUGACIU, Directorul general al brokerului MARSH.
Totuşi, companiile specializate în asigurarea riscurilor specifice industriei aviatice sunt pregătite pentru a gestiona aceste daune. Puterea financiară a acestora este mult peste daunalitatea înregistrată în acest an şi, chiar dacă vor fi efecte asupra rezultatelor financiare, impactul va fi minim, a adăugat el.
Potrivit lui Cristian FUGACIU, ca urmare a evenimentelor din 2014, în special după pierderea aeronavei MALAYSIAN Airlines zbor MH17 din Ucraina, reasigurătorii acordă o atenţie sporită procedurilor de risk management pe care asiguraţii le au în vigoare atunci când operează zboruri către sau se survolează țări în care au loc în prezent conflicte armate sau zone în care nu sunt identificate ameninţări, dar  starea de fapt din acestea are potenţial să se schimbe rapid.

Se scumpesc asigurările?

Capacitatea asigurătorilor specializaţi este foarte ridicată şi pot susţine daunalitatea recentă. În plus, au apărut şi pieţe noi, capacitatea pe care reasigurătorii o pot oferi fiind mult peste cererea existentă în piaţă în acest moment, iar în condiţiile în care piaţa este foarte competitivă şi stabilă, creşterea tarifelor este puţin probabilă, în măsura în care nu mai apar şi alte evenimente de amploare, a subliniat şeful MARSH.
Nu este exclusă o majorare a tarifelor în cazul în care daunalitatea va creşte considerabil în continuare, însă este puţin probabilă. În acest moment, există semnale care arată o renegociere în scădere a tarifelor în cazul poliţelor ajunse la reînnoire.
În acelaşi timp, unii experţi internaţionali se aşteaptă ca primele de asigurare pentru operatorii aerieni să crească la reînnoire, mai ales că piaţa de reasigurare este profund afectată de tragediile marca MALAYSIA Airlines.

Cele mai mari accidente cu avioane de pasageri din ultimii 40 de ani

Cel mai grav accident aviatic în care au fost implicate avioane comerciale (cu pasageri) este cel din 11 septembrie 2001. În total, în urma atacurilor teroriste împotriva Statelor Unite au murit peste 2.900 de persoane, inclusiv teroriştii. Pe 11 septembrie 2011, 19 terorişti Al-Qaeda au deturnat patru avioane comerciale de pasageri. Teroriştii au preluat controlul avioanelor, prăbuşind două dintre ele în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, omorând toate persoanele de la bord şi mulţi alţi oameni care lucrau în clădiri. De asemenea, teroriştii au prăbuşit un al treilea avion în clădirea Pentagon din Arlington, Virginia, lângă Washington, D.C, iar al patrulea avion s-a prăbuşit pe o câmpie de lângă Shanksville în zona rurală a statului Pennsylvania. În aceste atacuri au fost implicate avioane ale companiilor AMERICAN Airlines şi UNITED Airlines.
World Trade Center Properties a încasat de la societăţile de asigurări despăgubiri în valoare de circa 4,9 miliarde USD pentru prejudiciile suferite în urma atentatelor.
După evenimentele aviatice din 2014, CNN a publicat o listă cu cele mai grave accidente aviatice cu aeronave comerciale din ultimii 40 ani, în urma cărora şi-au pierdut vieţile peste 270.000 de persoane. Lista nu include accidente militare sau teroriste.
3 Martie 1974: 346 de persoane au murit când avionul TURKISH Airlines DC-10 s-a depresurizat brusc la scurt timp după decolarea din Paris şi s-a prăbuşit în pădurea Ermenonville din Franţa.
27 Martie 1977: Un Boeing 747 al companiei aeriene KLM Royal Dutch Airlines s-a lovit de un alt Boeing 747 al PAN American Airways Mondial pe aeroportul Los Rodeos din Tenerife, în Insulele Canare. În total şi-au pierdut vieţile 574 de persoane de la bordul celor două avioane.
25 Mai 1979: Un avion DC-10 al AMERICAN Airlines s-a prăbuşit la decolare pe Aeroportul Internaţional O'Hare din Chicago, ceea ce a dus la decesul a 271 de pasageri şi a 2 persoane de la sol.
28 Noiembrie 1979: 275 de persoane au murit când un avion al companiei AIR NEW Zealand a lovit Muntele Erebus din Antarctica.
12 August 1985:  Un Boeing 747 al JAPAN Airlines s-a prăbuşit la scurt timp după ce a decolat de la Tokyo. În total, au decedat 520 de persoane, patru persoane supravieţuind în mod miraculos.
26 Mai 1991: La 12 minute de la decolare, un avion Boeing 767 al LAUDA Air s-a prăbuşit la 70 de mile Nord-Vest de Bangkok, Thailanda, toţi cei 223 de pasageri şi echipajul pierzându-și viața.
11 Iulie 1991: Trenul de aterizare al avionului NIGERIA Airways DC-8 a luat foc la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Jeddah, Arabia Saudită. Avionul s-a prăbuşit şi au murit 261 de persoane.
26 Aprilie 1994: Pilotul unui avion CHINA Airlines a alertat turnul de control din Aeroportul Nagoya, Japonia, privind faptul că nu poate ateriza şi că va executa din nou această manevră, dar în scurt timp aeronava s-a prăbuşit,  264 de persoane decedând, câteva supraviețuind evenimentului.
17 Iulie 1996: Un Boeing 747 al TWA care se îndrepta spre Paris, a explodat deasupra Atlanticului,  după decolarea din New York,  din cauza unui scurt-circuit. Accidentul s-a soldat cu 230 de morţi.
12 Noiembrie 1996: Un Boeing 747 saudit şi un Iliusin-76 kazah s-au ciocnit pe aeroportul din New Delhi, India, ucigând 349 de persoane din ambele avioane.
6 August 1997: Un Boeing 747 al companiei aeriene Korean Airlines a decolat din Seul, Coreea de Sud, iar când era aproape de destinaţie, în Guam, s-a prăbuşit în junglă. 228 de persoane au decedat, iar 26 au supravieţuit.
26 Septembrie 1997: O aeronavă Airbus A300 a companiei GARUDA Indonesia s-a prăbuşit în Buah Nabar, Indonesia, 234 de persoane piezându-și viața.
16 Februarie 1998: Echipajul avionul Airbus 676 al companiei aeriene CHINA Airlines, care zbura,  în condiții de ploaie și ceață, între Indonezia şi Taiwan, a cerut aprobarea pentru a ateriza lângă Aeroportul  Internaţional din Taipei. În timp ce se întorcea, avionul s-a prăbuşit într-un cartier, cei 196 de pasageri şi alte 7 persoane de la sol pierzându-și viața în urma acestui demers.
2 Septembrie 1998: Un avion de linie SWISSAIR, care a decolat de pe aeroportul Kennedy din New York spre Geneva, Elveţia, s-a prăbuşit în largul coastei Nova Scoţia, Canada. Nici una dintre cele 229 de persoane aflate la bord nu a supravieţuit.
31 octombrie 1999: Un Boeing 767 al companiei EGYPTAIR dispare în largul coastelor estice ale Statelor Unite, 217 de persoane decedând.
12 Noiembrie 2001: La câteva săptămâni după atacul terorist din 11 septembrie , un avion AMERICAN Airlines stârneşte temeri şi panică atunci când se prăbuşeşte în Belle Harbor, Queens, dar nu a fost găsită o dovadă de sabotaj. Și-au pierdut viața cei 260 de pasageri,  cât și 5 persoane de la sol.
25 Mai 2002: La 25 de minute după decolare, un Boeing 747 al CHINA Airlines s-a scufundat în mare,  în Taiwan, cu  225 de persoane la bord.
1 iunie 2009: Un avion al companiei AIR France care zbura de la  Rio de Janeiro spre Paris, cu 228 de persoane la bord, s-a pierdut peste Oceanul Atlantic.
8 Martie 2014: Avionul care efectua zborul MH370 MALAYSIA Airlines a dispărut de pe radare,  fără urmă,  pe 8 martie a.c., cu 239 de persoane la bord. În pofida căutărilor, până în prezent nu a fost descoperit niciun fragment aparţinând avionului. Zborul MH370, care asigura legătura între Kuala Lumpur şi Beijing, şi-a schimbat brusc traseul la o oră după decolare şi a întrerupt orice comunicare cu turnul de control.
17 iulie 2014: Avionul Boeing 777 al companiei MALAYSIA Airlines s-a prăbuşit în apropierea localităţii Grabovo, la 50 kilometri de Doneţk, Ucraina, într-o zonă în care au loc confruntări între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi. Cursa MH17 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur şi avea la bord 298 de pasageri şi membri ai echipajului. Toate persoanele aflate la bord au murit.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Accidentele aviatice lovesc piaţa asigurărilor).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!