Interviu
Adrian MARIN, Președinte, UNSAR
Marius POPESCU, Vicepreședinte, UNSAR
Autor:Mihaela CÎRCU
Miercuri, 21 Decembrie 2016

PRIMM: Anul 2016 a fost unul tumultuos pentru piața asigurărilor din România. Cum ați caracteriza acest an din perspectiva companiilor de asigurări?

Adrian MARIN: Anul 2016 a fost marcat de două modificări extrem de importante ale cadrului legislativ specific sectorului asigurărilor: Directiva Solvabilitate II, care a introdus exigențe mai stricte privind capitalul de solvabilitate, reglementare și calitate, și, în același timp, Ordonanța de urgență 54/2016, care a redesenat substanțial cadrul legislativ RCA și a introdus tarife plafonate pe acest segment pe o perioadă de șase luni.

A fost, într-adevăr, unul dintre cei mai dificili ani pentru industria de asigurări din România. Totuși, după o primă jumătate a anului care indica o tendință de echilibrare a pieței RCA și o creștere a stabilității financiare a industriei, modificările legislative pe acest segment din semestrul al doilea au făcut ca situația de criză din piața RCA să fie greu de rezolvat. S-a intervenit administrativ pe o linie în care principiile liberei concurențe funcționau și reflectau clar realitățile pieței.

PRIMM: Una dintre marile provocări ale anului 2016 este cea legată de asigurările RCA. Cum privește UNSAR plafonarea tarifelor pe această linie de business? Reprezintă această măsură o încălcare a pieței libere?

A.M.: Din punctul de vedere al UNSAR, această măsură legislativă reprezintă o încălcare a principiului liberei concurențe apărat atât prin legislația națională, printre care și Constituția, cât și de cea europeană. Pe parcursul acestui an, UNSAR a atras de nenumărate ori atenția asupra faptului că o astfel de prevedere va avea urmări negative atât pentru piață, cât și pentru asigurați. Pentru asigurători, adevăratele efecte se vor vedea în viitorul apropiat. Pentru asigurați, de cealaltă parte, plafonarea tarifării, fără a ține cont de realitățile pieței de asigurări, poate duce la o nivelare a prețurilor polițelor RCA. Mai exact, diferențele între prețurile polițelor RCA pentru categoriile de clienți cu o conduită rutieră bună și prețurile pentru categoriile cu grad de risc ridicat vor fi mult mai mici ca înainte, iar cei dezavantajați vor fi clienții cu o conduită rutieră bună. Legislația pe segmentul RCA ar trebui să stimuleze comportamentul responsabil în trafic și reducerea frecvenței accidentelor rutiere, având în vedere statisticile îngrijorătoare care arată că România este fruntașă în Europa la capitolul accidente rutiere. UNSAR și-a exprimat deja intenția de a dezvolta un program propriu de prevenire a riscurilor din trafic, la care va invita să se alăture toți partenerii tradiționali ai asociației. Din păcate însă, presiunile transportatorilor au primat în detrimentul realităților pieței.

UNSAR a sesizat deja Comisia Europeană cu privire la încălcările Directivei 2009/138/CE și ale Tratatului de funcționare al Uniunii Europene, existând, din păcate, premisele ca România să fie sancționată pentru încălcarea legislației comunitare. Am primit un răspuns de la Comisia Europeană prin care ni se comunică faptul că sesizarea noastră a fost admisă și se află în analiză. Conform scrisorii primite, Guvernul are la dispoziție zece săptămâni să răspundă Comisiei Europene și, la rândul ei, Comisia are alte zece săptămâni la dispoziție să analizeze răspunsul.

PRIMM: În afară de plafonarea tarifelor, mai există și alte elemente în noua legislație care afectează industria de profil?

A.M.: OuG 54/2016 introduce noi prevederi care, deși au fost gândite pentru a veni în sprijinul clienților, au ca efect creșterea valorii despăgubirilor și a costurilor administrative atât direct, cât și indirect. Dintre consecințele directe, amintim despăgubirea cheltuielilor cu o mașină la schimb și majorarea limitelor de despăgubire. De cealaltă parte există modificarea sistemelor asigurătorilor astfel încât să poată administra scăderea perioadei minime contractuale la o lună. În plus, avem introducerea posibilității de suspendare a poliței și plata primei în rate care ar putea conduce la scăderea gradului de cuprindere în asigurare, o presiune suplimentară pe fondurile de garantare și, implicit, la diminuarea protecției terțului păgubit, lucru pe care niciuna dintre părțile implicate, inclusiv autoritățile statului, nu ar trebui să și-l dorească.

De asemenea, compensarea directă trebuie să rămână voluntară, atât pentru client, cât și pentru companiile de asigurări. În caz contrar, poate duce la creșteri de costuri și la îngreunarea procesului de despăgubire.

Toate aceste cheltuieli administrative și operaționale se vor reflecta, la un moment dat, în prețul polițelor.

PRIMM: Există însă și părți bune ale ordonanței, care au soluționat anumite dificultăți semnalate de asigurători sau care sunt chiar în beneficiul clienților?

A.M.: Una dintre măsurile binevenite prevăzute de OuG privind RCA este introducerea unor elemente privind modul de calcul al nivelului despăgubirilor în cazul accidentelor cu vătămări corporale. Este însă doar o soluție parțială la o problemă care a fost, de fapt, una dintre sursele dezechilibrelor din piață. Conform prevederilor OuG, măsura va fi implementată doar pe cale amiabilă, nu și pe cale judecătorească. UNSAR susține în continuare introducerea unui sistem tabelar de acordare a despăgubirilor pentru daune morale atât pe cale amiabilă, cât și pe cale judecătorească.

PRIMM: Cum priviți potențiala înființare a unui asigurător de stat?

A.M.: Concurența reprezintă caracteristica esențială a pieței libere, fiind necesară pentru buna funcționare a economiei de piață. Este important totuși să subliniem că eventualele pierderi nu trebuie să fie transferate de la piața RCA la întreaga bază de contribuabili.

PRIMM: Lăsând la o parte segmentul RCA, care a fost tot timpul punctul nevralgic al pieței românești, ce alte linii considerați că ar putea fi dezvoltate în anii care urmează?

Marius POPESCU: În România sunt perspective de dezvoltare pentru industria de asigurări, pe anumite linii de business. De exemplu, conform estimărilor UNSAR, piața de asigurări private de sănătate va înregistra o tendință de creștere în următorii ani, pe de o parte datorită noului cadrul fiscal favorabil, dar și a nevoii tot mai crescute a românilor de a accesa servicii medicale de calitate cu impact financiar cât mai mic.

Beneficiile asigurărilor private de sănătate trebuie privite din două perspective: din perspectivă individuală și dintr-o perspectivă mai amplă, care presupune integrarea acestora în ansamblul sistemului de sănătate. Din perspectiva individuală, asigurările de sănătate au rolul de a preveni riscul destabilizării bugetului unei familii și al falimentului personal în cazul în care apare o boală gravă ce necesită alocarea unor resurse financiare substanțiale, oferă acces la servicii medicale de calitate și pot acoperi cheltuieli care nu sunt decontate de sistemul public. Dintr-o perspectivă mai amplă, dezvoltarea pieței de asigurări de sănătate reduce presiunea asupra bugetului de stat alocat sănătății prin transferul de pacienți din sistemul public către cel privat.

Uitându-ne la cum evoluează economia, și piața de asigurări de viață trebuie privită într-un context favorabil pe termen mediu și lung. Piața de asigurări de viață este dependentă de dinamica din economie, influențele resimțindu-se cu întârziere, este adevărat. Însă odată ce creșterea economică se va resimți în buzunarul oamenilor, va crește și apetitul acestora pentru economisire, asigurările de viață fiind instrumente de economisire și protecție financiară pentru situații neprevăzute. Desigur, pentru a valorifica potențialul de dezvoltare a pieței de asigurări de viață, este nevoie de o creștere a nivelului de educație financiară, dar și de introducerea unui regim fiscal stimulativ. Acestea două din urmă sunt direcțiile principale pe care se va concentra UNSAR în perioada următoare.

PRIMM: Apreciați că putem asista, în perioada următoare la ieșirea unor jucători de pe piața românească?

A.M.: Plafonarea tarifelor RCA va provoca dezechilibre în piața de asigurări. Asigurările nu înseamnă însă doar RCA. În general, doar un business echilibrat, care să genereze o relație de câștig pentru toți cei implicați, poate să aducă, într-adevăr, valoare adăugată întregii societăți prin servicii de calitate, despăgubiri corecte și stabilitate în această piață. De aceea, nu putem specula strategiile fiecăruia dintre asigurători și nici nu este unul dintre dezideratele UNSAR. Fiecare companie va lua decizia pe care o va considera potrivită în contextul actual.

PRIMM: Cum au evoluat în 2016 asigurările de sănătate, în condițiile existenței unei deductibilități de 400 euro? Se simt efectele acestei măsuri fiscale?

M.P.: Pentru finalul lui 2016, conform estimărilor UNSAR, piața de asigurări private de sănătate va ajunge la peste 130 milioane lei, în creștere cu aproximativ 30% față de 2015. Bineînțeles că o influență pozitivă asupra creșterii pieței de asigurări private de sănătate a avut-o aplicarea de stimulente fiscale acordate pentru primele de asigurare, care a generat creșterea atractivității acestor produse. La 1 ianuarie 2016, a intrat în vigoare noul Cod Fiscal, care aduce modificări importante pentru piața de asigurări private de sănătate: extinderea plafonului de deductibilitate acordat pentru asigurările private de sănătate, prin introducerea facilităților fiscale pentru primele plătite individual, în limita a 400 euro/an, precum și prin creșterea plafonului pentru primele acordate de angajator ca și beneficiu salarial, de la 250 euro pe an/angajat la 400 euro pe an/angajat. Practic, de la începutul acestui an avem o deductibilitate fiscală cumulată de 800 euro/an/persoană pentru primele de asigurare voluntară de sănătate, considerând primele plătite individual de către angajat împreună cu cele suportate de către angajator.

Un alt aspect pozitiv, introducerea facilităților fiscale a determinat apariția unor noi produse în portofoliile tot mai multor asigurători, aspect care contribuie la dezvoltarea pieței, clienții având la dispoziție o paletă mai largă de produse din care pot alege.

PRIMM: Care sunt perspectivele anului 2017 pentru piața asigurărilor din România? Ce măsuri ar trebui să ia noul Executiv și noul Legislativ pentru stimularea sectorului de profil?

A.M.: UNSAR și-a exprimat întotdeauna disponibilitatea de a-și oferi expertiza tehnică pentru elaborarea unei legislații specifice pentru sectorul asigurărilor care să țină cont de realitățile pieței, să ajute la dezvoltarea acestui sector și să ofere consumatorilor servicii de cea mai bună calitate. Considerăm că principala nevoie în ceea ce privește legislația pentru sectorul asigurărilor este cea de predictibilitate și stabilitate.

În ceea ce privește segmentul RCA, pe lângă prevederile OuG 54/2016 privind RCA expuse care pot avea efecte negative asupra pieței de asigurări și care considerăm că ar trebui modificate anul viitor, există și alte măsuri propuse și susținute de-a lungul timpului de UNSAR care ar putea ajuta atât piața de asigurări, cât și consumatorii. Voi enumera doar o parte dintre ele:

  • sistemul tabelar pentru acordarea despăgubirilor pentru daune morale aferente vătămărilor corporale și deceselor, atât în stabilirea despăgubirilor pe cale amiabilă, cât și pe cale judecătorească. Sistemul a fost promovat intens de UNSAR și introdus în noua legislație privind RCA, însă doar pe cale amiabilă. Acest sistem tabelar reprezintă un mecanism obiectiv și transparent de despăgubire pentru vătămări corporale și deces care răspunde prompt și echitabil nevoilor de compensare a suferinței victimelor accidentelor rutiere;
  • eficientizarea cadrului legislativ privind sancțiunile aplicabile șoferilor care nu dețin polița de asigurare obligatorie RCA;
  • nu în ultimul rând, lăsând la o parte calitatea noastră de asigurători, pentru UNSAR reprezintă o datorie morală să încurajeze și să susțină sporirea siguranței pe șosele. Ne vom implica activ în astfel de demersuri și considerăm că inițiativele venite în acest sens din mediul public sau din cel privat trebuie să fie mai frecvente, consistente și să se concretizeze în măsuri care să ajute la reducerea numărului de victime.

M.P.: Sperăm să se adopte cât de curând măsuri mai ample prin care asigurările private de sănătate, principalul instrument de finanțare a sistemului de sănătate utilizat în țările vest-europene, să poată îndeplini acest rol și în România. Mai mult, pentru a putea crește gradul de utilizare a asigurărilor private de sănătate este nevoie de o politică de sănătate publică proactivă, în direcția unei piețe de asigurări de sănătate preponderent complementare. Astfel, rolul sectorului privat în asigurarea sustenabilității sistemului public de sănătate va crește semnificativ.

PRIMM: UNSAR are, începând cu toamna acestui an, o nouă echipă de conducere. Care sunt obiectivele și principalele linii de acțiune ale acesteia?

A.M.: Vom face un salt important în Asociație în următoarea perioadă. Neam setat ținte legate de noua structură organizațională, de guvernanță și procese interne. De asemenea, avem obiective reputaționale și operaționale împărțite pe fiecare secțiune în parte: life&health, property si auto. Toate acestea vor fi analizate, revizuite și planificate trimestrial.

Am definitivat noua strategie, am primit votul de încredere și urmează o perioadă plină de provocări în care trebuie să o implementăm gradual, dar susținut, astfel încât să ne atingem obiectivele stabilite pentru următorii trei ani.

Pe termen lung, UNSAR își dorește ca piața să se dezvolte, să fie recâștigată încrederea clienților și să se alinieze cât mai ușor și eficient la standardele europene.

M.P.: Educația financiară este esențială pentru creșterea ponderii asigurărilor facultative, care este, în prezent, printre cele mai scăzute din Europa. De exemplu, conform datelor Insurance Europe, spre deosebire de piața europeană de asigurări, care este dominată de segmentul asigurărilor de viață (circa 61%), în România acestea reprezintă doar aproximativ 21% din primele brute subscrise totale.

Creșterea gradului de informare asupra beneficiilor asigurărilor facultative și încurajarea responsabilizării individuale asupra planificării viitorului financiar sunt două dintre direcțiile principale de acțiune ale UNSAR pentru următoarea perioadă. UNSAR vizează dezvoltarea unei strategii de educație financiară și va continua să participe proactiv la platformele naționale care au acest scop.

 

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Adrian MARIN, Președinte, UNSAR
Marius POPESCU, Vicepreședinte, UNSAR
).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!