Asigurări
Asigurarea de răspundere civilă profesională, a evaluatorilor autorizaţi
Autor:Adrian MOŞOIANU
Marti, 01 Octombrie 2013

Achiziţionarea poliţei reprezintă o condiţie de autorizare, iar nivelul minim al acoperirii este de 10.000 euro pentru persoane fizice şi de 50.000 euro pentru firme

În România, pentru a practica legal profesia de evaluator, este nevoie de autorizaţie din partea Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR). Printre condiţiile de acordare şi menţinere a autorizaţiei se numără încheierea unui contract de asigurare de răspundere civilă profesională pentru activitatea de evaluare. Obligaţia este valabilă atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, şi este prevăzută de principalul act normativ care reglementează profesia, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor. Suma asigurată minimă pe aceste poliţe obligatorii a fost stabilită la 10.000 euro pentru persoane fizice şi 50.000 euro pentru companii, potrivit Hotărârii nr. 10 din 2012 a Consiliului Director al ANEVAR.

240 euro este prima anuală de asigurare pe care o persoană juridică trebuie să o plătească pentru a-şi asigura răspunderea civilă profesională cumulat pentru profesiile de evaluator, expert contabil, auditor autorizat, practician în insolvenţă şi consultant fiscal, la o acoperire de 500.000 euro. 

Cum se evaluează riscul

Înainte de încheierea sau reînnoirea poliţei obligatorii de răspundere civilă profesională, persoanele sau firmele membre ANEVAR trebuie să completeze un chestionar în care li se solicită informaţii pe baza cărora asigurătorul urmează să evalueze şi să coteze riscul pe care urmează să şi-l asume. Astfel, solicitantul de asigurare trebuie să precizeze venitul brut realizat din activitatea de evaluare în anul anterior şi să ofere o estimare cu privire la venitul pe care ar urma să îl realizeze în anul în curs. De asemenea, trebuie să spună dacă împotriva sa s-au formulat reclamaţii, plângeri sau pretenţii de despăgubire privind neglijenţa, eroarea sau omisiunea, fondate sau nu, iar dacă răspunsul este da, trebuie să relateze în detaliu cazurile respective.

10.000 euro este suma asigurată minimă pentru care un evaluator persoană fizică trebuie să-şi asigure răspunderea civilă profesională.

Situaţiile preexistente se exclud

Mai mult, evaluatorul persoană fizică sau juridică este întrebat dacă este la curent cu circumstanţe care ar putea genera reclamaţii împotriva sa, în trecut sau în prezent, precum şi dacă s-a confruntat cu situaţii în care i-a fost refuzată cererea de asigurare pentru răspundere profesională sau i-au fost impuse creşteri de cotaţii, respectiv prime, sau clauze speciale. Evaluatorilor persoane fizice li se cere, în plus, să precizeze dacă le solicită subcontractanţilor lor să aibă,  la rândul lor,  asigurări de răspundere profesională. „Dacă la data prezentei există litigii în curs sau situaţii cunoscute dumneavoastră care ar putea genera cereri de despăgubire (...), veţi ataşa o declaraţie asupra naturii şi conţinutului situaţiei/situaţiilor respective şi acceptaţi că acestea vor fi excluse din acoperire, din start”, se stipulează în chestionar.

500 euro este franşiza deductibilă pe eveniment pe poliţele de răspundere civilă profesională ale firmelor de evaluare.

Cât costă asigurarea

Potrivit ofertei prezentate pe site-ul ANEVAR, atât pentru evaluatorii persoane fizice, cât şi pentru firmele de evaluare, se oferă acoperiri care merg de la minimul legal de 10.000, respectiv 50.000 euro, până la 1 milion euro. Poliţele respective includ şi franşize deductibile, de 150 euro pe eveniment pentru persoane fizice şi de 500 euro pe eveniment pentru persoane juridice. Asigurarea oferă despăgubiri pentru eventualele prejudicii pe care un evaluator le cauzează clienţilor săi prin eroare, omisiune sau neglijenţă, inclusiv cheltuieli de judecată în caz de proces la tribunal.
Pentru persoane fizice, acoperirea minimă legală, de 10.000 euro, înseamnă o primă de asigurare de 15 euro. La o sumă asigurată de 50.000 euro, prima de asigurare este de 36 euro pentru evaluatori individuali şi de 55 euro pentru firmele de evaluare. Preţul creşte la 107 euro pentru persoane fizice şi 208 euro pentru persoane juridice atunci când suma asigurată este de 500.000 euro.
Dacă se alege limita de acoperire maximă, de 1 milion euro, asigurătorul va cota în mod individual în fiecare caz în parte, pe baza informaţiilor furnizate de solicitantul de asigurare în chestionar. Contra unei prime suplimentare de asigurare, persoanele sau firmele pot extinde acoperirea de răspundere civilă profesională şi pentru profesiile de expert contabil, auditor autorizat, practician în insolvenţă şi consultant fiscal. În acest caz, pentru persoane fizice, la o acoperire minimă, de 10.000 euro, prima de asigurare creşte la 20 euro, iar pentru persoane juridice (acoperire minimă de 50.000 euro) – la 67 euro.

198,19 milioane lei este valoarea pieţei româneşti de asigurări de răspundere civilă generală la 30.06.2013. 

Cum arată piaţa de răspunderi civile

Asigurările de răspundere civilă profesională fac parte din clasa XIII – Asigurări de răspundere civilă generală. Potrivit ultimelor date oficiale ale Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), primele brute subscrise pe această clasă au scăzut cu 25,8% în primele şase luni din 2013, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 198,19 milioane lei. În acelaşi timp, volumul indemnizaţiilor brute plătite a crescut cu 20,6%, la 17,26 milioane lei.
Din datele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) rezultă că, în primul semestru al acestui an, liderul pieţei de răspundere civilă generală a fost ASTRA Asigurări, cu prime subscrise de 42,86 milioane lei, urmată de OMNIASIG (18,23 milioane lei) şi ALLIANZ-ŢIRIAC (14,09 milioane lei).



Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Asigurarea de răspundere civilă profesională, a evaluatorilor autorizaţi).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!