Cover Story
AUTO: 2018, o bază pentru 2019
Luni, 21 Ianuarie 2019

Şi în acest an asigurările de răspundere civilă auto RCA au continuat să atragă atenţia autorităţilor locale şi europene, jucătorilor, dar şi consumatorilor. După intrarea în vigoare a legislaţiei RCA în 2017 – care a eliminat o mare parte a disfuncţionalităţilor din anii anteriori –, în anul 2018 s-a remarcat o scădere a subscrierilor pe acest segment de piaţă, în timp ce societăţile au plătit daune tot mai mari, iar numărul maşinilor asigurate a scăzut.

Astfel, la un an de la aplicarea Legii RCA, Comisia Europeană a avertizat România să îşi alinieze legislaţia la normele UE privind asigurările RCA, iar ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară şi jucătorii din piaţă au constituit un grup de lucru pentru actualizarea legislaţiei RCA, grup care va continua să lucreze în 2019 pentru a identifica cele mai potrivite soluţii de modificare a acestei legislaţii. Printre cele mai dezbătute modificări se numără eliminarea poliţelor încheiate pe o lună de persoanele fizice, eliminarea posibilităţii suspendării contractului RCA, notificarea clienţilor cu 30 de zile înainte de expirarea poliţei, renunţarea la tariful de referinţă şi asiguratul cu risc ridicat (nu a fost niciun caz până în prezent) şi altele.

De asemenea, o provocare pentru jucătorii RCA, pentru perioada următoare, a apărut odată cu publicarea rezultatului anchetei Consiliului Concurenței privind piaţa RCA, care a amendat cu 53 milioane euro nouă companii de asigurări şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România - UNSAR. În același timp, trebuie să menționăm că entităţile sancţionate au declarat că își propun să atace această decizie în instanţă.

Amintim că, în condiţiile în care subscrierile poliţelor facultative CASCO au crescut în acest an (+19,7% în perioada ianuarie – septembrie 2018), valoarea primelor brute subscrise de asigurătorii RCA a scăzut constant încă de la începutul anului: -13% în primul trimestru, -6,3% după primele nouă luni din 2018. Asta în condiţiile în care asigurătorii au achitat despăgubiri mai mari, iar rata combinată a daunei RCA a urcat la 107,40% până la sfârşitul lunii septembrie, comparativ cu 96,38%, în urmă cu un an.

Anul în curs reprezintă o bază pentru 2019, atunci când ne aşteptăm la o reaşezare din punct de vedere legislativ pe segmentul RCA, ca urmare a cererii exprese formulate de către Comisia Europeană. De altfel, 2018 a fost primul an complet de aplicare a noului cadru de reglementare specific asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) – Legea nr. 132/2017. Legislaţia în domeniu a suferit schimbări importante anul trecut, cu impact semnificativ asupra industriei, fiind aşadar necesară adaptarea jucătorilor la noul context, a declarat Alexandru CIUNCAN, Directorul General al UNSAR. El a arătat că, potrivit datelor oficiale furnizate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară - ASF, s-a observat, în primele 9 luni ale anului 2018, o majorare a ratei combinate a daunei RCA, dar şi o creştere a despăgubirii medii pentru daunele materiale de aproape 9%. O tendinţă asemănătoare s-a manifestat şi pe segmentul asigurărilor CASCO, unde, comparativ cu perioada similară a anului anterior, rata combinată a crescut de la 105,9% la 109,7%.

Aceste tendinţe sunt cu atât mai importante cu cât asigurările auto au continuat să domine piaţa în primele 9 luni ale anului în curs, 73% din totalul primelor brute pe segmentul asigurărilor generale fiind subscrise pe aceste linii, a precizat oficialul UNSAR.

La nivelul UNSAR, am depus eforturi continue pentru îmbunătăţirea cadrului normativ în domeniu, în spiritul legislaţiei europene şi în beneficiul consumatorilor şi al societăţii româneşti per ansamblu. În acest context, UNSAR s-a implicat constant în proiectele cu rol de stabilizare şi maturizare a pieţei, şi a fost parte activă a grupurilor de lucru organizate la nivelul ASF, a adăugat Alexandru CIUNCAN.

Cristian IONESCU, Preşedinte Directorat, ASIROM VIG, subliniază că segmentul asigurărilor auto obligatorii este cel care adună cele mai multe provocări. Aici se concentrează cel mai mare volum de business de pe piaţă, iar contextul legislativ este unul ce promovează mai degrabă un mediu semi-concurențial. 2018 şi 2019 vor fi anii în care se vor resimţi cel mai puternic efectele impunerii, în 2017, a unor tarife normate. Iar rezultatele preliminare privind rata daunei publicate de autoritatea de supraveghere confirmă acest lucru. Ne aşteptăm ca, până la sfârşitul anului, deficitele pe această clasă de asigurări să se adâncească, conjunctura indicând că nici 2019 nu va arăta bine, a spus acesta.

Şi Paul SWOBODA, Preşedinte Directorat, GRAWE România, este de părere că cea mai mare provocare din segmentul asigurărilor auto este reprezentată de revenirea pieței la o rată combinată de peste 100%.

La rândul său, François COSTE, CEO, GROUPAMA Asigurări, a afirmat că anul 2018 a venit, într-adevăr, cu multe schimbări. Totuși, piața asigurărilor a continuat să fie dominată de asigurările auto. O evoluție care a marcat acest segment a fost creșterea pieței auto din primul semestru, atât cea de mașini noi (33%), cât și cea de mașini second-hand (7%), care a sporit numărul de înmatriculări și a susținut, în mod implicit, liniile RCA și CASCO. Pe de altă parte, provocarea pentru asigurători a fost profitabilitatea scăzută a RCA, un efect pe care am continuat să îl resimțim după reducerea prin lege a tarifelor pe acest segment.

Anul 2018 a fost unul de cristalizare a unor tendințe pentru industria de asigurări din România, în condițiile în care piața de profil, la 9 luni, a evoluat sub ritmul general al economiei, raportând o creștere de 2,1%. Raportul dintre life și non-life a rămas constant, ambele segmente menținându-se pe traiectorii ascendente, dar încă sub potențial. Statisticile oficiale ale ASF din perioada ianuarie-septembrie arată că asigurările auto continuă să domine volumul total de afaceri non-life, cu o linie CASCO ce și-a accelerat creșterea. În paralel, polițele obligatorii RCA s-au menținut în scădere, a atras atenția și Adrian MARIN, CEO, GENERALI România.

Prognoze pentru 2019

Ultimii ani ne-au demonstrat că există o corelație, cu un ușor decalaj, între ciclurile economice și afacerile în asigurări și de asemenea, o dependență considerabilă față de activitatea de finanțare. În măsura în care economia se va menține pe o linie pozitivă, putem afirma că și piața de asigurări va evolua, a afirmat Adrian MARIN.

În opinia lui Cristian IONESCU, anul 2019 va rămâne unul cu aceleaşi provocări principale: lupta asigurătorilor de a controla deficitele semnificative proiectate pe segmentul RCA şi competiţia acerbă pentru atragerea de afaceri facultative. În privinţa asigurărilor obligatorii, fără o revenire la liberalizarea pieţei, efectele negative se vor accentua, putând chiar duce la înregistrarea unor noi situaţii de intrare în incapacitate de plată. De partea cealaltă, marjele de profit ale asigurărilor facultative continuă să se reducă, cel mai elocvent exemplu fiind segmentul asigurărilor CASCO, care este pe cale să redevină neprofitabil pentru mulţi jucători de pe piaţă şi la nivel consolidate, a adăugat el.

În ceea ce priveşte anul 2019, printre obiectivele Uniunii pe această linie de business se numără introducerea sistemului tabelar pentru vătămări corporale, creşterea gradului de cuprindere în asigurare, digitalizarea şi introducerea sistemului telematics, alături de creşterea nivelului de siguranţă rutieră. Acesta este şi contextul în care am lansat prima campanie de educaţie şi prevenţie rutieră a UNSAR: Campania ATENT ÎN TRAFIC, a afirmat Alexandru CIUNCAN.

Uniunea a constatat, ca urmare a acestui demers, ca marea majoritate a studenţilor care au participat în cadrul campaniei consideră că nivelul de pregătire asigurat de şcoala de şoferi este scăzut, iar circa 99% dintre aceştia sunt de părere că introducerea noţiunilor de condus defensiv în pregătirea viitorilor şoferi ar fi un lucru necesar. Mai mult decât atât, 94% dintre participanţi au apreciat utilitatea informărilor privind noţiunile de educaţie financiară în domeniul asigurărilor auto, întărind astfel nevoia consumatorilor de a avea acces la informaţii cu privire la asigurări şi la beneficiile acestora.

Campania ATENT ÎN TRAFIC va continua şi în 2019, în contextul în care UNSAR consideră siguranţa rutieră o prioritate pentru toate părţile implicate, a precizat Alexandru CIUNCAN.

Pentru anul 2019, toţi jucătorii din piaţă aşteaptă armonizarea legislației RCA cu reglementările europene, respectiv consolidarea pieței. Chiar şi Consiliul Concurenței recomandă eliminarea poliţei RCA pentru o lună deoarece sunt destul de multe maşini în circulaţie care nu au RCA valabil în condiţiile în care proprietarii au uitat să reînnoiască poliţa. Consiliul mai recomandă elaborarea de către ASF, împreună cu societățile de asigurare și unitățile de reparații auto reprezentative, sau cu organizațiile profesionale ale acestora, a unui cod de conduită aplicabil în relația dintre societățile de asigurare și unitățile de reparații auto, în vederea evitării prejudiciilor aduse consumatorilor.

FGA continua să plătească după falimentele ASTRA şi CARPATICA

Comisia specială a FGA a emis în total, până la 30 octombrie 2018, un număr de 90.235 decizii şi s-a achitat suma de 599,4 milioane lei, din care 370,5 milioane lei pentru creditorii ASTRA Asigurare - Reasigurare, în timp ce pentru creditorii CARPATICA Asig. s-au aprobat 222,2 milioane lei. De asemenea, FGA a aprobat și suma de 6,7 milioane lei pentru creditorii FORTE Asigurări, a arătat Carmen RADU, Preşedintele FGA – Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care a menţionat că au existat 97 de cereri pentru care s-a plătit suma maximă de 450.000 lei/cerere.

La sfârşitul anului 2017, ne-am propus să depunem toate eforturile pentru a finaliza 95% din cererile de asigurare primite de la creditorii ASTRA Asigurare - Reasigurare şi peste 70% din cele ale creditorilor de la CARPATICA Asig. Aceste obiective au fost îndeplinite după primele 10 luni ale anului 2018, a precizat Carmen RADU.

Alte asigurări cu potenţial de creştere

Ca o viitoare tendinţă, considerăm că atât segmentul asigurărilor de răspundere civilă, cât şi cel al asigurărilor private de sănătate au un real potenţial de creştere. Alte oportunităţi semnificative se întrevăd datorită evoluţiei rapide a sectorului digital. Riscul cibernetic este în prezent produsul de asigurare cu cea mai spectaculoasă creştere la nivel mondial şi cu siguranţă această tendinţă va fi urmată şi de companiile de asigurări din România, cu o evoluţie vizibilă în următorii 2-3 ani, a declarat Maria RANGELOVA, CEO, CertAsig România (sub condiţia aprobării ASF).

În acest an, RANGELOVA a văzut o posibilă ameninţare - dar care a avut în cele din urmă un rezultat pozitiv -, în încercarea legiuitorului de a modifica legea achiziţiilor publice, cu efect direct asupra asigurărilor de garanţii.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (AUTO: 2018, o bază pentru 2019).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Alexandra SMEDOIU: Economisirea inseamna responsabilitate fata de noi si generatiile viitoare

Alexandra SMEDOIU - Vicepresedinte CFA Society Romania si Partener Deloitte
Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!