LifeStyle
Body Language: asul din mânecă!
Autor:Sabrina CANEA
Vineri, 02 Octombrie 2015

Cu toate că venim din era post-comunistă care a neglijat şi a subjugat artele comunicării, creând prin simpla ei dictatură o populaţie sălbatică, ne aflăm astăzi într-un univers al relaţiilor interumane. Lumea afacerilor secolului 21 are ca ax central oamenii, iar modul în care aceştia intră în contact este definitoriu universului business, motiv pentru care este crucial într-o afacere să stăpâneşti limbajul corpului.

Fie că vorbim de un mic gest circular al încheieturilor, de poziţia trupului în spaţiu, atitudinea pe care o exteriorizezi faţă de un interlocutor ori culoarea ţinutei, limbajul corpului are un rol esenţial în transmiterea unui mesaj. Modul în care alegi să comunici la nivel de subconştient prin intermediul mişcărilor trupului este fundamental în comunicarea corectă din punct de vedere informaţional. Un broker nu va reuşi vreodată să-şi convingă clientul de utilitatea unei asigurări suplimentare, spre exemplu, dacă el însuşi nu se arată încrezător în ceea ce vinde. Astfel,  produsul nu este perceput de către client ca fiind un bun necesar, util pentru el, totul din cauza gesticii.

Mai mult, acest mijloc de relaţionare devine vital în momentul în care contribuie substanţial şi la descrierea propriei persoane. Modul în care trupul acţionează influenţează felul în care vei fi conceput ca antreprenor. În acest sens, cuvintele îşi pierd deseori din valoare în detrimentul mişcărilor. Astfel, interlocutorul va rămâne mereu cu o părere consistentă despre persoana ta, şi doar cu fracturi din informaţia transmisă de tine, pe cale orală.

Discutând în mod concret despre domeniul de business, realizăm că afacerile se întemeiază prin construirea şi menţinerea relaţiilor reciproce. De cele mai multe ori, stabilitatea acestor relaţii poate fi în mod decisiv influenţată de gesturi. În acest mod, limbajul trupului devine o artă a manipulări (termenul neavând aici o conotaţie negativă) care este fundamentală pentru omul de afaceri. 

Ce este şi cum funcţionează limbajul corpului?

Încă de la început trebuie înţeles ce este mai exact limbajul corpului pentru a putea deveni conştient de ceea ce transmiţi în jur.

Contrar aşteptărilor, o astfel de comunicare interumană nu se rezumă doar la mişcări, ci cuprinde tot ceea ce nu este verbal, de la tonul vocii şi până la gesturi, fie ele voite sau nevoite. În plus, toate aceste sunt conectate cu starea emoţională/de spirit a emiţătorului.

Annette KRAMER, expert în limbajul corpului şi jurat în cadrul emisiunii „The Pitch” (competiţie britanică de afaceri), reduce întreaga explicaţie la un simplu exemplu: „Imaginează-te sub chipul unui evanghelist”, spune aceasta. „Dacă eşti un evanghelist, atunci vrei să creezi o legătură spirituală cu oamenii. Întregul context se schimbă astfel. Dacă tu crezi în ceea ce spui şi eşti sincer, atunci vei reuşi să te pui în legătură cu oamenii”.

Limbajul trupului poate imprima şi nota atmosferei în care are loc interacţiunea. Astfel, un individ cu o mimică energică, dinamică induce o stare pozitivă, de bine, pe când un individ apatic, lipsit de tonus deturnează situaţia iniţială.

Oral vs. vizual

Cea mai mare parte din informaţia pe care un om o percepe şi o inserează în propria-i memorie este cea vizuală, după cum zeci de studii au dovedit până în prezent. Cercetări recente au dovedit faptul că, în ceea ce priveşte informaţia stocată de interlocutor, numai 8% din ceea ce este vorbit este reţinut. La polul opus se află informaţia vizuală – limbajul corpului –, care îşi lasă amprenta în proporţie de aproximativ 70%.

Este înlocuită, în acest mod, informaţia grăită de cea vizuală? Cu siguranţă nu, însă orice bun întreprinzător trebuie să fie sau să devină conştient de puterea pe care informaţia sa o capătă prin intermediul trupului şi să înveţe cum să se folosească de aceasta în scopul unei comunicări mult mai eficiente.

De ce „prima impresie contează”?

Paul EKMAN, expert în psihologia socială, consideră că „expresiile faciale comunică informaţii, însă nu întotdeauna sunt intenţionate. „În timp ce oamenii fac mişcări faciale pentru a transmite un mesaj, expresiile faciale ale emoţiilor sunt neintenţionate”, mai spune acesta.

Aşadar, fie ca vrei sau nu, corpul tău comunică într-un mod mult mai eficient cu cei din jur, reuşind să transmită o cantitate mult mai mare de informaţie despre tine şi despre ceea ce transmiţi decât cuvintele înseşi.

Secretele limbajului non-verbal în politică şi afaceri

Un individ poate minţi în legătură cu ceea ce spune, însă nu poate minţi în legătură cu modul în care acesta se simte în raport cu cele pe care le spune ori cu contextul dat. Acest aspect este vizibil şi în lumea politică.

Pentru a înţelege cum funcţionează limbajul non-verbal în domeniul politicii, cel mai relevant exemplu este lupta pentru şefia statului dată între John F. KENNEDY şi Richard NIXON în anii '60. Când John F. KENNEDY l-a întâlnit pe Richard NIXON în prima dezbatere prezidenţială televizată din 1960, s-a spus că oamenii care au ascultat dezbaterea la radio au fost mai impresionaţi de NIXON, în vreme ce aceia care au urmărit-o la televizor ar fi votat mai degrabă cu KENNEDY. Pe sticlă KENNEDY era calm, în vreme ce NIXON arăta transpirat şi neliniştit. Rezultatul dezbaterii nu a stat în ceea ce a spus fiecare dintre candidaţi, ci felul în care s-au prezentat în timpul ei – cu alte cuvinte, limbajul corpului lor.

De la discursuri politice şi până la calităţile de care un politician – sau un om de afaceri în general – dă dovadă, toate detaliile care îl definesc pe acesta sunt susţinute de modul în care el se individualizează. Astfel, o fire care se impune în scena politică şi care, prin atitudinea sa, prin gesturi şi mimică, va atrage cu sine respectul şi încrederea populaţiei. Acest lucru a fost vizibil şi la KENNEDY de-a lungul carierei sale politice. Limbajul corpului l-a ajutat pe acesta să proiecteze o imagine a autorităţii sale fără să pară prea distant.

Arta afacerilor: negocierea

În negociere, ca modalitate de a încheia afaceri, de a întreprinde diferite acţiuni, limbajul corpului joacă un rol deosebit de important în comunicare. Cel mai frecvent chiar şi în această lume a business-ului, oamenii spun anumite lucruri, pe care corpul nu le poate susţine prin mijloacele proprii. Este, aşadar, necesar să deprinzi anumite calităţi pentru a putea folosi şi citi cu acurateţe comunicarea non-verbală.  Pentru aceasta puteţi ţine cont de câteva mici sfaturi.

Tips & tricks

Braţele. Fiecare afacerist, indiferent de domeniu de activitate în care profesează, vrea să dea o primă impresie de deschidere, de disponibilitate şi de interes în ceea ce prezintă ori îi este prezentat. O bună modalitate prin care aceasta poate fi sesizată este poziţia braţelor. Braţele deschise, împreună cu palme arată o persoană deschisă, sigură pe propriile forţe. Atunci când palmele ating pieptul se transmite onestitatea. De asemenea, pozitiv este şi gestul de apropiere şi depărtare a mâinilor de corp. În opoziţie, braţele închise dau senzaţia de respingere, de reticentă, fiind, în consecință, un mecanism de apărare.

Contactul vizual. Se spune că ochii sunt poarta sufletului, iar nimic nu este mai adevărat. Privirea determină interesul interlocutorului, astfel că atunci când aceasta priveşte fix în ochii celuilalt arată nu numai că ascultă, ci şi că mesajul a căpătat o anumită importanţă pentru el. Privirea haotică pe pereţi ori către uşă, cât şi fixarea privirii într-un singur punct  marchează lipsa de interes a interlocutorului, cât şi dorinţa de a se desprinde de discuţie, părăsind spaţiul în care convorbirea are loc.

Picioarele. La fel ca și în cazul braţelor, o poziţie deschisă a picioarelor sugerează disponibilitate pentru discuţie, pentru subiectele care fac obiectul conversației. Picioarele încrucişate arată reticenţă faţă de subiect, iar atunci când ele sunt îndreptate către ieşire sugerează nici mai mult nici mai puţin decât dorinţa de evadare.

Respiraţia. Un ritm alert al respiraţiei poate marca panică, teamă, nervozitate,   furie ori un caracter intimidat de cele aduse în discuţie ori de caracterul celeilalte persoane. Un ritm calm al respiraţiei duce la relaxare, la calm.

În ceea ce priveşte activitatea de la nivelul capului, gesturi precum atingerea nasului (dubii) sau a urechilor (nesiguranţă), privitul peste ochelari (atenţie, seriozitate), buzele strânse (agresivitate) ori chiar sprâncenele încruntate (confuzie, tensiune) sunt esenţiale în transmiterea corectă a mesajului în afaceri.

Astfel, oamenii comunică printr-o mare varietate de canale. Limba pe care o vorbim nu este singura modalitate prin care oamenii fac schimb de informaţie. În conversaţie ne exprimam ideile şi sentimentele nu numai prin cuvinte, dar şi prin expresii faciale, tonul vocii şi gesturi. Astfel, privind totul la scară redusă, o simplă atitudine timorată poate rezilia un contract, precum o manifestare dezinvoltă poate duce organizația  într-un cu totul alt context economic.

 

Business Insider - http://www.businessinsider.com/common-body-language-mistakes-employees-make-2014-4

The Guardian - http://www.theguardian.com/small-business-network/2015/aug/11/what-body-language-say-about-you-obama

Jurnalul.ro - http://jurnalul.ro/cultura/carte/secretele-limbajului-corporal-al-politicienilor-dezvaluite-de-un-expert-in-psihologie-sociala-596275.html

 

 

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Body Language: asul din mânecă!).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!