Interviu
Bogdan ANDRIESCU Preşedinte, UNSICAR
Autor:Andreea STATE
Miercuri, 10 Februarie 2010

Nevoia de informare în domeniul asigurărilor este reală şi a existat dintotdeauna. Atât societăţile de asigurare, cât şi cele de brokeraj, precum şi Asociaţia pentru Promovarea Asigurărilor, în parteneriat, pot fi de un real folos populaţiei în înţelegerea sistemuluiasigurărilor.

PRIMM: Care apreciaţi că sunt principalele tendinţe de dezvoltare a pieţei de brokeraj în 2010, în contextul economic actual?

Bogdan ANDRIESCU: Perspectivele pieţei de brokeraj sunt, din punctul meu de vedere, extrem de pozitive. Luând în calcul evoluţia din 2009, când piaţa de brokeraj a înregistrat o creştere, atât ca volum, cât şi ca pondere a primelor de asigurare, consider că vom înregistra o creştere şi în 2010. Cu toate că aceasta va fi mică, nu spectaculoasă, va avea o semnificaţie deosebită: majoritatea clienţilor au deja încredere în brokeri, iar într-o măsură din ce în ce mai mare şi ceilalţi se orientează spre consilierea intermediarilor.

Clienţii care colaborează de ani buni cu brokerii au văzut deja avantajele acestui parteneriat. În plus, aceştia au posibilitatea de a compara produsele, în special pe segmentul retail, considerat „regina pieţei” de câţiva ani de zile.

Pe de altă parte, mi-aş dori să existe mai mulţi brokeri specializaţi pe diverse domenii; de exemplu, brokeri auto, care să compare ofertele şi să explice toate avantajele şi dezavantajele. Aceştia ar avea o putere de cumpărare mare, putând să negocieze preţuri avantajoase.

PRIMM: Dacă ne referim la schimbările de ordin economic produse ca urmare a crizei, ce impact au avut acestea asupra pieţei de brokeraj în asigurări? Au fost resimţite scăderi în zona de clienţi persoane fizice sau în zona de corporate?

B.A.: Au fost înregistrate scăderi ale primelor, în valoare absolută. Astfel, în primul rând, din cauza crizei, societăţile de asigurare şi reasigurare au operat reduceri ale preţurilor, pe fondul creşterii concurenţei. Pe de altă parte, s-au diminuat şi subscrierile într-o oarecare măsură, în special pe segmentul corporate. În schimb, am observat o tendinţă a proprietarilor de a deveni mai atenţi cu bunurile lor şi de a le proteja prin asigurare.

De asemenea, o parte dintre posesorii de asigurări au renegociat contractele, în scopul optimizării atât a riscurilor, cât şi a costurilor.

De exemplu, am constatat o reducere drastică pe liniile de asigurare pentru angajaţi, de tip „employee benefits”.

În acelaşi timp, asiguraţii nu s-au mai orientat doar în funcţie de preţ, ci au devenit extrem de atenţi şi la societatea de asigurări, analizând şi modul în care aceasta ar fi putut fi influenţată de criză.

Putem spune că această perioadă economică reprezintă un moment al triajului, atât al agenţilor, cât şi al brokerilor, după criteriul competenţei, ceea ce este doar în avantajul pieţei.

CARTE DE VIZITĂ

Cu o experienţă de aproape 20 de ani în asigurări, Bogdan ANDRIESCU este Preşedinte UNSICAR încă de la înfiinţarea acestei asociaţii, în urmă cu 10 ani. Absolvent al Facultăţii de Inginerie Mecanică din cadrul UniversităÈ›ii Politehnice Bucureşti şi deţinător al unui titlu MBA obÈ›inut la UniversităÈ›ile din Washington şi din Kennesaw, Bogdan ANDRIESCU şi-a început cariera la ADAS, continuând la ASTRA – Departamentul de Transport şi Asigurări Maritime. Următoarea etapă în carieră a fost reprezentată de Divizia de daune a ST. PAUL Fire & Marine, Minnesota, SUA. Revenind în România, a ocupat poziţii importante la GENERALI şi AIG România. Este membru fondator al BAAR, al UNSAR, auditor BIPAR (European Federation of Insurance Intermediaries) şi POI (Partners of the Intermediaries), deţinând şi funcţia de Vicepreşedinte al Institutului de Asigurări.

PRIMM: Referindu-ne la profesionalizarea brokerilor, există în acest moment în lucru o serie de acte normative care vor reglementa acest domeniu. Care sunt efectele pe care acestea le vor avea asupra pieţei?

B.A.: Consider că 2010 va fi anul startului profesionalizării brokerilor, şi nu numai, ci şi al agenţilor de asigurări şi al pieţei de asigurări în general. Până acum, noi am făcut eforturi, în diverse direcţii, pentru profesionalizarea personalului, a celor care activează în zona asigurărilor, prin intermediul cursurilor, evenimentelor, seminariilor. Astfel, am încercat, pe cât posibil, să compensăm lipsa acestei profesionalizări continue, care are scopul de a completa tabloul sistemului de asigurare din România, cu efecte doar benefice.

Pentru început, într-o primă etapă, se va obţine licenţa de broker, după care va urma pregătirea continuă, constând întrun număr minim de ore pe care aceştia să le parcurgă urmând o formă de pregătire profesională anuală.

De altfel, este normal să se întâmple aşa; mai mult decât atât, se vor aduce clarificări în ceea ce priveşte statutul lichidatorilor, al regularizatorilor de daună, pentru că ei, practic, au un alt segment de pregătire profesională decât brokerajul. Practic, sunt două meserii diferite, prin urmare şi pregătirea va trebui să fie diferită.

Brokerajul este un atu al profesionalizării, al omului care vrea să înveţe, care ştie meserie, iar de la aceste businessuri mici, cu multă răbdare şi cu multă dârzenie, se poate ajunge la un volum de afaceri relativ mare, suficient cât să ofere satisfacţii personale remarcabile.

PRIMM: Care sunt acţiunile pe care UNSICAR le-a întreprins recent în vederea creşterii gradului de pregătire profesională în asigurări?

B. A.: Editura UNSICAR, nou-înfiinÈ›ată, se înscrie în această zonă de pregătire profesională, dar şi, mai ales, în cea a informării publicului larg. Ne-am propus să acoperim, pe cât este posibil, o serie de goluri din această zonă, şi să edităm cărţi de care atât piaţa asigurărilor, cât şi industriile conexe au nevoie. Prima dintre lucrări este cea mai actualizată variantă a „Dicţionarului de Asigurări”, publicat în Marea Britanie, de Financial Times Prentice Hall. O a doua lucrare vine în întâmpinarea, în mod special, a specialiştilor din domeniul asigurărilor şi a celor din instituţiile statului care sunt implicate în stabilirea vinovăţiilor în accidente rutiere. Lucrarea, intitulată „Răspunderea în accidentele rutiere”, cuprinde o serie de speţe, însoţite de modul de rezolvare a acestora din Germania, traducerea fiind semnată de Sorin GRECEANU şi Mihai WEBER. Aceasta carte este deosebit de utilă şi tuturor conducătorilor auto care circulă în România şi, mai ales, în Europa.

PRIMM: Ce mesaj aveţi pentru industrie şi ce obiective v-aţi propus în acest mandat, ca Preşedinte al UNSICAR? Vorbim de un nou început sau de o continuare?

B.A.: În mod firesc, activitatea în calitate de Preşedinte UNSICAR este o continuare a ceea ce am realizat în anii trecuţi, însă nu trebuie să trecem cu vederea faptul că suntem într-un moment al schimbărilor. Astfel, se va modifica IMD (n. red.: Insurance Mediation Directive, care guvernează activitatea intermediarilor), iar schimbările nu vor fi minore. În acest sens, trebuie depusă o activitate importantă de lobby.

În acelaşi timp, evenimentul principal al acestui an va fi aniversarea a 10 ani de la înfiinţarea UNSICAR, moment care va fi marcat printr-o manifestare organizată la sfârşitul anului. De asemenea, vom încerca să ne repoziţionăm şi faţă de anumiţi brokeri membri, obiectivul nostru fiind acela de a ridica standardele calitative ale celor care intră în această uniune profesională.

Ne propunem să încurajăm companiile mici. Brokerajul este un atu al profesionalizării, al omului care vrea sa înveţe, care ştie meserie, iar de la aceste business- uri mici, cu multă răbdare şi cu multă dârzenie, se poate ajunge la un volum de afaceri relativ mare, suficient cât să ofere satisfacţii personale remarcabile.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Bogdan ANDRIESCU Preşedinte, UNSICAR).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!