Cover Story
#30DeAniDeSchimbare pe piaţa locală de asigurări
Autor:Andreea RADU
Vineri, 10 Ianuarie 2020

Piața asigurărilor din România a trecut printr-o serie de schimbări şi transformări memorabile în cei 30 de ani de la liberalizarea acesteia, trecând prin perioade cu suișuri și coborâșuri, însă jucătorii şi autorităţile din piaţă au căutat soluţiile favorabile, astfel încât industria s-a consolidat.

Dacă, în 1989, Administraţia Asigurărilor de Stat – ADAS – era singura instituţie din România care practica activitatea de asigurare/reasigurare, în prezent activează 28 de societăți de asigurare, autorizate și reglementate de ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară, dintre care 15 practică numai activitate de asigurări generale, 7 practică numai activitate de asigurări de viață și 6 au activitate compozită.

Cel mai mare număr de companii a fost înregistrat în anul 2000, când erau 73 de companii de asigurări, după care a urmat o perioadă de consolidare, prin preluări, fuziuni sau chiar falimente – în anul următor, au rămas active doar 47 de societăţi. Valoarea primelor brute subscrise de cei 73 de jucători, în anul 2000, a fost de 337,79 milioane de euro, urmând ca această piaţă să depăşească 2 miliarde de euro în 2019, ceea ce indica o creştere de peste 6 ori a business-ului.

Cu toate acestea, nivelul pieţei este sub potenţialul pe care îl are. În România, conform estimărilor ASF, consumul de asigurări pe cap de locuitor s-a situat, la nivelul anului 2018, în jurul valorii de 109 euro, în condiţiile în care media UE era de 2.170 euro. În acelaşi timp, gradul de penetrare a asigurărilor în PIB a fost de 1,13% în anul 2018, în timp ce la nivel european este de 7,46%. În aceste condiţii, rămâne de văzut cum vor fructifica, în viitor, jucătorii din piaţă acest potenţial.

Totuşi, observăm că, în aceşti 30 de ani, piaţa s-a confruntat cu multe provocări prin modificările frecvente de legislaţie naţională şi europeană, timp în care industria a trecut şi printr-o criză economică importantă, dar şi falimente răsunătoare ale unor societăţi de asigurări. Momentele care au marcat întreaga evoluţie a pieţei au fost multiple, de la deschiderea graniţelor şi intrarea marilor jucători internaţionali pe piaţa din România, care au dus la o îmbunătăţire a serviicilor şi o maturizare a pieţei de asigurări, la apariţia multor legi, precum legea 32/2000 privind activitatea de asigurare, legea asigurărilor obligatorii de locuinţe, legea RCA, pachetul legislativ IDD, până la emiterea poliţelor RCA în sistem total electronic, aplicarea Solvency II, remodelarea distribuţiei de asigurări şi utilizarea noilor tehnologii.

Pentru perioada ce urmează, specialiştii se aşteaptă la o dezvoltare mai accentuată a pieţei, anticipând că următorii 10 ani vor fi mult mai dinamici decât anteriorii 30.

Trei decade

Sorin GRECEANU, Directorul General al BAAR - Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, a împărţit perioada de 30 de ani în 3 decade, astfel:

1. Prima decadă - cea a anilor 90, pe care a denumit-o cea a împărțirii și înmulțirii. A fost o decadă a împărțirii, pentru că fosta și singura companie de asigurări de stat, ADAS, a fost divizată, din ea luând naștere trei companii ASIROM, ASTRA și CAROM. A fost o poveste în care statul a fost autor și erou principal, urmărind să fie o poveste cu final fericit, prin încercarea de a privatiza cu succes cele 3 companii. Cât s-a reușit și cât nu să fie privatizări de succes rămâne un subiect de dezbătut, din perspectiva pe care ne-o dau trecerea timpului și istoria diferită urmată de cele 3 societăți.



Este, în același timp, și decada înmulțirii, pentru că a fost o perioadă de efervescență antreprenorială, de speranță și încredere în potențialul pieței de asigurări, decadă de pionierat, în care au fost înființate destul de multe companii private, unele dintre acestea fiind și astăzi prezente și active în piața asigurărilor.



Aș mai menționa ca un moment important pentru piața de asigurări adoptarea în anul 1995 a unei legi care a marcat nu numai această decadă, dar și pe celelalte două, și anume Legea nr. 136/1995, Legea privind asigurările și reasigurările în România. A fost o lege importantă, bine închegată și suplă. A enunțat principii simple, încă perfect valabile și chiar mai mult, pentru că anumite aspecte au fost reglementate în concordanță cu directivele europene în materie, deși, la acel moment, aderarea la UE era doar un vis îndepărtat. Spre deosebire de alte legi care i-au urmat, legea 136/1995 nu a făcut parte niciodată din categoria hiper-reglementării. Ea a fost în măsură să nu stea în calea libertății și dezvoltării economice a domeniului. Cred că cel mai puternic argument pentru cele mai sus enunțate și compliment în același timp la adresa Legii este faptul că foarte multe din prevederile acesteia au fost preluate și se regăsesc acum în prevederile Noului Cod Civil intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, a mai spus Sorin GRECEANU.

2. A doua decadă - cea a anilor 2000, eu aș îndrăzni să o numesc decada adunării, a scăderii și a aderării. Anii 2000 au fost o etapă a acumulării și a dezvoltării pieței, am continuat să adunăm experiență și consider că am făcut un important salt calitativ. Am reușit să atragem în piața românească de asigurări investitori mari și importanți din străinătate și, astfel, am reușit să ne conectăm la piața internațională de asigurări, în special la cea europeană, precum și la know-how-ul oferit de acești investitori.

Momentul de cotitură l-a reprezentat aderarea la Uniunea Europeană și, implicit, transpunerea în legislația noastră a unui set de reguli pe care am fost obligați să ni le însușim și să le aplicăm, chiar dacă eu cred că și în zilele noastre încă mai trebuie făcute eforturi pentru transpunerea și adaptarea prevederilor la specificul intern în spiritul acestora. Din nefericire, tot în această perioadă de mari transformări presupuse de aderarea la Uniunea Europeană, piața de asigurări a fost și ea afectată, odată cu toată economia românească, de criza economică mondială de la sfârșitul decadei, înregistrând un regres față de anii anteriori declanșării acesteia.

3. A treia decadă - cea în care ne aflăm și pe care tocmai ne pregătim să o încheiem, este una pe care eu aș îndrăzni să o numesc a stagnării, a marilor falimente, dar și a încercării de reașezare și consolidare în condițiile unei piețe cu tot mai multe provocări și reglementări nu numai specifice, dar și generice – cum ar fi cele privind protecția datelor, concurența, spălarea banilor, riscurile cibernetice etc., a afirmat oficialul BAAR.

El apreciază că această etapă este una a stagnării pentru că nu reușim să depășim nivelul pur declarativ al marelui potențial de dezvoltare al pieței de asigurări și să transformăm acest potențial și în ceva real. Stagnăm și ne tot învârtim în jurul a cel puțin trei valori semnificative 1, 100 şi 2.



O să încerc să explic semnificația celor trei valori la care m-am referit. Astfel, prima valoare reprezintă procentul care exprimă ponderea asigurărilor în PIB, acesta situându-se în jurul valorii de 1-1,2% de ani buni de zile. Cea de-a doua valoare, cea de 100, este cea care reprezintă suma medie anuală pe care un cetățean român o alocă pentru a se asigura, pentru a plăti prime de asigurare. De aici, rezultă și volumul total al primelor generate de piața de asigurări din România de cca. 2 miliarde de euro pe an. Aceștia sunt doar trei dintre indicatorii cvasi-constanți în jurul cărora ne desfășurăm activitatea și pe care cheltuim energie și toată priceperea noastră de cca. 10 ani încoace până în prezent, a explicat Sorin GRECEANU.



Alte constante ar fi că, din cele 2 miliarde de euro, aproximativ 80% le reprezintă primele generate de asigurările generale și restul de 20% de asigurări de viață. La aceste constante, aș mai adăuga încă una semnificativă, și anume cea de cca. 75% care reprezintă ponderea asigurărilor auto din total asigurări generale. Tot auzim că asigurările auto au o pondere prea mare în total asigurări, dar eu aș spune că celelalte forme de asigurare au o pondere prea mică și, din păcate, nu reușesc să se ridice la nivelul potențialului lor și al așteptărilor noastre, a adăugat el.

Potrivit acestuia, a fost și perioada marilor falimente, pentru că, într-adevăr, piața de asigurări a fost zguduită de șocul falimentelor celor doi mari asigurători RCA de la acea vreme, ASTRA și CARPATICA, iar efectele financiare, de imagine și de credibilitate cauzate pieței de acestea se vor resimți încă mult timp.

A fost și o decadă a consolidării, pentru că cei rămași în piață au fost nevoiți să facă față noilor exigențe impuse de regimul Solvabilitate II pe toate planurile, de la aspecte de ordin financiar-contabil, prudențial și până la aspectele legate de noile reguli privind guvernanţa corporativă și regimul de supraveghere.

După 1989...

Cristian ROȘU, Vicepreşedinte, Sectorul Asigurărilor - Reasigurărilor, ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiară, a afirmat că putem vorbi de două sisteme diferite fundamental. Dacă, înainte de 1989, vorbim de un monopol de stat, în perioada de după vorbim de o industrie a asigurărilor bazată pe principiul economiei de piaţă, în a cărei dezvoltare a contat mult relaţia dintre cerere şi ofertă. În fapt, perioada de după 1989 a reprezentat o revenire la tradiţiile istorice cunoscute de industria asigurărilor din România de dinainte de 1949, anul în care au fost dizolvate şi lichidate toate societăţile de asigurare şi societăţile mutuale naţionalizate anterior. Astfel, după 1989, industria asigurărilor a reînceput, pas cu pas, să îşi reocupe locul important între ramurile de bază ale economiei româneşti, redevenind, împreună cu industria bancară şi celelalte ramuri ale industriei financiare, un pilon de bază al acesteia, a arătat acesta.



Produsele de asigurare au cunoscut o dezvoltare continuă, crescând în complexitate și fiind destinate din ce în ce mai mult pentru satisfacerea nevoilor clienţilor. Odată cu creșterea pieţei asigurărilor, a numărului de societăţi active pe piaţă, inclusiv multinaţionale, au fost înregistrate în această perioadă aporturi semnificative de capital, în beneficiul dezvoltării economiei. Nu în ultimul rând, această dezvoltare a pieţei a permis şi dezvoltarea altor domenii conexe, cum ar fi cel al intermediarilor în asigurări sau al altor societăţi de prestări de servicii în asigurări, a afirmat Cristian ROȘU.


În opinia lui Adrian MARIN, Președintele UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România şi CEO-ul GENERALI România, pentru industria de asigurări, acești ultimi 30 de ani s-au suprapus cu o transformare a societății și economiei românești care s-a reflectat și în operațiunile companiilor de asigurări, în produse și în comportamentul clienților. Practic, dacă în urmă cu 30 de ani se puneau din nou bazele unei piețe moderne a asigurărilor, trei decenii mai târziu vorbim despre produse și servicii comparabile cu cele din alte piețe europene și de tehnologii digitale încorporate în multe dintre procesele operaționale ale companiilor de profil.

Totodată, Dorel DUȚĂ, Preşedintele UNSICAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanță în Asigurări din România şi Directorul General al HOBBIT Broker, consideră că suntem la început de drum în ceea ce priveşte piaţa de asigurări din România. Chiar dacă au trecut 30 de ani, nu putem spune că am ajuns la maturitate. Vorbim încă de o piaţă dominată de asigurările obligatorii, de un nivel redus al gradului de penetrare a asigurărilor şi de un cadru macroeconomic care nu încurajează dezvoltarea acestei industrii. Cu toate acestea, în ultimii ani, piaţa noastră de asigurări a înregistrat atât o creştere importantă a calităţii produselor, cât şi o diversificare a serviciilor, a adăugat el.



Nicoleta RADU - Director General, PAID România (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale) consideră că ultimii 30 de ani au reprezentat, pentru piaţa din România, o perioadă de tranziţie către o piaţă modernă şi matură. Din 1990 încoace, am luat contact cu ceea ce alte ţări cunoşteau demult despre asigurări, au apărut companii noi, grupurile internaţionale au intrat şi la noi în ţară, portofoliul de produse s-a diversificat. Suntem încă o piaţă emergentă, şi, la prima vedere, poate părea că nu am făcut prea mult, pentru că există încă în România un potenţial uriaş de creştere din toate punctele de vedere. Cu toate acestea, însă, putem vedea gradul de modernizare şi maturizare numai prin comparaţie cu ceea ce era în 1990, a spus ea.



Printre momentele importante care au marcat evoluţia pieţei, Nicoleta RADU a remarcat că introducerea asigurării obligatorii de locuinţă a făcut din România una dintre puţinele tari care beneficiază de un asemenea sistem de protecţie financiară în caz de dezastru natural. Suntem, pentru mulţi, un exemplu din acest punct de vedere. Ce trebuie să facem este să ajungem la cât mai mulţi români cu acest mesaj şi să îi convingem că este în avantajul lor şi numai al lor să încheie poliţa PAD şi să profite de protecţia pe care le-o oferă acest produs obligatoriu prin lege, a completat directorul PAID.



rEvoluţia pieţei de asigurări

Antonio SOUVANNASOUCK, Preşedintele PRBAR - Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare şi CEO-ul ASIGEST Broker, spune că putem vorbi de o revoluţie a pieţei, cel puţin în primii 20 de ani. Primul pas a fost divizarea ADAS-ului în cele 3 societăţi - ASTRA, ASIROM şi CAROM - şi apariţia primelor companii de asigurări private: UNITĂ – specializată pe asigurări de viaţă iniţial, METROPOL, MONDRAGON, ASIT, perioada în care s-a format piaţa liberă de asigurări. A urmat intrarea grupurilor internaţionale de asigurări GENERALI şi ALLIANZ, care, prin nivelul produselor şi al serviciilor, au ridicat gradul de profesionalism în piaţă.

Până în 2009, piaţa de asigurări din România a avut o dezvoltare foarte dinamică, aş spune chiar efervescentă, atât pe linia asigurărilor non-viață cât şi pe cea de viaţă, cu înfiinţarea multor noi companii de asigurare, cu capital românesc, cu capital străin, unele cu acţionari bănci, altele mai mici, „de familie”. Din păcate, multe din ele au dispărut, unele înainte de 2009, altele ca urmare a crizei financiare sau a unui management defectuos. Cert este că numărul jucătorilor de azi din piaţa de asigurări din România este cu mult mai mic decât înainte de 2009, a afirmat Antonio SOUVANNASOUCK.

Şi din punct de vedere al volumului de prime subscrise, înainte de criza financiară aveam creşteri procentule de două cifre, apoi am avut scădere şi abia în 2018 am ajuns din nou la volumul de dinainte de criză. Ca urmare a faptului că PIB-ul a crescut cu mult mai rapid faţă de piaţa de asigurări, atât gradul de penetrare, cât şi densitatea asigurărilor, care oricum nu au ajuns niciodată la nivelul măcar al zonei Europei Centrale şi de Est, au scăzut consistent, a adăugat el

Virgil ȘONCUTEAN, CEO, ALLIANZ-ȚIRIAC, a afirmat că piaţa românească de asigurări a fost tot timpul atractivă datorită „potenţialului”. Am putea spune că acest lucru nu s-a schimbat semnificativ în cei 30 de ani, ceea ce poate fi interpretat fie ca un aspect negativ - nu am fructificat îndeajuns acest potenţial, fie ca unul pozitiv - încă avem oportunităţi care pot genera creşteri majore. Cu toate acestea, evoluţia nu poate fi negată: în 1989, în piaţă, era activă o singură companie de asigurări, ADAS – un monopol al statului. În prezent, avem o piaţă în plin proces de maturizare, în care activează 28 de jucători. ALLIANZ-ȚIRIAC s-a numărat printre primele companii care au crezut în potenţialul pieţei româneşti de asigurări, societatea fiind implicată în construcţia ultimilor 25 din cei 30 de ani ai pieţei de asigurări.

La rândul său, Cristian IONESCU, Președinte al Directoratului ASIROM VIG, afirmă că piaţa asigurărilor din ultimii 30 de ani a parcurs 3 etape principale, fiecare întinzându-se temporal, cu aproximaţie, pe câte o decadă: I - perioada anilor 90, una „romantică”, incipientă, în care au fost puse bazele actualei industrii a asigurărilor, perioadă în care apar primele societăţi de asigurări private, dar şi primii investitori strategici în industria de profil românească; II - perioada de emergenţă, corespunzătoare începutului de mileniu 3, în care a fost definit cadrul legislativ, segmentul asigurărilor cunoscând cea mai efervescentă perioadă; III - perioada ultimilor 10 ani, una de consolidare a industriei, sub toate aspectele (legislativ, instituţional, al jucătorilor de pe piaţă şi al ofertei etc.).

Fiecare dintre aceste etape a avut rolul şi importanţa ei în construcţia sectorului asigurărilor. Dintre ele, însă, cea care pare să fi marcat cel mai mult evoluţia pieţei asigurărilor şi a contribuit la definirea formei şi fondului acesteia este prima decadă a anilor 2000. Vorbim despre perioada în care, pe de-o parte, întregul cadru legislativ-instituțional specific domeniului asigurărilor se modernizează şi se aliniază normelor europene: începând cu promulgarea Legii 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, continuând cu înfiinţarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) ca instituţie independentă, subordonată Parlamentului, şi alinierea accelerată a reglementărilor interne la aquis-ul comunitar în contextul aderării României la UE. Pe de altă parte, intervalul 2000-2009 este cel în care au au început să se impună cei care aveau să devină principalii actori ai pieţei asigurărilor, a explicat Cristian IONESCU.

Nu în ultimul rând, începutul anilor 2000 a fost perioada cu cea mai consistentă dezvoltare a afacerilor de asigurări. Au fost consemnate creşteri reale accelerate, cu procente de peste 2 cifre de la an la an, atât pe segmentul asigurărilor generale, cât şi pe segmentul asigurărilor de viaţă. De altfel, trebuie punctat faptul că anul 2008 este cel care a înregistrat maximul istoric de subscrieri din activitatea de asigurări, de peste 2,4 miliarde de euro. Este anul de vârf atât pentru asigurările generale – cu subscrieri de peste 1,9 miliarde de euro, cât şi pentru segmentul de asigurări de viaţă – singurul an în care vânzările de poliţe life au depăşit jumătate de miliard de euro, a adăugat oficialul ASIROM.

Conform acestuia, efectele marii recesiuni globale ce a debutat în 2008 nu au ocolit sectorul asigurărilor din România. Astfel, anul 2009 a consemnat începutul unei perioade de reaşezare a pieţei, atât din perspectiva cantitativă, cât şi calitativă a afacerilor. În privinţa volumelor, în ultimii 10 ani (2009-2018) subscrierile au înregistrat oscilaţii mai mari sau mai mici, la nivelul agregat piaţa rămânând sub nivelul atins în 2008. O analiză pe segmente a sectorului arată că asigurările generale facultative au fost cele mai afectate de efectele crizei, subscrierile anuale situând-se, în intervalul 2009-2018, la niveluri cuprinse între 58% (în anul 2014) şi 65% (în 2018) faţă de maximul istoric atins în 2008. Această evoluţie pare paradoxală, în contextul în care cei mai mulţi dintre jucătorii internaţionali prezenţi pe piaţa românească au desemnat asigurările facultative generale ca reprezentând principalul pilon al strategiilor lor de dezvoltare. Similar, subscrierile anuale pe segmentul life au oscilat la niveluri cuprinse între 368 şi 451 milioane euro (echivalent), sub nivelul maxim istoric de 507 milioane euro consemnat în 2008, a spus Cristian IONESCU.

În schimb, în ultimii 10 ani, segmentul asigurărilor obligatorii RCA a înregistrat volume în creştere, maximul istoric al subscrierilor fiind atins în 2016 (922 mil. euro). Statisticile indică, astfel, că piaţa asigurărilor din România rămâne, sub aspect structural, mult diferită de marea majoritate a pieţelor europene, cu segmentele de asigurări facultative și de viaţă subdezvoltate, adaugă el.

Fără îndoială, ultimii 30 de ani au adus schimbări majore pieței de asigurări. Pe de o parte, avansul tehnologic ne-a impulsionat să folosim instrumente de ultimă generație pentru a ne calibra mai bine produsele și serviciile și a răspunde cât mai rapid nevoilor clienților noștri. Pe de altă parte, aderarea României la UE a presupus o armonizare legislativă. Implementarea Solvency II, GDPR și IDD au aliniat cadrul legislativ local la cel european, venind cu propriile provocări pentru asigurători, de la schimbarea procedurilor interne la investiții în pregătirea angajaților sau softuri pentru protejarea datelor cu caracter personal. Această convergență rapidă în UE a pieţei locale este o provocare, dar una foarte sănătoasă, spune, la rândul său, François COSTE, CEO, GROUPAMA Asigurări.

În același timp, RCA a rămas o provocare: plafonarea tarifelor sau abuzurile în cheltuielile de reparaţie au vulnerabilizat piața de asigurări în ansamblul său, în timp ce falimentul a doi jucători cu o cotă de piață semnificativă a dus la un impact negativ asupra pieței, la nivel reputațional şi economic. RCA este o sursă mare de pierderi economice și reputaționale pentru piața de asigurări românească, o situație nesustenabilă, care frânează întreaga piață în dezvoltarea sa, a adăugat el.

În opinia lui Cosmin ANGHELUȚĂ, Director General Adjunct & Director Executiv Vânzări, Gothaer Asigurări Reasigurări, ultimii 30 de ani au fost marcaţi de diverse evenimente care ar fi trebuit să constituie baza unei dezvoltări accelerate a pieţei de asigurări, ţinând cont şi de evoluţia economică favorabilă pentru România ultimilor zece ani.



Dacă este să ne uităm în esenţă, în prezent densitatea asigurărilor este foarte scăzută, iar dinamica pieţei rămâne în continuare volatilă (sperăm că pe termen scurt). Când ne referim la schimbări, vrem să ne uităm în principal către evoluţie. Conform ASF, „piaţa asigurărilor din România rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, ce deţine o pondere de 79% din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de ASF”. Astfel, pe o piaţă dominată de RCA, în care preţul este în continuare factor de decizie, dar cu semnale pozitive, precum gradul crescut de conştientizare pentru tot ceea ce înseamnă asset-uri valoroase (life, sănătate, răspunderi, property etc.), ca urmare a schimbărilor legislative din domeniu, nutrim speranţa că va creşte gradul de penetrare şi că, astfel, vom obţine noi informaţii care ne vor ajuta să conturăm şi mai bine ceea ce sperăm să fie în viitor o piaţă echilibrată cu produse şi servicii de asigurare asemănătoare cu cea din UE, afirmă Cosmin ANGHELUȚĂ, menţionând că evoluţia pieţei de asigurări a depins (şi normal că depinde în continuare) foarte mult de stabilitatea cadrului fiscal şi legislativ şi de relaţia pe care autorităţile o au cu mediul privat.

Dar cel mai bine lăsăm cei 30 de ani în urmă şi ne uitam către viitor, respectiv la schimbarea pozitivă a portofoliului de asigurări facultative, care este susţinută şi de implicarea actorilor din piaţa de asigurări (ASF, ISF, PRBAR, UNSICAR, UNSAR, companii de asigurări şi brokeraj) în educaţia financiară, a adăugat oficialul Gothaer.

Şi Mesut YETISKUL, Directorul General al ERGO Asigurări, a remarcat dezvoltarea semnificativă a pieţei în ceea ce privește calitatea serviciilor, conștientizarea rolului asigurărilor, consolidarea companiilor, intermedierea în asigurări și supravegherea companiilor. În acelaşi timp, el crede că singurul element care nu a avut o dezvoltare suficientă și acceptabilă este instrumentarea dosarelor de daună: Deși, în ultimul timp, am remarcat că unii jucători mari au început să introducă automatizarea proceselor de daună, mai puțină birocrație și soluții rapide, totuși mai sunt de parcurs multe etape până la finalizarea procesului.

Evoluţia pieţei din perspectiva jucătorilor life & health

Carmina DRAGOMIR, CEO, METROPOLITAN Life, consideră că, la începutul anilor 90, România a intrat pe aceeași direcție de dezvoltare ca restul Europei Centrale și de Est, cel puțin în industria asigurărilor: Piața s-a dezvoltat continuu, urmând tendința europeană, a trecut prin schimbări organice marcate de dinamica actorilor din piață și a armonizat schimbări de ordin legislativ care au consolidat cadrul general al sectorului și au ajutat la rafinarea serviciilor oferite consumatorului. Avem, în prezent, un domeniu local al asigurărilor de viață care este în continuare în dezvoltare și consolidare după o perioadă în care implementarea noilor reglementări legislative a fost o prioritate, iar indicatorii ne arată un potențial bun de creștere, în ciuda unui grad de penetrare redus al acestor servicii, care reprezintă doar 0,3% din PIB.



La rândul său, Mihai POPESCU, CEO, ERGO Asigurări de Viață, crede că impactul în business al schimbărilor industriei din ultimii 5 ani se poate compara cu cel al celorlați 25 ani din perioada analizată. El a adăugat că introducerea Solvency II este momentul care a schimbat cu totul viaţa societăţilor de asigurare, impunând schimbarea modului de gândire spre termenul lung.



Sînziana MAIOREANU, CEO, AEGON România, consideră că piața locală de asigurări s-a dezvoltat foarte mult în ultimii 30 de ani, dar mai avem mult până să ajungem la un nivel optim, având în vedere că, în România, potrivit datelor pe care le avem în prezent, se încheie de aproximativ 10 ori mai puține asigurări decât în majoritatea statelor Uniunii Europene.

Românii sunt încă reticenți când vine vorba despre încheierea asigurărilor de viață, iar această prudență vine din lipsă de informații suficient de clare și exhaustive, dar și dintr-o teamă a oamenilor, care asociază acest tip de produs cu moartea, boala, accidentul etc. Ce am observat în ultimii cinci ani, însă, este că această percepție a început să se schimbe ușor. E adevărat că nu atât de rapid cum ar fi de dorit, dar rezultatele se văd în procentele de creștere a pieței asigurărilor de la un an, la altul. Oamenii încep să se gândească mai mult la asigurarea viitorului, la nevoia de a ști că au o sumă de bani pe care se pot baza în cazul în care li se întâmplă ceva, iar cei mai mulți se gândesc la o asigurare atunci când devin părinți, a mai precizat aceasta.

Totodată, Anita NIȚULESCU, CEO, EUROLIFE ERB Asigurări, spune că ultimii 30 de ani au reprezentat pentru România un proces continuu de globalizare, ce s-a accelerat odată cu intrarea în Uniunea Europeană. Monopolul de stat a funcţionat în România 37 de ani, prin compania de asigurări ADAS (Administraţia Asigurărilor de Stat), perioada în care aerul occidental a fost inexistent. România a fost captivă pentru o perioadă destul de îndelungată aceluiaşi model de business, fără perspectiva evoluţiei. Anul 1989 marchează punctul de cotitură, sfârşitul monopolului şi deschiderea către alte modele europene, la doi ani (1991) făcându-şi intrarea pe piaţa locală şi prima companie cu capital exclusiv privat (Unită). De atunci, a urmat un proces de adaptare – atât din perspectiva legislativă, cât şi din perspectiva jucătorilor, spune ea.

Anita NIȚULESCU mai arată că, dacă în 1997 existau 47 de companii de asigurare, în 2000 numărul acestora a ajuns la 73, iar anul intrării în Uniunea Europeană a găsit România cu 42 de asigurători. În următorii ani, piaţa a continuat să se maturizeze şi a urmat un trend de concentrare a jucătorilor, ajungând în prezent la un număr activ de 28 de companii (cu prime subscrise de peste 2 miliarde euro).

Asigurările de sănătate au înregistrat creşteri semnificative în ultimii ani, însă pornesc de la o bază mică, ceea ce le conferă un potenţial deosebit şi în anii ce vor urma.



Laura AFRASINE, Executive Manager, MediHelp Internațional, consideră că o mare influenţă a creşterii pieţei de asigurări private de sănătate o are, pe de o parte, situaţia nu tocmai plăcută în care se găsesc instituţiile medicale de stat din ţară şi, pe de altă parte, costurile ridicate ale serviciilor medicale din spitalele europene. Prin acoperirea oferită de o asigurare de sănătate, se reduce riscul financiar în cazul apariţiei unei boli sau a unui accident. În evoluţia pieţei asigurărilor private de sănătate, consider că au participat: auto-educarea romanilor în direcţia acceptării ideii de asigurare, reglementările legislative din domeniu, mass-media, prin informarea publicului, libera circulaţie a oamenilor şi comparaţia pe care au putut să o aibă referitor la sistemele de sănătate din ţările occidentale.

Evoluţia pieţei din perspectiva brokerilor

Rolul brokerilor de asigurări a devenit tot mai important în industrie. Astfel, brokerii au ajuns să intermedieze 65% din totalul pieţei de asigurări, valoarea primelor intermediate ajungând la 5,3 miliarde de lei după primele 9 luni ale anului 2019.

Gheorghe GRAD, Country Manager, RENOMIA SRBA Broker, spune că, în 30 de ani, piaţa de asigurări şi piaţa de brokeraj, deopotrivă, s-au înfiinţat pur şi simplu. Practic, înainte de 1989, vorbeam doar despre „ADAS”, astfel încât oamenii nu îşi făceau asigurarea maşinii, ci „adas-ul Daciei”, iar meseria de broker a fost reglementată abia în anul 2000. Astăzi, suntem o piaţă matură, cu jucători puternici şi profesionişti în ambele tabere. Mai avem de lucru încă la imagine, încredere şi la cultivarea nevoii de protecţie prin asigurare.

A fost o perioadă de evoluţie şi dezvoltare a pieţei de asigurări, cu suişuri şi coborâşuri. Cu toţii am încercat să îmbunătăţim calitatea produselor şi a serviciilor. Trebuie să recunoaştem că am avut multe provocări prin modificările frecvente de legislaţie naţională şi europeană. Am trecut şi printr-o criză economică, falimente importante ale unor societăţi de asigurări. De asemenea, de remarcat este şi trecerea la emiterea electronică a poliţelor de asigurare, a afirmat, la rândul său, Marius LASLO, Director Executiv, DESTINE Broker, referitor la ultimii 30 de ani.

De asemenea, Ştefan PRIGOREANU, CEO, MILLENIUM Insurance Broker (MIB), a atras atenţia că au fost 30 ani efervescenţi pentru brokerajul în asigurări, timp în care o profesie inexistentă în România a ajuns la 65% din total prime încasate, de la o meserie necunoscută şi nereglementată, la o profesie respectată şi ultra-reglementată.

Otilia MIHAI, Director General, Consultant AA Broker de Asigurare, subliniază că, în spatele cifrei de 65% din totalul industriei de asigurări, stă multă evoluţie, muncă, viziune şi dăruire, de la simpla intermediere, la consultanţă de risk management. Brokerii sunt categoria profesională cu cea mai mare expansiune şi cu o prezență substanţială în piaţa de asigurări, iar printr-un proces continuu de adaptare la cerinţele europene, cred că avem cea mai reglementată şi supravegheată activitate financiară, afirmă ea.

Brokerii vor continua să reprezinte un mecanism de distribuţie important, dar, ceea ce este cel mai evident, vor continua să-şi întărească rolul de reprezentant al clientului. Dacă vreţi, o putem interpreta în următoarea cheie: un broker va cumpăra de la asiguratori protecţia cea mai adecvată pentru clientul său, iar eforturile sale se vor îndrepta către atingerea pragului maxim de calitate în serviciile oferite acestuia, a continuat Otilia MIHAI.

În acelaşi timp, Cerasela CHIRIAC, Owner, INTER Broker de Asigurare, a precizat că, din cauza provocărilor legislative, uneori piaţa a evoluat timorat şi anemic, cu multe ezitări şi abuzuri. Probabil că acesta este principalul motiv pentru care piaţa asigurărilor nu este la un minim de 5 miliarde de euro. Însă, piaţa de brokeraj, datorită factorului X numit "Antreprenoriat", s-a dezvoltat fulminant, atât cât i s-a permis, şi, uneori, chiar în pofida greutăţilor, a adăugat ea.

Dacă privim înapoi cu realism, cred că putem considera momentul ‘89 ca un punct de restart pentru majoritatea segmentelor economice și, implicit, pentru piața de asigurări. Practic, în ultimii 30 de ani, evoluția domeniului nostru a fost dictată de ritmul de maturizare al întregii economii, iar acest lucru s-a tradus atât în avantaje generate de dinamizarea piețelor, cât și în fluctuații întreținute de instabilitatea politică și incoerența legilor. Aș spune că a fost un proces imprevizibil de creștere, pe care l-am resimțit din plin în cei 14 ani de experiență în industrie. Principalul vector al acestei creșteri a fost diversificarea, pe de o parte prin numărul de societăți înființate, iar pe de altă parte prin extinderea portofoliilor de produse de asigurare, a declarat Gabriela DUMITRU, Director Dezvoltare, VECTOR Broker.

Şi Florentina CRĂCIUN, Administrator, DAW Management Broker de Asigurare, remarcă faptul că volumul pieţei asigurărilor din România a crescut pe diferite segmente. Dacă, până în urmă cu 6-7 ani, piaţa era dominată de vânzările auto, acum se observă o evoluţie crescătoare pe liniile de asigurări de sănătate, property şi răspunderi.

Cele mai mari schimbări legislative

François COSTE a precizat că au fost multe schimbări legislative în ultimii 30 ani și este normal să fie așa, având în vedere că, în această perioadă, România s-a aflat într-un proces de democratizare și aliniere la standarde europene. Pe de altă parte, a persistat o anumită instabilitate legislativă, care a afectat piața de asigurări, chiar și când proiectele adoptate au vizat alte domenii. Este esențial ca schimbările legislative să se bazeze pe studii de impact și să nu se adopte peste noapte, fără o consultare amplă cu stakeholderii, a completat el.

În opinia lui Mădălin ROȘU, Președintele BAAR (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România), prima schimbare cu impact major asupra legislației privind piața de asigurări a fost apariția Legii nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, care a așezat contractul de asigurare pe un făgaș corespunzător noilor realități economico-financiare de după 1990. A doua lege cu impact major a fost Legea nr.32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, care, inițial, a reglementat înființarea, organizarea, funcționarea și supravegherea tuturor actorilor din piața de asigurări, societăți de asigurare-reasigurare și intermediari în asigurări, pentru ca, până la abrogare, să sufere modificări substanțiale generate de pregătirea aderării la UE, ajungând ca, în faza finală de existență, să reglementeze numai intermediarii în asigurări.

Un alt act normativ major a fost intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, care cuprinde un capitol distinct ce reglementează contractul de asigurare. De asemenea, legile recente care au transpus directivele Solvabilitate II și IDD (distribuția de asigurări), și anume Legea nr.237/2015, respectiv Legea nr.236/2018 (pusă în aplicare prin Normele ASF 19 şi 20/2018 - pregatirea profesională – n. red.). Nu aș putea, evident, să omit actele normative care au reglementat succesiv asigurarea RCA, actualmente în vigoare fiind Legea nr.132/2017 și Norma ASF nr.20/2017. Cu impact important pentru piața românească de asigurări, au fost și actele normative care au reglementat sau reglementează Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (în prezent, atribuțiile acestui organism fiind preluate de BAAR), Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), precum și procedura insolvenței și falimentul societăților de asigurare, respectiv redresarea și rezoluția asigurătorilor, a mai spus Preşedintele BAAR.

Jucătorii din piaţă au mai amintit de aplicarea GDPR - Regulamentul privind Protecția Datelor Personale, Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor şi înfiinţarea PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale), obligativitatea emiterii electronice a poliţelor RCA în anii 2009-2010, obligativitatea raportărilor prin prisma IFRS începând cu 2015 ș.a..

De câţiva ani, piaţa de asigurări din România trece printr-o serie de schimbări legislative, unele dintre ele reprezentând un adevărat test de rezistenţă pentru actorii din piaţa asigurărilor. Chiar dacă piaţa este suprareglementată, aplicarea acestor schimbări legislative a dus la îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite clienţilor prin creşterea profesionalismului forţei de vânzări şi la creşterea nivelului de educaţie financiară al acestora, a precizat Alexandru APOSTOL, Director General, MaxyGo Broker.

Transformarea procesului de vânzare

Dacă în 1989 românii îşi încheiau asigurările la o singură companie (ADAS), acum au la dispoziţie aproape 30 de societăţi pentru a alege produsele care se potrivesc nevoilor lor. În acest timp, procesul de vânzare a evoluat continuu şi s-a adaptat atât cerinţelor legislative, cât şi noutăţilor tehnologice.



La ora actuală, clientul este foarte atent la servicii, urmărește calitatea, iar pentru că vânzarea unei polițe de asigurare se referă la viitor, ea fiind o promisiune, a devenit foarte importantă dezvoltarea unor parteneriate bazate pe încredere, pe termen lung, cu asigurații. Clientul e mai atent la ce își dorește, are mai multe informații, se poate informa foarte rapid despre ceea ce înseamnă o asigurare sau despre cel care oferă asigurarea respectivă. De aceea, transparența în comunicare și în procesul de vânzare au devenit tot mai importante în ultima perioadă, a declarat Mihai TECĂU, Președinte Directorat, OMNIASIG Vienna Insurance Group.

Viorel VASILE, CEO, SAFETY Broker de Asigurare, a arătat că procesul de vânzare a evoluat mult, atât din punct de vedere al operativităţii, prin introducerea tehnologiilor, cât şi din punct de vedere al calităţii, prin introducerea unor măsuri menite să crească nivelul de pregătire al distribuitorilor.



În acelaşi timp, Tiberiu MAIER, Președintele SIGNAL IDUNA România, arată că, în ultimii 30 de ani, s-au înregistrat progrese importante în procesul de vânzare a asigurărilor. Dacă la începutul acestei perioade asigurările se vindeau într-un mod tradiţional, în care discuţia faţă în faţă cu clientul şi completarea unei documentaţii pe hârtie erau pași obligatorii, acum vorbim de procese digitale, în care clientul poate cumpăra şi administra singur poliţele de asigurare. Evoluţia accelerată a industriei IT&C a adus rapiditate şi eficiență în procesele de vânzare şi administrare ale poliţelor de asigurare. În ceea ce priveşte prezentul, priorităţile asigurătorilor sunt, cu siguranţă, digitalizarea şi automatizarea proceselor, care cresc satisfacţia clienţilor, oferind experienţe în concordanţă cu aşteptările, a adăugat el.



Şi Mihai SÂRBU, Director Naţional Vânzări, CertAsig - Societate de Asigurare şi Reasigurare, a remarcat faptul că procesul de vânzare a evoluat atât din punct de vedere al informaţiilor transmise către asiguraţi, cât şi al modului mult mai eficient de transmitere a acestora, referindu-se la soluţiile IT.

În ceea ce priveşte procesul de vânzare, Adriana GRECU, CEO, AON România, afirmă că brokerii de retail au acum structuri complexe şi din ce în ce mai bine organizate, iar brokerii corporate adresează mult mai bine nevoia de consultanţă şi asistență a companiilor mari, precum şi produsele de nişă, care presupun o bună pregătire tehnică şi relaţia cu pieţele internaţionale.

La rândul său, Cerasela CHIRIAC menţionează că procesul de vânzare s-a schimbat semnificativ prin profesionalizarea forţei de vânzare, dar în mod deosebit prin diversificarea produselor de asigurare şi adaptarea lor la nevoile reale ale clienţilor.

Categoric schimbarea este una radicală! Practic, acum nu mai vorbim de vânzare ca proces în sine, ci, mai degrabă, de abordarea consultativă a clientului, iar asta este cu totul şi cu totul altceva. La finalul acestui proces, nu noi vindem ceva, ci clientul decide dacă şi ce anume cumpără. Desigur că acest demers este foarte complex atât pentru broker, cât şi pentru client, dar, pe termen mediu şi lung, cu siguranţă vom avea cu toţii de câştigat, a declarat Gheorghe GRAD.

Anita NIȚULESCU aminteşte că, la 30 de ani de la liberalizarea pieţei de asigurări, vorbim de canale alternative de vânzare, cu focus pe online, de Inteligenţă Artificială care să preia procesul de vânzare şi administrare daune. Aş spune că suntem la cealaltă extremă, dacă mă gândesc la începutul cristalizării acestei industrii, când asigurările de viaţă erau vândute cu calcul şi oferta scrisă de mână.

Şi Antonio BABETI, CEO, GLOBASIG Broker, este de părere că schimbările în procesul de vânzare au fost foarte multe, dar cu siguranţă acesta s-a îmbunătăţit considerabil. Consider că cel mai câştigat a fost consumatorul român. Accesul la informaţie, precum şi creşterea profesionalismului consultanţilor au impactat comportamentul clienţilor. Fiind mai bine informaţi, având consultaţi profesionişti, cerinţele acestora au crescut, s-au diversificat, şi aleg să aloce bugete cât mai mari protecţiei, a spus el.

Cerinţele şi comportamentul clienţilor



Potrivit lui Viorel VASILE, clientul a urmat paşii impuşi de revoluţia tehnologică. Am putea spune chiar că datorită clienţilor beneficiem astăzi de soluţii informatice performante, dar şi de "revoluţia culturală" din piaţa asigurărilor. Astăzi, clientul este mai informat şi doritor de soluţii de asigurare îmbunătăţite, chiar personalizate, a adăugat el.

Clienţii îşi doresc produse şi servicii de asigurare care să le ofere ceea ce le promite încă din momentul vânzării, precum şi un comportament corect, onest şi profesionist de la intermediarii din asigurări/ asigurători. Cerinţele şi comportamentul clienţilor (care se asigură anual) s-au schimbat pozitiv în ultimii ani, prin prisma faptului că aceştia se informează mai mult şi mai bine, că ştiu ce vor şi că sunt dispuşi să plătească pentru acoperiri suplimentare şi servicii la daune imediate şi complete. Ceea ce ajută piaţa, a declarat Cosmin ANGHELUȚĂ.

El a mai spus că digitalizarea procesului de subscriere, care a deschis noi căi de comunicare şi informare, a crescut foarte mult viteza de interacţiune între furnizorul de servicii şi beneficiar şi a eficientizat timpul de răspuns.

Clienţii au devenit mult mai informaţi şi cunoscători ai produselor de asigurare. Ştiu exact la ce să se uite într-o poliţă, mai ales dacă au avut deja daune sau accidente în trecut. Aş spune că, în prezent, mulţi clienţi din zona urbană au capacitatea de a discuta minim la un nivel de bază cu un consultant, este de părere Eduard SIMIONESCU, General Manager, GrECo România GmbH Viena Sucursala Bucureşti.

Marius LASLO a explicat că, dacă la începutul anilor ´90 vânzarea se efectua față în faţă cu clientul şi poliţele se emiteau manual, în ultimii ani s-a dezvoltat foarte mult emiterea electronică a poliţelor şi vânzarea on-line. Vânzarea față în faţă cu clientul a rămas încă preponderentă. Tragem concluzia că ai noştri clienţi preferă această modalitate datorită faptului că pot afla mai multe informaţii despre produsele existente în piaţă şi simt nevoia să fie consiliaţi la încheierea poliţelor.

La rândul său, Adriana GRECU consideră că, astăzi, clienţii sunt mai bine informaţi şi înţeleg mai bine nevoia de consultanţă de specialitate, sunt dispuşi să plătească pentru a primi rapoarte de piaţă sau de analiză a unor factori care-i pot influenţa şi expune, sunt atenţi la tot ce înseamnă măsuri de prevenţie şi reducere a riscului etc.

Comportamentul consumatorului de asigurări se schimbă în permanenţă, iar vânzarea va trebui să treacă printr-un proces de schimbare dramatic, de la noi metode de segmentare a profilelor de risc ale clienţilor, până la noi produse individualizate ce vor permite tarife accesibile consumatorului. Pe scurt, creativitate. Însă, să nu uităm că, în tot procesul de vânzare, consultanța are rolul său, de aceea cred că factorul uman nu va putea fi înlocuit în curând şi nici în totalitate, a spus Otilia MIHAI.



Şi Mihai POPESCU spune că explozia de informaţii disponibile clienţilor a dus la noi modalităţi de abordare şi asistare a acestora în procesul de a achiziţiona asigurări. Pe de altă parte, reglementările progresive, în special cele ce ţin de alinierea rapidă şi fără excepţii la legislaţia UE, au impus noi exigențe în pregătirea, comunicarea și documentarea interacţiunii industriei cu clienţii, a adăugat el.



Totodată, Mesut YETISKUL consideră că clienții se axează mai mult pe calitatea serviciilor, deoarece a crescut gradul de conștientizare a utilității asigurărilor. De asemenea, au învățat să se concentreze asupra acoperirii corecte atunci când cumpără polițe de asigurare. În plus, clienţii au învățat să urmărească comportamentul greșit al companiilor de asigurări, în special prin accesarea mecanismului de petiţii adresate ASF-ului.

La rândul său, Sînziana MAIOREANU a remarcat faptul că clienții au devenit mai conștienți de necesitatea încheierii polițelor de asigurări decât erau în trecut. În general, oamenii își doresc ca asigurătorii să le înțeleagă mai bine nevoile și să existe o simplitate mai mare în crearea și prezentarea unui produs. Oamenii au nevoie de o comunicare centrată pe beneficii și pe nevoile lor, mai mult decât pe caracteristicile tehnice sau de inovație ale acelui produs. Pe de altă parte, clienţii au început să fie mai conştienţi de responsabilitatea de a alege ce au nevoie și de a studia mai atent condițiile contractuale, precum și de a înțelege mai temeinic modul de funcționare a unui produs de asigurare.

Alexandru APOSTOL a concluzionat că noile generaţii de clienţi îşi doresc să aibă la dispoziţie produse la care să aibă acces bazându-se pe noile tehnologii, prin urmare acestea vor crea cadrul potrivit pentru dezvoltarea de alte produse de asigurare.

Impactul tehnologic

Progresul tehnologic a permis pieţei de asigurări să ţină pasul cu noile cerinţe ale consumatorilor. De asemenea, progresul tehnologic aduce cu sine noi oportunităţi de dezvoltare a industriei prin lansarea unor noi produse sau apariţia unor noi domenii asigurabile. Cel puţin în ultimii ani, a fost vizibilă tendinţa companiilor de profil de a se adapta şi de a investi în tehnologizare, pentru a fi mai aproape de nevoile clienţilor.

Evoluţia tehnologică a avut un impact foarte puternic, mai ales în ultimii zece ani, a eficientizat foarte mult procesul de vânzare, pe cel de gestionare a daunelor şi a informaţiilor necesare şi, nu în ultimul rând, instruirea personalui din asigurări, este de părere Mihai SÂRBU



François COSTE arată că avansul tehnologiei a determinat schimbări importante și în procesul de vânzări. O mare parte din activitățile noastre din această zonă gravitează acum în jurul ofertelor personalizate și activităților mai eficiente, cu valoare adăugată, totul sub egida unei atitudini centrate pe client. Achiziția de polițe online a devenit o practică uzuală, asigurătorii înțelegând potențialul canalului digital, care le permite clienților să își împlinească nevoile în materie de asigurări de la distanță, a adăugat el.

Şi Marius LASLO spune că evoluţia tehnologică are un impact major în piaţă. Gândiţi-vă că, prin platformele de emitere a poliţelor, au fost integrate majoritatea societăţilor de asigurări. Este mult mai uşor şi rapid să îi dai clientului o ofertă de asigurare cât mai completă. De asemenea, clienţii îşi pot achiziţiona asigurările uzuale şi on-line. Asta înseamnă rapiditate, fără deplasare la broker sau asigurător. Clienţii pot afla informaţii despre produsele de asigurări şi on-line. S-au dezvoltat în ultimul timp şi aplicaţii pe telefon, de unde poţi achiziţiona asigurări sau produse însoţite de asigurare. Au fost implementate tehnologii de constatare on-line a daunelor, scutindu-l astfel pe client de deplasarea la asigurător. Societăţile de asigurări au implementat roboţi pentru gestionarea relaţiei cu clienţii, aceştia fiind mai rapizi decât operatorul uman, a explicat acesta.

La rândul său, Ștefan PRIGOREANU subliniază că evoluţia tehnologică a avut un impact semnificativ şi a dat câteva exemple: de la emitere cu pixul pe hârtie, la emitere computerizată, şi până la paper-less; de la caiete mecanice, la softuri de ofertare cu calculaţii actuariale complexe în câteva secunde; de la inspecţii de risc ochiometrice, la fotografii digitale de mare rezoluţie, şi până la inspecţii de risc cu drone; de la încasări numerar şi până la direct-debit sau plăți on-line, cu telefonul mobil; de la cursuri la sală, şi până la cursuri e-learning, inclusiv cu examinare on-line.

Gheorghe GRAD a remarcat faptul că, dincolo de vânzările online, cele mai importante dezvoltări sunt în zona de back-office: S-au făcut progrese deosebite în emiterea poliţelor, în evaluarea riscului, dar, de departe, procesarea daunelor de la distanţă reprezintă unul dintre cele mai mari beneficii directe pentru client.

Iar Laura AFRASINE a atras atenţia asupra faptului că tehnologia joacă un rol foarte important în toate domeniile vieţii actuale, trăind într-o eră a vitezei. Piaţa asigurărilor a trebuit să se conformeze acestui trend, iar furnizorii de servicii de asigurare au dezvoltat programe de achiziţionare rapidă a acestora. Totuşi, având în vedere complexitatea planurilor de asigurare de sănătate, criteriile solicitate de asigurători pentru acceptarea clienţilor pe poliţă, precum şi declararea condiţiilor medicale preexintente, consider că este destul de greu să adaptăm acestea la un sistem de cumpărare online, a spus ea.

Evoluţia tehnologică a determinat o creştere a vitezei şi a eficienţei în procesele de vânzare şi administrare de poliţe de asigurare. Tehnologia a ajutat la găsirea unor noi produse, servicii şi canale de distribuţie. În acelaşi timp, procesarea accelerată a informaţiei şi migrarea către mediul online au determinat schimbări şi în structura produselor, acestea fiind adaptate canalelor alternative şi vânzărilor tranzacţionale. Produsele vândute digital, daunele procesate automat prin notificări online, aplicaţiile prin care asiguraţii pot accesa serviciile acoperite de poliţă au devenit procesele uzuale în cadrul multor asigurători, fiind direcţia spre care se îndreaptă toţi actorii din piaţă şi elementul obligatoriu pentru a rămâne într-o piaţă extrem de competitivă, precizează, la rândul său, Tiberiu MAIER.

Sînziana MAIOREANU declară că, și în România, clienții încep să opteze în număr crescut pentru administrarea şi plata online a asigurărilor: Am observat că, atât la nivelul pieței, cât și al portofoliului de clienți AEGON, tot mai mulți oameni aleg să își administreze asigurările și să își plătească primele online. Motivele sunt evidente și țin de simplitatea și rapiditatea procesului, care te scutește de drumurile la bancă.

Totodată, Virgil ȘONCUTEAN spune că lumea se schimbă în jurul nostru cu o rapiditate fără precedent, iar tehnologia este un vector important al transformării. Impactul tehnologiei nu poate fi ignorat, dar nici supraestimat. S-a creat, într-adevăr, mult zgomot în jurul acestui subiect şi s-au făcut eforturi importante în această direcţie, dar efectul la nivelul modelului de business nu a fost semnificativ deocamdată, adăugă el.

Din punctul de vedere al Adrianei GRECU, tehnologia este o sabie cu două tăişuri: Ca furnizor, te ajută să eficientizezi fluxuri, ca şi cumpărător reuşeşti să reduci mult timpul alocat cumpărării. Pe de altă parte, interacţiunea cu tehnologia fără contact la nivel inter-uman nu lasă loc construirii unor relaţii şi nici realizării actului profesional prin transmiterea unor informaţii pe care cumpărătorul să le primească şi să le înţeleagă. Sunt produse, cum ar fi RCA-ul, care se pretează foarte bine la vânzarea on-line, pe criteriu de preţ şi eficiență, dar sunt cu siguranţă zone, cum ar fi consultanța, în care tehnologia îţi poate furniza nişte informaţii, dar nu va putea substitui niciodată interacţiunea personală.



Şi Anita NIȚULESCU remarcă faptul că industria de asigurări a avut o trecere lentă către digitalizare şi încă îşi mai caută modelele corecte de ajustare a business-ului la noile aşteptări din piaţă. Pentru fiecare jucător din industrie, este important acum să ne definim o strategie pentru era digitală, de a ne construi noi modele și oferte de business pentru noile generații care vin, pentru care elementele de comoditate, rapiditate, statut pe care le oferă un produs sau un serviciu sunt mai importante decât prețul. Pentru că acesta este mediul în care potenţialii noştri cumpărători ne aşteaptă, a afirmat ea.

Cum vor arăta următorii 10 ani?

Jucătorii din domeniu se aşteaptă ca piaţa locală de asigurări să continue să crească şi în următoarea decadă, susţinută de asigurările facultative şi influenţată de dezvoltarea economică a ţării. Ei atrag atenţia şi că evoluţia tehnologică va avea un important rol în dezvoltarea industriei.

Dacă ritmul mediu de creştere a pieţei va fi de 6-7% anual, atunci primele subscrise se vor putea dubla, iar obiectivul ca ponderea în PIB să depăşească 2% devine realizabil. Creşterea susţinută şi pe termen lung a pieţei poate fi dată de asigurările de viaţă, sănătate sau proprietăţi, răspunderi şi mai puţin de asigurările auto care definesc acum industria asigurărilor. Piaţa trebuie, însă, să facă front comun în a găsi răspunsul la întrebarea „Cum activăm forţa acestor tipuri de asigurări?”. Deficitul de protecţie va creşte în următorii ani, în condiţiile în care lumea se schimbă rapid în jurul nostru, iar expunerea la vulnerabilităţi se accentuează. Utilitatea asigurărilor devine tot mai mare. Depinde, însă, doar de noi cum capitalizăm acest potenţial, a declarat CEO-ul ALLIANZ-ȚIRIAC.

Preşedintele Directoratului OMNIASIG vede o evoluție ascendentă a pieţei în următorii 10 ani. Profesionalizarea există, digitalizarea, la fel, produse avem, serviciile sunt din ce în ce mai bune, deci matricea de factori pentru creștere există. Includ la factori și maturitatea pieței, și creșterea Produsului Intern Brut. Iar creșterea gradului de educație financiară se va realiza și ea, desigur, cu aportul tuturor jucătorilor din industrie, adaugă Mihai TECĂU.

Şi Directorul CertAsig anticipează că va creşte gradul de educaţie financiară a populaţiei şi, împreună cu acesta, gradul de penetrare a asigurărilor în rândul clienţilor, iar principalii factori vor fi soluţiile tenologice, inclusiv Inteligența Artificială şi accesul facil la informaţii.

În opinia CEO-ului GROUPAMA Asigurări, digitalizarea și automatizarea vor câștiga tot mai mult teren, schimbând definitiv modul în care operează asigurătorii. Provocarea va fi găsirea unui echilibru adecvat între soluțiile digitale, care răspund nevoii clienților de viteză și simplificare, și, pe de altă parte, interacțiunea umană. Inteligența Artificială și Internet of Things (IoT) vor extinde rolul datelor în asigurări. În plus, deja vedem noile tehnologii integrate cu succes în produse. Nici procesele interne nu vor fi ocolite de avansul digital. Nu în ultimul rând, cererea față de produsele de asigurare va crește și se va diversifica, generând avansuri pe segmente care sunt încă departe de potențialul lor, precum cele de viață și sănătate, cu portofoliul lor tot mai complex. Dacă avansul economic se va menține la nivel național, iar bunăstarea cliențior noștri va crește, ne așteptăm și la orientarea lor către produsele de asigurare cu o componentă de investiții, care le-ar putea securiza un venit suplimentar. În paralel, ne așteptăm la creșterea în societate a gradului de conștientizare a riscurilor de zi cu zi sau asociate anumitor situații, ceea ce va duce la o acoperire mai bună a populației, a spus el.

Preşedintele Directoratului ASIROM estimează că următoarea decadă ar putea aduce o continuare a consolidării pieţei sub aspectul volumului afacerilor derulate. Foarte probabil, vom consemna creşteri ale gradului de penetrare a asigurărilor la nivelul IMM, segment-țintă pentru cei mai mulţi dintre principalii asigurători locali. Dezvoltarea pieţei va fi, cu siguranţă, prezentă şi la nivelul claselor de asigurări de sănătate, chiar dacă dinamica ultimilor 3 ani nu va putea fi susţinută. Primele semnale privind o posibilă dezvoltare consistentă a asigurărilor facultative ar putea veni în 2021, iar acestea ar putea fi reprezentate de accelerarea investiţiilor în infrastructură şi acordarea de facilităţi fiscale pentru contractanţii de poliţe de asigurări de viaţă (cu componentă de economisire şi/sau investiţie).



Pe de altă parte, trebuie luată în calcul şi apariţia efectelor negative asupra volumului de afaceri de asigurări pe care le-ar putea avea un potenţial recul economic global anticipat de către specialişti a se înregistra în viitorul nu foarte îndepărtat, a adăugat Cristian IONESCU.



În opinia Directorul General Adjunct al Gothaer Asigurări Reasigurări, viitorul va fi caracterizat de o deschidere şi mai mare a pieţei de asigurări din România, prin deschidere înţelegând dezvoltare. România nu sta pe loc, mediul economic fiind încă atras de resursa umană pe care ţara noastră o pune la dispoziţia partenerilor economici principali (vestul europei, China, SUA). O altă caracteristică a schimbării pe care estimăm că o aduce viitorul pe piaţa locală de asigurări va fi reprezentată de companiile de asigurări/brokeraj care vor vrea să activeze în România pe baza FOS (Freedom of Services) şi FOE (Freedom of Establishment), a mai spus Cosmin ANGHELUȚĂ.

La rândul său, CEO-ul METROPOLITAN Life, spune că România se menține pe o tendință de creștere economică, chiar dacă acest aspect s-a temperat în trimestrul trei din 2019, iar ratele tot mai scăzute ale șomajului asociate creșterii veniturilor populației și încrederii consumatorilor în astfel de servicii financiare ne arată oportunități de dezvoltare favorabile, pentru următorii ani.

Digitalizarea va fi un element definitoriu pentru evoluția pieței de asigurări, cu siguranță, și va schimba atât dinamica, cât și modul de relaționare cu clientul. În următorii ani, vom continua să alocăm investiții consecvente pentru automatizare și inovație digitală, pentru a veni în întâmpinarea cerințelor clienților odată cu creșterea nevoilor de asigurare. Inovația de produs este un alt factor care va diferenția oferta pieței, iar aici este foarte important ca serviciile să fie adaptate pentru gradul de risc, nevoia reală și etapa vieții în care se află clientul, a zis Carmina DRAGOMIR.

Şi Președintele SIGNAL IDUNA anticipează că trendul crescător se va păstra şi în următorii ani în piaţa de asigurări, ca urmare a eforturilor susţinute de informare ale jucătorilor din piaţă, dar şi a receptivităţii în creştere a clienţilor spre acest tip de produse. Produsele facultative vor creşte ca pondere, la fel ca şi interesul şi expertiza intermediarilor pentru produse ce necesită consultanță financiară de specialitate. De asemenea, accentul vă cădea din ce în ce mai mult pe distribuţia digitală a poliţelor, precum şi pe o dezvoltare accelerată pe retail. O contribuţie importantă o va avea şi dezvoltarea sectorului IT&C, care va determina dezvoltarea unor canale de distribuţie alternative, parteneriate cu jucători importanţi din retail, dar şi a unor produse specifice. Pentru a avea succes în acest mediu, asiguratorii vor fi nevoiţi să îşi concentreze în totalitate forţele şi chiar să fie uneori principalul motor de creare a unor ecosisteme difersificate, de la sănătate, la auto.

CEO-ul EUROLIFE ERB Asigurări consideră că nivelul de înţelegere a noului client este cheia viitorului în industrie: Clientul vrea experienţe, vrea să fie surprins, iar noi trebuie să găsim drumul către aşteptările lui. Dacă reuşim acest lucru, putem contribui şi la schimbarea ponderii din business-ul înregistrat la nivelul industriei, care este în proporţie de 70% asigurat de piaţa auto.

În prezent, piața se află într-un proces de stabilizare, iar în următorii doi ani va continua să crească în mod temperat, după toate probabilitățile. Este foarte dificil să facem prognoze pentru următorul deceniu, deoarece sunt foarte mulți factori, începând cu cei economici și continuând cu posibilele schimbări fiscale, legislative și politice, care sunt de natură să influențeze segmentul. Însă, un punct foarte important care are o influență majoră asupra evoluției pieței asigurărilor este educarea şi responsabilizarea consumatorilor. Este nevoie de eforturi concertate ale jucătorilor statului, pentru că educația financiară ține de foarte mulți factori la nivel național, a declarat CEO-ul AEGON România.

Rolul brokerului

În acelaşi timp, CEO-ul SAFETY Broker spune că este foarte greu de "văzut în viitor" în condiţiile în care schimbările majore din ultimii 30 ani s-au produs în ultimii 10 ani. Sigur nimic nu va mai fi posibil fără informatizare şi digitalizare. Nici fără personal instruit, pregătit permanent, la curent cu produsele de asigurare şi cu evoluţia acestora, industria nu va mai putea funcţiona. Ce va rezulta din acest amestec de informatică şi profesionalism? Produse de asigurare mai bune, clienţi mulţumiţi şi un procent mai mare de poliţe facultative! Cu siguranţă, putem spune că următorii 10 ani vor fi mult mai dinamici decât ultimii 30 ani, a adăugat Viorel VASILE.

CEO-ul MILLENIUM Insurance Broker (MIB) anticipează ca piaţa de asigurări va marca, în următorii 10 ani, o evoluţie semnificativă, prea mult aşteptată. El estimează că piaţa va totaliza minim 3,2 miliarde de euro în 2029, 75% din total fiind intermedierile prin brokeri.

La rândul său, Gheorghe BALABAN, Director General, DAW Management Broker de Asigurare, este de părere că piaţa locală de asigurare va fi în permanentă dezvoltare, iar brokerajul va juca un rol important în portofoliul asiguratorilor. Deşi procesul de digitalizare în asigurări creşte şi se observă o dezvoltare a pieţei online, rolul brokerului va rămâne unul esenţial în relaţia cu asiguraţii. E nevoie de optimizare în domeniul asigurărilor auto şi de creşterea densităţii asigurărilor la nivel naţional. Clienţii au nevoie de timp şi deschidere să înţeleagă avantajele asigurărilor, calitatea serviciilor de despăgubire, eficiența acestora; în consecinţă, viitorul este unul dominat de cunoaşterea cât mai bună a pieţei, a produselor, a necesităţilor şi a deschiderii către clienţi, a adăugat el.

Totodată, managerul GrECo România spune că produse inovatoare vor apărea în următorii ani şi pe plan local şi îşi doreşte ca acestea să fie mult mai adaptate pe nevoile şi cerinţele clienţilor. Trebuie cu toţii să facem un efort să promovăm asigurările de viaţă, sănătate, produsele non-auto în general, care pot genera creşteri semnificative ale pieţei locale de asigurare. Tehnologia şi automatizarea proceselor vor avea un rol decisiv în următorii ani atât în privinţa vânzărilor, cât şi a rezultatului operaţional.



Şi Elena CIOBANU, Director Operaţional al MediHelp Internaţional, consideră că dezvoltarea tehnologică va juca în continuare un rol important în viitorul pieţei de asigurări. Probabil că, odată cu aceasta, se va elimina procesul birocratic nedorit.

Tinerii, profesionalismul şi evoluţia tehnologică sunt principalii factori care vor susţine dezvoltarea pieţei şi în opinia CEO-ului GLOBASIG Broker. Atât piaţa de asigurări, cât şi cea a brokerajului vor înregistra creşteri constante, potenţialul fiind unul de-a dreptul uriaş, spune Antonio BABETI.

Brokerul de asigurare este un consultant financiar al consumatorului şi vom observa în viitor o creştere a pieţei de asigurări bazată pe calitatea acestui proces de consultanţă. Investiţiile în pregătirea profesională a forţei de vânzare vor genera plus valoare şi, implicit, creşteri de portofolii de produse facultative. Factorii care vor marca dezvoltarea pieţei de asigurări din România sunt factorii socio-economici (venituri, educaţie etc.) care speram că vor avea o evoluţie pozitivă, este de părere Director General, MaxyGo Broker

Totuşi, există şi jucători mai puţin optimişti. Piaţa locală de asigurări va creşte, dar nu spectaculos. Sunt mulţi factori care vor influenţa dezvoltarea pieţei: situaţia economică a ţării, mulţi vorbesc de o nouă criză, modificările legislative interne şi europene. Va fi important şi cât se va investi în educarea populaţiei privind necesitatea asigurărilor şi acoperirea riscurilor la care este supusă aceasta. Evoluţia tehnologică va avea un important rol în dezvoltarea pieţei de asigurări, spune Directorul DESTINE Broker.

Şi CEO-ul AON afirma că, din păcate, viziunea sa nu este extrem de optimistă cu privire la creşterea pieţei, dar prevede elemente de stabilitate şi maturizare care vor exista în câţiva ani pe zona produselor RCA şi produselor de asigurări de sănătate, sperând, totodată, ca viitorul să aducă o creştere a gradului de educaţie atât în rândul consumatorilor, cât şi al distribuitorilor.

Gabriela DUMITRU, Director Dezvoltare, VECTOR Broker, consideră că, în primul rând, pe termen scurt și mediu, trendurile vor fi dictate de paradigma de business care se simte deja de anul trecut, anume centrarea pe interesele clientului. Testul de rezistență pentru industria asigurărilor din 2018 (GDPR, IDD) ne-a direcționat ferm către această idee de a veni tot mai mult în întâmpinarea consumatorului. Asigurările sunt un produs atât de complex și cu un ciclu de viață atât de lung, încât “calitatea” unei asigurări depinde nu numai de partea fixă a achiziției (preț, specificații), cât mai ales de partea de servicii, cu alte cuvinte de promptitudinea și eficiența intervenției distribuitorului. De asemenea, pe termen lung, devine clar faptul că nu putem ignora impactul pe care îl va avea digitalizarea serviciilor, adăuga ea.

La rândul său, managerul RENOMIA SRBA Broker, spune că, în măsura în care România va continua trendul crescător de dezvoltare economică, piaţa de asigurări va evolua favorabil şi va intra într-un ritm de creştere sustenabilă. Practic, avem deja primul schimb de generaţii şi acest lucru se simte în modul în care se schimbă lucrurile în societate. În bine, desigur. Personal, văd o creştere constantă a pieţei, de 3%-5%.

Specialiștii atrag atenția că legislaţia coerentă şi aliniată valorilor europene, alături de evoluţia digitală şi focusul pe client, vor permite o dezvoltare sănătoasă a pieţei de asigurări.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (#30DeAniDeSchimbare pe piaţa locală de asigurări).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine: