Asigurări
Ce ar trebui să rețină România din lecția americană Obamacare?
Autor:Adrian MOŞOIANU
Vineri, 01 Noiembrie 2013

Orice subvenție acordată unui segment de populație este de fapt suportată de restul populației, iar un website nefuncțional e cea mai sigură metodă de compromitere a unei reforme.

Reforma sistemului de asigurări de sănătate din România s-a împotmolit de ceva vreme. Nu se mai vorbește (cel puțin nu în public) despre privatizarea parțială a acestui sistem, respectiv despre implicarea activă în cadrul său a societăților private de asigurări. Ultima informație pe această temă este că, de la 1 februarie 2014, ar putea intra în sfârșit în vigoare pachetul de servicii medicale de bază.
Pe de o parte este explicabil, atât prin prisma dificultăților inerente presupuse de o astfel de modificare radicală, cât și în perspectiva faptului că 2014 este an electoral. Pe de altă parte, poate este chiar mai bine așa: când este vorba despre lucruri atât de importante precum sănătatea, amânarea este de preferat unor măsuri luate pe genunchi. Evident, ar fi bine ca amânarea să fie însoțită de dezbateri publice serioase pe această temă. Între timp însă, e bine să învățăm din lecțiile și greșelile altora.

România și SUA – două extreme

În România, orice reformă a sistemului de asigurări de sănătate presupune (sau ar trebui să presupună) îndepărtarea de sistemul socialist-colectivist și implementarea unuia bazat mai mult pe piață, concurență și mai ales pe evaluarea și cotarea profesionistă și riguroasă a riscurilor. În Statele Unite, lucrurile stau exact invers. Departe de a fi lipsit de reglementări și de intervenția masivă a statului, care au majorat masiv în ultimii ani costurile îngrijirii sănătății, sistemul american cuprinde exclusiv companii private de asigurări. Până nu demult, a-ți asigura sănătatea nu era obligatoriu în SUA, iar marea problemă a multor americani era (este) că nu își permit să se asigure, fie din cauza veniturilor prea mici, fie din cauza afecțiunilor preexistente, care scumpesc masiv acoperirea.

23% este majorarea medie de primă de asigurare de sănătate pe tot teritoriul SUA și pentru toate categoriile de vârstă și gen, respectiv de la o primă medie de 268 la una de 329 USD pe lună, potrivit unui alt studiu recent, întocmit de Manhattan Institute.

Marea promisiune electorală a lui OBAMA

Reforma implementată de actuala administrație de la Washington, prin pachetul legislativ denumit oficial Patient Protection and Affordable Care Act sau, popular, Obamacare, presupune în primul rând,  introducerea obligativității asigurării sănătății, cei care omit sau refuză să facă asta devenind pasibili de plata unor amenzi. În al doilea rând, companiilor de asigurări li se interzice să mai țină cont de condițiile medicale preexistente ale solicitanților de asigurare atunci când calculează primele de asigurare.
În al treilea rând, o bună parte dintre cei care nu-și permit nici în aceste condiții să-și cumpere asigurare de sănătate sau nu beneficiază de o astfel de poliță ca beneficiu din partea angajatorului vor deveni eligibili pentru a primi subvenții în acest sens din partea statului. Reforma sistemului de asigurări de sănătate a fost principala promisiune electorală a actualului Președinte Barack OBAMA, la ambele alegeri câștigate, în 2008 și 2012. 

12 mil. este numărul estimat de americani care nu-și vor mai putea păstra asigurările de sănătate deținute în prezent, ca urmare a implementării Obamacare.

Unde duce lipsa de onestitate

Obamacare este, în concluzie, un sistem redistributiv, în care cei tineri, sănătoși, cu o situație materială bună și beneficiari de asigurare de sănătate din partea angajatorului îi subvenționează pe cei mai în vârstă, cu o stare de sănătate mai precară, cu venituri mai mici și joburi mai puțin atractive. Asta pentru că resursele necesare pentru acordarea acestor subvenții nu pică din cer, ci trebuie colectate, într-un fel sau altul, de la restul societății.
În ce măsură o astfel de viziune este de dorit sau nu ține de opțiunile politice ale fiecăruia. Însă din punct de vedere al asigurătorilor, atunci când nu ți se mai permite să cotezi riguros riscul anumitor asigurați, după criterii actuariale, singura soluție este să compensezi acest dezechilibru scumpind acoperirea acelora în cazul cărora statul îți permite să faci acest lucru. Adică, în cazul de față, persoanelor tinere și cu o stare bună a sănătății.
Problema este că Președintele OBAMA și membrii administrației sale cu atribuții în domeniul sănătății au susținut în mod repetat că toți cei care sunt mulțumiți de asigurarea lor de sănătate vor putea să și-o păstreze după intrarea în vigoare a noii legislații, fără modificări. Ceea ce nu s-a întâmplat.

2,9 mii de miliarde USD este suma totală care va fi cheltuită anul acesta în SUA, cumulat, de Guvern, companii și gospodăriile populației pentru servicii de sănătate, sumă în creștere cu 4% față de 2012 și reprezentând circa 18% din PIB, potrivit estimărilor .guvernamentale.

45 este numărul de state din SUA (dintr-un total de 50) unde, în medie, primele de asigurare de sănătate se vor majora în primul an de implementare a Obamacare, potrivit unui studiu recent al Heritage Foundation.

Sună cunoscut pentru români: sistem informatic disfuncțional

Mai precis, presa americană abundă de cazuri de persoane perfect mulțumite de acoperirea și prețul asigurărilor lor de sănătate, care s-au trezit peste noapte cu notificări de la asigurătorii lor. În care erau anunțați fie că prima de asigurare li se va majora semnificativ din 2014, fie că acoperirea li se va restrânge, fie că vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar sub formă de franșize și coplăți, fie toate la un loc.
O mare problemă de imagine pentru Casa Albă, întrucât multe dintre aceste persoane l-au votat cu entuziasm pe OBAMA, inclusiv pentru promisiunea generoasă a acestuia de a lărgi accesul la asigurări de sănătate pentru categoriile defavorizate, fără însă să realizeze că acest lucru se va face pe seama propriilor polițe de sănătate.
Ca și cum n-ar fi fost suficient, principala infrastructura tehnică a Obamacare se dovedește, deocamdată, a fi total disfuncțională. Este vorba despre website-ul healthcare.gov, care este de fapt o bursă online a produselor de sănătate ale asigurătorilor de profil, menit să le permită americanilor să compare ofertele acestora atât din punct de vedere al primelor, cât și al acoperirilor la risc, astfel încât alegerea și achiziția să fie făcută cât mai în cunoștință de cauză și în cele mai avantajoase condiții posibile. Pe scurt, deși activ în mod oficial, site-ul pur și simplu nu funcționează, neputându-se cumpăra asigurări prin intermediul său. Casa Albă a dat asigurări că face eforturi pentru ca site-ul să poată fi utilizat până la finalul lui noiembrie.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Ce ar trebui să rețină România din lecția americană Obamacare?).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!