Editorial
Ce are de oferit Republica Moldova?
Autor:Sergiu COSTACHE, Preşedinte, Media XPRIMM

 

În dorinţa de a explora noi oportunităţi de afaceri şi de a obţine cote cât mai importante din noi pieţe emergente, tot mai multe grupuri şi companii din asigurări din Uniunea Europeana îşi îndreaptă atenţia către ţările aflate în estul Europei.

Deşi direct vizate sunt cele cu populaţie numeroasă, Republica Moldova are cel puţin două avantaje majore, pe care le poate exploata – cel al poziţionării geografice la graniţa UE şi cel al necesităţii existenţei unei pieţe test.

Dacă mai adăugăm nivelul actual, potenţialul ridicat şi iminenţa introducerii reformelor în domeniile sănătăţii şi pensiilor private, Republica de dincolo de Prut poate prezenta chiar un interes major.

Aşadar, pentru orice companie de profil dintr-o ţară membră a UE, acest pas ar trebui să fie unul firesc în dezvoltarea oricărei afaceri pe care o are în România, căci vorbim de o ţară europeană cu aceeaşi limbă, având valori şi rădăcini culturale similare.

P.S.: Dacă doriţi mai multe informaţii despre această interesantă piaţă, Media XPRIMM a pregătit deja o serie de produse dedicate exclusiv asigurărilor de peste Prut:

  • un portal specializat - xprimm.md;
  • ediţii dedicate ale Revistelor de Specialitate PRIMM – Asigurări & Pensii şi INSURANCE Profile şi...
  • un eveniment de amploare şi anvergură - Conferinţa Naţională de Asigurări „Republica Moldova - Realităţi şi perspective”.

 

 

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Ce are de oferit Republica Moldova? ).
Comentarii la acest articol
Andrei a scris:
Miercuri, 27 Octombrie 2010

Felicitari pentru editorial si pentru initiativa! Intotdeauna xPrimm si dl. Costache ne-au obisnuit cu idei inovative pentru piata si au fost mereu niste vizionari! Mult succes in Moldova!


Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

2018 - anul clientului de asigurari?

Cornel COCA CONSTANTINESCU - Vicepresedinte, Sectorul Asigurari - Reasigurari, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF)

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!