LifeStyle
Ce puteţi vizita în Braşov?
Joi, 01 Mai 2014

În acest an, FIAR – Forumul Internaţional Asigurări-Reasigurări se desfăşoară pentru prima dată la Braşov, unul dintre cele mai vechi oraşe ale ţării construite în perioada medievală. Primele atestări documentare plasează construirea Braşovului în anul 1203, deşi data nu este confirmată de surse oficiale. Municipiul se numără astăzi printre oraşele din România cu un important potenţial turistic, iar cei care îşi petrec câteva zile în Braşov pot alege dintre numeroasele monumente istorice deschise publicului şi alte atracţii turistice.  

Sistemul de fortificaţii

Incinta fortificată din jurul orașului a fost construită treptat, între secolele al XIV-lea și al XVII-lea. Construirea Bastionului Aurarilor în 1646 (demantelat în secolul al XIX-lea,  odată cu întreaga latură de Nord-Est a ansamblului), încheie lucrările la sistemul de apărare al oraşului, desfăşurate pe parcursul a trei secole. Printre elementele structurale ale fortificaţiilor se numără Turnul Alb, aflat la o diferenţă de nivel de 30 metri faţă de oraş, dar şi Turnul Negru, cu ziduri înalte de 10 metri.

Bastionul Ţesătorilor

Bastionul Ţesătorilor de in a fost construit în anii 1570-1573, pentru a apăra colţul de Sud al Zidurilor de Sus. Este considerat unul dintre cele mai bine conservate obiective de arhitectură defensivă ale Braşovului medieval. Zidurile, cu o grosime de 4,3 metri la bază, includ, la primul nivel, guri de tragere pentru archebuze şi bombarde, iar la etajele superioare, ferestre de tragere simple sau în formă de lăcaş de cheie inversat. În anul 1910, obiectivul a fost restaurat, devenind muzeu. În 1950, în sala de festivități a breslei a fost amenajat Muzeul Fortificaţiilor Ţării Bârsei.

Cetăţuia

Primele informaţii documentare despre fortăreața de pe Dealul Cetăţii datează din anul 1529, când oraşul se pregătea să respingă un atac condus de oastea lui Petru RAREŞ.
La mijlocul secolului al XVI-lea, Cetăţuia dobândeşte un rol tot mai important în cadrul sistemului defensiv al oraşului. De-a lungul timpului, Cetăţuia a fost supusă mai multor lucrări de construcţie pentru dezvoltarea fortificaţiilor iniţiale. Începând din secolul al XIX-lea, Cetăţuia a funcționat ca închisoare, după 1851 fiind folosită totodată drept cazarmă miliară. Între 1955 şi 1975 a fost depozit al Arhivelor Statului, iar din 1981, după restaurare, a devenit un complex turistic cu specific medieval.

Biserica Neagră

Biserica Sfânta Maria, un monument gotic reprezentativ, a început să fie construită în jurul anului 1383, pe locul unui lăcaș mai vechi. După incendiul din 1689, edificiul a primit denumirea de Biserica Neagră, iar interiorul său a fost reconstruit în stil baroc. Biserica mai păstrează fragmente de picturi murale medievale, iar din patrimoniul său fac parte, printre altele, o cristelniţă din bronz în stil gotic, comandată de preotul paroh Johannes REUDEL la Sighișoara (1472), panouri ale altarului din Feldioara, semnate Jonas NOREMBERGENSIS (1495), precum şi cea mai importantă colecţie de covoare orientale din Europa din afara Turciei.

Casa Sfatului

Primele menţionări în documente ale Casei Sfatului apar în anul 1420. Turnul mai vechi, devenit parte din ansamblu, a fost supraînălţat în anii 1515 şi 1528, fiind prevăzut cu un acoperiş piramidal înconjurat de patru turnuleţe. Distrusă de incendiul din anul 1689, care a afectat majoritatea clădirilor reprezentative din „Cetatea Brașovului”, Casa Sfatului este reconstruită în stil baroc, între 1774 şi 1778. Până în 1923, în Casa Sfatului s-a păstrat arhiva oraşului, iar din 1950 clădirea a devenit muzeu, incluzând colecții de istorie și arheologie.

Strada Sforii

Strada Sforii, aflată între străzile Cerbului și Poarta Șchei, este cea mai îngustă stradă din România şi una dintre cele mai înguste străzi din Europa. Lățimea acesteia variază între 1,11 și 1,35 m şi are o lungime de 83 m. Existența ei este atestată pentru prima dată în documente din secolul XVII, reprezentând un coridor care permitea deplasarea pompierilor.

Biserica Sfântul Bartolomeu

Biserica parohială amplasată lângă dealul Sprenghi este cel mai vechi monument istoric al oraşului, fiind reconstruită în forma actuală după invazia tătară din 1241. Edificiul păstrează piese de mobilier liturgic din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, precum altarul, amvonul și stranele pictate ale breslelor meșteșugărești. Capela conservă fragmente ale unui ansamblul de picturi murale, ilustrând scene din viaţa Sfinţilor Bartolomeu şi Nicolae, realizate în ultima parte a secolului al XIV-lea.

Surse:
Proiectul eTurist în Brasov, http://turism.brasovcity.ro, Braşovul virtual, http://www.vrbrasov.ro/
Braşov.ro, http://www.brasov.ro/

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Ce puteţi vizita în Braşov?).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!