Evenimente
Conferința Națională a Brokerilor de Asigurări și Pensii
Luni, 04 Aprilie 2016

31 martie 2016

Reprezentanții companiilor de brokeraj, dar și specialiști din cadrul asigurătorilor și ai autorităților de supraveghere, precum și profesioniști din domeniile conexe s-au reunit,   pe 31 martie a.c., la cea de-a XI-a Ediție a Conferinței Naționale a Brokerilor de Asigurări și Pensii, organizată de UNSICAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări. Discuțiile din cadrul ediției din acest an s-au desfășurat în jurul temei „Un sfat potrivit – De la analiza riscului, la asistența la daune”, reflectând astfel rolul principal al brokerului de asigurare, cel de reprezentant al intereselor clienților.
Pentru brokeri, câștigarea încrederii clienților nu a fost niciodată atât de importantă cum este astăzi și, în condițiile actuale de piață, ei nu își permit să dea greș în atingerea acestui obiectiv, a declarat Bogdan ANDRIESCU, Președintele UNSICAR. Acesta consideră că, astfel, brokerii vor continua să facă eforturi și mai mari pentru a-și păstra clienții și pentru a câștiga alții noi.
În cadrul conferinței au fost dezbătute două reglementări importante pentru piața de asigurări și, deopotrivă, pentru consumatori: Directiva privind Distribuția Asigurărilor și proiectul legii RCA. Prima are ca termen de implementare anul 2018, iar cea de-a doua se află în stadiu de proiect.
Bogdan ANDRIESCU a subliniat că cerințele IDD se vor aplica tuturor distribuitorilor de asigurări, pentru a se crea condiții de piață echitabile atât pentru intermediari, cât și pentru asigurători. Reglementările acestei directive vor acoperi 98% din piață, în timp ce aria de acoperire a actualei directive privind intermedierea asigurărilor este de aproximativ 48%, a explicat acesta.
Cel de-al doilea mare subiect (...) este legat de piața RCA, care generează aproximativ 36% din subscrierile întregii piețe de asigurări. Din volumul total de prime subscrise pe acest segment, ponderea primelor intermediate de brokeri se ridică la aproximativ 80%, a mai spus Președintele UNSICAR.
În condițiile în care 52 de procente din volumul total al primelor intermediate de brokerii de asigurare reprezintă asigurări RCA, avantajele aparente conferite de intermedierea unei polițe obligatorii se pot întoarce ca un bumerang împotriva brokerilor, a declarat Marius VORNICEANU, Vicepreședinte – Sectorul asigurări, ASF, în cadrul conferinței. 
Un alt risc major a fost acela că brokerii au fost percepuți de o parte a consumatorilor ca factor de creștere a tarifelor RCA. Nu este o realitate, dar este o percepție, a mai spus Marius VORNICEANU. De aceea, este nevoie de o colaborare mult mai strânsă cu clientul. La vânzarea unei asigurări RCA este nevoie să se ofere clientului plus valoare, îndrumare și asistență, a concluzionat Marius VORNICEANU.
 

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Conferința Națională a Brokerilor de Asigurări și Pensii).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Evenimente Viitoare

IIF 2017 - MOTOR Insurance Conference

6 octombrie 2017
Istanbul, Turcia
Organizator: XPRIMM
...

Detalii>>

Ora de Risc

Ce legatura exista intre daunele auto si siguranta rutiera?

Costin TATUC - consultant si specialist in siguranta rutiera
Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!