Interviu
Cornelia COMAN, Preşedinte, APAPR
Autor:Daniela GHEŢU

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România s-a remarcat ca o prezenţă foarte activă pe piaţa românească de specialitate. Care sunt priorităţile actuale ale industriei în viziunea noului Consiliu Director APAPR, ales în luna mai a.c., dar şi despre tendinţele europene în domeniu, într-un interviu cu...Cornelia COMAN, Preşedinte, APAPR.

PRIMM: Sunteţi noul Preşedinte APAPR şi totodată liderul celui mai important operator din piaţa pensiilor private. Din această perspectivă, care credeţi că sunt în acest moment priorităţile sistemului privat de pensii din România?
Cornelia COMAN: Consider că priorităţile trebuie să fie în primul rând de natură legislativă: creşterea mai rapidă a contribuţiilor virate fondurilor de pensii private obligatorii, introducerea sistemului multifond (care să adapteze mai bine investiţiile fondurilor de pensii la vârsta şi profilul de risc al participanţilor), definitivarea legislaţiei privind Fondul de Garantare şi sistemul de plată, precum şi majorarea deductibilităţii fiscale pentru pensiile facultative.
Apoi, este necesară continuarea demersurilor de informare şi educare a publicului din punct de vedere financiar, atât din partea membrilor Asociaţiei şi a industriei în general, cât şi a autorităţilor, mai proactive şi mai concertate.

PRIMM: A adus schimbarea echipei de conducere a APAPR şi o schimbare de optică sau de priorităţi? Care sunt obiectivele prioritare ale APAPR în acest moment?
C.C.: Cred că noua conducere a APAPR trebuie să arate continuitate în acţiunile şi mesajele din perioada anterioară. În primul rând, vizăm intensificarea activităţilor de consolidare legislativă din sistemul de pensii private, dar şi de implementare a unor noi reglementări în beneficiul participanţilor – creşterea contribuţiei peste nivelul de 6% pentru asigurarea unei pensii decente. Apoi, considerăm importantă menţinerea unei relaţii apropiate cu Comisia de Supraveghere, principalul partener al pieţei în dialogul instituţional cu celelalte autorităţi publice. În acelaşi timp, o prezenţă mai puternică la nivel european este nu doar utilă, ci şi necesară, întrucât Bruxelles-ul va fi un centru tot mai puternic de direcţie şi reglementare în zona pensiilor la nivel european. Nu în ultimul rând, creşterea activităţilor de informare şi educare financiară a publicului este deosebit de importantă, mai ales în ceea ce priveşte Pilonul III de pensii facultative.
Pe termen scurt, prioritatea noastră este finalizarea şi consolidarea cadrului legislativ primar într-o formă cât mai favorabilă fondurilor de pensii, deci clienţilor.

Noua conducere a APAPR trebuie să arate continuitate în acţiunile şi mesajele din perioada anterioară. Vizăm în primul rând intensificarea activităţilor de consolidare legislativă, dar şi implementarea unor noi reglementări în beneficiul participanţilor – creşterea contribuţiei peste nivelul de 6% pentru asigurarea unei pensii decente.

PRIMM: Într-o perspectivă mai largă, depăşind graniţele ţării noastre, consideraţi că relansarea economică ce se face deja simţită va produce efecte şi asupra felului în care sunt privite sistemele de pensii private din regiunea CEE? Sunt şanse să asistăm în perioada următoare la măsuri care să încurajeze dezvoltarea acestor sisteme, după lungul şir de măsuri de austeritate care au afectat direct dezvoltarea pensiilor private în regiune?
C.C.: Prognozele specialiştilor indică, într-adevăr, un trend de uşoară revenire economică pentru întreaga Europă, experţii FMI prognozând, de exemplu, o creştere de 1,5% în 2011 şi 4,4% în 2012 (în cea mai recentă ediţie a Regional Economic Outlook). Pe de altă parte, există încă o serie de riscuri pentru relansarea economică, provenind în special din tensiunile existente la periferia Zonei Euro şi în ţările emergente, ce pot întârzia consolidarea acestei tendinţe de revenire. Odată ce acest proces de ajustare a deficitelor structurale va fi realizat, cred că este imperios necesar ca autorităţile să gândească şi să implementeze măsuri pentru o dezvoltare mai rapidă a sistemelor private de pensii, în condiţiile în care este evident că evoluţiile demografice nefavorabile ameninţă capacitatea statelor de a furniza un nivel de trai decent cetăţenilor aflaţi la vârsta pensionării fără ca aceasta să arunce o povară insuportabilă pe umerii generaţiilor tinere.

PRIMM: Două dintre pieţele de specialitate cele mai importante din regiunea CEE, Ungaria şi Polonia, au suferit schimbări legislative majore, care au afectat puternic mai ales Pilonul II de pensii private. Va schimba acest fapt optica marilor grupuri financiare cu privire la acest segment de business? Credeţi că vom asista la retrageri de pe aceste pieţe sau cel puţin la o reorientare a priorităţilor?
C.C.: Modificările legislative cu impact asupra sistemului privat de pensii, adoptate în diferite state europene, aşa cum sunt Ungaria şi Polonia, au fără doar şi poate un impact major asupra planurilor iniţiale de afaceri ale grupurilor financiare care sunt prezente pe aceste pieţe. În pofida acestui fapt, cel puţin până în prezent, nu am asistat la retrageri de pe aceste pieţe şi, în condiţiile în care angajamentul companiilor în acest tip de business este unul pe termen lung şi foarte lung, nici nu anticipez astfel de evoluţii.
Cu siguranţă însă că astfel de măsuri legislative au ca efect scăderea încrederii investitorilor şi deci a numărului lor pe aceste pieţe, cu impact direct şi asupra clienţilor.

Considerăm importantă menţinerea unei relaţii apropiate cu Comisia de Supraveghere, principalul partener al pieţei în dialogul instituţional cu celelalte autorităţi publice.
Sistemul de pensii private trebuie să beneficieze de pe urma acţiunilor tuturor jucătorilor din această piaţă.


PRIMM: Ce s-ar putea întreprinde la nivelul instituţiilor europene pentru ca măcar pe viitor sistemele de pensii private să nu mai fie atât de vulnerabile în faţa deciziei politice?
C.C.: Adoptarea pachetului de guvernanţă economică, aflată pe agenda europeană în această perioadă, are efecte potenţial benefice importante pentru ţările care au introdus un Pilon II privat obligatoriu finanţat de la buget, precum România. Cea mai importantă prevedere conţinută în pachetul de guvernanţă economică se referă la o modificare a Pactului de Stabilitate şi Creştere, respectiv concesiile bugetare ce vor fi acordate acestor ţări începând cu 2012. Acestor state li se va permite să depăşească pragul de 3% din PIB pentru deficitul bugetar, cu anumite condiţii, câte vreme depăşirea reflectă costul finanţării Pilonului II. În cursul lunii iunie, Consiliul ECOFIN şi Parlamentul European au finalizat negocierile politice şi tehnice asupra pachetului de guvernanţă, iar Consiliul European a andosat rezultatul acestor discuţii, urmând ca setul legislativ să fie aprobat în primă lectură cât de curând.

PRIMM: Educaţia financiară rămâne una dintre necesităţile cel mai des pomenite când vine vorba despre viitorul pensiilor. Cum stă România la acest capitol şi ce credeţi că se poate face pentru o mai bună promovare a produselor de pensii şi a necesităţii construirii unor rezerve financiare pentru pensie?
C.C.: În mod cert asistăm la o preocupare şi o conştientizare din ce în ce mai mare din partea oamenilor a nevoii de economisire pe termen lung în general şi, implicit, pentru vârsta pensionării. Atât din noua funcţie din cadrul APAPR, cât şi din perspectiva rolului pe care mi l-am asumat în echipa unui administrator de pensii private, voi fi un participant activ în educarea publicului şi creşterea nivelul de responsabilitate legat de viitorul financiar.
Sistemul de pensii private trebuie să beneficieze de pe urma acţiunilor tuturor jucătorilor din această piaţă, şi mă refer aici la APAPR, dar şi la întreaga industrie şi la implicarea CSSPP, iar acestea nu se vor referi doar la stabilitatea legislativă, aşadar, ci şi la îmbunătăţirea modului în care publicul şi participanţii se raportează la fondurile de pensii private şi le înţeleg modul de funcţionare.


Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Cornelia COMAN, Preşedinte, APAPR).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!