Interviu
Cristian ROȘU, Vicepreședinte, Sectorul Asigurări – Reasigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF
Autor:Mihaela CIRCU
Vineri, 17 Mai 2019

PRIMM: Care considerați sunt principalele provocări pentru piața asigurărilor din România, în 2019?

Cristian ROȘU: Prima parte a acestui an a urmat trendul anului 2018 și apreciem că tot anul 2019 se va așeza ca o urmare firească a revoluțiilor pieței asigurărilor din 2018. De semnalat, în mod particular, pentru ceea ce va urma în decursul anului 2019, este faptul că se va încerca o reechilibrare a ponderii segmentului auto în total asigurări generale și va continua trendul de creștere al asigurărilor de viață și sănătate. De asemenea, ca provocări ale anului 2019, din punctul de vedere al autorității, așteptăm primele reacții vizavi de adoptarea și promulgarea Legii privind societățile mutuale de asigurare. Cel mai probabil, în luna mai, ASF va prezenta legislația secundară, astfel încât aplicarea actului normativ să fie perfect funcțională de la sfârșitul trimestrului II. O altă provocare este cea legată de modificarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor. Încercăm să facem o lege mai flexibilă, mai adaptată nevoilor și riscurilor existente la momentul acesta, pe întreg teritoriul României, obiectivul fiind acela al creșterii gradului de cuprindere. Aceasta, pentru că legea, pe lângă acoperirea unor riscuri, are și un puternic caracter de protecție socială. O altă modificare la care lucrăm este Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, prin care se vor aduce unele îmbunătățiri, rezultate din aplicarea prevederilor actualei legi, în contextul celor două mari falimente care au fost gestionate până în prezent, ASTRA și CARPATICA. Și nu în ultimul rând, este vorba de o lege aflată doar într-un stadiu de analiză și ulterior de modificare, care va merge în circuit legislativ normal spre sfârșitul acestui an. Vorbim de Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, pe care o vom unifica cu Legea nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurărilor, astfel încât să putem crea un cadru unitar privind posibilitatea de intervenție timpurie în situația în care un asigurător se află într-o dificultate financiară.

PRIMM: Cum apreciați va evolua piața asigurărilor în anul 2019? Care sunt clasele cu cel mai mare potențial?

C.R.: Din punctul nostru de vedere, ținând cont și de faptul că toate modificările legislative, atât de legislație primară, cât și de legislație secundară vor intra în aplicabilitate pe parcursul anului 2019, nu vedem o evoluție spectaculoasă a pieței asigurărilor, în 2019, față de 2018. Așadar, estimăm un trend ascendent, poate puțin mai accentuat comparativ cu 2018, dar nu cu un ecart foarte mare față de ce s-a întâmplat. De asemenea, estimăm că tot asigurările auto vor fi cele care vor ține capul de afiș. După cum aminteam, vedem o reechilibrare a pieței, astfel încât ponderea asigurărilor auto să nu mai reprezinte același procent pe care l-a reprezentat în 2018, (70% din totalul asigurărilor non-viață), iar vedetele acestui an vor fi, ca și anul trecut, asigurările de viață și asigurările de sănătate.

PRIMM: Cum caracterizați gradul de penetrare și densitatea asigurărilor din România, comparativ cu alte țări europene, dar și din regiunea noastră - Europa Centrală și de Est?

C.R.: Este o întrebare foarte bine-venită, în contextul în care facem comparații sau ne analizăm. Analizând, constatăm că acest grad de penetrare și de cuprindere în asigurări în PIB, care este undeva în jur la 1,01% în 2018, sau 1,13% în 2017, este generat de faptul că PIB-ul României a crescut mai mult decât piața asigurărilor. Este un lucru bun – aceasta ne arată un potențial imens de creștere. Dacă ne comparăm cu celelalte piețe din Uniunea Europeană, și aici putem să le împărțim în două categorii – țările învecinate, fostele țări comuniste, și statele cu experiență îndelungată în zona asigurărilor –, constatăm că lucrurile stau foarte rău, și anume: în România, gradul de cuprindere în PIB este în jur de 1,01%, spre deosebire de Germania, unde gradul de penetrare este de 8,1% și de Franța, cu 12,5%. Densitatea asigurărilor este un indicator care în România se situează la aproximativ 107-109 euro pe cap de locuitor, spre deosebire de țările din jurul nostru, Ungaria, Polonia, unde se alocă 313, 370 euro sau peste 500 euro pe cap de locuitor (în cazul Cehiei), ca să nu mai vorbim de Austria sau Germania, unde se alocă în jur de 1.500-3.000 euro sau 5.000 euro pe cap de locuitor în Franța. Deci, prin comparație, suntem încă foarte departe de aceste țări, iar prin analiză trebuie să vedem și partea plină a paharului – aceasta ne arată un potențial imens de creștere, deci un loc în care își pot regăsi business-ul încă multe companii de asigurări, dar și de extindere a actualelor companii de asigurări.

PRIMM: Observăm din ce în ce mai mult schimbările climatice nu ocolesc România. Cu toate acestea, gradul de cuprindere a asigurărilor rămâne unul destul de scăzut, în jur de 19%. Ce ar trebui făcut pentru a crește numărul de locuințe asigurate, atât obligatoriu, cât și facultativ?

C.R.: Aceste schimbări climatice care s-au semnalat, în ultimii ani, în general, în lume, nu ocolesc nici România și, după cum putem constata, ne-am confruntat cu o multitudine de variații și de fenomene care cu ceva timp în urmă nici nu erau luate în seamă. Pentru a putea să contracarăm efectele acestor riscuri și să creăm și o oarecare protecție socială vizavi de efectele pe care ele ar putea să le producă, există două paliere de abordare. Unul este cel al Autorității: și aici este vorba, după cum spuneam, despre modificarea Legii nr. 260/2008. Vom propune Parlamentului, prin intermediul ministerelor care au drept de inițiativă legislativă, un proiect de lege mult mai flexibilă și cu un grad de atractivitate mult mai mare. Și când spun atractivitate, mă refer atât din perspectiva consumatorilor, care să poată să își permită și să își dorească să încheie astfel de polițe, cât și pentru cei care produc sau distribuie aceste polițe. Toți factorii implicați în această zonă de asigurări de locuințe, și aici mă refer atât la PAID, cât și la societățile de asigurări care emit polițe facultative, ar trebui să desfășoare o activitate de promovare și de marketing mult mai susținută de cunoaștere a acestui produs, astfel încât toți potențialii beneficiari ai acestor tipuri de asigurări să înțeleagă și să conștientizeze, de fapt, riscurile pe care și le asigură prin aceste polițe.

PRIMM: Ce soluții ar putea fi utilizate în viitorul apropiat pentru o dezvoltare mai accentuată a pieței de asigurări?

C.R.: Avem în atenție câteva acțiuni în acest sens. Mă refer la anumite modificări ale legislației secundare, în sensul simplificării acesteia. Trebuie să evităm tendința de supra-reglementare, astfel încât aplicarea reglementărilor legale să fie mult mai facilă. În al doilea rând, tot un proiect pe care ni-l asumăm este creșterea nivelului de educație financiară. Cele două componente sunt cu efecte atât pe termen lung, cât și pe termen scurt. În ceea ce privește educația financiară, avem în vedere multe proiecte, începând prin acțiunile proprii și continuând prin parteneriate pe care le avem cu instituții de învățământ, astfel încât elemente de educație financiară să fie introduse în curricula școlară, începând chiar din clasele gimnaziale. În acest fel, pe parcursul creșterii gradului de școlarizare și de cunoaștere, nivelul de educație financiară să crească, tinerii devenind mult mai conștienți de riscurile și de beneficiile pe care le au asigurările în general.

PRIMM: Unul dintre obiectivele ASF-ului este asigurarea unei stabilități a industriei financiare în beneficiul consumatorului. Care sunt prioritățile pentru acest an în atingerea acestui obiectiv?

C.R.: Stabilitatea financiară este elementul principal. Fără o stabilitate financiară concretă, clară și sigură, nu putem vorbi nici de distribuție în asigurări, nici de protecția consumatorului, nu putem să vorbim de absolut nimic. Acest element este primordial, în jurul căruia gravitează întreaga activitate de supraveghere. Dar toată această activitate de supraveghere, pentru a avea o piață stabilă din punct de vedere financiar, este, de fapt, construită astfel încât consumatorul să fie cel protejat. Și aici putem vorbi nu numai de protecția consumatorului prin asigurarea stabilității financiare a pieței, ci și de comportamentul asigurătorilor și al distribuitorilor de produse de asigurare. Astfel încât consumatorul să fie în permanență informat – ce anume cumpără, de ce cumpără și ce riscuri, de fapt, își acoperă, astfel încât nevoile sale să fie concret protejate.

PRIMM: Pentru în ultimii ani, piața de profil a fost marcată de două falimente importante și mulți consumatori au o încredere slăbită în această industrie, puteți îi asigurați , în acest moment, industria este una stabilă, pe care se pot baza?

C.R.: Cele două falimente, care au marcat, într-adevăr, piața asigurărilor, din nefericire în sens negativ ca imagine pentru consumatori, au avut și un efect pozitiv de curățare a pieței. Pot să spun cu toată certitudinea și în deplină cunoștință de cauză că, în acest moment, piața este foarte stabilă din punct de vedere financiar. Ceea ce însă avem în vedere și trebuie, cu foarte multă răbdare, să lucrăm este legat de conduita pe care trebuie să o adopte asigurătorii și intermediarii de asigurări în relația cu consumatorul final.

PRIMM: În această perioadă, ne pregătim pentru FIAR – Forumul Internațional Asigurări-Reasigurări, care se află la cea de a 22-a ediție și este unul dintre cele mai importante evenimente de asigurări la nivel european. Ce așteptări aveți de la ediția din acest an și care apreciați a fost, este și va fi utilitatea acestui eveniment pentru piața românească de asigurări?

C.R.: Această a 22-a ediție nu face decât să certifice faptul că evenimentul numit FIAR este unul de anduranță. Deja acesta și-a construit un loc de referință în panoul conferințelor internaționale, fiind unul dintre cele mai importante evenimente din zona asigurări-reasigurări și pensii, din tabloul de primăvară al acestor evenimente. Dacă ne comparăm cu evenimentele de toamnă, aici mă refer la conferințele de la Monte Carlo și Baden-Baden, putem spune că suntem pe picior de egalitate. Așadar, este o mândrie să putem spune că un eveniment de o asemenea anvergură este pe catalogul principal al primăverii. La acest eveniment, participă asigurătorii români, care au prilejul, cu această ocazie, să se întâlnească cu contra-părțile lor europene, pe pământ românesc. Partenerii externi au ocazia să vadă care este mediul de business din România și cum pot, în continuare, să participe la evoluția și la dezvoltarea acestui mediu de afaceri. Îmi doresc ca acest FIAR, ca de fiecare dată, și sper ca și în acest an să se întâmple la fel, să fie onorat de foarte mulți participanți, iar temele de dezbatere să fie de consistență și dezbătute cu foarte multă atenție și profesionalism.
 

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Cristian ROȘU, Vicepreședinte, Sectorul Asigurări – Reasigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Alexandra SMEDOIU: Economisirea inseamna responsabilitate fata de noi si generatiile viitoare

Alexandra SMEDOIU - Vicepresedinte CFA Society Romania si Partener Deloitte
Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!