Lex
Cuantificarea daunelor morale
Autor:Claudia CHEAGĂ, Avocat
Luni, 03 August 2015

Daunele morale, un subiect controversat în domeniul asigurărilor , reprezintă paguba suferită de o persoană ca urmare a atingerii aduse drepturilor sale personale nepatrimoniale sau ca urmare a provocării unor suferințe fizice şi morale (ex.: moartea unei persoane apropiate).
Deşi definiția daunelor morale este explicită, atunci când se ajunge la momentul cuantificării acestora, lucrurile devin complicate.
Legislaţia din domeniul asigurărilor cuprinde o serie de reguli, unele destul de detaliate, cu privire la stabilirea şi acordarea despăgubirilor persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule. Toate aceste reguli alcătuiesc, în ansamblul lor, o adevărată procedură de constatare a prejudiciilor şi de stabilire şi acordare a despăgubirilor subsumată interesului prioritar de protecţie a persoanei păgubite.
Sediul materiei procedurii de constatare, stabilire şi de acordare a despăgubirilor îl constituie, în principal, Capitolul al lll-lea din Legea nr. 136/1995.
Actele normative la care ne-am referit reglementează procedura de soluţionare şi de acordare a despăgubirilor, instituind două modalităţi în acest sens: acordarea despăgubirilor pe cale amiabilă pe baza înţelegerii dintre asigurătorul de răspundere civilă şi terţul păgubit şi acordarea despăgubirilor pe cale judecătorească, ca efect al litigiului purtat între terţul păgubit, asigurat şi societatea de asigurare.
Pentru ambele modalităţi de acordare a despăgubirilor (amiabilă sau judecătorească), Normele legale conţin reguli speciale cu referire la evaluarea şi acordarea despăgubirilor materiale şi reguli speciale cu privire la evaluarea şi acordarea despăgubirilor nepatrimoniale (morale).
Legislaţia din domeniul asigurărilor nu conţine reguli speciale referitoare la stabilirea şi acordarea despăgubirilor pe cale judecătorească.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor materiale pentru daune morale, trebuie avut în vedere principiul general de acordare a acestora, respectiv realizarea unei reparații echitabile în raport cu prejudiciul concret adus condițiilor acestuia de viață.
Astfel, dincolo de aspectul formal al acțiunilor în pretenții, trebuie să avem în vedere că, la stabilirea daunelor morale în cazul vătămării corporale a unor persoane, se au în vedere dispozițiile Normei  de aplicare a Ordinului CSA aplicabil la momentul producerii accidentului şi care precizează că aceste daune trebuie stabilite în conformitate cu „[...] legislația în vigoare şi cu jurisprudența existentă în România.”
Pentru stabilirea daunelor morale nu există prevederi legale exprese cu privire la cuantumul lor, dar pentru a fi acordate, mai ales când cuantumul solicitat este mare, acestea trebuie dovedite.
De asemenea, la stabilirea daunelor morale, trebuie avut în vedere faptul că aceste despăgubiri vizează efectul compensatoriu al suferințelor pricinuite părților vătămate, la acordarea acestora avându-se în vedere atât consecințele negative suferite sub aspectul vieții de familie, raporturile de muncă, cât şi faptul că prin acordarea de daune morale se încearcă o reparație a prejudiciului adus condițiilor de viață ale acesteia, fără ca prin aceasta să se realizeze îmbogățirea fără just temei a reclamanților.
Important de reținut este faptul că instanța de judecată, atunci când apreciază asupra cuantumului daunelor morale ce urmează a fi acordate, evaluează despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Cuantificarea daunelor morale).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!