Piata de capital
Cum funcţionează marile supape prin care se defulează presiunile pieţelor financiare
Autor:Adrian N. IONESCU
Luni, 03 Martie 2014

Criza ucraineană devine cel mai bun pretext pentru ca balonul speculativ bursier mondial să se dezumfle, iar speculatorii să-şi încaseze profiturile de pe urma creşterii până la „noi maxime”.

Încă de la începutul acestui an au început să apară îndoielile că noile maxime istorice de pe marile burse occidentale nu sunt întemeiate de performanţele economiilor. Indicii bursieri au depăşit nivelurile de dinainte de criza declanşată în 2007, dar economiile sunt departe de performanţele de atunci.
Îndoielile brokerilor şi analiştilor lumii au căutat pretexte pentru corecţiile negative ale cotaţiilor, necesare pentru evaluările corecte, şi cel mai bun pretext a fost faptul că Federal Rerserve (FED, banca centrală a SUA) va începe să reducă fluxul de dolari gratis (aproape fără dobândă) pompaţi în sistemul financiar american, respectiv global.
Dacă vor fi mai puţini bani de cheltuială pe piaţă, e firesc ca marii jucători să vândă, căci nu mai sunt perspective ca preţurile să crească datorită presiunii pe cumpărare.
Au urmat ceva corecţii, dar au continuat să se înregistreze şi noi maxime ale „ultimilor şase ani”, dar maximele acestea nu au şanse decât să fie mai mici, căci acum şase ani era deja criză.
Şi iată, în sfârşit, cel mai bun pretext pentru ca balonul speculativ bursier mondial să se dezumfle, iar speculatorii să-şi încaseze profiturile de pe urma creşterii până la „noi maxime”: criza ucraineană.
Valoarea companiilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB, sau capitalizarea bursieră) a scăzut cu un miliard de lei de la începutul acestui an, până vineri, 28 februarie.
 Nu pare mult faţă de totalul de 132,8 miliarde lei din 28 februarie. Capitalizarea a scăzut cu mai puţin de 1% de la 1 ianuarie.
Totuşi, este vorba de un miliard de lei. Sau de 221 milioane euro, la cursul de după ocuparea de facto a Crimeei de către ruşi.
Luni, 3 martie, prima zi de tranzacţionare după ce Parlamentul rus i-a acordat lui Vladimir PUTIN dreptul de a invada Ucraina, toţi indicii marilor burse europene au înregistrat scăderi substanţiale  de 2 – 3%.
La Bursa de Valori Bucureşti (BVB) scăderile indicilor au ajuns până la 5%.
Într-o singură zi, valoarea companiilor de la BVB (capitalizarea bursieră) a scăzut până la 127,89 miliarde lei, adică cinci miliarde lei, sau -3,76%.
De cinci ori mai mult decât s-a pierdut de la începutul anului până vineri.
Dincolo de importanţa efectelor logice asupra pieţelor financiare,  pe care îl are criza ucraineană, aceasta oferă soliditatea unei ocazii care să susţină dezumflarea balonului speculativ de anul trecut. 
Iar BVB este victima circumstanţelor externe, într-un an care ar fi trebuit să fie anul de glorie al continuării marilor listări ale statului. Dar sorţii par ostili.
Ciudăţenii juridice româneşti au retrimis HIDROELECTRICA în insolvenţă, cu patru luni înaintea derulării ofertei publice de vânzare de acţiuni care ar fi trebuit să o ducă la cota bursei. Slabe speranţe să se mai listeze anul acesta.
Mai mult, este foarte posibil ca, în condiţiile căderii pieţelor din cauza crizei ucrainene, oficialii statului să spună că ar obţine prea puţin şi că amână listarea celorlalte candidate la Bursă, Complexul Energetic Oltenia şi ELECTRICA.
 Marile supape de defulare a presiunilor de pe marile pieţe ale lumii mătură pieţele mici cu suflul lor.
Să mai precizăm că BVB este departe de a fi atins maximurile din 2007, aşa cum au făcut-o marile burse şi acum nu le prinde rău corecţia.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Cum funcţionează marile supape prin care se defulează presiunile pieţelor financiare).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!