Interviu
Cum impulsionăm pensiile private într-o lume a neîncrederii financiare?
Autor:Daniela GHEȚU
Vineri, 23 August 2013
Yves LETERME, Secretar General Adjunct OECD

Yves LETERME, Secretar General Adjunct OECD va fi keynote speaker la WorldPensionSummit (Amsterdam, 13 şi 14 noiembrie). Summit-ul este unica platformă mondială dedicată specialiştilor în pensii. În acest interviu, realizat de Harry SMORENBERG & Eric EGGINK, Co-Preşedinţi ai WorldPensionSummit, LETERME se referă la problemele de strictă actualitate din domeniul pensiilor, creionând o perspectivă asupra viitorului acestui segment al vieţii sociale şi economice.

Europa traversează de câţiva ani o puternică criză economică. Care credeţi că vor fi efectele acesteia asupra sistemelor de pensii din regiune?
Yves LETERME: Încă din anii ’90,  sistemele de pensii din multe ţări ale zonei euro au trecut printr-un proces de reformă. Criza a accelerat acest fenomen, mai ales în ţări ca Grecia, Spania şi Italia, unde vârstele de pensionare au fost mărite în timp ce beneficiile promise au devenit mai puţin generoase. Dar aceste reforme vor produce efecte pe termen lung. Pe termen scurt, pentru a reduce efortul bugetar, multe ţări au “îngheţat” nivelul beneficiilor, în special pe segmentul pensiilor mari.
Pensiile private au fost puternic afectate în faza iniţială a crizei dar,  în prezent, în majoritatea ţărilor, activele acumulate în aceste sisteme au revenit la nivelul dinainte de criză. Acum principala provocare pentru fondurile de pensii private este aceea de a impulsiona economisirea într-un climat de puternică neîncredere în sectorul financiar şi într-un mediu financiar care oferă rate ale dobânzilor foarte mici, mai ales că în multe ţări comisioanele încasate de companiile de management al activelor sunt încă mari, ceea ce reduce randamentele investiţionale pentru clienţi.
Studiile anuale al OECD arată că există diferenţe majore între sistemele de economisire pentru pensie din diferite ţări. Care sunt principalele dileme comune tuturor ţărilor?
Y. L.: În pofida diferenţelor structurale, dificultăţile cărora trebuie să le facă faţă sistemele de pensii sunt asemănătoare. Toate ţările se luptă cu aceeaşi stare de tensiune între sustenabilitatea financiară şi adecvarea socială a rezervelor constituite pentru pensie. În sistemele PAYG de mari dimensiuni din ţările Europei continentale, sustenabilitatea financiară este principala îngrijorare: Cum poate fi, aşadar,  menţinut succesul extraordinar obţinut în deceniile trecute în privinţa reducerii sărăciei la bătrâneţe,  asigurându-ne în acelaşi timp că totalul cheltuielilor cu pensiile nu devine prea împovărător pentru generaţiile viitoare,  în contextul îmbătrânirii populaţiei? În alte ţări, cu sisteme publice de pensii mai mici, cum sunt ţările anglofone sau Olanda, principala preocupare este mai degrabă asigurarea unui nivel adecvat de pensie prin interacţiunea dintre sistemele public şi privat de pensii.
Cu siguranţă, funcţie de caracteristicile fiecărei ţări, soluţiile corecte de reformă pe termen lung vor fi diferite, dar toate ţările acţionează în prezent pe trei căi: încurajarea cetăţenilor să lucreze până la o vârstă mai înaintată, protejarea categoriilor vulnerabile faţă de reducerea beneficiilor din sistemul public de pensii, promovarea sistemelor de pensii private.
Bătrâneţea va deveni cu siguranţă un subiect dominant. Credeţi că acest subiect este abordat într-o manieră suficient de serioasă?
Y. L.: Rezolvarea problemelor generate de îmbătrânirea populaţiei va necesita o viziune mult mai amplă decât cea pe care majoritatea guvernelor au adoptat-o în prezent. Trebuie să recunoaştem că cele mai multe ţări au conştientizat nevoia unei reforme urgente a sistemului de pensii, chiar dacă măsurile întreprinse până acum nu sunt încă suficiente. Însă îmbătrânirea populaţiei este un fenomen în confruntarea cu care va fi nevoie de mult mai multă viziune politică şi gândire strategică.
Cum va arăta societatea în viitor?  Cum ne vom descurca cu îngrijirea care trebuie acordată bătrânilor? Care va fi impactul fiscal al fenomenului şi cum va afecta acesta sistemele de protecţie socială, partajarea responsabilităţilor între individ şi stat, între serviciile publice şi private? Cum se poate menţine ideea de solidaritate între generaţii, în contextul unei inegalităţi crescute? Pentru a răspunde unor astfel de întrebări va fi nevoie de discuţii cuprinzătoare,  dar şi de dezvoltarea unor planuri holistice, dar până acum am văzut prea puţin întâmplându-se în această direcţie.
Care va fi impactul asupra pensiilor şi în ce măsură ar trebui să controleze guvernele acest domeniu,  pentru a asigura resurse suficiente?
Y. L.:  Pensiile publice vor rămâne şi în viitor coloana vertebrală a sistemelor de pensii. Criza a demonstrat cât de important este rolul guvernelor în domeniul pensiilor, nu numai în furnizarea componentei principale a pensiilor şi în prevenirea sărăciei la bătrâneţe, dar şi în reglementarea şi supravegherea pensiilor private. Totuşi, dat fiind ritmul de îmbătrânire a populaţiei şi presiunea pe care acest fenomen o pune asupra generaţiilor tinere, rolul pensiilor private nu poate fi redus. Dacă pe de o parte mulţi oameni sunt îngrijoraţi pentru siguranţa economiilor lor pentru pensie, pe de altă parte este din ce în ce mai clar pentru toată lumea că sistemele publice de pensii nu vor mai putea furniza venituri suficiente.
Ţările cu sisteme publice de pensii de mici dimensiuni recunosc, de asemenea, că lăsarea deciziei de economisire pentru pensie pe baze strict facultative nu va genera un grad ridicat de acoperire şi nici contribuţii suficiente; de aici şi decizia de a recurge la soluţii semi-obligatorii, cum este cea a auto-înrolării, sau chiar la obligativitatea explicită a participării la sistemul de pensii private.
Indexul capacităţii de muncă este de circa 75 ani pentru majoritatea ţărilor, dar oamenii se retrag din activitate, în medie, la 63 - 65 de ani. Cum se poate reduce această diferenţă şi cine ar trebui să aibă rolul determinant în acest sens?
Y. L.: Prima prioritate ar trebui să fie aducerea vârstei efective de pensionare mai aproape de nivelul standard prevăzut de lege, care este de circa 65 ani în cea mai mare parte a ţărilor OECD. Dar trebuie spus că în timp ce multe state se pregătesc să crească vârsta legală de pensionare la 67 ani, mai este foarte mult de făcut pentru a oferi oamenilor posibilitatea reală de a lucra mai mult timp. Direcţiile de acţiune sunt numeroase: guvernele trebuie să descurajeze pensionarea anticipată şi să ofere soluţii mai flexibile pentru a permite rămânerea în activitate în paralel cu pensia, angajatorii trebuie să ofere un mediu de muncă mai bun, mai multe stagii de pregătire şi programe de muncă adaptate, astfel încât angajaţii mai vârstnici să poată rămâne efectiv în activitate potrivit aptitudinilor, experienţei, dar şi stării lor de sănătate. Totodată,  angajaţii trebuie să înţeleagă că a munci până la o vârstă mai înaintată va fi nu numai o realitate inevitabilă, dar şi una pentru care va trebui să se pregătească de-a lungul vieţii profesionale.
Care este opinia dumneavoastră în legătură cu armonizarea pensiilor la nivelul Uniunii Europene?
Y.L.: Armonizarea pensiilor europene este un ţel încă îndepărtat, dat fiind că există diferenţe sociale şi culturale majore, greu de surmontat. Totuşi, măcar în planul pensiilor private, Europa trebuie să facă eforturi în continuare pentru a găsi soluţii care să răspundă mai bine libertăţii de mişcare pe piaţa muncii, cum ar fi de exemplu eliminarea barierelor ce stau în calea dezvoltării unor scheme de pensii transfrontaliere. Dincolo de faptul că ar fi normal ca oamenii să aibă acces la scheme de pensii pan-europene, existenta unor astfel de scheme de mari dimensiuni ar fi avantajoasă şi în termenii eficienţei economice, mai ales în condiţiile în care în prezent, în unele ţări, există numeroase fonduri de pensii de dimensiuni prea mici pentru a putea opera cu costuri reduse. Ca atare, agregarea industriei europene de pensii private ar trebui să se regăsească pe agenda de priorităţi.
Există o puternică tendinţă de a transfera responsabilitatea şi riscul către indivizi. Acesta va fi viitorul, o structură tip DC pe baze individuale? Ce rol vor mai juca solidaritatea şi colectivitatea?
Y.L.: Migrarea către schemele de tip DC este o tendinţă larg răspândită. Să nu uităm că nici schemele DB nu erau complet lipsite de riscuri. Mai mult, există scheme DC bune şi scheme DC rele. Cele bune au contribuţii ridicate, perioade de contribuţie îndelungate, costuri reduse, modalităţi de reducere a riscului investiţional în perioada premergătoare pensionării şi oferă instrumente eficiente de transformare a activelor acumulate în anuităţi. Toate aceste criterii se regăsesc în ghidul publicat de noi anul trecut, in iunie (Roadmap for the Good Design of DC pension Plans). Solidaritatea este o noţiune care funcţionează mai degrabă în sistemele publice de pensii, în timp ce partajarea riscului este o opţiune valabilă şi pentru pensiile private, dar pare să funcţioneze mai bine acolo unde este vorba despre scheme de pensii de mari dimensiuni, la nivelul unei industrii. Altă opţiune posibilă este şi instituirea unui sistem de garanţii de performanţă, dar acestea sunt foarte costisitoare şi conduc de regulă la politici de investiţii sub-optimale.
Cum se poate reconcilia responsabilitatea crescută a individului cu lipsa educaţiei financiare a cetăţenilor, o realitate regăsită chiar şi în economiile vestice avansate?
Y.L.: Educaţia financiară a publicului este o provocare majoră pentru sistemele de pensii private de tip DC. Guvernele au responsabilitatea de a pregăti populaţia pentru schimbările majore care vor interveni în sistemele de pensii, însă educaţia financiară - deşi necesară - nu este suficientă. Ştiinţa economiei comportamentale (eng. behavioural economics) ne-a învăţat destul de multe lucruri despre limitele comportamentului raţional al oamenilor, despre impactul prejudecăţilor cognitive și factorilor emoţionali în luarea deciziilor, ca şi despre greşelile comune pe care le fac chiar şi oameni suficient de experimentaţi în chestiuni economice. Cu cât ne vom baza mai mult pe scheme DC, cu atât va fi mai mare nevoia de a ghida oamenii către alegerile corecte. Ca atare, guvernele se confruntă cu o responsabilitate imensă în alegerea corespunzătoare a coordonatelor predefinite ale sistemelor, cum ar fi ratele de contribuţie implicite, strategiile de investiții și constituirea anuităţilor.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Cum impulsionăm pensiile private într-o lume a neîncrederii financiare?).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!