Reasigurari
Cum se fac reasigurările în ţările CSI?
Autor:Articol realizat cu sprijinul lui Igor SHEKHOVTSOV, Development Director, UNITY Re
Luni, 15 Octombrie 2012

Colaborarea pe termen lung cu pieţele externe face parte din strategia companiilor de reasigurare. De altfel, funcţionarea eficientă a companiei este strâns legată de extinderea şi diversificarea business-ului pe noi pieţe. Cât de dificilă este activitatea companiilor de reasigurare pe pieţele din CSI şi care sunt condiţiile de care trebuie să ţinem cont? 


Reasigurarea reprezintă o necesitate pentru asigurarea stabilităţii financiare a oricărei companii de asigurare, în timp ce reasigurătorul trebuie să depună suficient efort pentru asigurarea acestei stabilităţi, folosind instrumentele de ordin financiar, tehnic şi uman pe care le posedă. Nu în ultimul rând, diversificarea geografică este un factor fundamental pentru sprijinul companiei faţă de efectele economice negative şi pentru reducerea expunerii la fluctuaţiile diferitelor pieţe de profil.
Printre efectele pozitive pe care le are procesul de diversificare şi extindere a activităţii pe alte pieţe putem menţiona:

  • crearea unor surse suplimentare pentru subscriere;
  • reducerea riscului legat de concentrarea afacerilor într-o singură regiune;
  • îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a portofoliului, prin diversificarea riscurilor.

Promovarea interacţiunii între pieţele de profil din spaţiul ex-sovietic a influenţat favorabil dezvoltarea economică intensivă şi calitativă a pieţelor de asigurări naţionale, datorită creşterii competitivităţii între jucătorii din această regiune. Astfel, organele de supraveghere au fost nevoite să depună eforturi pentru îmbunătăţirea şi asigurarea transparenţei legislaţiei în asigurări, pentru a creşte stabilitatea pieţelor naţionale şi a optimiza veniturile.

Reasigurătorii din regiune sunt defavorizaţi faţă de companiile din Vest
Ar trebui luat în calcul, de asemenea, şi faptul că pieţele din spaţiul CSI sunt relativ tinere şi în prezent se află într-un stadiu de formare, trecând inevitabil prin momente dificile. Procesul de consolidare este urmat de o extindere şi o liberă circulaţie a capitalului, toate acestea sub presiunea continuă din partea companiilor vestice.
În aceste condiţii, ar trebui create condiţii pentru un acces nediscriminatoriu pentru companiile nerezidente în pieţele din spaţiul CSI, pentru creşterea eficienţei activităţii de reasigurare, cât şi pentru dezvoltarea intensivă a calităţii pieţelor naţionale.
Realitatea este însă cu totul alta, astfel că reasigurătorii se confruntă cu diverse restricţii care limiteaza cooperarea asigurătorilor rezidenţi cu reasigurători din afară, printre care:
1) Aplicarea unui impozit pentru primele cedate în reasigurare către nerezidenţi. Prin urmare, procesul este sensibil îngreunat din cauză că preţul determină de cele mai multe ori decizia companiilor de a plasa riscurile.
2) Existenţa unor proceduri ineficiente referitoare la reglementarea activităţii companiilor de reasigurare nerezidente în ceea ce priveşte evidenţa şi înregistrarea riscurilor, plata primelor şi despăgubirilor etc., printre care merită a fi menţionate:
a) limitarea plafonului maxim de plată în valută, prin intermediul băncii, depăşirea sa necesitând deschiderea unei noi şedinţe de tranzacţie bancară;
b) impozitarea plăţilor efectuate de către reasigurător pentru acoperirea despăgubirilor, aceasta fiind percepută ca şi venit.
În continuare, vom prezenta condiţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii de reasigurare în ţările din spaţiul CSI, deosebit de elocvente pentru formarea unei imagini de ansamblu asupra oportunităţilor de business în această regiune.

Ucraina
În data de 15 martie 2011, Parlamentul de la Kiev a adoptat modificarea unor acte normative prin care se interzicea cedarea riscurilor în reasigurare către companii din ţările care nu erau membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).
Încheierea contractelor de reasigurare de către companiile locale cu partenerii nerezidenţi este permisă dacă:

  • acest lucru este prevăzut expres de legislaţia ţării în care este înregistrat asigurătorul/reasigurătorul nerezident;
  • asigurătorul/reasigurătorul nerezident practică activitatea de asigurare/reasigurare de cel puţin trei ani până la momentul încheierii contractului de reasigurare;
  • asigurătorul/reasigurătorul nerezident nu a încălcat niciodată legislaţia privind desfăşurarea activităţii de asigurare şi reasigurare.

În ceea ce priveşte cerinţele pentru rating, nivelul acestuia trebuie sa fie:
> A.M. Best (SUA) - "В";
> MOODY's Investors Service (SUA) - "Baa";
> STANDARD&POOR's (SUA) - "BBB";
> FITCH Ratings (Marea Britaniei) - "BBB".
De asemenea, în cazul în care sunt respectate acest cerinţe, impozitarea sumei plătite de asigurător în baza acestor contracte se va face la o rată de rating de 0%, în caz contrar, impozitarea se va face la o rată de 12%.

Uzbekistan

În cazul reasigurării la companii nerezidente, volumul primelor cedate în afară nu trebuie să depăşească 95% din volumul total al obligaţiilor asigurătorului.
Pentru a practica activitatea de reasigurare pe piaţa din Uzbekistan trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

  • deţinerea unei licenţe pentru desfăşurarea activităţii de asigurare/reasigurare în Uzbekistan;
  • să fie nerezident şi să se încadreze în următoarele categorii de rating:

> MOODY’s Investors Service – “Ваа3”;
> S&P - “ВВ+”;
> FITCH  - “ВВ”;
> A.M. Best - “В+”;
> EXPERT-RA (Rusia) - “А++”.

Kazakhstan
Rating-ul companiei de reasigurare non-rezidente trebuie să corespundă cu rating-ul de ţară al Kazakhstanului. De asemenea, dacă între autorităţile de reglementare din ţările respective a fost încheiat un acord privind schimbul de informaţii, rating-ul minim stabilit este “BB-“, iar mărimea rezervelor - 30%.
În prezent, există un proiect legislativ aprobat de autoritatea locală de supraveghere a pieţei financiare, care prevede următoarele condiţii:
Potrivit celor mai recente acte normative adoptate în domeniu, în cazul reasigurării la o companie non-rezidentă, societatea de asigurare locală trebuie să constituie, în unele cazuri, o rezervă de marjă suplimentară de până la 200%.

Turkmenistan
În conformitate cu legislaţia referitoare la efectuarea operaţiunilor de reasigurare, cedarea primelor se face preferenţial în favoarea reasigurătorilor locali. În cazul în care riscul nu poate fi în totalitate acoperit de către companiile de reasigurare din Turkmenistan, atunci ele pot fi cedate către reasigurătorii străini.

Azerbaidjan
Începând cu luna martie a anului 2009, companiile nerezidente au dreptul de a practica activitatea de reasigurare în Republica Azerbaidjan numai în cazul în care sunt acreditate de către Ministerul de Finanţe de la Baku.

Armenia
Începând cu data de 1 ianuarie 2011, au fost introduse cerinţe minime în vederea evaluării reasigurătorului nerezident, care trebuie încadrat în categoria de rating “А-“. 
Companiile cu un rating la nivelul de “BBB-“, vor fi acceptate după confirmarea/dovada experienţei de 3 ani pe piaţă.

Belarus
Potrivit ordinului emis de către Ministerul de Finanţe de la Minsk, companiile de asigurare locale transferă riscurile către nerezidenţi numai în cazul în care aceste riscuri nu sunt preluate de compania naţională de reasigurare - BELARUS Re.
Începând cu anul 2011, asigurătorii trebuie să transfere riscurile către BELARUS Re în cuantum de cel puţin 60%. Aceasta limită se va majora anual cu 10% până la atingerea plafonului de 100%.

Republica Moldova
Companiile din Moldova pot ceda riscurile către nerezidenţi care deţin o licenţă în conformitate cu cerinţele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. Reţinerea proprie a companiei în momentul cedării riscului către nerezident nu trebuie să fie mai mică de 20% din valoarea riscului şi nu mai mult de 25% din mărimea capitalului propriu şi a rezervelor tehnice.

Kârgâstan, Tajikistan, Georgia, Rusia
Fac parte din aceeaşi grupă de ţări, în care legislaţia de asigurare în domeniul de profil este mai permisivă şi fără bariere semnificative în calea colaborării cu nerezidenţii.

Unde mai avem de lucrat?
Indiferent de restricţii şi aspecte de ordin legislativ, o mai bună comunicare şi eficientizarea colaborării în regiune sunt esenţiale. Aspectele de care ar trebui să se ţină cont se referă la:

  • criteriile de evaluare a fiabilităţii reasigurătorilor; acestea ar trebui îndeplinite indiferent dacă acesta este rezident sau nu şi bazate pe criterii economice obiective,
  • analiza rezultatelor partenerului folosind raportul de evaluare al IFRS (International Financial Reporting Standards),
  • utilizarea clasificării internaţionale de rating,
  • analiza completă a activităţii financiare desfăşurate de către partener,
  • revizuirea reglementărilor legislative naţionale luând în calcul indicatorii economici.

 

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Cum se fac reasigurările în ţările CSI?).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Cum arată perspectivele financiare pentru viitorii pensionari?

Alexandru CIUNCAN - Secretar General, APPA -Asociația Pentru Promovarea Asigurarilor
Ciprian LADUNCA - CFO, METROPOLITAN Life 
Sergiu Costache - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!