Interviu
Dariusz STANKO, Consilier al Preşedintelui Asociaţiei Poloneze a Fondurilor de Pensii
Autor:Daniela GHEȚU
Miercuri, 14 Iulie 2010

Piaţa poloneză de pensii private, cea mai importantă din regiunea Europei Centrale şi de Est, reprezintă pentru România – ţară cu caracteristici demografice asemănătoare Poloniei –, un reper important şi o permanentă sursă de învăţare în ceea ce priveşte dezvoltarea în domeniu. Despre cele mai noi tendinţe care se manifestă pe această piaţă, dar şi despre subiectele fierbinţi în pensiile private din întreaga regiune, într-un interviu cu …

PRIMM: Dincolo de presiunea generată de criza financiară, sistemele de pensii private din regiunea CEE s-au confruntat în ultimul an cu acţiuni guvernamentale repetate care au afectat negativ evoluţia fondurilor de pensii. Credeţi că sunt sistemele de pensii private în pericol? Avem de-a face cu o tendinţă de „a da înapoi” ceasul reformei pensiilor în regiune?

Dariusz STANKO: Trăim vremuri speciale, dominate de efectele crizei financiare. Aş remarca mai întâi că, după un debut în care s-au aflat în atenţia publicului şi au stârnit reacţii foarte favorabile, a urmat o perioadă destul de îndelungată în care sistemele de pensii private au intrat într-un con de umbră, pentru că – cel puţin aparent – nu s-a mai întâmplat nimic nou. Să nu uităm că în Polonia fondurile de pensii private funcţionează deja de 11 ani, în Cehia de aproape 12 ani, în Slovacia de 6-7 ani, deci au intrat deja într-o anume rutină şi nu mai stârnesc interesul publicului. Coroborând aceste două aspecte – criza financiară şi lipsa de atenţie şi preocupare a publicului – obţinem un amestec cu un potenţial destul de periculos. Spun asta pentru că, sub presiunea dificultăţilor financiare induse de criză, politicienii sunt extrem de tentaţi să afecteze sistemele de pensii private pentru a mai reduce din deficitul bugetului public de pensii. Este de înţeles că în situaţia actuală guvernele duc lipsă de bani dar, la urma urmei, guvernanţii n-au niciodată suficienţi bani, oricât de mari ar fi veniturile statului. Pe de altă parte, lipsa de interes cu care publicul priveşte sistemul de pensii private şi gradul redus de cunoştinţe cu privire la funcţionarea acestuia creează condiţii foarte bune pentru abordările populiste ale politicienilor

În Polonia avem o combinaţie. Pe de o parte, nu suntem într-o situaţie economică atât de rea cum este cea a altor state din regiune. Pe de altă parte, politicienii polonezi simt nevoia să câştige ceva „puncte” în faţa publicului, declarând că doresc să confere sistemului mai multă stabilitate, mai multe garanţii. Din păcate, măsurile pe care le au în vedere nu au un fundament tehnic corect şi mai degrabă sună bine decât pot face vreun bine sistemului şi viitorilor lui beneficiari.

Criza ne-a arătat că, din păcate, cel puţin în regiunea noastră, sistemele de pensii private sunt mult mai puţin imune la intervenţia politică decât se credea. Paradoxal, situaţia din America Latină este mult mai bună acum: întâi, pentru că efectele crizei n-au fost atât de puternice, apoi pentru că sistemele de pensii private din regiune au o vechime foarte mare, sunt foarte bine cunoscute publicului, aşa încât clasa politică ar avea de înfruntat o opoziţie majoră dacă ar încerca o revenire la sistemul clasic, al pensiilor publice. În acest context, cred că trăim un moment crucial pentru pensiile private în regiunea Europei Centrale şi de Est. Ca urmare, dacă nu reuşim să transmitem publicului un mesaj ferm, prin care să explicăm că astfel de măsuri, de încetinire sau stopare a reformelor în domeniul pensiilor, nu sunt cu adevărat benefice, vom avea de înfruntat probleme majore.

Statele vestice spun deschis cetăţenilor: este clar că nu ne vom permite să vă plătim decât o pensie foarte mică, dar ceea ce putem face pentru voi este să vă luăm nişte contribuţii mai mici pentru pensia de stat şi să vă încurajăm să economisiţi cât de mult puteţi pentru o pensie privată.

PRIMM: Care este situaţia în Polonia?

D.S.: Sumele importante de bani acumulate în fondurile de pensii sunt întotdeauna tentante şi vor fi întotdeauna politicieni care vor susţine că aceşti bani ar putea fi folosiţi mai bine. Dincolo de acest aspect, fondurile de pensii au fost destul de puternic afectate de criza financiară, fapt ce a fost imediat folosit în argumentaţia politicienilor care nu cred în acest sistem. Aşa s-a ajuns ca în Polonia să se discute foarte intens pe marginea ideii de a reduce contribuţiile la Pilonul II de pensii private obligatorii de la 7,3%, la 3%, ceea ce ar fi o scădere drastică a volumelor de bani cu care sunt alimentate economiile pentru pensie ale cetăţenilor. Argumentul principal a fost acela că statul nu „joacă” pe piaţa de capital, ceea ce conferă mai multă stabilitate şi siguranţă sistemului de stat. Din fericire, înainte ca aceste discuţii să ajungă într-o fază finală, evoluţia bursieră a arătat că sistemul nu numai că poate recupera pierderile, dar generează şi rezultate pozitive. În fapt, după ce în 2008 fondurile au înregistrat o depreciere reală a activelor de circa 16%, în 2009 am consemnat o creştere nominală de 19%, ceea ce înseamnă că pierderile generate de criză au fost recuperate aproape integral. Această evoluţie pozitivă a redus mult din forţa argumentaţiei pro-reducere a contribuţiilor şi ne-a ajutat să ferim, cel puţin pentru moment, fondurile de pensii de o astfel de măsură.

Totuşi, lucrurile nu se opresc aici, pentru că există, de asemenea, opinia potrivit căreia sistemul are costuri de operare prea mari. Înclin să includ această opinie tot în aria discursului populist, câtă vreme, judecând pe cifrele oficiale disponibile, costurile de operare ale Pilonului II sunt, începând cu acest an, în mod evident, mai reduse decât cele ale pilonului public de pensii. Nu mai punem aici în discuţie transparenţa redusă a cheltuielilor din sistemul public şi costurile ascunse ale acestuia.

Altă idee discutată este aceea de a da posibilitatea oamenilor să-şi folosească banii din fondurile de pensii şi în alte scopuri. În esenţă, propunerea ar fi ca, dacă la finalul perioadei de contribuţie se constată că banii acumulaţi permit ca, împreună cu veniturile din pensia publică, o persoană să obţină un venit mai mare decât dublul pensiei minime de stat, atunci sumele din contul său, care depăşesc necesarul pentru a constitui acest venit, să poată fi folosite liber.

Obiecţia noastră este că scopul Pilonului II este acela de a asigura o pensie bună la bătrâneţe, iar o astfel de abordare poate conduce la concluzii false. De exemplu, dacă Guvernul induce impresia că în acest pilon se acumulează prea mulţi bani, s-ar putea trage concluzia că nu are rost ca participanţii să aştepte 40 de ani pentru a intra în posesia lor şi, prin urmare, am putea, tot atât de bine, să reducem contribuţiile. Ceea ce ne readuce în faţa dorinţei guvernanţilor de a reduce contribuţiile, „recâştigând” bani pentru bugetul public de pensii şi, în acelaşi timp, realizând o frumoasă cosmetizare contabilă a bugetului consolidat, astfel încât să demonstreze un deficit mai mic. Nu trebuie însă să uităm că dacă statul ar face o astfel de operaţiune, atunci ar promite, implicit, că va putea livra cetăţenilor săi, la vârsta pensionării, o pensie suficient de substanţială ca, împreună cu ce le-a permis să economisească în Pilonul II, să atingă acel reper, de 200% din pensia minimă. În fapt, neexistând nicio garanţie că statul va avea resursele necesare la momentul respectiv, el nu va face decât să transfere cheltuiala actuală către generaţiile viitoare. Din păcate, politicienii sunt obişnuiţi să gândească în secvenţe electorale, de 3-4 ani, şi se preocupă prea puţin de ceea ce se va întâmpla peste 20 de ani. Pensiile private sunt însă un subiect care se discută întotdeauna pe orizonturi de 3-4 decenii, de unde şi ruptura dialogului cu clasa politică.

Carte de Vizită
Dariusz STANKO

Dariusz STANKO este Doctor în Economie al Universităţii din Osaka (2004), obţinând acelaşi titlu ştiinţific şi la Universitatea Economică din Varşovia, în 2006. Este Profesor asistent la această din urmă universitate şi, în acelaşi timp, Consilier al Preşedintelui Asociaţiei Poloneze a Fondurilor de Pensii (IGTE). În perioada 2008 – 2009 a fost Director al Departamentului de Analiză Economică şi Prognoză din Ministerul Muncii şi al Politicilor Sociale din Polonia.

Darius STANKO a publicat numeroase lucrări cu privire la sistemele de pensii şi asigurări sociale şi participă la proiectele de cercetare derulate de OECD, Banca Mondială şi IGTE.

Criza ne-a arătat că, din păcate, cel puţin în regiunea noastră, sistemele de pensii private sunt mult mai puţin imune la intervenţia politică decât se credea.

PRIMM: Câtă credibilitate au aceste idei în faţa cetăţenilor polonezi?

D.S.: Vă răspund cu un exemplu. Cea mai recentă idee care a „sedus” politicienii polonezi este aceea de a lăsa oamenii să aleagă între pilonul public şi Pilonul II, urmând „moda” lansată de Slovacia.

Un sondaj recent ne-a arătat însă că aproximativ 2/3 din cetăţeni nu sunt interesaţi să rămână dependenţi exclusiv de Pilonul I, pentru că nu au încredere în pensiile de stat. Experienţa ultimului deceniu a sădit undeva, în mintea polonezilor, ideea că nu este înţelept să te bazezi pe promisiunile statului.

De altfel, unul dintre evenimentele anului 2009 a demonstrat că aceasta este o atitudine înţeleaptă. Mă refer aici la decizia guvernamentală de a afecta activele Fondului Demografic, circa 2 miliarde euro, pe care le-a „împrumutat” pe termen nedeterminat.

Aşa se face că, deşi publicul nu are cunoştinţe solide despre sistemul privat, totuşi sentimentul general este că e preferabil să ai nişte bani într-un cont al tău, fie şi nu prea mulţi, decât să te bazezi pe promisiunile Guvernului.

Deşi statul nu susţine această percepţie, este evident că în timp ce sectorul privat nu-şi poate permite să nu respecte obligaţiile pe care şi le asumă, statul a dovedit că poate oricând să spună că nu are bani să-şi acopere promisiunile şi acesta este un motiv suficient ca să n-o facă. În aceste condiţii, eu cred că vom reuşi să apărăm sistemul privat de pensii de iniţiativele prin care se încearcă afectarea lui.

PRIMM: În România, subiectul garanţiilor este cel care revine cel mai des în dezbaterea politică.

D.S.: Şi în Polonia s-a discutat mult despre siguranţa investiţiilor şi, ca urmare, se vorbeşte mult despre introducerea de garanţii, mergând până la garanţia unui randament real pozitiv. Admit că, pe termen lung – acesta însemnând un orizont de evaluare a performanţei de minimum 5 – 10 ani –, s-ar putea dovedi că nu este o idee rea, dar balanţa dintre beneficiile sau răul pe care-l poate produce adoptarea ei este una foarte sensibilă.

De exemplu, în Slovacia s-a pornit de la ideea introducerii acestei garanţii cu o perioadă de validare de 60 de luni (n. red., randamentul mediu anual calculat pentru o perioadă de 5 ani trebuie să fie real pozitiv), ceea ce avea un sens, dar, pe parcursul dezbaterilor în Parlament, cineva a decis să modifice această cifră de la 60, la 6 luni, şi legea a fost adoptată aşa. Ce s-a întâmplat ca urmare a acestei decizii? Fondurile de pensii slovace au trebuit să se debaraseze foarte rapid de toate activele cu grad de risc ridicat, incluzând aici chiar şi unele categorii de obligaţiuni de stat. Dincolo de faptul că multe dintre aceste active au fost valorificate în pierdere, ca la orice vânzare rapidă, ceea ce s-a obţinut este un portofoliu foarte sigur, format probabil numai din titluri de stat şi ceva depozite bancare, dar a cărui performanţă va fi absolut comparabilă cu cea a unui depozit bancar. Şi atunci, peste câţiva ani, orice participant îşi poate pune, pe bună dreptate, întrebarea: de ce a trebuit ca banii să fie economisiţi într-un sistem cu performanţe cu nimic superioare celui bancar, dar care are costuri mai ridicate din cauza obligaţiilor de comunicare, a costurilor legate de garanţii etc. În acest fel, sistemul de pensii private îşi pierde orice atractivitate. Din nefericire, dacă nu educăm acum publicul, ca să înţeleagă capcanele unor astfel de măsuri, toată lumea va fi înşelată, pentru că va obţine rezultate net inferioare celor aşteptate.

Cred că trăim un moment crucial pentru pensiile private în regiunea Europei Centrale şi de Est. Dacă nu reuşim să transmitem publicului un mesaj ferm, să explicăm că astfel de măsuri, de încetinire sau de stopare a reformelor în domeniul pensiilor, nu sunt cu adevărat benefice, vom avea de înfruntat probleme majore.

PRIMM: Pare uimitor că în timp ce statele din regiunea noastră par să facă paşi destul de hotărâţi înapoi în reforma pensiilor, pieţele vestice de tradiţie se străduiesc să introducă diverse forme de obligativitate pentru a stimula, sau, la limită, chiar pentru a forţa economisirea individuală pentru pensie.

D.S.: Diferenţa majoră între modul în care procedăm noi şi cel în care procedează statele vestice, mai ales cele anglo-saxone, este una de comunicare şi de viziune. Pe de o parte, aceste state spun deschis cetăţenilor: este clar că nu ne vom permite să vă plătim decât o pensie foarte mică, dar ceea ce putem face pentru voi este să vă luăm nişte contribuţii mai mici pentru pensia de stat şi să vă încurajăm să economisiţi cât de mult puteţi pentru o pensie privată. Pe de altă parte, ţările noastre, care nu vor fi nici ele capabile să plătească altceva decât nişte pensii foarte mici, nu vor să renunţe pentru moment la nimic din contribuţiile cetăţenilor, motiv pentru care nu fac nimic pentru a-i determina pe aceştia să se îndrepte serios spre economisirea privată.

Această atitudine va produce însă mari probleme în viitor, când dezechilibrele se vor accentua vrând, nevrând – în primul rând din motive demografice–, şi pensiile publice vor fi din ce în ce mai mult o povară pe umerii generaţiilor active tinere, fără ca măcar să reuşească să susţină un trai decent pentru vârstnici.

Tinerii vor fi din ce în ce mai nemulţumiţi de fiscalitatea ridicată, probabil vor dori să emigreze către pieţe ale muncii mai bune, iar tensiunile sociale vor creşte pe măsură ce se va produce, foarte probabil, o acutizare a conflictului între generaţii.

De aceea este atât de important să gândim în perspectivă şi să nu alterăm aceste sisteme care, cel puţin din câte ştim acum, reprezintă unica soluţie prin care putem să asigurăm un echilibru rezonabil în viitor.

 

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Dariusz STANKO, Consilier al Preşedintelui Asociaţiei Poloneze a Fondurilor de Pensii).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!