Interviu
De ce nu trebuie tratată superficial partea financiară a business-ului cu asigurări?
Autor:Mihai CRĂCEA
Joi, 03 Aprilie 2014
Mariusz WICHTOWSKI, Preşedintele Consiliului Birourilor

Deşi lovite de criza economică, liniile de asigurări auto îşi continuă dominaţia în pieţele Europei Centrale şi de Est, fiind, totodată, principalele instrumente folosite de asigurători pentru a-şi dezvolta afacerile în această regiune. Asigurările auto vin totuşi însoţite şi de anumite ameninţări, pe care ni le-a evidenţiat Mariusz WICHTOWSKI, Preşedintele Consiliului Birourilor.

PRIMM: Care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai sensibile aspecte referitoare la situaţia actuală din Sistemul Carte Verde, dar şi din piaţa de asigurări auto din Europa?
Mariusz WICHTOWSKI: Sunt convins că problemele actuale din interiorul industriei asigurărilor auto din Europa sunt legate de aspectele financiare. Din perspectiva consumatorilor, rezultatele financiare ale unei companii, cu siguranţă, nu sunt importante, dar, pe de altă parte, aceste aspecte nu trebuie tratate cu superficialitate, pentru că unele dintre ele afectează şi activitatea Sistemului Carte Verde. Şi, pentru a proteja drepturile păgubiţilor, Consiliul Birourilor este foarte interesat să menţină stabilitatea financiară a partenerilor săi.
Din păcate, nu toate pieţele de asigurări au acelaşi grad de solvabilitate, iar factorii care generează această situaţie diferă. Unii dintre aceştia, precum şoferii neasiguraţi RCA sau frauda au o influenţă profund negativă atât asupra industriei de asigurări, cât şi asupra asiguraţilor. Aceste fenomene sporesc dificultăţile financiare ale asigurătorilor şi provoacă scumpirea poliţelor. Cu alte cuvinte, asiguraţii oneşti sunt nevoiţi să plătească prime mai mari, în timp ce alţii profită de pe urma sistemului. Aşadar, tolerarea unor astfel de situaţii poate genera probleme cu privire la solvabilitate şi, desigur, la capacitatea de a genera profit.
În cadrul Sistemului Carte Verde, există pieţe cu rate foarte scăzute a şoferilor neasiguraţi, cum ar fi cele de sub 0,1% în Germania sau în Austria, în timp ce,  în Albania sau în Bulgaria, acest indicator ajunge şi la 20%. De aceea, unul dintre cele mai importante obiective ale noastre este să coordonăm şi să implementăm măsurile corecte pentru a rezolva aceste situaţii.
Există, de asemenea, nevoia pentru o cooperare mult mai strânsă, la nivel naţional, între Poliţie, autorităţile de supraveghere şi puterea administrativă, dar şi la nivel internaţional, între entităţile şi structurile abilitate.

Sunt convins că problemele actuale din interiorul industriei asigurărilor auto din Europa sunt legate de aspectele financiare.

PRIMM: Există vreo tendinţă care s-a făcut remarcată în ultimii ani în ceea ce priveşte Sistemul Carte Verde?
M.W.: În primul rând, am putut observa o creştere a numărului de daune, datorată liberei circulaţii în interiorul Spaţiului Economic European, dar şi a creşterii numărului de vehicule. În paralel, este vizibilă o îmbunătăţire substanţială a nivelului de conştientizare a asiguraţilor cu privire la drepturile şi obligaţiile lor.

Pentru a proteja drepturile păgubiţilor, Consiliul Birourilor este foarte interesat să menţină stabilitatea financiară a partenerilor săi.

XPRIMM: Sunt despăgubirile pentru vătămări corporale în creştere, în Europa? Ce pot face asigurătorii pentru a se pune la adăpost în faţa unor despăgubiri consistente?
M.W.: Într-adevăr, una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă industria este cea a despăgubirilor pentru vătămări corporale şi deces. În ultimii ani, am observat că, în anumite pieţe, a existat o creştere substanţială a acestor despăgubiri, alături de înmulţirea numărului de avocaţi şi de firme specializate care s-au implicat tot mai mult pe acest segment.
În multe cazuri totuşi, chiar pieţele însele au fost responsabile pentru situaţia nefastă în care s-au regăsit, din cauza serviciilor îndoielnice acordate păgubiţilor. Pe lângă aceasta, din nefericire, ne confruntăm şi cu o „americanizare” a pieţelor, astfel încât numărul de procese în justiţie sporeşte foarte mult, şi nu cred că există vreo soluţie pentru stoparea acestui fenomen.
Există totuşi anumite căi de a limita pe cât posibil tendinţa amintită anterior. În primul rând, personalul din asigurări trebuie să fie bine pregătit şi să existe reguli clare care să guverneze procesul de gestionare a despăgubirilor pentru vătămări corporale. În general, asigurătorii ar trebui să fie mai empatici cu păgubiţii şi, în acelaşi timp, să fie proactivi. O altă posibilitate este aceea de a spori nivelul de educaţie a tuturor celor implicaţi în accident, vinovaţi şi păgubiţi, şi de a atrage atenţia publicului larg, inclusiv al mediului juridic, asupra faptulului că o creştere necontrolată a compensaţiilor pentru daune morale au şi un efect negativ asupra primelor plătite, care, pe cale de consecinţă, se vor majora subit.

Şoferii neasiguraţi RCA sau frauda, au o influenţă profund negativă atât asupra industriei de asigurări, cât şi asupra asiguraţilor.

PRIMM: Este disciplina financiară o necesitate pentru asigurătorii care vând poliţe auto şi, în special, RCA?
M.W.: Din păcate, din motive variate, disciplina financiară nu este întotdeauna o prioritate pentru asigurători. În toate ţările există reguli cu privire durata şi la caracteristicile procesului de despăgubire, iar astfel de reguli se regăsesc şi în cadrul Sistemului Carte Verde. Dar, după părerea mea, supravegherea nu lucrează întotdeauna în mod eficient şi suficient în această privinţă. Nimănui nu îi place să fie controlat, însă ar trebui să ne amintim că industria asigurărilor are un caracter specific şi se află în strânsă legătură cu stabilitatea întregului sistem.
Concurând prin preţuri de dumping şi nu prin calitatea serviciilor, înseamnă că se pierde o oportunitate de a face profit pe termen lung. Totuşi, foarte frecvent şi pe pieţe diverse, vedem că este mai important pentru asigurători să deţină o poziţie de top în clasamentele subscrierilor, în loc de cel al profiturilor. În realitate, acesta este motivul pentru care există problemele financiare. Lipsa profitului, primele mici, costurile ridicate, toţi aceştia sunt factori care cauzează probleme şi ne obligă să luăm măsuri şi să sancţionăm anumite pieţe.

În multe cazuri, chiar pieţele însele au fost responsabile pentru situaţia nefastă în care s-au regăsit, din cauza serviciilor îndoielnice acordate păgubiţilor.

PRIMM: Ce poate face Consiliul Birourilor împotriva celor care nu îşi îndeplinesc obligaţiile?
M.W.: Desigur, există măsuri pe care le putem lua şi care sunt clar stipulate în regulamentele organizaţiei noastre. Primul pas este să punem sub observaţie biroul naţional al asigurătorilor auto, respectiv piaţa în cauză. Această măsură este însoţită de constituirea anumitor garanţii financiare care sunt destul de costisitoare pentru biroul respectiv, dar necesare pentru stabilitatea sistemului. Pasul următor este de a aplica sancţiuni financiare, suspendarea şi, în ultimă instanţă, excluderea din cadrul Sistemului Carte Verde. Totuşi, înainte de a aplica oricare din aceste sancţiuni, încercăm să găsim o soluţie potrivită pe cale amiabilă.

Foarte frecvent, vedem că este mai important pentru asigurători să deţină o poziţie de top în clasamentele subscrierilor, în loc de cele ale profiturilor. În realitate, acesta este motivul pentru care există problemele financiare.

În general, asigurătorii ar trebui să fie mai empatici cu păgubiţii şi, în acelaşi timp, să fie proactivi.

PRIMM: Care sunt obiectivele Consiliului Birourilor în viitorul apropiat?
M.W.: Sistemul Carte Verde este funcţional încă din 1949. Asta înseamnă că, în acest an, vom aniversa 65 de ani de existenţă. Consiliul Birourilor este, cu siguranţă, cea mai extinsă organizaţie profesională din zona europeană şi mediteraneană, reunind 46 de birouri naţionale.
De aceea, este extrem de important să subliniem că, în toţi aceşti ani, am urmărit aceleaşi obiective. Rolul nostru de susținător al traficului rutier transfrontalier şi de garant al drepturilor păgubiţilor va continua şi în viitor.
Aceasta nu înseamnă însă că nu am efectuat niciodată modificări. În repetate rânduri, a existat nevoia de a ne adapta la realitatea existentă. Modificările de ordin social şi economic din interiorul Uniunii Europene, cât şi schimbările de natură legislativă au influenţat aspecte vitale legate de protecţia consumatorilor. Astfel, în condiţiile în care Consiliul Birourilor coordonează sistemul Carte Verde şi pe cel al organismelor de garantare şi compensare, integrarea lor este unul dintre cele mai importante obiective în viitorul apropiat. Alături de aceasta, vom continua să luptăm împotriva şoferilor neasiguraţi.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (De ce nu trebuie tratată superficial partea financiară a business-ului cu asigurări?).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!