Cover Story
De unde vine ameninţarea pentru reasigurări?
Autor:Mihai CRĂCEA
Luni, 02 Septembrie 2013

Catastrofele naturale şi mediul investiţional neprielnic nu mai sunt, în mod surprinzător, principalele temeri ale marilor reasigurători ai lumii. Dimpotrivă, şi total atipic, ameninţarea vine odată cu intrarea în piaţa de profil a unor capitaluri masive, provenite de la jucători externi, care „fură” astfel , reasigurătorilor, „obiectul muncii”.

Reasigurătorii sunt, în mod tradiţional, plasa de siguranţă a pieţei primare de asigurări, preluând riscurile de mare anvergură, mai ales pe cele de catastrofe naturale, pe care asigurătorii nu le pot susţine prin forţele proprii. Spre exemplu, din pierderile de 186 miliarde USD ca urmare a catastrofelor naturale de anul trecut (conform raportului Sigma Nr. 2/2013 al SWISS Re), asigurătorii şi reasigurătorii au acoperit împreună 77 miliarde USD.
În acelaşi timp, reasigurătorii sunt unii dintre cei mai importanţi jucători de pe pieţele financiare, folosind resursele băneşti disponibile pentru diverse investiţii. Dar, în această perioadă, dobânzile mici generează randamente scăzute ale investiţiilor, astfel încât nici pentru ei aceste plasamente nu mai sunt atractive.
Aşadar, problema a apărut în momentul în care criza economică, cea care a scuturat puternic burse, pieţe financiare, datorii suverane, dobânzi bancare şi alte refugii ale bogaţilor lumii, a dirijat către piaţa de reasigurări foarte mulţi bani. Mai exact, peste 45 miliarde USD, în acest moment, ce sunt direcţionaţi, în special, către riscurile de catastrofe naturale. De altfel, GOLDMAN Sachs spune că volumul capitalurilor alternative din piaţa de reasigurări a crescut cu 800% din 2008 şi până în prezent.
Având în vedere că reasigurătorii dispun în total de 510 miliarde euro pentru a oferi acoperire (conform unui studiu al AON Benfield), suma amintită anterior nu reprezintă nici o zecime. Şi totuşi, în următorii cinci ani, sunt aşteptaţi „cu braţele deschise” încă 100 miliarde USD, bani care ar schimba radical raporturile de forţe dintre reasigurători şi aceşti noi jucători de pe piaţa NatCat.

Cine, cum şi de ce pompează bani în NatCat?

Deşi criza economică a pus multe afaceri „pe butuci”, și acei care dispuneau de multe lichidităţi nu au scăpat nevătămaţi. În special cei care aveau lichidităţi de investit. De aici provine şi ameninţarea pentru reasigurători. La fel ca aceştia din urmă, fondurile de pensii, cele de hedging şi chiar persoane cu averi considerabile, descurajate de o piaţă de capital instabilă, au căutat alte plasamente.
Prin comparaţie, piaţa globală de asigurări a generat anul trecut venituri de 4,6 triliarde USD, conform datelor prezentate de Claude TENDIL, Preşedintele Asociaţiei Rendez-Vous de Septembre, în cadrul reuniunii resiguratorilor din acest an de la Monte Carlo. Dintre acestea, aproximativ 5 procente au revenit industriei de reasigurări, respectiv 227 miliarde USD.
Preluarea riscurilor de către piaţa de capital este pusă în practică prin aşa-numitele vehicule paralele de investiţii (Insurance Sidecar, după denumirea lor originală) sau prin titluri de valoare (Cat Bonds/ILS – Insurance Linked Securities).
În primul caz, asigurătorii cedează riscurile (şi implicit bani) către aceste structuri de investiţii, iar investitorul trebuie să contribuie şi el cu suficiente fonduri, astfel încât să poată plăti eventualele daune. În cazul în care dauna nu se produce, investitorul rămâne cu o parte din câştigul comun. De aceea, ele se mai numesc şi reasigurări cu garanţie colaterală. Sidecar-urile au devenit populare după uraganul Katrina, în 2005, însă au apărut încă din anii ’90.
Pe de altă parte, Cat Bond-urile, căci ele sunt căutate de investitorii în catastrofe naturale, funcţionează aproape la fel ca şi obligaţiunile clasice, care dau dreptul cumpărătorului la o dobândă, însă dacă riscul se produce, acesta va pierde banii. Astfel de instrumente financiare au început să fie utilizate tot în anii ’90.
Trebuie menţionat că ambele metode prezentate, inventate tot de reasigurători,  au fost folosite în primul rând pentru a elibera o parte din capital, astfel încât aceştia să poată subscrie mai multe riscuri. Situaţia actuală însă a sporit interesul pentru instrumentele de acest tip. Prin urmare, ca efect direct al surplusului de capital, în prezent a devenit la fel de ieftin sau chiar mai ieftin ca asigurătorii primari să plaseze aceste riscuri pe piaţa de capital, spre deosebire de cea tradiţională de reasigurări.
Aşadar, volumul de capital alternativ care există acum în piaţa de reasigurări reprezintă doar o mică parte din uriaşele fonduri potenţiale ce ar putea invada piaţa de reasigurări. Spre exemplu, fondurile de pensii administrau active totale de peste 30 triliarde USD în 2012 (conform firmei de consultanţă TOWERS Watson). Presupunând că ele singure vor furniza cele 100 miliarde USD amintite anterior, tot ar rămâne cu disponibilităţi băneşti impresionante.
Conform lui John CAVANAGH, CEO-ul brokerului de reasigurare WILLIS Re, investitorii în ILS-uri beneficiază de anumite avantaje competitve. Costurile lor de administrare a capitalului sunt mult mai mici decât cele ale reasigurătorilor tradiţionali, ceea ce înseamnă că se mulţumesc cu un randament mult mai scăzut. Rezultatul ar fi o scădere a preţurilor pe acest segment,  care în mod direct pune presiune pe reasigurători.

Brokerii de reasigurare sunt pe val… de capital

Pe lângă companiile de asigurări, care, cel puţin la nivel teoretic, vor cheltui mai puţin pe reasigurare, marii câştigători a acestei conjuncturi sunt brokerii de reasigurare. Pentru aceştia, o perspectivă „îmbucurătoare” (conform studiului Reinsurance Market Outlook al AON Benfield, cel mai mare broker de reasigurare din lume) este extinderea ILS-urilor către alte clase de riscuri mari, pe lângă cele de catastrofe. Putem modela multe riscuri pe clase non-catastrofice, mai ales în combinaţie cu metodele sofisticate folosite deja de asigurătorii primari pentru  segmentare şi tarifare, subliniază AON în acelaşi studiu.
Este simplu de înţeles de ce aceste surse alternative de capital sunt atât de atractive pentru brokeri. Practic, ei sunt cei care intermediază plasarea de riscuri de la asigurători către noile capitaluri. Tot ei sunt, de cele mai multe ori, cei care construiesc structurile financiare necesare acestor plasamente. Aşadar, sursele alternative de capital oferă brokerilor mai mult loc de manevră în piaţă, mai multă putere de negociere şi, desigur, posibilitatea de a dezvolta propriile produse de reasigurare specializate.

Marii reasigurători, forţaţi să se replieze

Acest nou fenomen are implicaţii mai mult decât directe asupra marilor reasigurători. Spre exemplu, WILLIS Re a evidenţiat o reducere cu 25% a cotelor de reasigurare la ultimele reînnoiri pentru anumite conturi property din statul american Florida, mai ales în condiţiile în care acesta este o „destinaţie preferată” a uraganelor din Altantic.
Din acelaşi motiv, ALLIANZ, al doilea mare asigurător al lumii, intenţionează să evite creşterile de preţuri pentru riscurile de catastrofă când îşi va reînnoi contractele de reasigurare,  la 1 ianuarie 2014. Obiectivul este uşor surprinzător, în condiţiile în care ALLIANZ a suferit pierderi de 500 milioane euro în urma inundaţiilor care au lovit Europa Centrală la mijlocul acestui an.
Prin urmare, priorităţile se schimbă pentru reasigurătorii tradiţionali, astfel încât să îşi utilizeze cât mai eficient capitalurile disponibile, mai ales după un an în care majoritatea jucătorilor importanţi pe această piaţă au generat profituri substanţiale.

Totuşi… nu se simt ameninţaţi

În prezent, opiniile sunt împărţite între cei mai mari brokeri din lume, pe de o parte (AON Benfield, GUY Carpenter sau WILLIS, care cred cu tărie în forţa capitalurilor alternative) şi marii reasigurători, pe de altă parte.
Cel puţin la nivel declarativ, companii precum MUNICH Re, SWISS Re sau LLOYD’s of London se declară neafectaţi. Întrebaţi în cadrul reuniunii de la Monte Carlo despre acutizarea acestei concurenţe între noii jucători pe piaţa NatCat şi reasigurători, aceştia din urmă au declarat că nu se simt ameninţaţi, motivând că modelul lor de business reprezintă mult mai mult decât preluarea de riscuri. Pe lângă capacitatea de reasigurare propriu-zisă, ei oferă clienţilor consultanţă, know-how, programe de training sau soluţii personalizate, care sunt susţinute de experienţa acumulată într-o istorie îndelungată. Realitatea întăreşte, de altfel, afirmaţiile anterioare, pentru că reasigurătorii derulează un business pe termen foarte lung.
Al doilea argument - unul simplu, şi susţinut la unison de mai marii reasigurătorilor: este foarte greu de anticipat reacţia acestor investitori în momentul în care se va produce o catastrofă naturală de proporţii şi va activa Cat Bond-urile.
Conform lui Matthias WEBER, Chief Group Underwriter la SWISS Re, pentru moment, astfel de instrumente financiare sunt tentante, având în vedere că, în ultima perioadă, pe glob s-au produs catastrofe de proporţii. Pe de altă parte, momentul adevărului pentru cei din afara industriei dispuşi să îşi asume astfel de riscuri va veni atunci când „ciocanul va lovi”.
De aceeaşi părere este şi Torsten JEWORREK, Membru în Board-ul MUNICH Re, care a subliniat că specula pe catastofele naturale este precum ghicitul într-un glob de cristal. Poţi avea multe uragane care ocolesc uscatul, însă este suficient unul singur care să lovească unde trebuie. Afirmaţia lui JEWORREK este o aluzie la uraganul Sandy, care a lovit metropola americană New York la finele anului trecut, cauzând pierderi economice de 70 miliarde USD, dintre care 35 miliarde USD au fost asigurate.
Deşi susţin că aceste capitaluri „sunt aici ca să rămână”, chiar şi brokerii admit că o serie de catastrofe naturale de proporţii i-ar alunga pe noii investitori, însă mizează pe forţa financiară a acestora din urmă. La acest scenariu, se poate adăuga şi cel în care pieţele de capital şi dobânzile bancare îşi vor reveni, revigorând astfel tipurile de plasamente familiare lor. De aceea, John CAVANAGH crede că brokerii trebuie să le furnizeze clienţilor o perspectivă echilibrată privind furnizorii tradiţionali de capital şi cei alternativi.
Altul, şi poate cel mai important dintre aspectele problematice ale capitalurilor alternative a fost evidenţiat de Jonh NELSON, Preşedinte LLOYD’s of London. Ceea ce diferenţiază capitalul alternativ de cel al reasigurătorilor este că primul dintre ele nu este orientat către client, existând sub forma unor instrumente financiare ce pierd legătura dintre risc şi dorinţa de câştig. Astfel, acoperirea se mută de la un reasigurător, care prin natura sa face o selecţie şi o analiză atentă a riscurilor, către un investitor al cărui principal scop este să genereze profit, a afirmat NELSON.
Nu în ultimul rând, John NELSON şi-a exprimat îngrijorarea şi cu privire la rolul brokerilor care susţin introducerea acestor capitaluri în piaţă: dacă un broker acţionează la fel ca un manager de active, atunci cine mai este clientul: asiguratul sau cel care furnizează capitalul?

Ce pagube va produce „furtuna banilor”?

Spre deosebire de brokerii de asigurare, care estimează o uşoară scădere a cotelor de reasigurare pentru reînnoirile de la finele anului, MUNICH Re mizează pe o menţinere a acestora la un nivel constant, minimizând, în acelaşi timp, influenţa noilor capitaluri. Suntem îngrijoraţi şi abordăm cu seriozitate această situaţie, în special acum, când capacitatea suplimentară subminează nivelul curent al tarifelor. Însă impactul general este deocamdată neglijabil şi situaţia nu ar trebui exagerată, a explicat Torsten JEWORREK.
La polul opus, companiile de asigurări îşi cresc nivelul de retenţie a riscurilor. Grupurile internaţionale, mai ales, îşi centralizează plasarea de riscuri sau le reasigură în interior. De aceea, reasigurătorii vor fi forţaţi să intre direct pe această piaţă, dacă nu sunt deja prezenţi acolo (n. red., MUNICH Re şi ERGO).
De asemenea, reasigurătorii vor fi nevoiţi să inoveze propriile instrumente paralele de investiţii precum sidecar-uri sau Cat Bond-uri, astfel încât să atragă ei cele 100 miliarde USD.
O variantă este o dezvoltare mai accentuată pe pieţele emergente din America Latină şi Asia.
Sentimentul predominant este totuşi că se vor naşte alte oportunităţi pentru reasigurători, precum parteneriatele public-privat, investiţii în nanotehnologie, energie sau în industria aerospaţială.

Între timp, în 2013 a revenit „apetitul pentru cumpărături”

Din cauza capitalurilor alternative, din dorinţa de consolidare sau, poate, pentru a profita de vreo „super ofertă”, cei din industria de profil şi-au reîntors privirea către oportunităţi de achiziţii, după o perioadă de concentrare pe creşterea organică. Astfel, valoarea totală a fuziunilor şi achiziţiilor în primele şapte luni din 2013 a ajuns la 11 miliarde USD, în creştere cu aproape 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (6,9 miliarde USD, conform companiei de consultanţă Capital IQ).
Potrivit  unei estimări a AON Benfield, pe termen scurt, companiile şi brokerii din piaţa de profil vor recurge la achiziţii punctuale, vizând în special divizii de specialitate sau echipe de underwriting. Pe termen mediu şi lung însă, vor reveni în forţă achiziţiile clasice, de anvergură, când marii jucători îşi vor consolida afacerile globale cumpărând companii locale, mai ales pe pieţele emergente.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (De unde vine ameninţarea pentru reasigurări?).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Cum arată perspectivele financiare pentru viitorii pensionari?

Alexandru CIUNCAN - Secretar General, APPA -Asociația Pentru Promovarea Asigurarilor
Ciprian LADUNCA - CFO, METROPOLITAN Life 
Sergiu Costache - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!