LifeStyle
Deschidere şi sinceritate… viaţa de companie la AEGON
Autor:Oana RADU
Silvia SÎRB, Director General al AEGON Asigurări de Viaţă
Alin BĂIESCU, Director General Adjunct
Dana CÎRSTEA, Director Financiar
Adriana CÂNDEA, Marketing & Corporate Social Responsibility Officer
Cătălin GRAD, Risk Manager
Călin GRIGOROVICI, Sales Support Manager
Olivia UNGUREAN, Asistent Director General
Lorena MOLDOVAN, Economist
Dan HUSZTI, Training Manager
Sorin CIRCO, IT Manager
Rucsandra MUREŞANU, Business Analyst
Ana Maria VARGA, Manager Operaţiuni
Oana BOIERU, Inspector de Risc
Marius RAŢIU, CEO, AEGON Pensii Private
Petruţa FODOREAN Director General Adjunct
Adriana POENARI, Manager Financiar

În spatele oricărui business, în spatele oricăror rezultate financiare şi al unei imagini de brand cunoscute la nivel public, se află o echipă care funcţionează după reguli proprii, într-o atmosferă care o defineşte şi îi oferă mediul ideal de dezvoltare. Odată surprinsă această atmosferă, este mai uşor să înţelegi cum se formează politica de companie, specificul produselor şi serviciilor oferite de aceasta şi poţi ajunge la “imaginea umană” a corporaţiei.

 

Spaţii deschise pentru minţi deschise
Deschiderea este termenul care ar putea defini atmosfera de lucru în cadrul AEGON. Ai această senzaţie din momentul în care te apropii de sediul companiei. Nu o găseşti în centrul oraşului Cluj-Napoca, în plină agitaţie şi aglomeraţie, ci într-o zonă nou-formată, spre marginea oraşului, unde ferestrele dau spre dealuri cu pajişti deschise, permiţând oricui să-şi ofere un moment de relaxare într-o zi agitată de serviciu.
Nici în interiorul companiei cadrul nu se schimbă prea mult, spaţiul deschis şi aerisit păstrându-se şi în birouri. La AEGON se merge pe modelul “open-office”, singurele birouri şi săli de şedinţa închise fiind de fapt separate de restul spaţiului doar prin pereţi de… sticlă.
Am avut norocul să contractăm spaţiu în această clădire încă de la început, astfel încât am putut închiria etajele 5 şi 4, care au cele mai frumoase privelişti spre dealurile din împrejurimi. De asemenea, am putut să şi compartimentăm locul după nevoile şi dorinţele noastre, lăsând cât mai mult spaţiu deschis, ne-a declarat Silvia SÎRB, Director General al AEGON Asigurări de Viaţă. Amenajate astfel, birourile companiei permit o legătură permanentă între membrii echipei, comunicarea între departamente realizându-se instantaneu. Dar nu doar informaţiile şi deciziile se transmit astfel, ci şi buna-dispoziţie şi glumele care dau culoare unei zile petrecute printre tabele şi calcule.
Echipa AEGON este protejată de aglomeraţia oraşului prin poziţionarea sediului companiei, dar la fel de important este şi modul în care reuşesc să îşi păstreze locul de muncă în aceeaşi notă. Pe lângă buna-dispoziţie din birouri, un alt aspect pe care îl remarci imediat este ordinea şi birourile lipsite de obişnuiţii munţi de documente care caracterizează în general activitatea de back-office. „Biroul fără hârtii” este formula de organizare preferată aici. Sigur că avem un volum important de documente, dar am reuşit să ne obişnuim să fim ordonaţi, să ţinem pe birou numai documentele absolut necesare activităţii dintr-un anumit moment, iar la sfârşitul zilei ne ordonăm fiecare hârtiile în dulapuri şi nu lăsăm nimic „la vedere”. Este un stil care îţi permite să gândeşti limpede, să nu te simţi sufocat de teancuri de dosare sau zeci de bileţele cu diverse restanţe de pe lista de “to do”. Pe de altă parte, este folositor şi din punct de vedere al securităţii informaţiilor, spune Silvia SÎRB.
Media de vârstă a echipei AEGON este de 30 de ani şi acest aspect... se simte mai mult decât se vede. Se simte în atmosfera destinsă din birouri, în modul dinamic de lucru şi de comunicare şi, de ce nu, în colecţiile de ştrumfi, animale de pluş sau alte astfel de obiecte care înveselesc zona din jurul fiecărui monitor.

 

AEGON – Compania în care se face business cu zâmbetul pe buze
Majoritatea membrilor echipei AEGON sunt împreună din primul an al companiei în piaţa românească de profil, timp suficient pentru a face o evaluare complexă a avantajelor pe care le oferă acest statut.
În AEGON ne unesc valorile comune în care credem, pe baza cărora ne dezvoltăm activitatea şi suntem convinşi că reprezintă paşii către o reuşită sigură. Echipa noastră a înţeles încă de la început cât de mare este avantajul de a fi cooptaţi în activitatea unei companii nou intrate în piaţa românească, având în spate susţinerea şi experienţa unui grup mare cum este AEGON şi totodată expertiza şi înţelegerea unui management românesc, a declarat Silvia SÎRB.
De altfel, în topul avantajelor menţionate de angajaţii AEGON se află această şansă de a lucra în cadrul unei companii aflate la început de drum în România, care construieşte totul de la zero în stilul propriu, conturând un model de business personal. O astfel de companie constituie contextul ideal pentru dezvoltarea profesională în fiecare dintre departamente. De asemenea, echipa tânără şi mediul de lucru dinamic permit fiecăruia să se dezvolte şi din punct de vedere personal.

Avantajele de a fi parte a echipei AEGON, văzute din interior

Alin BĂIESCU, Director General Adjunct
Dacă vrei să reuşeşti, echipa tânără a companiei AEGON este mediul în care o poţi face. La nivel de grup, AEGON este foarte deschisă şi pune preţ pe valorificarea experienţelor individuale ale membrilor echipelor sale din fiecare ţară în parte. Simpla activitate de zi cu zi la AEGON reprezintă un training în sine prin provocările pe care le oferă fiecăruia dintre noi. Pe lângă această formare, compania oferă angajaţilor săi atât programe de training generalizate, cât şi programe customizate, menite să le asigure dezvoltarea dorită.

Dana CÎRSTEA, Director Financiar
Fiind o companie de startup, AEGON oferă şansa de a face lucrurile bine de la început, aspect esenţial mai ales în activitatea de back-office. În plus, eu am avut şansa de a învăţa enorm, atât de la managementul nostru, cât şi de la reprezentanţii AEGON la nivel de grup.

Adriana CÂNDEA, Marketing & Corporate Social Responsibility Officer
Orice membru al echipei noastre găseşte aici o atmosferă motivantă, în care comunicarea eficientă dintre colegi face ca munca să se desfăşoare cu multă relaxare şi totodată cu eficienţă. La AEGON te dezvolţi personal, cel puţin la fel de mult cum te dezvolţi profesional. Interacţiunea pe care o am cu o serie de oameni valoroşi, prin intermediul proiectelor AEGON pe care le coordonez, mă ajută să acumulez experienţe interesante şi informaţii noi zi de zi.

Cătălin GRAD, Risk Manager
AEGON este compania în care un tânăr dornic să îşi dezvolte cariera în asigurări are şansa de a evolua într-un mediu plin de provocări şi într-un ritm de lucru alert.

Călin GRIGOROVICI, Sales Support Manager
AEGON ne oferă şansa de a ne dezvolta atât profesional, cât şi personal foarte mult. Aici am văzut că business-ul se poate face foarte bine cu zâmbetul pe buze.

Olivia UNGUREAN,  Asistent Director General
Stilul de management participativ  este un mare avantaj pentru mine şi colegii mei. La acesta se adăugă training-urile la care cu toţii avem acces şi care ne permit să evoluăm împreună cu AEGON în piaţa românească de asigurări de viaţă.

Lorena MOLDOVAN, Economist
Departamentul financiar în care lucrez în cadrul AEGON îmi oferă permanent ocazia să mă dezvolt. Aici e mediul în care informaţiile circulă repede şi comunicarea dintre departamente funcţionează la parametri optimi.

Dan HUSZTI, Training Manager
La AEGON am şansa de a lucra într-un colectiv cu o mare calitate umană şi profesională, o echipă care se vede cum, de la o etapă la alta, devine mai unită şi mai performantă. În plus, AEGON ne oferă şansa de a lucra într-un domeniu relativ nou pentru mediul financiar din România, şi mă refer aici la bancassurance.

Sorin CIRCO, IT Manager
Lucrăm într-o atmosferă care îţi permite să creezi şi care îţi oferă provocări zilnic. La nivelul departamentului nostru, principalul avantaj continuă să îl reprezinte, şi după 3 ani, faptul că nu avem nicio clipă în care să ne plictisim sau să nu fim obligaţi să găsim soluţii pentru cele mai neaşteptate situaţii.

Rucsandra MUREŞANU, Business Analyst
Sunt absolventă de informatică economică şi AEGON mi-a oferit cadrul ideal pentru dezvoltarea mea profesională în linia dorită. Am aici atât provocările, cât şi recompensele pe care mi le-am dorit, atât din punct de vedere profesional, cât şi personal.

Ana Maria VARGA, Manager Operaţiuni
Şi pentru mine AEGON a fost o mare provocare, iar principala recompensă pe care o primesc este faptul că acumulez cunoştinţe noi clipă de clipă. Am observat cu plăcere de-a lungul timpului că atât eu, cât şi colegii mei ne implicăm total în activitatea companiei.

Oana BOIERU, Inspector de Risc
Oportunităţile pe care le oferă AEGON nu sunt uşor de găsit în altă parte. Aici poţi pune liber în practică experienţa acumulată de-a lungul timpului şi te bucuri şi de o atmosferă relaxantă de lucru

 

AEGON Pensii Private sau... o afacere pentru tineri
Mai coborâm un etaj şi ajungem într-un birou la fel de deschis ca cel de la etajul 5, cu multă lumină şi cu aceeaşi atmosferă destinsă. Subiectele de discuţie sunt cele care fac diferenţa, pentru că aici totul se concentrează pe domeniul pensiilor private. Aşadar, suntem în „casa” AEGON Pensii Private…

Marius RAŢIU, CEO, AEGON Pensii Private
Ca membru al echipei noastre, trebuie să fii calm, stoic şi să ai o răbdare care poate duce până la limita absurdului -  acestea sunt calităţi pe care fiecare dintre noi le-a dobândit pe traseu. Principalul atvantaj al membrilor echipei noastre este acela că fac ceea ce le place şi faptul că zi de zi întâmpină noi provocări. Modelul de lucru în cadrul AEGON Pensii Private este bazat pe încredere reciprocă; fiecare ştie foarte bine ce are de făcut şi faptul că de 4 ani suntem aproximativ în aceeaşi formulă ne ajută să ştim în fiecare clipă că ne putem baza unul pe celălalt.

Petruţa FODOREAN, Director General Adjunct
Fiecare dintre noi are marele avantaj de a face parte dintr-o companie internaţională, cu o experienţă bogată în domeniul pensiilor private. AEGON Pensii Private are la rândul său avantajul de a fi intrat pe piaţă de la început, ceea ce aduce echipei noastre provocări zilnice şi impune o comunicarea foarte rapidă.

Adriana POENARI, Manager Financiar
Mi-am dorit mereu să lucrez într-o companie internaţională, pentru experienţa pe care o poţi acumula într-un termen scurt. Faptul că AEGON Pensii Private este o investiţie greenfield ne aduce tuturor multe provocări şi şansa de a acumula experienţă într-un domeniu nou în România.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Deschidere şi sinceritate… viaţa de companie la AEGON).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!