Pastila de Asigureza
Din categoria „meserii murdare”, astăzi: agentul de asigurări
Autor:dr. Alin T. BĂIESCU
Miercuri, 14 Septembrie 2016

Câteva convulsii majore a fost nevoită să suporte piața românească de asigurări în ultima perioadă, falimentele ASTRA Asigurări, CARPATICA Asig sau FORTE Asigurări fiind, de departe, evenimentele cu cel mai consistent impact în mediul financiar. În urma acestor dispariții, câteva sute bune de oamenii și-au pierdut joburile. E bine, e rău... chiar nu mai contează acum. S-a întâmplat, și gata!

Se zice că un tip moare și ajunge la Poarta Raiului. Acolo Sf. Petru îl oprește și îi spune:

          „- Trebuie să verific dosarele cu viața ta, te rog, așteaptă aici!”

Revine după câteva minute și continuă:

    „- Viața ta este plină de evenimente teribile. Pe Pământ, văd că te-ai îndreptat spre toate cauzele dăunătoare: ai băut alcool și ai fumat la greu, ai umblat pe la o grămadă de femei. Așadar, văd că ai făcut ceea ce un om bun nu ar face. Nu putem accepta oameni ca tine în Rai.”

Dar, apoi Sf. Petru citește și ultimul dosar, îl ia de mână pe om și îi zice:

         „- Intră! Te primim și te vom trata cum se cuvine. Tu ai lucrat în asigurări, ți-a fost destul timp viața un Iad!”

Top 5 chestii nasoale pe care agenții de asigurări trebuie să le facă, sau care li se întâmplă

  • După ce încep să lucreze în asigurări, cercul de prieteni și cunoștințe li se restrânge; subit, nu li se mai răspunde la telefon, la invitațiile la bere sau la alte evenimente. Căci, de frică să nu se aleagă cu vreo discuție despre asigurări, tot mai mulți îi evită, adică se produce izolarea lor socială...
  • Cu un astfel de job, la școală, copiii lor preferă să spună profesorilor că „Tati e căpșunar”, iar soția declară sus și tare că „Soțul meu e tot șomer, asta e”...
  • Sunt oamenii din vânzări care primesc cele mai multe și variate NU-uri din partea clienților: fie la telefon („nu doresc să ne întâlnim”; „nu mă interesează”; „nu acum” etc.) sau față în față („nu înțeleg nimic din ce îmi spui”; „nu am nevoie”; „nu mă mai căuta” etc.). Berea, guma de mestecat, echipamentele IT sau materialele de construcții se vând mult mai ușor...
  • Sunt nevoiți să vorbească (chiar în detaliu) despre cele mai neplăcute lucruri din viață: deces, boli critice, invalidități, spitalizări sau intervenții chirurgicale, respectiv avarierea sau furtul bunurilor personale. Iar, la finalul zilei, după 3 – 4 întâlniri de acest gen, devin pesimiști și lipsiți de energie. Căci toate cele menționate anterior li se pot întâmpla și lor, nu?
  • Pentru orice „scurt-circuit operațional” pe parcursul derulării poliței, lucrurile se sparg în capul lor: clientul se descarcă pe ei, la fel și colegii din departamentul operațional.

Sfârșitul sau ... un nou început?

Revenind la „exemplele” ASTRA, CARPATICA sau FORTE, mai important este ce va urma de acum încolo: cel mai probabil, foștii angajați ai companiilor dispărute (sau aflate în proces de evaporare) se vor decanta în pierzători și câștigători.

Încarcă deja „lista pierzătorilor” cei care nu reușesc să se rupă de trecut și vor continua să spere (pentru a câta oară?) într-un miracol. Și se află pe lista câștigătorilor cei care înțeleg că orice început are și un sfârșit, acceptă că „life is not fair”  și se vor încăpățâna să meargă înainte.

Personal, consider că „școala asigurărilor” este una dintre cele mai bune din mediul de afaceri (și asta, numai dacă ne referim la cele 5 chestii nasoale, nu?). Astfel, cu ceva dibăcie, perseverență, precum și cu un dram de noroc, la fel cum caleidoscopul rearanjează aceleași bucățele de sticlă colorată în noi și noi imagini, cred că nu puțini vor fi aceia care se vor „reinventa”. Își vor rearanja toate cunoștințele, deprinderile și abilitățile dobândite de-a lungul anilor de „meserie murdară” în imaginea unui nou job - în alte companii de asigurări sau brokeraj, respectiv (de ce nu?) în alte domenii de activitate.

 

Piețele financiare din întreaga lume nu au neapărată nevoie de mai mulți experți, vânzători profesioniști și manageri de succes. Ele au nevoie, mai degrabă, de mai multă transparență, etică, tarifare mai echitabilă a produselor și de cât mai multe promisiuni respectate față de clienți!

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Din categoria „meserii murdare”, astăzi: agentul de asigurări).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!