Evenimente
Fair winds la Regata UNSICAR!
Joi, 15 Septembrie 2016

1-3 septembrie 2016
Mangalia, Life Harbour Limanu

În intervalul 1-3 septembrie a.c. a avut loc cea de-a V-a ediție a Regatei Asigurărilor, organizată de UNSICAR - Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România. Evenimentul, considerat de specialiștii în domeniu cea mai frumoasă Regată a sezonului pe Marea Neagră, a avut loc în estuarul Mangalia la Life Harbour Limanu și a reunit, într-o atmosferă relaxată, dar în același timp profesionistă, peste 100 de reprezentanți ai societăților de asigurare, ai Autorității de Supraveghere Financiară, ai Institutului de Studii Financiare, dar și ai companiilor de brokeraj membre UNISCAR și ai mass media.
Regata propriu-zisă, desfășurată pe o vreme perfectă, a adunat la start 15 veliere, ale căror echipaje s-au întrecut în condiții şi sub regulament competițional internațional, arbitrați de specialiști recunoscuți. Ultima zi a Regatei a fost dedicată mai multor demonstrații de îndemânare pe apă, unui concurs de skijet, dar și festivității de premiere a câştigătorilor, unde cei trei finaliști ai categoriilor RACER, CRUISER și VELIERE au fost recompensați.  
De asemenea, și în acest, an UNSICAR a oferit rechizite copiilor din Limanu.
Regata Asigurărilor este un eveniment prin care UNSICAR își dorește să aducă împreună reprezentanții pieței de asigurări, în dorința de a identifica cele mai bune soluții pentru creșterea gradului de satisfacție și de încredere a consumatorului român de produse financiare, precum și pentru dezvoltarea pieței de asigurări facultative. Ideea organizării unei competiții pe mare este legată de cea mai veche formă de asigurare, întrucât comerțul maritim și asigurările au fost strâns legate de-a lungul istoriei. Și în prezent, asigurările maritime joacă un rol vital în susținerea economiei globale, a declarat Bogdan ANDRIESCU, Președinte UNSICAR.
Publicațiile XPRIMM au fost reprezentate de Adriana PANCIU, CEO, și Mihaela CÎRCU, Development Director.
Felicităm UNSICAR pentru dedicarea și modul profesionist în care a organizat această Regată. Putem spune că este unul dintre cele mai frumoase evenimente dedicate acestei pieţe, contribuind la creșterea spiritului de echipă, de breaslă, la conturarea fairplay-ului, dar și la descoperirea de noi pasiuni, cu adevărat speciale, a afirmat Adriana PANCIU.

Cine sunt câștigătorii Regatei?

Clasa Racer
Locul I - SETSAIL - Echipaj DESTINE Broker
Skiper - Valentin OERU; Echipaj - Romeo BOCĂNESCU, Nela DINU, Ștefan PUNTEA, Mădălina Nicoleta GOSPEI, Laurențiu TOADER, Camelia Elena POPESCU, Dănuț BURCĂ, Mariana SCORTANU-MAHU, Marius DAFINESCU
Locul II - MOJO - Echipaj OMNIASIG
Skiper - Cătălin CORDUNEANU; Echipaj - Mihai TECĂU, George STAN, Mădălina CONSTANTIN, Anamaria BARTIC, Dumitru Gabriel GUȚĂ, Traian MAZDRACHE, Georgel SOARE, Radu BEJAN, Adrian NECHIFOR, Adriana GHEMEȘ
Locul III - LIFE 
Skiper - George VASILACHE; Echipaj - Cagatay ULUDAG, Corina HEMEN, Alina ILIESCU, Georgian CHIRIȚĂ, Crenguța APOSTOL
Clasa Cruiser
Locul I - THEA - Echipaj AVUS 
Skiper - Valentin CIUREL; Echipaj - Marius SIMIONESCU, Ioan LAZĂR, Ștefan CRUCEANU, Ioana COCAN, Valentin MARIN, Mirela IANCU, Mariana TOMA
Locul II - SANTA CLARA
Skiper - Andreea CHEROIU; Echipaj - Cristian ZAHARESCU, Antonio BABETI, George ZAHARESCU, Gabriel ILIESCU, Florin CSASZAR-TOGAN, Iulian POPA, Cătălin BOICEANU, Livia MORJAN
Locul III - ESPERANTA
Skiper - Sorin DRUGAN; Echipaj - Elena NEMȚUC, Adrian TESLOVAN, Dan STANCU, Ionut MÎRZAC
Clasa Veliere
Locul I - INDIRA
Skiper – Laurențiu MATACHE; Echipaj - Marius Bogdan VĂLEAN, Diana BĂBEANU, Eugen JIEANU, Dorian MIHALACHE, Liviu BACIU, Grigore CRISTEA, Marius MAIER
Locul II - ELYSEA
Skiper - Filip Florin; Echipaj - Cosmin ANGHELUȚĂ, Ciprian BEUDEAN, Raluca POPESCU, Cristina SERBAN, Mihaela ENE, Victor MIREA
Locul III - MOTIVATION 
Skiper - Alexandru MIHĂIȚĂ; Echipaj - Anton ZEGA, Dorel DUȚĂ, Cătălin CÂMPEANU, Marius GEORGESCU
Concurs skijet
Locul I - Philip ANDRIESCU
Locul II - Valentin CIUREL
Locul III - David COFARU
 

 

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Fair winds la Regata UNSICAR!).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Sanatatea la control! De ce e mai bine sa fii asigurat?

Catalin BOICEANU - Director Corporate, GLOBASIG Broker
Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!