Eveniment Internaţional
Forumul INSIS a lărgit sfera de interes în ceea ce priveşte soluţiile IT destinate asigurărilor
Miercuri, 14 Iulie 2010

Oraşul spaniol Barcelona a găzduit, între 15 şi 16 iunie, cea de a IV-a Ediţie a INSIS Community Forum, organizat de către FADATA, compania IT specializată pe segmentul asigurărilor. În virtutea parteneriatului dintre compania bulgară şi Media XPRIMM, aceasta din urmă a fost reprezentată la eveniment de Sergiu COSTACHE, Preşedinte. Piaţa românească de asigurări a mai fost reprezentată de OMNIASIG, una dintre companiile utilizatoare ale platformei INSIS.

Evenimentul a fost deschis de Boyko KOTCHEV, Vice President, FADATA, care a pus accent pe realizările companiei din ultimii ani, pe dezvoltarea în timp şi pe funcţionalitatea sistemului integrat INSIS, precum şi pe strategia de business şi pe viziunea FADATA.

Ajuns la cea de a IV-a Ediţie, INSIS Community Forum, până anul trecut intitulat INSIS Users’ Forum, a devenit deja un eveniment tradiţional. Noutatea constă în faptul că, dacă până în 2010 acest Forum era destinat exclusiv utilizatorilor INSIS, acum putem vorbi despre o adevărată comunitate. Astfel, sferei clienţilor i s-a adăugat în acest an şi cea a partenerilor noştri, a potenţialilor clienţi şi colaboratori, precum şi a consultanţilor şi persoanelor cu interese în domeniul serviciilor IT pentru piaţa asigurărilor, a declarat Angelika KABAIVANOVA, Regional Marketing Manager, FADATA.

Principalele teme dezbătute în cadrul Forumului au fost implementarea şi dezvoltarea soluţiilor INSIS, precum şi cele mai recente strategii de dezvoltarea a sistemelor BI în industria asigurărilor.

De asemenea, intervenţii şi prezentări interesante au avut companiile de consultanţă IT GARTNER şi CAP Gemini, care au abordat teme precum: tehnologiile optime, care garantează cel mai mare impact asupra pieţei asigurărilor din Europa şi, respectiv, importanţa şi eficienţa distribuţiei de tip „ multichannel” în asigurări. Totodată, specialiştii de la ORACLE au adus în discuţie cele mai actuale subiecte şi tehnologii din industria IT destinată pieţelor de asigurări.

FADATA a fost înfiinţată în 1990, devenind în scurt timp un furnizor de soluţii IT pentru industria asigurărilor de talie mondială. Principalul produs al companiei, sistemul INSIS, a fost lansat cu succes în SUA, Bulgaria, România, Ucraina, Rusia, Kazakhstan, Azerbaijan, Emiratele Arabe Unite, Estonia, Slovenia, Slovacia, Ungaria, Columbia, Etiopia, Bahrain şi Portugalia.

Ca partener certificat al ORACLE, FADATA oferă clienţilor săi soluţii şi servicii IT integrate în sistemele ORACLE Applications, precum: ORACLE e-Business Suite, ORACLE Siebel CRM, ORACLE Enterprise Content Management şi soluţii BI.

 

 


 

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Forumul INSIS a lărgit sfera de interes în ceea ce priveşte soluţiile IT destinate asigurărilor).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!