Interviu
Franz FUCHS: ROMÂNIA nu este o oaie neagră
Autor:Alexandru D. CIUNCAN şi Alex. ROŞCA
Vineri, 15 Februarie 2013
Franz FUCHS (centru), Martin STENITZER (dreapta) şi Alexandru CIUNCAN

O zi de primăvară capricioasă, sediul VIG România din Bucureşti.
Agitaţie mare, oameni grăbiţi şi concentraţi, fragmente de conversaţie începute în germană şi continuate în engleză.
Aşteptând întâlnirea cu Franz FUCHS, Membru al Consiliului de Administraţie al VIG şi Preşedintele Consiliului de Supraveghere al ASIROM VIG, nu ne gândeam că urma să avem parte de una dintre cele mai deschise discuţii purtate vreodată la acest nivel.

PRIMM: A schimbat criza financiară modul în care VIG abordează pieţele CEE şi, în mod special, pe cea din România?
Franz FUCHS: Nu, chiar deloc. Ne-am confruntat, în diferite ţări, cu un impact politic şi economic negativ şi suntem obişnuiţi cu astfel de situaţii. A României este mai dificilă dar, proporţional cu volumul investiţiei noastre de aici, oferă perspective mai optimiste. Nu suntem mulţumiţi de evoluţia de ansamblu, dar ştim că ţara trece prin schimbări radicale ale mediului economic. Ştim că situaţia actuală va mai dura şi nu credem că revigorarea se va produce în 1-2 ani. Este un proces de durată, dar avem timp. Avem şi suficientă experienţă pentru a face faţă condiţiilor dificile din piaţă şi am demarat schimbări strategice şi structurale în grupul nostru din România – de exemplu fuziunea [dintre OMNIASIG şi BCR Asigurări – n. red.]. Aşadar, am fost pregătiţi într-o anumită măsură pentru actualul context economic, dar, la fel ca toată lumea, am subestimat dimensiunea crizei financiare. Peste 2-3 ani aceste turbulenţe se vor calma şi ne aşteptăm la o evoluţie pozitivă a ţărilor CEE.

PRIMM: Am văzut de curând rezultatele financiare ale Grupului VIG. În România aţi raportat o scădere de 16%…
F.F.: Pentru noi România nu este o “oaie neagră ”. VIG a investit în mai mult de 50 de companii şi, până acum, putem spune că fiecare firmă are un ciclu de dezvoltare cu perioade de creştere şi descreştere. Din păcate, se pare că în România tendinţa a fost mai nefavorabilă decât ne-am aşteptat. Dacă ai un portofoliu ca al nostru, cu peste 50 de companii, există un echilibru – noi deţinem companii unde avem rezultate care ne-au depăşit cu mult aşteptările. Avem o bază financiară extrem de solidă şi nu ne schimbăm strategia din cauza problemelor interne ale unei ţări. Noi operăm doar în domeniul asigurărilor şi doar în ţările CEE. România este o ţară importantă pe termen lung, iar peste 5 ani vom privi în urmă şi vom constata că am beneficiat foarte mult de această conjunctură. Din păcate, nu toată lumea are o atitudine profesionistă faţă de această ţară şi încearcă să contribuie la realizarea schimbărilor necesare. Mai mult decât atât, jucătorii din industria asigurărilor nu se luptă de pe poziţii egale pentru a se îndrepta în direcţia bună… Avem de-a face cu o concurenţă acerbă: un război al preţurilor în situaţia economică actuală este complet stupid. Tocmai de aceea am renunţat să mai luăm parte la războiul preţurilor pe segmentul RCA.

Vreau ca autorităţile să consulte registrele contabile ale tuturor companiilor de asigurare şi să specifice clar ce trebuie făcut în următorii 2-3 ani pentru a avea stabilitate financiară în industrie.

PRIMM: Care sunt principalele probleme ce afectează dezvoltarea pieţei?
F.F.: Prima este economia însăşi – dacă profitul nu este investit în noi proiecte, veniturile populaţiei nu cresc, iar oamenii plasează banii în afara ţării. Una peste alta, aceste lucruri afectează piaţa asigurărilor. Al doilea element este lipsa unui mediu legal solid, specific industriei asigurărilor. În soluţionarea daunelor, în cazurile de vătămare corporală, nu putem prevedea cu uşurinţă sumele pe care va trebui să le plătim, mai devreme sau mai târziu, pentru orice daune. Ne afectează daunele solicitate din străinătate, deoarece sunt milioane de persoane care locuiesc în alte ţări, care au daune acolo. Asigurătorii români vând poliţe pentru câteva sute sau mii de lei, faţă de mii de euro în ţările europene. Există un întreg război al preţurilor în domeniul asigurărilor auto. This situation is really bullshit!
Este aberant să plăteşti doar 150 sau 250 de lei pentru o poliţă de asigurare auto.

PRIMM: Vă confruntaţi cu aceleaşi probleme şi pe alte pieţe din CEE sau este România un caz special?
F.F.: Economiile au avut un trend descendent în câteva ţări, dar nu la fel de mult ca aici. Problema creşterii numărului de daune din străinătate este una de proporţii în România, dar este vizibilă şi în alte ţări, deoarece în regiunea CEE transportul rutier, relocat din Europa de Vest, este mult mai dezvoltat. În România avem prime mici şi comisioane mari, dar aceste probleme apar şi în alte state. Există două reacţii diferite dacă vrei să rezişti pe piaţă: una este restructurarea şi reducerea cheltuielilor pentru a aduce profit companiei, iar cea de-a doua este intrarea într-o competiţie acerbă, variantă care nu funcţionează. Dacă întregul mediu de business din industria asigurărilor ar fi în regulă din punctul de vedere al daunalităţii, al daunelor din străinătate şi al cazurilor de vătămare corporală, abia atunci s-ar putea începe un război.

Cred că 2013 este un an cheie pentru industria noastră. Am ajuns la “fundul sacului”  şi cunosc câţiva acţionari care nu ar mai accepta pierderi suplimentare pe RCA.

PRIMM: La începutul anului majoritatea managerilor din asigurări au afirmat că tarifele RCA vor creşte în 2013. Puteţi comenta asupra acestui aspect?
F.F.: Cred că atunci când este vorba de segmentul RCA obiectivul nostru este siguranţa clienţilor căci, dacă pierdem bani ca urmare a primelor mici, mai devreme sau mai târziu soliditatea financiară a companiei de asigurări va fi pusă sub semnul întrebării. Noi ne-am distanţat de problema dumping-ului preţurilor RCA şi i-am “salvat pe asiguraţi”, dar acum avem trei companii în România care deţin 75% din segmentul RCA. Prin urmare, dacă s-ar întâmpla ceva cu aceste societăţi întreaga industrie ar avea de suferit. Practic, interesul nostru este ca autorităţile să ia toate măsurile posibile pentru a proteja toţi asigurătorii – aici, pe segmentul RCA, nu ne jucăm cu banii noştri, ci cu ai clienţilor… În Europa, legislaţia spune că este permisă o concentrare a unei pieţe de maxim 30-35%... deci Consiliul Concurenţei ar trebui să acţioneze. Eu apreciez iniţiativa CSA care spune că trebuie să avem o rată combinată de peste 90% la RCA. Dar aş vrea să văd şi calculele celorlalţi jucători.
Pe segmentul RCA, clienţii spun “nu-mi pasă unde închei poliţa pentru că, dacă o terţă parte este pagubită, plăteşte asiguratorul”. Însă dacă asigurătorul nu poate plăti, există riscul ca eu, cel care am provocat daunele, să fiu responsabil? Iar partea vătămată ţi-ar putea spune: “Eu mă întorc acum împotriva ta pentru că nu ai plătit suficient pentru asigurarea ta RCA!”. Cred că CSA a impus aici direcţia corectă.
Dar apoi se pune problema reasigurării. Noi, la nivelul VIG, acoperim totul… [toate riscurile prin intermediul tratatelor de reasigurare – n. red.], dar nu cunosc politica de reasigurare a celorlalte companii. Dacă ele au o politică de reasigurare prudentă şi dacă reasigurătorii plătesc toate aceste daune enorme, atunci îmi retrag afirmaţiile.
Poate că noi suntem prea prudenţi cu aceste aspecte şi prea conservatori… şi poate plătim prea mult pentru reasigurare, dar există şi companii care acţionează complet diferit în această privinţă. 

PRIMM: Credeţi că unificarea celor 3 autorităţi de supraveghere de care se discută acum va ajuta piaţa? În Austria aveţi o Autoritate de Supraveghere mai mult sau mai puţin unificată…

F.F.: Depinde foarte mult de cum îşi va menţine Consiliul CSA rolul în cadrul noii autorităţi şi nu de cât de precis se vor transfera ideile referitoare la managementul companiilor de asigurări. Cred că puterea şi credibilitatea acestei noi autorităţi vor fi mai mari şi acesta poate fi un semn pozitiv. Activităţile obişnuite, monitorizarea companiilor şi aşa mai departe nu se vor schimba peste noapte; ar putea dura o perioadă, dar, în general, această unificare este pozitivă.

PRIMM: Sunt zvonuri legate de o posibilă nouă fuziune, între OMNIASIG şi ASIROM de această dată. Este o opţiune pe care o aveţi în vedere?
F.F.: Absolut deloc! Strategia noastră se bazează pe market brand. Este o strategie verificată de noi în Polonia şi Slovacia, iar acum aici. România este o ţară importantă pentru noi şi vrem să avem aceeaşi strategie ca şi în celalalte ţări. 

Există un întreg război al preţurilor în domeniul asigurărilor auto. This situation is really bullshit!

PRIMM: Fuziunea dintre OMNIASIG şi BCR Asigurări a făcut parte din acest plan strategic?
F.F.: Nu avem nevoie de mai multe companii. Am observat însă că [după fuziune – n. red.] am început cu vânzări la un nivel mai scăzut decât ar fi trebuit… Pe pieţele mai mari avem cel mult două companii puternice. Dacă în România ar fi fost vorba de societăţi mici, axate pe anumite segmente de clienţi sau pe anumite grupuri ţintă, le-am fi păstrat. Dar, în acest caz, am avut reţele mari, foarte asemănătoare şi două companii. Am gestionat această situaţie, dar ea nu compensează deloc rezultatele negative pentru RCA.
În ceea ce priveşte performanţa managerială în România, se pune întotdeauna problema percepţiei acestui subiect. Pe ansamblu, nu suntem mulţumiţi; nu putem fi, deoarece ne-am aşteptat la ceva diferit. Dar dacă ne uităm la performanţele manageriale în relaţie cu piaţa, putem spune că sunt destul de bune. De exemplu, felul în care au gestionat managerii noştri fuziunea celor două companii într-un singur an – a fost un proces dificil, dar am reuşit – chiar dacă a trebuit să ne asumăm responsabilitatea a sute de locuri de muncă şi am fuzionat două organizaţii. Nu ştim multe ţări în care s-a realizat aşa ceva într-un an, deci din acest punct de vedere totul a fost extrem de bine făcut. Sperăm ca rezultatele să revină la normal şi pe partea de asigurări generale, căci datorită reţelelor noastre avem rezultate destul de bune pe segmentul asigurărilor de viaţă.    

PRIMM: Schimbând registrul: sunt voci care afirmă că VIG încearcă să pună bazele unei noi asociaţii a asigurătorilor…

F.F.: Suntem membri ai asociaţiei existente [UNSAR – n.red.], dar dacă acest lucru nu promovează schimbări pozitive, necesare în mediul nostru de afaceri, nu văd de ce ar trebui să ne aducem contribuţia la ceva ce nu ne apără interesele?
Industria asigurărilor trebuie percepută ca un factor important în ansamblul sectorului financiar - vedeţi câte miliarde de lei am investit în obligaţiuni guvernamentale, spre exemplu. Noi finanţăm guvernul.
Sfatul meu ar fi să se constituie o altă asociaţie în domeniul asigurărilor, cu o nouă poziţionare, deoarece actualul standing al industriei nu este unul pozitiv. Suntem concurenţi şi acţionăm în domeniu ca atare, dar în acelaşi timp trebuie să fim uniţi. Pe o piaţă trebuie să ai anumite idei şi concepte în comun. Nu este cazul nostru. Noi nu avem o opinie comună, ci un război al preţurilor.

PRIMM: În ceea ce priveşte asigurarea obligatorie pentru locuinţă, s-au făcut multe schimbări legislative – nimic nu mai este sigur în acest moment. Este VIG interesat să se implice în PAID?
F.F.:
Nu, nu avem nici un interes să devenim acţionari ai PAID, mai ales în contextul acestor reveniri, schimbări de situaţie, oscilări între nou şi vechi, între ceea ce este permis şi ceea nu este permis, mesaje care sunt extreme de iritante atât pentru clienţi cât şi pentru potenţialii investitori – cum ar putea fi cazul nostru. Noi sprijinim liberalismul. Adevărata acoperire Nat Cat, aşa cum există în alte ţări, este bazată pe calcule actuariale profesioniste făcute de către asigurători profesionişti. Noi avem nevoie de reguli foarte clare acolo unde investim, nu pentru jumătate de an, ci pentru mulţi ani.
Pentru industria asigurărilor este foarte clar că soliditatea financiară este factorul cel mai important pe viitor. Războiul preţurilor nu ajută niciodată. Este o tentaţie de scurtă durată – 2-3 ani, cu pierderi masive pe termen lung. Ar fi bine dacă am deveni mai profesionişti în toate afirmaţiile făcute faţă de clienţi. Discuţia despre PAID este un exemplu extrem de negativ de cum nu ar trebui făcute lucrurile. Publicul este complet bulversat şi nu îmi pot imagina că există vreun agent capabil să le explice clienţilor ce se întâmplă. Iar dacă se pot da explicaţii, acestea constau în 50 de pagini de termeni şi condiţii. Cred că trebuie să investim în oameni de calitate şi în sporirea credibilităţii noastre în faţa clienţilor, căci ne-am pierdut credibilitatea în ultimii 3 ani. Ne dorim ca economia să înceapă să crească şi sprijinim toată această dezvoltare. Dacă mediul este diferit, mai mulţi oameni vor rămâne aici şi va exista o evoluţie diferită a acestei ţări.

Pe o piaţă trebuie să ai anumite idei şi concepte în comun. Nu este cazul nostru. Noi [companiile din România – n.red.] nu avem o opinie comună, ci un război al preţurilor.

PRIMM: Ce aţi dori însă să se întâmple pe piaţa românească în acest an?
F.F.: Vreau ca autorităţile să consulte registrele contabile ale tuturor companiilor de asigurare şi să specifice clar ce trebuie făcut în următorii 2-3 ani pentru a avea stabilitate financiară în industrie. Doresc ca România să îşi reia dezvoltarea şi să folosească mai bine sprijinul european pe care îl are, dacă este posibil. Cred că ţara devine mai stabilă din punct de vedere politic şi acesta este un lucru bun; economia a început să crească din nou, iar oamenii se reîntorc în ţară şi contribuie la dezvoltarea ei.
Cred că 2013 este un an cheie pentru industria noastră. Am ajuns la “fundul sacului”  şi cunosc câţiva acţionari care nu ar mai accepta pierderi suplimentare pe RCA.

_____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Franz FUCHS şi-a început cariera ca actuar. Înainte de a se alătura Vienna Insurance Group a deţinut mai multe poziţii de conducere în alte companii internaţionale în calitate de specialist în asigurări de viaţă şi pensii. Începând cu anul 2003, Franz FUCHS este Preşedinte al Boardului COMPENSA Non-Life şi COMPENSA Life dar şi Preşedinte al Boardului VIG Polska. Este membru al Boardului Vienna Insurane Group din 1 Octombrie 2009.

Franz FUCHS

  • Membru al Boardului Vienna Insurance Group
  • Preşedinte al Boardului Compensa TU S.A. Vienna Insurance Group, Polonia
  • Preşedinte al Boardului Compensa TU na życie S.A. Vienna Insurance Group, Polonia
  • Preşedinte al Boardului Compensa VIG Polska
  • Născut în anul 1953
  • Arie de responsabilitate: Ţările Baltice, Polonia, România
Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Franz FUCHS: ROMÂNIA nu este o oaie neagră).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!