Eveniment Internaţional
Global markets, global risks-a IV-a Ediţie a International Insurance Conference

Pe data de 1 iunie 2012 a avut loc, la Amsterdam, cea de a IV-a Ediţie a International Insurance Conference, organizată de INSURANCE Europe - Federaţia asigurătorilor şi reasigurătorilor europeni (noua denumire a CEA).

Piaţa românească de asigurări a fost reprezentată în cadrul acestui eveniment de către Bogdan ANDRIESCU, Preşedintele UNSICAR, Florentina ALMĂJANU, Director General, UNSAR, Constantin NĂSTASE, PR Manager, UNSAR, şi Alexandru CIUNCAN, Secretar General, APPA - Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor.

Sub genericul "Global markets, global risks", conferinţa a reunit reprezentanţi de top ai companiilor de asigurare, reasigurare şi ai autorităţilor de reglementare din întreaga lume. Temele de dezbatere au vizat patru subiecte principale:

  • Asigurările într-o economie mondială aflată în schimbare;
  • Iniţiative globale de reglementare şi supraveghere;
  • Îmbătrânirea populaţiei şi provocările pentru sistemul de pensii;
  • Soluţii sustenabile pentru riscurile catastrofale şi schimbările climatice.

Printre speakerii de renume prezenţi în cadrul evenimentului s-au numărat Michel BARNIER, European Commissioner for Internal Market and Services, Sergio BALBINOT, Managing Director, GENERALI, Italia, Gabriel BERNARDINO, Chairman, European Insurance and Occupational Pensions Authority, şi Peter BRAUMULLER, Chairman, Executive Committee, International Association of Insurance Supervisors (IAIS).

Accesul la consumatori: punct principal pe agenda conferinţei
Alteţa Sa, Prinţesa Maxima a Olandei, Secretar ONU pentru Dezvoltare Financiară, a susţinut discursul de deschidere a evenimentului.
Mesajul său a contrastat cu tipicul obişnuit al conferinţelor de profil unde, de cele mai multe ori, aspectele tehnice ocupă un loc central. "90% din olandezi au o asigurare privată de sănătate faţă de doar 2% dintre locuitorii Africii. Accesul la produsele financiare este una dintre cele mai importante probleme. Oamenii cu venituri mici sunt la fel de conştienţi de riscurile la care se expun, dar nu au mijloacele de a se asigura. Ei preferă să îşi folosească banii pentru a cumpăra alimente de o calitate mai bună sau pentru a încerca să se mute într-o locuinţă mai bună [...]", a declarat reprezentantul ONU. „Asupra lor trebuie să se aplece asigurătorii”.
Concluzia discursului Alteţei Sale a fost faptul că industria trebuie să vină cu soluţii concrete de îmbunătăţire a accesului la produsele de asigurare, să se apropie de comunităţi, să depună eforturi pentru informarea şi educarea publicului şi să contribuie la dezvoltarea generală a societăţii.
Opinia Alteţei Sale a fost împărtăşită şi de Preşedintele grupului de investiţii SURAMERICANA din Columbia, care consideră că "trebuie să ne schimbăm abordarea în ceea ce priveşte comunitatea, în general. Este necesar să educăm oamenii şi să creştem nivelul educaţiei".
Una dintre principalele consecinţe ale accesului scăzut la produsele de protecţie financiară este faptul că povara, în caz de daune majore, cade asupra guvernelor. "Diferenţa dintre daunele economice şi cele asigurate trebuie redusă rapid. Aceasta este în prezent suportată fie de către guverne, comunităţi sau de către oameni", a declarat Richard WARD, CEO al LLOYD's.

Michel BARNIER: Criza economică afectează asigurătorii
"Suntem în al 5-lea an al crizei financiare. Trecem printr-un context economic dificil", a afirmat Comisarul European Michel BARNIER. Oficialul european a transmis mesajul său participanţilor la eveniment, punctând că, la nivel comunitar, se cunoaşte faptul că societăţile de asigurări sunt şi ele afectate de situaţia economică de ansamblu.
De altfel, subscrierile totale înregistrate anul trecut de către companiile de asigurări din Europa au scăzut uşor, cu 1,5%, faţă de 2010, conform statisticilor publicate de INSURANCE Europe. Astfel, primele la nivel de continent au atins 1.089 miliarde euro în 2011, de la 1.102 miliarde euro în 2010.
"Analizate pe fondul climatului economic dificil, este impresionant că rezultatele s-au menţinut la acelaşi nivel, evidenţiindu-se aportul semnificativ al asigurătorilor la stabilizarea financiară în perioade de volatilitate a pieţelor", a declarat Michaela KOLLER, Director General, INSURANCE Europe.
Rezultatele preliminare centralizate arată că subscrierile au scăzut pe fondul unei descreşteri a segmentului de asigurări de viaţă, care au constituit 60% din totalul primelor.

Crearea unui cadru comunde reglementare transatlantic
Colaborarea transatlantică în ceea ce priveşte stabilirea unui cadru de reglementare comun între Europa, SUA, Canada şi ţările Americii Latine a reprezentat un alt punct important pe agenda dezbaterilor Conferinţei Internaţionale de Asigurări de la Amsterdam. Un sondaj ad-hoc a relevat că peste 72% dintre asigurătorii prezenţi sunt în favoarea creării unei formule comune de standarde prudenţiale.
"Trebuie creat un cadru comun care să asigure o egalitate de şanse la nivelul jucătorilor din piaţă, un pachet de principii şi nu de reguli la nivel internaţional", a declarat Nicolas MOREAU, Chairman & CEO, AXA France.
Un semnal optimist a fost lansat de Yoshihiro KAWAI, Member, Financial Stability Oversight Council, SUA, care a anunţat că "se fac progrese în direcţia creării unui pachet comun de standarde prudenţiale în asigurări, dar de abia se întrevede luminiţa de la capătul tunelului. În orice caz, va fi un proces de evoluţie şi nu o revoluţie".

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Global markets, global risks-a IV-a Ediţie a International Insurance Conference).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!