Editorial
Greaua moştenire a lui 2010
Autor:Alex. ROŞCA
Alex. ROSCA, Redactor Şef

Anul care se încheie se pare că i-a obişnuit pe asigurători români cu... efectele crizei, mai ales că atuul creşterii din anii trecuţi s-a transformat acum în principala ameninţare: dependenţa faţă de auto!


Totodată, expansiunea a fost înlocuită cu miza păstrării clienţilor prin subscrieri comerciale, iar bruma de încredere într-o revenire macroeconomică a fost anulată de incoerenţa Executivului şi de absenţa oricărui plan concret de relansare a economiei.


Toate acestea nu au fost compensate de efectele aşa zis „benefice” ale crizei: îngheţarea salariilor, stoparea fluctuaţiei de personal calificat, eficientizarea costurilor administrative, posibilitatea expansiunii în teritoriu consecutiv diminuării costurilor imobiliare şi nici chiar de lansarea PAID care, la câteva luni de funcţionare, se află încă în perioada de rodaj.


Aşadar, 2010 „exportă” anului următor atât oportunităţile, cât şi ameninţările, în timp ce constanta rămâne criza, ce pare că nu are un sfârşit. Goana după cota de piaţă, alături de limitarea capacităţii de răspuns la plata daunelor rămân principalele ameninţări pe care le va moşteni 2011.

Consolarea anului în curs pare a fi doar aceea că pieţei asigurărilor i-ar fi putut fi... mult mai rău, căci a fost ferită de restructurări majore sau concedieri în masă, iar marea şansă a anului următor aceea că vor putea fi fructificate toate oportunităţile neexploatate.

În final, vă doresc un an 2011 şi eficient, şi plin de realizări.
La mulţi ani!

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Greaua moştenire a lui 2010).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

2018 - anul clientului de asigurari?

Cornel COCA CONSTANTINESCU - Vicepresedinte, Sectorul Asigurari - Reasigurari, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF)

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!