Evenimente
Întâlnirea Anuală a membrilor BIPAR
Luni, 08 August 2016

16 - 17 iunie 2016

Desfășurată la Praga, întâlnirea anuală a BIPAR a fost găzduită de asociația brokerilor din Cehia, țară cu o populație de 10,5 milioane de locuitori, dar în care sunt înregistrați 153.000 de intermediari.
Principalii speakeri ai evenimentului au fost Fausto PARENTE (EIOPA), Tom de SWAAN (ZURICH Insurance Group), Prof. Karel Van HULLE (fost oficial al Comisiei Europene) și Emmanuel MARILL (FACEBOOK, Franța). Au fost prezenți 90 de participanți din 27 de țări și 41 de asociații membre. 
Evenimentul a fost deschis de Președintele BIPAR, André LAMOTTE, care a anunțat că ediția din acest an ilustrează interacțiunea dintre reglementarea, digitalizarea și dezvoltarea pieței de intermediere.
Prof. Karel Van HULLE, unul dintre principalii arhitecți ai noului regim Solvency II, a vorbit despre raportul privind solvabilitatea și situația financiară (SFCR), pe care asigurătorii vor fi obligați să îl prezinte anual, începând din mai 2017. Dacă întrebi doi actuari despre Solvency II, obții trei păreri diferite. Potrivit acestuia, în contextul noului regim de solvabilitate, contabilitatea și asigurările sunt ca apa și focul.
Bogdan ANDRIESCU, Președintele UNSICAR, a vorbit despre evoluția pieței de brokeraj din România, în ultimii opt ani, și despre perspectiva asociației pe care o reprezintă cu privire la tendințele pe care această piață se va înscrie în următorii doi ani.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Întâlnirea Anuală a membrilor BIPAR).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Sanatatea la control! De ce e mai bine sa fii asigurat?

Catalin BOICEANU - Director Corporate, GLOBASIG Broker
Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!