Eveniment Internaţional
Între risc, randamente şi relansare economică
Autor:Vlad BOLDIJAR
Luni, 02 Decembrie 2013

Menţinerea unei balanţe corecte între risc şi oportunitate în asigurările de viaţă şi pensii, definirea unui cadru european coerent în pensiile private, ca şi mult aşteptata lansare a noului regim de supraveghere, Solvency II, au fost temele principale ale ediţiei 2013 a Conferinţei EIOPA din cadrul Euro Finance Week.

S-ar putea spune că la Conferinţa EIOPA de anul acesta a fost vizibilă detensionarea industriei de asigurări, după ce implementarea aparent interminabilă a noului regim de reglementare Solvency II se apropie de final. Odată acest proces intrat pe „ultima turnantă”, piaţa europeană de asigurări este încă preocupată de modul în care îşi vor găsi rezolvarea o serie de probleme de natură tehnică. Între ele, un loc central îl ocupă felul în care industria asigurărilor va răspunde provocărilor generate de mediul financiar dominat de dobânzi scăzute şi totodată reglementărilor din ce în ce mai restrictive şi nevoii de siguranţă financiară a clienţilor. Din această perspectivă, asigurările de viaţă şi fondurile de pensii private, ambele caracterizate de nevoia de a investi pe termen lung, se află în prim-plan.
De altfel, chiar în debutul discuţiilor de la Conferinţa EIOPA, Prof. Dr. Martin HELLWIG, Director şi Vicepreşedinte al comitetului ştiinţific al Comisiei Europene de Risc Sistemic (ESRB), a atras atenţia, mai în glumă, mai în serios, că principala viziune strategică în asigurările de viaţă ar trebui să se refere la modul în care aceasta poate supravieţui mediului investiţional dominat de dobânzi foarte scăzute. După părerea sa, acest context investiţional se va menţine pentru o perioadă îndelungată şi, ca atare, întrebarea esenţială este cum să împaci nevoia de siguranţă cu toate restricţiile investiţionale pe care le determină, cu nevoia de a obţine randamente mai mari din plasamente mai riscante, mai volatile pe termen scurt, dar cu un randament potenţial mai ridicat pe termen lung.
Subiectul a ajuns şi în atenţia Comisiei Europene. Se aşteaptă de la noi decizii despre cum să protejăm interesele consumatorilor, dar şi despre cum putem investi sănătos în viitorul Europei. Ca atare, una dintre cele mai importante cerinţe căreia noul regim de supraveghere trebuia să-i răspundă era aceea de a controla riscurile fără a diminua capacitatea investiţională a asigurătorilor, ca potenţiali investitori strategici pentru dezvoltarea UE, a spus Michel BARNIER, Comisarul European pentru Pieţe Interne şi Servicii. El a subliniat totodată preocuparea CE faţă de tendinţa asigurătorilor europeni de a alege din ce în ce mai mult plasamente financiare în afara Europei,  în căutarea unor randamente mai bune: Trebuie să căutam căile de a determina asigurătorii şi fondurile de pensii să investească în Europa. Ca investitori solizi, pe termen lung, aceştia au de jucat un rol cheie în creşterea economică a UE.
În acelaşi registru de preocupări, Gabriel BERNARDINO, Preşedinte EIOPA, a subliniat: Sunt convins că asigurătorii vor dezvolta noi tipuri de garanţii pe termen lung în acest nou regim fiscal, propunând preţuri mai bune pentru soluţiile şi garanţiile oferite. În realitate, toate garanţiile au un anumit cost, iar consumatorii trebuie să recunoască că produsele care oferă, simultan, garanţii pe termen scurt şi lung sunt, prin definiţie, extrem de scumpe. Aşadar, este de aşteptat ca, pentru a obţine garanţii pe termen lung într-un cadru sustenabil şi accesibil din punct de vedere financiar, consumatorii vor fi nevoiţi să renunţe la securitatea pe termen scurt.

Acordul tripartit pentru Omnibus II, un pas care asigură unitatea în diversitate pentru piaţa de asigurări europeană

Acordul tripartit încheiat în luna noiembrie reprezintă un ultim şi foarte important pas în implementarea regimului de supraveghere Solvency II. Acest acord este rezultatul unui proces de negociere dificil, pe parcursul căruia au trebuit înglobate cerinţelor tuturor părţilor vizate - autorităţi naţionale şi europene, asigurători etc. Este important să subliniem că înţelegerea la care s-a ajuns recunoaşte diversitatea naturală a pieţelor de asigurări europene, dar este, în acelaşi timp, un acord european care reuşeşte să stabilească un set de reguli şi principii comune care au capacitatea de a conferi unitate pieţei europene,  fără a-i altera diversitatea. Mai sunt foarte multe lucruri de făcut până la termenul de implementare, în 2016, pentru ca Solvency II să devină un sistem funcţional: reguli detaliate de implementare, stabilirea metodelor de evaluare etc. În plus, în toate aceste direcţii trebuie să ţinem cont permanent că sistemul trebuie sa rămână, la final, suficient de simplu ca să nu împovăreze excesiv industria asigurărilor, a evidenţiat Michel BARNIER în discursul rostit la încheierea Conferinţei EIOPA.
El a afirmat că Europa a traversat o criză îndelungată, despre care încă nu se poate spune că s-a terminat. În acest context, oamenii caută mai mult decât oricând stabilitate şi siguranţă, iar industriile de asigurări şi pensii private pot aduce, în acest sens, răspunsuri şi soluţii valide. Tocmai de aceea,  implementarea Solvency II este extrem de importantă.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Între risc, randamente şi relansare economică).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!