Pensii
Investițiile fondurilor de pensii private Actori principali pentru BVB
Autor:Andreea RADU, Daniela GHEŢU
Vineri, 01 Mai 2015

A doua clasă, ca pondere în portofoliul de investiţii al fondurilor de pensii private din România, este cea a acţiunilor. Ponderea deţinerilor de acţiuni a crescut progresiv de-a lungul anilor, atât în portofoliul agregat al fondurilor de pensii de Pilon II, cât şi pe segmentul pensiilor facultative, Pilon III. La sfârşitul primului trimestru din 2015, plasamentele în acţiuni reprezentau 19,4% din portofoliul fondurilor de Pilon II și peste 21,2% din portofoliul fondurilor de Pilon III, procente situate cu 4pp, respectiv circa 3pp peste nivelul consemnat la sfârşitul lui martie 2014.
În termeni absoluţi, la 31 martie 2015, plasamentele în acţiuni ale fondurilor de pensii totalizau, per ansamblu, circa 4,23 miliarde lei, volum superior celui din aceeaşi perioadă a anului 2014 cu circa 70%. Din acest total, o proporţie covârşitoare (>85%) era plasată pe Bursa de Valori Bucureşti, în acţiuni ale unor companii autohtone.
Accentuarea preferinţei fondurilor de pensii private pentru plasamentele în acţiuni denotă tendinţa fondurilor de pensii private de a investi, în condiţiile de prudenţialitate definite de lege, în active cu grad de risc mai ridicat, în căutarea unor randamente superioare, cu intenţia de a beneficia de pe urma primei de risc aşteptate pe termen lung, după cum notează o analiză a BNR. Pe parcursul anului trecut, oportunităţile de acest tip au fost mai numeroase decât în anii precedenţi având în vedere randamentele atractive oferite de piaţa de capital şi oportunităţile de investiţii în titluri ale noilor companii listate la BVB. Ca urmare, fondurile de pensii au devenit deja o prezenţă importantă pe piaţa de capital, reprezentând cei mai mari investitori instituţionali locali, care asigură peste 10% din lichiditatea bursei, şi un factor de echilibru pe piaţa secundară de acţiuni.

În ce acţiuni investesc fondurile de pensii private

Fondurile de pensii private, devenite cel mai mare investitor instituţional local de pe piaţa de capital, au ajuns la deţineri importante, de peste 800 milioane euro, în 35 de companii româneşti listate la Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB), inclusiv companii strategice, de interes naţional, conform datelor transmise de APAPR - Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România. În acest fel, s-ar putea spune că fondurile de pensii reprezintă şi vehiculul prin care circa 6,5 milioane de salariaţi români şi-au plasat economiile pentru pensie.
O analiză a datelor publicate de ASF şi administratori ne permite să vedem care sunt cele mai importante acţiuni din portofoliile fondurilor de pensii, dar şi evoluţia deţinerilor acestora pe Bursă, precum şi principalele sectoare economice de interes.
Fondul PROPRIETATEA, ROMGAZ, Banca TRANSILVANIA, OMV Petrom, ELECTRICA, TRANSGAZ şi TRANSELECTRICA sunt companiile în care fondurile de pensii private au investit cele mai mari sume până în prezent, potrivit datelor centralizate de APAPR, pe baza informaţiilor publicate de administratori. De altfel, aceste 7 acţiuni sunt nelipsite în portofoliile tuturor celor 17 fonduri de pensii (7 fonduri obligatorii - Pilonul II şi 10 fonduri facultative - Pilonul III). Topul deţinerilor este completat de BRD, SIF-uri, ZENTIVA şi Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB). Cu alte cuvinte, interesul fondurilor de pensii private vizează în general sectoarele financiar, energetic şi farmaceutic, potrivit aceleiaşi analize.

Evoluţia deţinerilor fondurilor

Fondurile de pensii private ajunseseră la finele anului trecut la deţineri totale în valoare de 753 milioane euro în 35 de companii româneşti listate la BVB, sumă care, la sfârşitul primului trimestru din 2015, a trecut de 820 milioane euro, conform calculelor APAPR, ceea ce reprezintă un volum de patru ori mai mare decât la finele anului 2012 (200 milioane euro).
Odată cu creşterea contribuţiilor virate în sistem, dar şi a randamentelor investiţionale obţinute, majorarea activelor fondurilor de pensii le-a permis acestora să-şi sporească substanţial rolul pe piaţa de capital şi, prin finanţarea companiilor româneşti, în economia reală.
În prezent, fondurile de pensii private investesc aproximativ 20% din activele de aproape 5 miliarde euro în acţiuni listate, marea majoritate a acestora (cca. 85%) fiind acţiuni româneşti de la BVB şi restul de 15% acţiuni străine (diferite pieţe UE).
De la lansare şi până la finele primului trimestru din 2015, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au obţinut un randament mediu anualizat de 11%, iar cele facultative (Pilonul III) de 8,1%.
Peste tot în lume, fondurile de pensii private sunt investitori instituţionali mari, stabili, cu un profil de risc conservator, care caută investiţii pe termen lung, cu volatilitate redusă, în companii cu guvernanţă corporativă solidă – fiind, aşadar, acţionari dezirabili în orice companie. În România, nu facem excepţie, iar pe măsură ce volumul activelor în administrare a crescut, fondurile de pensii au devenit, într-adevăr, un investitor relevant pe pieţele financiare – circa 95% din resursele administrate de noi fiind plasate în România. Avem deja o prezenţă importantă pe piaţa de capital şi suntem, practic, cei mai mari investitori instituţionali locali şi un factor de echilibru pe piaţa secundară de acţiuni. Din păcate însă, piaţa de capital din România este încă mică, reprezentarea economiei româneşti pe Bursă este limitată, iar companiile locale performante ezită să o folosească pentru finanţare, ceea ce limitează posibilităţile de investiţii inclusiv pentru fondurile de pensii a declarat Raluca ŢINTOIU, Preşedinte APAPR,  într-un interviu acordat Revistei PRIMM.
Cred că una dintre direcţiile în care putem avea un rol relevant, a adăgat ea, este exact acesta – de a susţine, prin această sursă alternativă de finanţare, întreg mediul de afaceri românesc. În plus, sperăm că modernizarea în continuare a pieţei de capital şi continuarea programului de privatizări vor creşte încrederea companiilor private în bursă şi vom avea mai mulţi emitenţi privaţi de  acţiuni şi obligaţiuni corporatiste interesaţi să acceseze piaţa de capital.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Investițiile fondurilor de pensii private Actori principali pentru BVB).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Cum arată perspectivele financiare pentru viitorii pensionari?

Alexandru CIUNCAN - Secretar General, APPA -Asociația Pentru Promovarea Asigurarilor
Ciprian LADUNCA - CFO, METROPOLITAN Life 
Sergiu Costache - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!