Evenimente
LIMRA a sărbătorit 100 de ani de activitate
Vineri, 05 Februarie 2016

25 ianuarie 2016

LIMRA, cea mai cunoscută organizaţie internaţională specializată în asigurările de viaţă, sărbătoreşte, în 2016, 100 de ani de activitate. Aniversarea a fost marcată la  Bucureşti printr-un eveniment special: o cină de business dedicată managerilor de top din piaţa românească de asigurări.

„LIMRA Executive Dinner”, organizată la finalul lunii ianuarie de LIMRA împreună cu Partenerii ISF - Institutul de Studii Financiare şi APPA -  Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, a reunit reprezentanţi de top ai asigurătorilor locali, dar şi membri ai autorităţilor de specialitate.

Bernard RETALI, Preşedinte LIMRA Europe, Middle East & Africa, a deschis oficial cina de business, urând bun venit participanţilor şi realizând, în  câteva cuvinte, o imagine de ansamblu a ceea ce reprezintă asociaţia în momentul de faţă pentru piaţa de asigurări din întreaga lume dar și o  trecere în revistă a întregului secol de activitate.

2016 reprezintă, pentru LIMRA, un an foarte important, pentru că împlinim 100 de ani de activitate dedicată în principal asigurărilor de viaţă, prin  cercetări, studii, precum şi programe de educaţie şi dezvoltare - elemente pe care LIMRA, împreună cu membrii săi, le-au abordat cu cel mai înalt  nivel de profesionalism, a declarat Bernard RETALI.

LIMRA este o organizaţie dedicată cercetării, educaţiei şi dezvoltării la nivel mondial, reprezentând o sursă de informare de încredere a industriei pentru peste 850 de firme din domeniul serviciilor financiare. LIMRA oferă companiilor membre cele mai recente studii şi analize în domeniul  asigurărilor, pensiilor şi distribuţiei, ajutându-le să dezvolte strategii de business eficace, cu un real impact pozitiv asupra profitabilităţii.

Putem spune că suntem, în acest moment, probabil singurul furnizor de astfel de servicii în domeniul asigurărilor de viaţă. Avem peste 850 de membri în 87 de ţări din lume, a declarat Elizeu FOLESCU, Senior Regional Executive, LIMRA.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (LIMRA a sărbătorit 100 de ani de activitate).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Sanatatea la control! De ce e mai bine sa fii asigurat?

Catalin BOICEANU - Director Corporate, GLOBASIG Broker
Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!