Eveniment Internaţional
Monte Carlo, centrul reasigurărilor
Autor:Mihaela CÎRCU
Miercuri, 01 Octombrie 2014

Anual, la Monte-Carlo se desfășoară una dintre cele mai importante reuniuni ale reasigurătorilor, asigurătorilor şi brokerilor de profil din întreaga lume, „Les Rendez-Vous de Septembre". În acest an, Publicaţiile XPRIMM au fost prezente în cadrul evenimentului la Standul XPRIMM din cadrul Hotelului Fairmont,  întâmpinându-și oaspeții cu cele mai recente numere ale cunoscutelor publicaţii XPRIMM INSURANCE Report şi INSURANCE Profile, precum şi cu noua publicaţie XPRIMM PROPERTY INSURANCE REPORT.

În mod tradiţional, profesioniştii care reprezintă companiile de asigurări, reasigurări şi de brokeraj se reunesc în fiecare an în Monte Carlo pentru a face schimb de experienţă şi, totodată, pentru a începe negocierile de reînnoire ale contractelor de reasigurare viitoare. Prima ediţie „Les Rendez-Vous de Septembre” a avut loc în 1957, de atunci evenimentul devenind unul tradiţional şi, în acelaşi timp, de referinţă pentru această industrie.

În 2015 va încetini ritmul de scădere a preţurilor pentru reasigurarea dezastrelor naturale.

Şi în acest an, profesioniştii din domeniu s-au întâlnit în Monte-Carlo, între 13 şi 18 septembrie, pentru a dezbate cele mai importante tendinţe remarcate de-a lungul anului. O concluzie a dezbaterilor de la Monte Carlo este faptul că în 2015 va încetini ritmul de scădere a preţurilor pentru reasigurarea dezastrelor naturale. Astfel, SWISS Re, al doilea reasigurător din lume ca subscrieri, se aşteaptă ca rata de scădere a preţurilor pe segmentul reasigurărilor pentru catastrofe naturale să încetinească în 2015. De asemenea, conform reasigurătorului, între 2012 şi 2020, cererea pentru reasigurare împotriva dezastrelor naturale va creşte cu circa 50% în pieţele mature şi cu 100% în pieţele aflate în dezvoltare.
Absenţa unor dezastre naturale de amploare şi o competiţie din ce în ce mai puternică determinată de noi actori intraţi în piaţă au condus la o scădere a preţurilor reasigurărilor în acest an. Companiile de reasigurare se străduiesc să oprească acest trend în 2015.
MUNICH Re semnalează o creştere moderată a cererii de reasigurare, dată de pieţele în curs de dezvoltare, dar şi o nevoie din ce în ce mai mare de soluţii inovative pentru noile riscuri. Asigurătorul estimează o creştere moderată a cererii de reasigurare pe segmentul property&casualty. Astfel, pe pieţele foarte dezvoltate din Europa şi America de Nord, se anticipează o majorare anuală a volumului de prime de 1% pentru următorii trei ani. Pentru regiunea Asia-Pacific şi America Latină, creşterea este estimată la 3-4%, dar pornind de la un volum de prime mult mai scăzut.

Reasigurătorii preiau riscuri tot mai mari şi mai variate, pentru aceleaşi tarife, ca rezultat al creşterii concurenţei.

Pe de altă parte, reasigurătorii trebuie să găsească diverse metode prin care să sprijine asigurătorii pentru a se adapta schimbărilor de legislaţie precum cerinţele de capitalizare necesare pentru standardele Solvency II. De asemenea, noi riscuri care apar ca urmare a dezvoltării tehnologice sau sociale, precum şi ca rezultat al creşterii ameninţărilor legate de mediu, necesită dezvoltarea unor noi soluţii de asigurare.

Piaţa de reasigurări – 240 miliarde USD în 2013

Piaţa mondială de reasigurări a ajuns, la finele lui 2013, la un volum de 240 miliarde USD, ceea ce reprezintă 5% din afacerile globale ale industriei de asigurări. Astfel, în 2013, valoarea afacerilor reasigurătorilor a crescut cu 5,7%, în timp ce evoluţia pieţei de asigurări a fost relativ liniară, cu o creştere de doar 0,6%.
În ceea ce priveşte clasamentul global al reasigurătorilor, acesta este dominat, în continuare, de MUNICH Re şi SWISS Re, care ocupă primele două locuri încă din 1990. O evoluţie în clasament este consemnată de SCOR, care ajunge pe poziţia 5, ca urmare a achiziţiilor de pe piaţa americană. De asemenea, ca tendinţă se observă o concentrare în creştere pe piaţa de reasigurări, unde primele 10 companii deţin în jur de 62% din afaceri, faţă de 56% în 2000 şi 22% în 1980.
În ceea ce priveşte brokerii de reasigurare, clasamentul este dominat de AON Benfield, cu afaceri de peste 1,5 miliarde USD, urmat de GUY Carpenter şi WILLIS. Poziţiile 4 şi 5 sunt deţinute de JLT Re şi TOWERS Watson Re, aflate într-un proces de fuziune după ce JLT a achiziţionat TOWERS Watson Re, divizia  de brokeraj în reasigurare deţinută de TOWERS Watson, la sfârşitul anului trecut.

Standul XPRIMM, vizitat de peste 2.600 de profesionişti din peste 80 de ţări

Peste 2.600 de profesionişti din asigurări, reasigurări şi domeniile conexe, activând în peste 80 de ţări, au participat la „Les Rendez-Vous de Septembre” din Monte-Carlo. Iar la Standul XPRIMM din cadrul Hotelului Fairmont, vizitatorii au putut găsi primul număr al studiului PROPERTY INSURANCE Report FY 2013, alături de cele mai recente numere ale cunoscutelor reviste de specialitate INSURANCE Profile şi INSURANCE Report.
XPRIMM PROPERTY Insurance Report, lansat oficial în cadrul „Les Rendez-Vous de Septembre”, analizează piaţa property din 32 de ţări din CEE, SEE şi CIS, pornind de la rezultatele înregistrate în 2013 pe acest segment şi punctând principalele caracteristici ale acestor regiuni. Acest prim număr al publicaţiei a fost accesibil în mod gratuit tuturor celor care au vizitat Standul XPRIMM. Cititorii au găsit în paginile revistei profiluri de ţară care includ atât principalii indicatori financiari, cât şi statisticile detaliate privind segmentul de asigurări property.
De asemenea, toţi cei interesaţi de oportunităţi de business în regiunile CEE, SEE şi CIS au fost invitaţi să viziteze Standul XPRIMM pentru a se întâlni cu echipa Media XPRIMM, reprezentată de Adriana PANCIU - CEO, Alexandru CIUNCAN - Managing Partner,  şi Mihaela CÎRCU - Development Director, precum şi pentru a răsfoi ediţii ale INSURANCE Profile, publicaţie ce analizează în detaliu pieţe individuale din regiunile menţionate anterior, dar şi cele mai recente numere ale XPRIMM INSURANCE Report, o radiografie de ansamblu a industriei de asigurări din CEE, SEE şi CIS.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Monte Carlo, centrul reasigurărilor).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!