Interviu
Nu ne trebuie o „lege mai bună”, ci o „lege aplicată”
Autor:Daniela GHEŢU
Luni, 02 Septembrie 2013
Cristian CONSTANTINESCU

Pesimist în expresie, optimist în acţiune, așa s-ar putea autodefini Cristian Constantinescu, autorul celei mai semnificative poveşti de succes din asigurările româneşti. O voce respectată, cu o reputaţie profesională necontestată - ar putea adăuga oricine cunoaşte piaţa asigurărilor din România. Un... „personaj”, am adăuga noi, jurnaliştii, ale cărui opinii şi judecăţi de valoare rămân o demonstraţie de competenţă şi coerenţă.
Iată,  în cele ce urmează, ce păreri are Cristian CONSTANTINESCU despre câteva dintre problemele fierbinţi ale asigurărilor din România...

PRIMM: „Sunt pesimist, cred că vom mai avea pierderi în piaţa asigurărilor încă doi ani. Suntem singura piaţă din cele ex-socialiste care pierde constant”, spuneaţi într-un interviu publicat acum trei ani...
Cristian CONSTANTINESCU: Şi iată că, o dată în viaţă, m-am dovedit prea... optimist. Pierderile sunt încă aici şi vor mai continua.
PRIMM: Există vreo particularitate specială a pieţei noastre care determină astfel de rezultate, atât de diferite față de cele ale celorlalte ţări din regiune? La urma urmei, sunt pieţe similare, dominate de aceleaşi mari grupuri internaţionale... te-ai aştepta să vezi rezultate comparabile.
C.C.: Cred că principala problemă este lipsa de reacţie a autorităţii de supraveghere. În fapt, nu vă spun acum o noutate, este un lucru pe care îl susţin de mult timp, una dintre ideile mele „fixe”. Este clasica situaţie a mărului putred, capabil să strice tot coşul de mere. Mai concret... dacă într-o piaţă se permite unui număr de companii să aplice o politică de dumping fără să fie luate la întrebări - şi nu câteva luni, ci ani de-a rândul -, atunci nici celelalte companii n-au de ales şi, chiar dacă vor şi ştiu şi cum să-şi facă treaba bine, trebuie să se apropie şi ele de preţurile respective, oricât de aberante ar fi.

Dacă s-ar aplica legea, aşa imperfectă cum este ea, am scăpa de multe probleme şi am fi într-o poziţie mult mai bună.

PRIMM: Nu se poate reduce expunerea sau chiar renunţa total la această linie de business?
C.C.:  Se poate, dar nu este convenabil… cum te prezinţi tu, ca societate generalistă, cu o reputaţie la care ţii, în faţa unui client care-şi asigură toate riscurile cu tine şi-i spui… pentru RCA, întreabă în altă parte. Sau cum poţi să-i spui aceluiaşi client… pentru RCA tariful meu este triplu… Sunt lucruri pe care nu le poţi face dacă nu vrei să-ţi pierzi clienţii şi statutul. Mai mult, nici nu te poţi limita să faci RCA numai pentru anumiţi clienţi pentru simplul fapt că, vrem, nu vrem, în asigurări guvernează legea numerelor mari. Ca atare, un portofoliu prea mic înseamnă un factor de risc în plus… şi aşa revenim de unde am plecat, „prizonieri” ai unei situaţii anormale, tolerată pe termen lung.
PRIMM: Ce ar trebui să facă autoritatea de supraveghere?
C.C.:  Întâi de toate, să aplice legea, aşa cum este ea… fără inovaţii, fără interpretări, fără ezitări. Al doilea, să rezolve problemele punctuale apărute în cazul unor companii prin măsuri la fel de punctuale, adresate companiilor în cauză.
PRIMM: Nu s-a întâmplat aşa?

C.C.: Nu chiar, sau nu întotdeauna. Au fost destule situaţii în care problemele punctuale legate de practicile inadecvate sau incorecte ale unor companii au fost „rezolvate” prin norme cu caracter general care fie au afectat activitatea tuturor companiilor din piaţă, fie au oferit o portiţă legală prin care cei cu probleme s-au putut strecura astfel încât – teoretic – să fie în regulă.
PRIMM: Exemple?
C.C.:  Îmi amintesc de o normă privind rezervele - cred că este valabilă şi acum -, prin care se cerea să ai acoperire pentru rezerva brută, cerinţă care mie mi se pare absolut stupidă. Mi s-a explicat la momentul respectiv că trebuie să ne ferim de situaţia în care reasigurătorul ar putea da faliment. Adică, traduc eu, un asigurător oarecare din România - minuscul, în termenii unei pieţe mature -, era mai de încredere decât SWISS Re, MUNICH Re, HANNOVER Re etc., la care aveam reasigurat portofoliul. În fapt, asta nu era decât o formă de a „umbla la efecte, nu la cauze”, pentru că mişcarea logică pentru autoritatea de supraveghere ar fi fost să se asigure că noi, asigurătorii, cumpărăm reasigurare de la companii serioase şi solide. Cu alte cuvinte, să se asigure că ne reasigurăm în mod real, nu formal.
Există soluţie pentru a face lucrurile cum trebuie? Sigur că există: ar fi suficient să se impună nişte standarde foarte clare privind reasigurarea. De exemplu, se iau în calcul pentru reducerea rezervelor prin reasigurare numai contractele încheiate cu un reasigurător cu un rating de minim „X”, iar contractele încheiate cu reasigurători de rating mai slab se iau în considerare numai în proporţie de „Y%” etc.
Alt exemplu: a existat o companie, la un moment dat, care la jumătatea anului a raportat o marjă de solvabilitate de 0,3. Legea spune clar – la o asemenea marjă se opreşte activitatea. Ce s-a întâmplat însă? S-a găsit un artificiu, o modificare a normei care spunea că, dacă ai cumpărat reasigurare, poţi funcţiona şi cu marja atât de mică. Nu este greu de ghicit că imediat compania respectivă a cumpărat reasigurare de la o altă companie românească şi şi-a rezolvat astfel problema – funcţiona în condiţii legale. Ce valoare reală avea reasigurarea aceea? Nu cred că merită o discuţie. Mai grav este că nu s-a procedat la o derogare pentru un caz punctual, ci s-a modificat o normă, adică s-a dat undă verde pentru astfel de proceduri discutabile întregii pieţe.
M-aş opri aici cu exemplele, mai ales că,  după părerea mea, adevărata problemă a pieţei nu este clasa RCA ...
PRIMM: Dar?
C.C.:  RCA-ul este doar chestiunea cea mai vizibilă, pentru că ne lovim de ea zilnic, dar adevărata problemă este pe segmentul asigurărilor de proprietate. Cu „optimismul” care mă caracterizează aş zice că dacă astăzi ar veni un cutremur serios, din toată piaţa de asigurări generale ar mai supravieţui 5 – 6 companii. Şi, din păcate, acest cutremur nu va mai întârzia prea mult.
PRIMM: Aşadar, cine ar rămâne în piaţă?
C.C.: Companiile care-şi duc activitatea în mod profesionist, care pleacă de la calculul expunerii, ca să ştie ce protecţie trebuie să cumpere. Ăsta e esenţialul: să ai protecţie la nivelul expunerii. Nu e complicat, nu?

Dacă astăzi ar veni un cutremur serios, din toată piaţa de asigurări generale ar mai supravieţui 5 – 6 companii, care-şi duc activitatea în mod profesionist

PRIMM: Nu este complicat, dar înţeleg că nu se întâmplă...
C.C.:  Vă mai amintiţi că a existat o companie care la un moment dat a spus: noi nu mai facem asigurări property? Acolo nişte oameni ştiau meserie şi şi-au dat seama că, la nivelul preţurilor pe care le puteau practica şi al încasărilor rezultate, nu-şi puteau permite să cumpere suficientă reasigurare de la un reasigurător serios. Şi atunci au decis să renunţe la acest business. Din păcate,  sunt mai multe cazurile în care această analiză conduce doar la alegerea unui reasigurător „ieftin”, o companie „no name” din cine ştie ce colţ de lume, care te reasigură pentru o zecime din preţul corect,  ştiind foarte bine că nu are nici cea mai mică intenţie de a-ţi plăti vreodată o daună. Şi ne lovim din nou de lipsa unor standarde privind reasigurarea care, la un moment dat, îşi va spune cuvântul. Cu alte cuvinte, chiar dacă formal suntem în legalitate, din punct de vedere practic aceste programe de reasigurare nu au nicio valoare.
PRIMM: Vorbind despre reasigurare... circulă o teorie potrivit căreia reasigurarea este folosită de subsidiarele româneşti ale unor mari grupuri de re/asigurări ca metodă de repatriere a profitului.
C.C.: Mi se pare o prostie. Sigur că povestea poate să prindă la marele public. Mecanismul suspectat pare plauzibil: entitatea din România stă liniştită pe pierderi ani de zile aici, pentru că, de fapt, face reasigurare la societatea mamă, care per total câştigă din România. Dar nu cred. Sigur că nu este total exclus, dar pe de altă parte este vizibil că nu se cumpăra în România atât de multă reasigurare încât să-ți dea de gândit că asta ar putea fi o cale de a repatria profitul către grupurile mamă; dimpotrivă, un calcul grosier, făcut pe ipoteze extrem de optimiste, arată că piața românească de asigurări este serios sub-reasigurată… ca atare, este o falsă problemă.

Pentru asigurătorii serioși, care cumpără reasigurare suficientă, modificările aduse legii asigurării obligatorii a locuinţelor au impact pozitiv asupra profitabilităţii.

PRIMM: Vă propun să trecem la un alt punct sensibil, legat de subiectul profitabilităţii: rezervele. Susţineţi de multă vreme că acestea sunt subdimensionate…
C.C.:  Şi nu mi-am schimbat părerea, în continuare aceasta este una dintre principalele probleme, pentru că dimensionarea rezervelor este cel mai uşor de „jonglat”. Eu m-am bucurat când a fost emisă norma pentru calculul rezervelor pentru daune produse și neavizate – cred că asta a fost una dintre extrem de rarele ocazii când am lăudat autoritatea de supraveghere –, dar m-am bucurat degeaba, pentru că nimeni nu controlează. Sigur, formula există, este acceptată de toată lumea, dar calculul este corect numai dacă datele de intrare sunt corecte, ori aici începe necazul pentru că nimeni nu verifică vreodată corectitudinea acestor date. Fără nicio glumă, lucrurile sunt chiar grave, mai ales la o analiză mai detaliată, pentru că dacă pe medie subrezervarea pentru clasa RCA, de exemplu, este de circa 25% - 30%, o analiză pe companii ar arăta diferenţe foarte mari: sunt companii cu rezerve corecte sau chiar uşor supradimensionate, dar asta nu înseamnă decât că există şi unele care au rezerve subdimensionate cu 50% - 60%. Din nefericire, un calcul „cosmetizat” al rezervelor înseamnă automat şi o valoare falsă pentru indicatorii de solvabilitate etc.
PRIMM: Şi dacă totul s-ar pune la punct şi toţi asigurătorii şi-ar duce rezervele la nivelul corect, ce-am vedea în materie de profitabilitate?
C.C.:  Nimic (zâmbeşte)... adică, per total piaţă, nici urmă de profit mulţi ani de aici înainte.
PRIMM: În bilanţul asigurătorilor români un loc important în capitolul cheltuielilor revine costurilor de achiziţie. În ultima vreme am auzit chiar voci susţinând că, în relaţia asigurători - brokeri, nu degeaba primii sunt „pe pierdere”, iar ceilalţi au profit.
C.C.:  Există un sâmbure de adevăr aici. N-aş vrea să comentez asupra unor cifre pe care nu le cunosc în detaliu. Cert este că România este singura țară pe care o cunosc unde comisioanele pentru reînnoirea polițelor sunt la fel de mari cu cele pentru clienți noi; mai mult, nivelul comisioanelor plătite pentru RCA – o asigurare obligatorie – este mult mai mare decât ar fi firesc… evident că,  în acest context,  există companii mici de  brokeraj sau agenți care, ca să o ducă bine, nu au altceva de făcut decât să aibă grijă să nu-și piardă  clienții vechi, nu sunt stimulaţi în niciun fel să-şi lărgească baza de clienţi. Din păcate, o schimbare a acestei situaţii nu se poate face decât la nivel de piaţă şi cere mult mai multă coeziune din partea pieţei decât se poate realiza acum în România.
PRIMM: N-am vrea să încheiem această discuţie fără să atacăm şi subiectul asigurării obligatorii de locuinţe. Cum comentaţi ultimele modificări aduse legii?
C.C.: Toată lumea ştie ce părere am eu despre această lege – n-am agreat niciodată ideea în sine şi nici felul în care a fost ea concretizată. Cred în continuare că este un proiect nesustenabil pe plan financiar, iar dacă este să privim acest demers, aşa cum s-a sugerat de nenumărate ori, nu ca pe o afacere, ci ca pe o măsură de protecţie socială... mi se pare oarecum suspectă ideea de a face protecţie socială cu capital privat.
Oricum, varianta actuală este tot ce se putea scoate mai bun dintr-o lege proastă. Cred însă că mai trebuie făcută o mișcare absolut necesară pentru a simplifica lucrurile: „standardizarea poliței de asigurare a locuinței”, care ar trebui sa aibă două secțiuni: secțiunea întâi, pentru PAD, fără prea multe detalii, fiind un produs standard, dar cu o explicație clară privind procedura de desdăunare; secțiunea a doua,  pentru partea facultativă, unde fiecare asigurător îşi va trece condiţiile şi clauzele proprii…  Ar fi mai simplu de înțeles pentru clienți şi mai ușor de operat pentru asigurători, s-ar reduce din hârtii şi probabil ar fi de mare ajutor în procesul de vânzare. Probabil că mai devreme sau mai târziu se va întâmpla şi acest lucru.

Nu se cumpăra în Romania atât de multă reasigurare încât să-ți dea de gândit că asta ar putea fi o cale de a repatria profitul către grupurile mamă; dimpotrivă, piața românească de asigurări este serios
sub-reasigurată …

PRIMM: Credeţi că aceste modificări aduse legii pot impulsiona creşterea pieţei de asigurări de proprietate? Am putea ajunge la o acoperire mai bună, prin asigurare, a locuinţelor?
C.C.: M-aş feri să dau un prognostic în această privinţă, mai ales că rezultatul depinde în mare măsură de percepţia publică. Cifrele vehiculate acum câţiva ani, când se estima o acoperire de circa 60% a locuinţelor prin asigurare, erau complet nerealiste în termeni practici, în condiţiile în care se bazau pe existenţa unui număr uriaş de poliţe „fantomă”, le-aş zice eu, nişte produse mai mult decât îndoielnice, aruncate în piaţă din raţiuni de marketing.
Ce pot să spun este că pentru asigurătorii serioși, care cumpără reasigurare suficientă, noua reglementare are impact pozitiv asupra profitabilităţii, dat fiind că o „franșiză” de 20.000 euro la fiecare poliță reduce drastic expunerea la catastrofă pentru care trebuie cumpărată reasigurare sau, cu alte cuvinte, este mai ieftin să transferi primii 20.000 euro expunere către PAID, cu 20 euro, decât să acoperi prin reasigurare acest volum. Ca atare, aceşti asigurători sunt direct interesaţi să distribuie cât mai multe poliţe PAD alături de cele facultative. Pentru cine cumpără o reasigurare ieftină şi îndoielnică, sau nu cumpără chiar deloc – obligația de a vira PAID prima de 20 euro este o diminuare serioasă a veniturilor.

Problemele punctuale apărute în cazul unor companii trebuie rezolvate prin măsuri la fel de punctuale, adresate companiilor în cauză.

PRIMM: Cum vede un „pesimist cu tradiţie” următorii ani în această piaţă? Să aşteptăm şi veşti bune?
C.C.: Singura speranţă este ca autoritatea de supraveghere să facă ceva. Ce? Nimic spectaculos, doar să aplice legea. Dacă s-ar aplica legea, aşa imperfectă cum este ea, am scăpa de multe probleme şi am fi într-o poziţie mult mai bună.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Nu ne trebuie o „lege mai bună”, ci o „lege aplicată”).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!