Eveniment Internaţional
Piaţa de asigurări din CSI: Concurenţă mare, numărul asiguratorilor scade, au revenit însă ratele de creştere double digit
Autor:Oleg DORONCEANU
Marti, 01 Octombrie 2013
Evoluţia principalelor pieţe de asigurare din CIS în S1/2013 vs. S1/2012

Dezvoltarea pieţei financiare, rezolvarea problemelor pe segmentele asigurărilor auto şi de sănătate, precum şi evoluţia pieţei de reasigurare în ţările CSI au reprezentat principalele teme de dezbatere din cadrul celei de-a XIII-a Ediţii a Forumului Internaţional Financiar de la Yalta.

Cea mai dinamică piaţă din CSI pe segmentul de asigurări generale din ultimii ani a fost cea din Belarus, unde asiguratorii au punctat o creştere de peste 80% a subscrierilor, în timp ce Rusia a postat o evoluţie de peste 20%, arată datele unui studiu efectuat recent în regiune şi prezentat în deschiderea evenimentului de către Alexandr FILONIUK, Preşedintele Ligii Asiguratorilor din Ucraina. De asemenea, pe partea de asigurări de viaţă, cele mai active pieţe au fost Belarus (+95%), Kazakhstan (+72%), Rusia (54,6%) şi Ucraina (47,7%).
Vorbind despre industria de asigurări din Ucraina, Alexand FILONIUK a subliniat faptul că investitorii străini deţin o cotă de 35% (450 mil. EUR), în timp ce numărul total al persoanelor angajate în asigurări a atins cifra de 49.000 în 2012, în creştere cu 2% faţă de 2011. De asemenea, în anul precedent au fost regularizate 2,7 milioane de cazuri de asigurare, în creştere cu 26% faţă de 2011 şi plătite despăgubiri persoanelor fizice în valoare de 400 mil. USD. În anul 2013, o evoluţie spectaculoasă au avut-o asigurările de viaţă, astfel că în primul semestru al acestui an s-a înregistrat o creşstere de 65%, fiind încheiate 700 de mii de contracte de asigurare, ponderea cea mai mare în total fiind deţinută de către persoanele fizice.
Printre tendinţele care definesc asigurările în regiune, acesta a enumerat creşterea concurenţei între companii dar şi a numărului de fuziuni între societăţile de asigurare şi bănci; majorarea ponderii deţinute de către asigurările de viaţă dar şi scăderea profitabilităţii asiguratorilor.

Rusia: Gradul de penetrare a asigurărilor creşte, dar numărul asiguratorilor scade

Gradul de penetrare a asigurarilor în PIB-ul Rusiei a crescut la 1,3% în 2012 şi este prognozat să ajungă la 3,5% până în 2020, a declarat Maksim CHERNIN, Directorul General al companiei SBERBANK Insurance din Rusia, cu ocazia prezentării susţinute în cadrul Forumului Financiar de la Yalta. Acesta a mai precizat că, în anul precedent, ponderea deţinută de clasele facultative de asigurare s-a diminuat la circa 81% faţă de 85% în 2011, iar până în 2020 este prognozată o diminuare a cotei deţinute de clasele obligatorii la 10% din total piaţa faţă de circa 20% în prezent. Printre cele mai importante tendinţe existente pe piaţa rusă de profil, CHERNIN a punctat reducerea numărului de companii în ultimii ani cât şi inăsprirea cerinţelor faţă de stabilitatea financiară a asiguratorilor. Acesta a mai punctat ca în primul semestru din acest an subscrierile asiguratorilor ruşi au crescut cu 13% comparativ cu S1/2012, atingând circa 11 mld. EUR.

Moldova: Numărul asiguratorilor scade, piaţa se consolidează

Consolidarea este unul dintre aspectele cheie care caracterizeaza piaţa de asigurări din Republica Moldova, reiese din prezentarea susţinută la eveniment de către Victor CAPTARI, Membru în Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare din Moldova.
Numărul companiilor care activează pe piaţă a fost în scădere în ultimul an, în prezent activând 18 asiguratori, în timp ce numărul brokerilor este în creştere, fiind autorizate 76 de companii a punctat oficialul citat. Vorbind despre provocările pieţei locale, acesta a subliniat că sunt doar două companii specializate pe life şi doar trei din 18 care au capital străin. De asemenea, numărul actuarilor este insuficient şi aşteptăm cât mai curând votul Parlamentului cu privire la infiinţarea Fondului de Garantare. Totodată, trebuie depuse eforturi pentru stimularea investiţiilor străine şi promovarea facilităţilor fiscale, a concluzionat acesta.
În cadrul forumului de la Yalta au fost suţinute 41 de prezentări, de-a lungul celor 4 conferinţe tematice la care au participat în total circa 260 de participanţi din 22 de ţări. Media XPRIMM a fost reprezentată la acest eveniment de către Adriana PANCIU, CEO, şi Oleg DORONCEANU, Director Relaţii Internaţionale, în contextul parteneriatului încheiat cu Liga Asiguratorilor din Ucraina. De asemenea, Revista XPRIMM Insurance Report CEE, Russia&CIS, SEE este, la fel ca în fiecare an, Partener Media al forumului.

Prezentările susţinute la eveniment de către reputaţi specialişti internaţionali pot fi accesate pe portalul specializat www.xprimm.com.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Piaţa de asigurări din CSI: Concurenţă mare, numărul asiguratorilor scade, au revenit însă ratele de creştere double digit ).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!