Cover Story
Piețele de capital, strivite de BREXIT!
Autor:Sabin Vână
Vineri, 05 August 2016

Pe data de 23 mai a.c a avut loc referendumul prin care Anglia a decis sa iasă din Uniunea Europeană. Acest lucru a avut un imens impact asupra piețelor de capital, în special pe bursa din Londra. După ce tabăra Leave a preluat conducerea cu 52%, în faţa taberei Remain, lira s-a prăbuşit cu cea mai mare rată din istorie, după o scădere de 9,41%, şi a ajuns la 1,35 USD. Această cotație este minimul ultimilor 31 de ani. Dar nu numai lira a avut de suferit,  ci și acțiunile care sunt în picaj liber.  
Vishnu VARATHAN, Economist la MIZUHO Bank,  a declarat: S-a dezlănțuit iadul. Singurele refugii sunt yen-ul și aurul. Această afirmațe este cât se poate de adevărată, pentru că, în urma rezultatului referendumului, aurul a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, prețul crescând cu 8,1%, la 1.358,53 USD uncia, cel mai mare din martie 2014. Totodată, Yen-ul a urcat cu 6,1%. 
BREXIT-ul a avut un impact mare și asupra burselor din întreaga Europă, dar și la nivel global. 
Euro a scăzut cu 3,8%, în timp ce valutele din Norvegia, Suedia şi Turcia au raportat pierderi şi mai mari. În Africa de Sud, rand-ul a scăzut cu 7,3%.
Efectul BREXIT pe piețele financiare este deja vizibil și pe piețele bursiere asiatice care au înregistrat scăderi semnificative, în frunte cu Bursa de la Tokyo care în cursul după-amiezii din ziua aflării rezultatului oficial al referendumului a înregistrat o cădere de 8%.
Pentru Joe RUNDLE, Analist la ETX Capital, efectele votului din Marea Britanie se vor face resimțite la nivel mondial. Amploarea pagubelor asupra prețului activelor este dificil de evaluat,  dar este posibil ca acesta să fie cel mai important șoc de după falimentul LEHMAN, cel puțin, susține Joe RUNDLE, făcând referire la falimentul băncii americane LEHMAN Brothers, care a declanșat criza financiară din 2008.
Banca Centrală a Japoniei s-a declarat deja gata să injecteze lichidități în cooperare cu alte bănci centrale, pentru a limita impactul BREXIT asupra piețelor financiare.
Amploarea exactă a impactului economic şi pe pieţele financiare a BREXIT nu va fi clară pentru moment,  dar este sigur că va fi foarte perturbatoare pe termen scurt şi că va afecta creşterea economică şi gradul de ocupare pe termen lung, în special în Marea Britanie, a fost punctul de vedere, exprimat vineri, al Institutului Internațional pentru Finanțe, cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar.
Chiar și după BREXIT piețele au continuat să scadă. Lira sterlină a adăugat încă o pierdere fată de recordul negativ de vineri 24 iunie 2016, având în vedere că indicii futures au scăzut cu mai bine de 3%. 
Lira a scăzut cu 2%, la 1,3403, extinzând pierderea de 8,1% de vineri, 24 iunie a.c. Euro s-a depreciat cu 0,8% în raport cu USD, după ce a scăzut cu 2,4% în sesiunea precedentă.
Petrolul a scăzut la 47 USD barilul, în timp ce solicitarea pentru activele sigure a crescut puternic în SUA și a propulsat aurul și obligațiunile americane. Acțiunile japoneze și-au revenit după cea mai slabă zi din ultimii cinci ani, după anunțul Guvernului că va lua măsuri pentru stabilizarea piețelor.
Ultimele evoluții ale piețelor
Bursa japoneză a închis marți, 28 iunie a.c.,  în creștere cu 0,09%, indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 15.323,14 puncte, în creștere cu 13,93 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea ședinței precedente, transmite AFP.
La Seul, Bursa Sud-Coreeană a încheiat ședința de marți, 28 iunie în creștere cu 0,49%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 1.936,22 puncte, în creștere cu 9,37 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea ședinței precedente, transmite Yonhap.
Bursa din Shanghai a deschis ședința de marți, 28 iunie în scădere cu 0,35%, în primele minute de la debutul tranzacțiilor indicele Shanghai Composite Index a ajuns la valoarea de 2.885,45 puncte, în scădere cu 10,25 puncte față de valoarea înregistrată la închiderea ședinței precedente, transmite EFE.
Bursa din Hong Kong a deschis ședința de marți, 28 iunie în scădere cu 1,31%, în primele minute de la debutul tranzacțiilor indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 19.964,93 puncte, în scădere cu 262,37 puncte față de valoarea înregistrată la închiderea ședinței precedente, transmite EFE.
La New York, Bursa de pe Wall Street a închis ședința de luni, 27 iunie a.c., în scădere, indicele Dow Jones s-a depreciat cu 1,5%, ajungând valoarea de 17.140,24 puncte, în scădere cu 260,51 puncte față de valoarea înregistrată la închiderea bursei în ziua de vineri a săptămânii precedente.
Indicele STANDARD&POOR's 500 s-a depreciat cu 1,5%, ajungând la valoarea de 2.000,54 puncte, în scădere cu 36,87 puncte față de valoarea înregistrată la închiderea ședinței precedente.
Indicele Nasdaq s-a depreciat cu 2,41%, ajungând la valoarea de 4.594,44 puncte, în scădere cu 113,54 puncte față de valoarea înregistrată la închiderea ședinței din ziua anterioară.
La bursa New York Mercantile Exchange Nymex, cotația barilului de petrol light sweet crude cu livrare în luna august a scăzut cu 1,31 USD, ajungând la închidere la valoarea de 46,33 USD.
Bursa de la Londra a închis luni în scădere cu 2,55%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 5.982,20 puncte, în scădere cu 156,49 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea ședinței de vineri, transmite EFE.
La bursa ICE Futures, cotația barilului de petrol Brent cu livrare în luna august a scăzut cu 1,25 USD, ajungând la închidere la valoarea de 47,16 USD.
Bursa de la Frankfurt a închis luni în scădere cu 3,02%, indicele principal DAX 30 a ajuns la valoarea de 9.268,66 puncte, în scădere cu 288,50 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea ședinței de tranzacționare anterioare, transmite EFE.

Surse: www.bloomberg.com, www.capital.ro, www.zf.ro.

Notă: Articol redactat în data de 30 iunie 2016.

 

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Piețele de capital, strivite de BREXIT!).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

2018 - anul clientului de asigurari?

Cornel COCA CONSTANTINESCU - Vicepresedinte, Sectorul Asigurari - Reasigurari, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF)

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!