Asigurări
Poliţa de asigurare „DRUM BUN” de la FATA Asigurări
Autor:FATA Asigurări
Vineri, 04 Iulie 2014

Când plecăm în vacanţă în străinătate ne-am obişnuit deja să încheiem rapid o poliţă de asigurare medicală de călătorie. Rămâne însă de multe ori grija bunurilor lăsate acasă, nesupravegheate. Există o soluţie la fel de simplă şi pentru protejarea lor!

Poliţa de asigurare „DRUM BUN” a fost dezvoltată alături de provider-ul de asistenţă internaţională EUROP Assistance şi acoperă riscuri precum servicii medicale de urgenţă, repatriere, pierderea sau întârzierea bagajelor. Sumele asigurate pornesc de la 5.000 şi merg până la 50.000 euro.
După emiterea electronică a poliţei de asigurare, aceasta devine disponibilă clientului atât prin intermediul unui mesaj text transmis prin SMS, automat, către numărul de telefon al acestuia, cât şi pe adresa de e-mail declarată.
Sondajele arată că, în ciuda efectelor crizei economice prelungite, rămân destul de mulţi români care aleg pentru concediul de vară destinaţii în afara ţării. Conform unui studiu realizat recent de Inscop Research, 23,6% dintre cei care merg în concediu în această vară au ales să treacă graniţele ţării. Din bagajul fiecăruia dintre ei nu ar trebui să lipsească o asigurare medicală de călătorie, produs cu care românii au început treptat să se familiarizeze.
Pentru clienţii care vor să îşi ştie şi bunurile din locuinţă asigurate în perioada concediului în străinătate, FATA Asigurări are şi în acest an o ofertă specială. Pe toată perioada verii, poliţa „DRUM BUN” oferită de companie include gratuit extra-opţiunea de asigurare împotriva riscului de furt prin efracţie a bunurilor din locuinţă, pe durata întregii vacanţe, în limita a 1.000 euro.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Poliţa de asigurare „DRUM BUN” de la FATA Asigurări).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!