Pensii
Predare de ştafetă pe piaţa pensiilor private la nivel global
Autor:pagină realizată în colaborare cu APAPR
Miercuri, 12 Mai 2010

În 1875, AMERICAN EXPRESS a oferit angajaţilor săi primul plan de pensii private din lume, beneficiu pentru care erau eligibili doar salariaţii cu vârsta de peste 60 de ani şi care petrecuseră cel puţin 20 de ani în companie. Era o pensie privată de tip Beneficii Definite (DB), iar acest moment a deschis calea pensiilor ocupaţionale DB, până de curând standardul unanim în practica europeană şi americană. Începând cu anii '70 şi '80 ai secolului trecut situaţia a început să se schimbe, prin apariţia şi răspândirea largă a sistemelor de pensii private de tip Contributii Definite (DC). Astăzi, la nivel mondial, doi din cinci contributori la fondurile de pensii private economisesc în cadrul unei scheme DC, iar ponderea lor este în creştere.

Dacă în 1999 ponderea activelor fondurilor de pensii de tip DC era estimată la 32%, iar fondurile DB ocupau 68% din peisajul global al pensiilor private, anul trecut ponderea DC urcase până la 42%, iar fondurile DB reprezentau 58%, potrivit companiei de consultanţă în domeniu TOWERS WATSON. Conform estimărilor Comisiei Europene, criza financiară şi economică a grăbit şi va grăbi în continuare acest proces de tranziţie a sistemelor de pensii private de la filosofia DB la DC. Principalele motive sunt legate de costuri: oferirea şi administrarea de pensii cu Beneficii Definite este mult mai complicată şi costisitoare pentru companiile europene, care fac în prezent tranziţia de la generozitatea caracteristică secolului al XX-lea la constrângerile şi provocările financiareconomice ale secolului al XXI-lea.

Ce sunt sistemele de pensii DB şi DC, cum funcţionează ele, cum se manifestă această tranziţie la nivel global şi ce are România de învăţat din toate acestea? Puteţi afla în cele ce urmează.

Pensii private cu Beneficii Definite (DB)

Sistemul de pensii private DB (Defined Benefit), adică sistem cu Beneficii Definite, este acela în cadrul căruia participantul (contributorul) primeşte, la vârsta pensionării, o pensie calculată în funcţie de salariul său din perioadă activă. Sistemele DB de pensii private au apărut şi s-au dezvoltat în strânsă corelaţie cu pensiile ocupaţionale, adică cele în care angajatorul creează, oferă angajaţilor săi şi administrează o schemă de pensii, promiţând acestora un nivel al pensiei care depinde de veniturile din perioada activă. În această situaţie, angajatorul este şi principalul finanţator al schemei de pensii („plan sponsor”), deşi salariatul poate contribui şi el la acest fond de pensii pus la dispoziţie de compania angajatoare. Practic, fondul de pensii DB este un contract între companie şi angajaţii săi, prin care angajatorul se obligă să le plătească salariaţilor un anumit nivel al pensiei.

[img1]

Sistemele DB ocupaţionale au apărut şi s-au dezvoltat voluntar, precedând cu mult legislaţia specifică din domeniu, într-o perioadă a economiei globale când nu era deloc neobişnuit ca un individ să îşi desfăşoare întreaga carieră profesională în cadrul unei singure companii. În aceste condiţii de mobilitate redusă pe piaţa muncii, angajatorii au ajuns să conştientizeze importanţa suplimentării veniturilor din perioada activă pentru salariaţii lor şi au început să creeze şi să ofere angajaţilor aceste scheme de pensii.

De exemplu, un participant la un fond de pensii private cu Beneficii Definite poate primi o pensie egală cu 80% din ultimul salariu sau cu 80% din salariul mediu pe întreaga sa carieră sau chiar o sumă totală egală cu salariul său din ultimii 5-6 ani, pe care să o împartă singur în „pensii” lunare, după cum consideră, cumpărând diferite produse de anuităţi. Având în vedere încă de la început această „promisiune de pensie” (definirea beneficiului final), finanţatorul schemei (doar angajatorul sau angajatorul şi angajatul) îşi ajustează în timp nivelul contribuţiei, pentru a avea grijă ca, împreună cu rezultatul investirii contribuţiilor, sumele administrate de fondul de pensii să fie suficiente pentru a îndeplini, la finalul carierei, promisiunea de pensie stabilită de la început.

Gradul de acoperire a aceste promisiuni de pensie este măsurat prin „funding ratio”, adică raportul dintre activele fondului de pensii (contribuţii + rezultatul investirii acestora) şi pasivele fondului de pensii (estimarea pensiilor pe care fondul trebuie să le plătească, potrivit beneficiilor definite pentru toţi membrii săi). Un „funding ratio” de 130% înseamnă că fondul de pensii DB are surplus, adică rezerve suficiente pentru a se achita de promisiuni către participanţii săi, în timp ce un grad de acoperire de 80% înseamnă că planul de pensie este în deficit, adică este subfinanţat (fie din cauza contribuţiilor prea mici, fie din cauza subperformanţei investiţionale, fie din cauza generozităţii prea mari a beneficiilor promise).

În prezent, sistemele DB de pensii private sunt răspândite în Europa de Vest, Statele Unite şi unele state asiatice. În mod evident, mecanismele sistemelor DB s-au sofisticat şi au evoluat în timp, devenind tot mai complexe şi în acelaşi timp tot mai costisitoare pentru angajatori.

Pensii private cu Contribuţii Definite (DC)

Sistemul de pensii private DC (Defined Contribution), adică sistem cu Contribuţii Definite, este acela în cadrul căruia participantul (contributorul) plăteşte un anumit nivel (cunoscut) al contribuţiei, urmând să primească, la vârsta retragerii, o pensie privată calculată exclusiv în funcţie de valoarea contribuţiilor virate şi de rezultatul investirii acestor contribuţii de către fondul de pensii. Spre deosebire de sistemele DB, care au apărut voluntar şi empiric, sistemele DC au apărut în principal ca rezultate ale unor legislaţii specifice, care au instituit posibilitatea (sau obligaţia) contribuirii la astfel de fonduri de pensii private, pentru anumite categorii de lucrători (salariaţi sau nu).

În timp ce fondurile de pensii private DB sunt exclusiv ocupaţionale (contract între companie şi angajaţii săi), fondurile DC pot fi atât ocupaţionale (angajatorul plăteşte contribuţii la un fond de pensii în beneficiul salariaţilor săi), cât şi individuale (participantul este individul, care contribuie la un fond de pensii de unul singur, fie din proprie iniţiativă, fie obligat de legislaţia specifică).

Sistemele de pensii private de tip DC au apărut şi s-au dezvoltat începând cu anii 1970, două exemple clasice în acest sens fiind apariţia planurilor de pensie 401(k) în Statele Unite ale Americii (1978, când Congresul American a introdus în legislaţie aceste planuri de pensii cu Contribuţii Definite) sau a primului sistem de pensii private multipilon pe modelul Băncii Mondiale, în Chile (1980, când preşedintele Augusto PINOCHET a introdus în legislaţie un sistem de pensii private cu contribuţii definite şi participarea semi-obligatorie, sistem care a fost ulterior adoptat de nenumărate state din America Latină şi, ulterior, din Europa Centrală şi de Est, sub supravegherea Băncii Mondiale).

Spre deosebire de sistemele DB, unde participantul primeşte o pensie calculată în funcţie de salariul său, în schemele DC pensia depinde exclusiv de nivelul contribuţiei şi de rezultatul investiţional al fondului de pensii. Din această perspectivă, se poate afirma că riscul investiţional aparţine exclusiv contributorului individual la aceste fonduri de pensii, în timp ce la sistemele DB riscul investiţional este reţinut de multe ori de angajator sau cel mult este partajat între angajator şi angajat. Totodată, cea mai mare parte a sistemelor de pensii private DC funcţionează cu un set încorporat de garanţii investiţionale, acestea fiind mecanisme proiectate să reducă riscul investiţional şi/sau să asigure o partajare a acestuia între participant (individ) şi administratorul schemei de pensii (angajator sau asset managerul extern).

[img2]

În prezent, sistemele DC de pensii private sunt răspândite în Australia, unele state asiatice, America Latină, Europa Centrală şi de Est, dar au o reprezentare puternică şi în Statele Unite ale Americii şi în unele state ale Europei Occidentale (Marea Britanie, Irlanda).

DB sau DC, este diferenţierea atât de simplă?

Nu, lucrurile nu stau atât de simplu. În peisajul global al pensiilor private, practica din domeniu s-a dezvoltat în sensul nuanţării puternice a distincţiei DB-DC. Astfel, multe sisteme de pensii DB au dovedit că beneficiile pe care le oferă nu sunt chiar atât de „definite”, întrucât susţinerea acestor scheme generoase (pentru angajaţi) este excesiv de costisitoare, iar beneficiile au fost ajustate, de cele mai multe ori în jos. Multe fonduri DB sunt în prezent închise (participarea este inaccesibilă) pentru noi membri, ele funcţionând în continuare doar pentru participanţii mai vechi. De asemenea, practica foarte generoasă de a oferi o pensie legată de ultimul salariu a migrat spre o pensie calculată în funcţie de salariul mediu pe întreaga carieră (mai puţin generoasă), iar indexările oferite au fost limitate. Chiar şi pe pieţele „tradiţionale” DB, cum ar fi Olanda, generozitatea acestor scheme de pensii private este într-un proces de reducere continuă, iar tot mai multe scheme DC îşi fac loc în peisajul fondurilor de pensii.

În acelaşi timp, numărul schemelor de pensii de tip DC pur sută la sută, în care contributorul individual este unicul afectat de riscul investiţional, este foarte redus. Cea mai mare parte a fondurilor de pensii DC din practica internaţională au numeroase garanţii investiţionale, fie ele absolute, fie relative. De asemenea, multe scheme de pensii DC funcţionează în regim colectiv, ocupaţional, unele fonduri apropiindu-se ca design de unele principii ale planurilor DB. La mijlocul drumului dintre DB şi DC funcţionează unele scheme de pensii aşa-numite „hibrid”, adică DC colective, ocupaţionale, cu garanţii şi indexări asemănătoare practicilor din sistemele DB.

Mai ales în ceea ce priveşte fondurile de pensii DB, este important de reţinut cel puţin un lucru: designul schemelor de pensii private a evoluat şi s-a sofisticat în timp, în urma a mulţi ani de experienţă. Dezvoltarea acestor sisteme a fost condusă de o abordare empirică, abordare care a precurs cu mult timp legislaţia în materie şi care a rezultat din ajustările şi negocierile îndelungate dintre angajatori, patronate, sindicate şi participanţii la schemele de pensii private. Din această experienţă îndelungată şi din mecanismul de setare a acestor sisteme de pensii derivă şi echilibrul lor relativ stabil.

Spre deosebire de această practică din sistemele DB, cele DC excelează de obicei prin simplitate, costuri mai reduse şi o eficienţă şi atractivitate sporite pentru finanţatorul planului, fie că el este angajator sau angajat. Toate aceste avantaje sunt însă şi un revers al medaliei: de regulă, în schemele de pensii de tip DC nivelul contribuţiilor virate este mult mai redus decât în schemele DB, ceea ce duce la pensii mai puţin generoase. Pe de-o parte, această diferenţă este dată de contribuţia consistentă a angajatorului („plan sponsor” tradiţional) din sistemele DB, care lipseşte de multe ori în sistemele DC (dar niciodată la DB). În schemele de pensii DC, participantul individual suportă, de cele mai multe ori, singur nivelul contribuţiilor, iar lipsa sa de informare şi de conştientizare a dimensiunii problemei pensiilor duce la o subalocare a nivelului de contribuţii virate în sistemul de pensii private.

Pentru exemplificare, în Marea Britanie, nivelul mediu al contribuţiilor virate la fondurile de pensii DB este de 30%-35%, de circa 3 ori mai ridicat decât nivelul mediu virat în schemele de pensii DC, de 10%- 12%. De regulă, pentru ca un angajator să poată plăti o pensie de 80% din ultimul salariu dintr-un fond de pensii DB, nivelul necesar de contribuţii (angajator + angajat) ar trebui să se ridice la circa 35%-40% din veniturile angajatului respectiv, la un stagiu de cotizare de 35-40 de ani. În acelaşi timp însă, cele mai bine puse la punct sisteme de pensii private de tip DC au contribuţii medii de 10%-15% din veniturile participanţilor, existând însă şi sisteme cu un nivel foarte redus al contribuţiilor, de 2%-5% din veniturile participanţilor, care în mod evident nu pot asigura rate consistente de înlocuire a veniturilor prin pensie.

Tendinţe globale şi ce poate învăţa România

În ultimii 10 ani s-au conturat o serie de tendinţe globale în materia pensiilor private, din care statele la început de drum cu aceste sisteme, aşa cum este România, trebuie să înveţe. Pe lângă tranziţia de la DB la DC, care se manifestă aproape fără excepţie pe toate pieţele globale, au loc diferite alte procese, legate de eficientizarea şi aşezarea pe baze cât mai sustenabile a tuturor sistemelor de pensii private.

În sistemele DB, beneficiile devin tot mai puţin generoase, iar costurile tot mai ridicate pentru susţinerea acestor scheme determină mulţi angajatori să blocheze accesul la această formă de pensionare şi să ofere noilor intraţi în piaţa muncii scheme DC, mai puţin complicate şi costisitoare, dar şi mai puţin generoase, în acelaşi timp.

În sistemele DC, atât dezbaterile teoretice, cât şi evoluţiile practice se leagă de adoptarea de mecanisme pentru creşterea gradului de participare, reducerea riscurilor investiţionale pentru participanţi, introducerea de garanţii rezonabile şi sustenabile (acolo unde ele nu există deja), adoptarea de mecanisme implicite pentru protecţia participanţilor şi alte aspecte asemănătoare.

Cu un sistem de pensii private obligatorii aşezat deja pe baze sustenabile, completat de unul facultativ în creştere, cu o filosofie DC, dar şi garanţii investiţionale şi mecanisme de protecţie suficiente, cu o legislaţie care balansează rezonabil între performanţă şi protecţia participanţilor, România se poziţionează corect pe valul tendinţelor globale din pensiile private. Rămâne doar ca evoluţiile viitoare din sistemul românesc să profite din plin de experienţa bogată a statelor care practică aceste sisteme de pensii private de (deja!) 135 de ani, să nu uite învăţăturile actualei crize financiare şi economice, să urmeze cele mai bune practici solidificate în domeniu şi să nu deraieze de la acest drum drept.

 

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Predare de ştafetă pe piaţa pensiilor private la nivel global).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

2018 - anul clientului de asigurari?

Cornel COCA CONSTANTINESCU - Vicepresedinte, Sectorul Asigurari - Reasigurari, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF)

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!