LifeStyle
Public speaking: prieten sau duşman?
Autor:Sabrina CANEA
Luni, 14 Decembrie 2015

De-a lungul timpului, numeroase cercetări au arătat faptul că în rândul populației, indiferent de profesie, funcţie, statut, vârstă sau ţara de  proveniență, teama cea mai frecvent întâlnită este reprezentată de vorbitul în public. Abia apoi, la o distanţă considerabilă, vine frica de moarte.  Pentru a depăşi acestă provocare apelăm frecvent la specialişti în ale oratoriei. Nu realizăm, însă, cât de uşor este să devenim chiar noi specialişti  în acest domeniu.

După cum timpul ne-a arătat, trăim într-un univers al comunicării, unde nu este relevantă doar informaţia pe care o distribuim, ci şi modul prin care aceasta parcurge drumul de la sursă la interlocutor, modalitatea în care ea circulă şi influenţa pe care o poate determina, sub acţiunea anumitor factori, în mod voit sau întâmplător. Iată, un proces aparent simplu şi banal, la îndemâna fiecăruia dintre noi, depinde de mult mai multe aspecte  decât însăşi acţiunea de a vorbi.

Public speaking sau vorbitul în public poate deveni, astfel, o activitate înfricoșătoare pentru majoritatea oamenilor, indiferent de domeniul în care activează, pur şi simplu din cauza faptului că nu sunt obişnuiţi ca fiecare cuvânt ori acţiune a lor să fie urmărite de un public. Mai mult, o bună parte dintre aceştia se confruntă cu probleme de încredere de sine, generate de lipsa practicii sau a pregătirii în prealabil. Alţii îşi canalizează întreaga energie pe anumite scenarii ipotetice a căror probabilitate generează anxietate. În oricare dintre aceste variante te-ai încadra, rezultatul  este o ocazie ratată de a-ţi instrui angajaţii, a-ţi impresiona şeful ori a-ţi câştiga clienţii.

Capacitatea noastră de a comunica public, fie că vorbim despre discursuri sau prezentări, este astăzi indispensabilă, pentru că de influența,  puterea și persuasiunea cuvintelor noastre atârnă de multe ori reușitele profesionale și personale pe care ni le dorim. Intrăm totodată şi în sfera  disciplinelor sociale, întrucât public speaking-ul exersează numeroase abilităţi şi solicită cunoştinţe din mai multe domenii de expertiză, precum  ar fi dicţia, comunicarea nonverbală, elementele de psihologie a comunicării, tehnicile teatrale, managementul timpului, tehnici de persuasiune  și influențare ş.a.

Cu toate că vorbitul în public nu este o activitate permisivă, barierele pe care noi ni le punem în acest proces pot fi combătute cu uşurinţă, doar  urmând câţiva paşi simpli.

Începe întotdeauna cu un mesaj

Dananjaya HETTIARACHCHI, consultant în resurse umane din Sri Lanka şi unul dintre cei mai buni public speakeri din lume, spune că cel mai  des întâlnită greșeală pe care o fac începătorii în public speaking este aceea de a începe să dezbată o anumită temă sau subiect. HETTIARACHCHI propune ca alternativă spargerea gheţii prin intermediul unui mesaj puternic şi concis. Acest mesaj reprezintă elementul cheie  al prezentării, precum şi ceea ce doreşti să se întipărească în mintea publicului şi să dea de gândit.

Astfel, în loc să vorbeşti în surdină despre o anumită temă, despre lucruri ştiute de toţi ascultătorii şi care, se presupune, ar putea plictisi, se  poate apela la un element de recurenţă. Mintea umană funcţionează pe ideea asocierilor – Dale CARNEGIE scrie în cartea sa, „Public Speaking  and Influencing Men in Business”, că minţile noastre sunt esenţiale „maşini de asociere” –, astfel încât mesajul pe care îl expui încă de la  început va fi asociat cu prezentarea ta. Spre exemplu, poţi vorbi despre importanţa fericirii în profesia ta de zi cu zi, idee pe care apoi să o  asociezi cu firma pe care reprezinţi – angajaţii tăi sunt fericiţi cu firma la care lucrează şi pe care o reprezintă.

Vorbeşte ca un lider!

Vorbitorii buni vin în faţa publicului cu un mesaj foarte puternic în ceea ce priveşte compania, serviciul, produsul sau brand-ul pe care îl  reprezintă. Vorbitorii foarte buni se prezintă ca liderii care aleg să vorbească publicului lor despre industrie, prezentând de cele mai multe ori  lucruri care nu sunt la îndemâna oricui. Desigur, acest demers presupune multă documentare, de la cărţi, documente, la cercetări în domeniu, dar şi cunoaşterea aspectelor vehiculate de social media. Un lucru este esenţial: vezi în tine liderul, mentorul audienţei şi pune pe tapet  elemente noi pentru ascultătorii tăi. Astfel, nu numai că le vei câştiga atenţia şi interesul, dar în ochii lor vei deveni o personalitate de necontestat.

Fii încrezător şi pozitiv!

Modul în care te simţi, emoţiile, totul va fi exteriorizat la un moment dat de corpul tău. Dacă porneşti călătoria cu mult optimism şi gândeşti  pozitiv, vei transmite aceste trăiri publicului tău. Nu îţi face scenarii pesimiste fără motiv. Eşti un lider, un bun vorbitor, iar asta trebuie să  recepteze şi cei din jurul tău. Rolul tău, mai presus de a transmite informaţia, este de a inspira, lucru imposibil de realizat printr-un  comportament pesimist. Impune-ţi energia şi încrederea de sine pentru o reuşită sigură.

Animă-ţi tonul vocii!

Monotonia duce la plictis, la pierderea interesului, deci la irosirea unei oportunităţi de a te face ascultat. Marii vorbitori recurg frecvent la variații în ceea ce priveşte tonul vocii. Aşadar, pentru a evita hăul monotoniei, vocea este pionul cheie. Ascultătorii tăi vor sesiza fluctuațiile vocii tale, şi  ți se vor alătura

Fii atent la limbajul trupului!

Este foarte important să te urmăreşti tu singur la o prezentare, şi nu numai publicul. Atunci când îţi exersezi discursul, filmează-te! Fii degajat şi  mai ales, autentic! Sinceritatea te poate salva în multe situaţii. Nu subestima nici contactul vizual ori zâmbetul. Totul vine ca un întreg, iar tu  nu trebuie să te abaţi de la regulă. De asemenea, şi modul în care te îmbraci comunică. Când urci pe scenă bine îmbrăcat, audienţa ta se va simţi flatată – îmi pasă de prezentarea pe care o susţin azi, îmi pasă de voi, motiv pentru care mi-am răpit din timp pentru a mă îmbrăca cu  atenţie.

Planifică!

Succesul ţine de planificare. Un eveniment se planifică, la fel şi o campanie de promovare, deci de ce nu şi un discurs?! Scrie-ţi pe o foaie ideile
pe care le ai în legătură cu discursul tău. Mulţi sar peste acest amănunt – pentru că pare o joacă de copil. Poate este, într-adevăr, dar până şi  arii vorbitori o fac, indiferent de experienţă. După ce totul este notat, citeşte cu voce tare. De asemenea, nu-ţi fie frică să adaugi sau să  mprovizezi. Totul ar putea ieşi mult mai natural decât te aştepţi, și astfel poți să câştigi inimile oamenilor cărora te adresezi.

De asemenea, pregătirea este o dovadă de inteligenţă şi interes în raport de publicul tău. Chiar dacă eşti un profesionist în a improviza, este  indicat să faci o incursiune prin tot ceea ce ți-ai propus să transmiţi, pentru a fi cât mai sigur pe tine.

Exersează, exersează,  exersează!

Toate lucrurile bune iau ceva timp. Nu trebuie să-ţi faci griji dacă nu-ţi iese speech-ul din prima. Exersează! Vezi ce sună bine şi ce nu şi nu te  teme de noi abordări. Poţi fi uimit de ceea ce poate rezulta în final. În timp ce-ţi exersezi discursul, te poţi cronometra. Dacă nu te încadrezi în  timpul alocat prezentării tale, ia-o de la capăt şi exclude toate detaliile inutile. Nimănui nu-i place să-și piardă timpul, astfel încât concepe  prezentarea ca și cum şi tu ai vrea s-o asculţi.

Nu te teme să spui poveşti personale!

Vorbitorii buni spun poveşti. Vorbitorii foarte buni le spun chiar pe ale lor. O bună prezentare cuprinde poveşti ale clienţilor, ale brand-ului, dar şi poveşti ale altor oameni şi companii de succes. Aceste poveşti sunt bune, dar dacă ai atins un nivel superior de succes este mult mai probabil  ca oamenii să vrea mai mult de la tine. Prin aceste poveşti personale îţi ajuţi audienţa să se identifice, să se pună în postura ta, înţelegând  mult mai bine mesajul.

Cercetează publicul!

În ceea ce priveşte cunoaşterea publicului tău, acest lucru nu este o opţiune, ci o necesitate. Funcţiile, statutul, vârsta sau etnia publicului tău îți  pot influenţa discursul - informaţiile pe care le aduci, glumele şi chiar modul în care le transmiţi. Nu poţi vorbi unui public cu media de vârsta de  25-30 de ani, ca unui public de 50-60. Fiecare tip de public vine cu un anumit bagaj  de cunoştinţe, cu anumite abilităţi mentale, cu un anume  fel de a percepe şi înmagazina informaţia. La toate acestea se adaugă cultura şi tradiţiile fiecăruia Astfel, este de datoria ta să ştii cui te adresezi şi să te documentezi în privinţa acestui public, pentru ca prestaţia ta să fie un succes.

Comunică cu publicul tău!

Poate şi mai important decât poveştile personale sunt întrebările pe care le adresezi publicului tău. Reţeta e simplă: spui povestea şi adresezi auditoriului întrebări. În felul acesta, ai creat o conversație. Astfel, oamenii, vor simţi că sunt importanţi pentru tine, și că tu nu eşti acolo de  dragul prezentării, ci pentru ei. Este foarte important ca oamenii să simtă că ei sunt în centrul prezentării.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Public speaking: prieten sau duşman?).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!