Reasigurari
Regandirea schimbarilor climatice, sursa pentru inovatii
Autor:David BRESCH, Head Sustainability, SWISS Re
Joi, 15 Noiembrie 2012

Când vorbim despre schimbările climatice, tindem să ne gândim la scenarii înfricoşătoare care includ topirea gheţarilor, ridicarea nivelului mărilor, creşterea emisiilor de carbon şi alte situaţii asemănătoare. Cu toate acestea, ultimele decenii de cercetări climatice au constituit o importantă sursă de inovaţie pentru asigurători, industria energiei regenerabile, ONG-uri şi guverne. De exemplu, industria energiei regenerabile se dovedeşte a fi un domeniu prielnic pentru dezvoltarea unor tehnologii inovatoare de reducere a efectelor schimbărilor climatice şi a unor metode noi de implementare a tehnologiilor respective. Expertiza în modelarea riscurilor şi în construirea de scenarii ajută la identificarea globală a unor măsuri de adaptare climatică convenabile din punctul de vedere al preţurilor. Mai mult decât atât, acţiuni surprinzător de simple, realizate la cele mai mici niveluri, contribuie la funcţionarea eficientă a unor măsuri inovatoare de protecţie.

Schimbările climatice pot fi moderate. Conform rezultatelor furnizate de Intergovernmental Panel on Climate Change, temperatura globală medie va creşte în următorul secol cu 2 până la 6 grade Celsius.

Peste jumătate din populaţia lumii este ameninţată în momentul de faţă de dezastre naturale. În termeni economici, daunele asigurate produse de dezastrele naturale au crescut brusc de la 5,1 miliarde USD pe an în perioada 1970 - 1989, la 27 miliarde USD în ultimele două decenii. Iar în viitor, aceste daune cauzate de evenimente climatice vor continua să crească. Doar în Europa, pierderile datorate schimbării vitezei vântului de-a lungul coastei Mării Nordului se aşteaptă să crească de patru ori, de la o medie de 600 milioane USD la 2,6 miliarde USD spre sfârşitul secolului. Riscurile regionale specifice ar putea costa economiile până la 19% din valoarea PIB-ului până în 2030.

Însă, chiar dacă toate emisiile de carbon ar fi oprite dintr-odată, climatul la nivel global ar continua să se schimbe. Acest lucru înseamnă că populaţia, indiferent de aşezarea în spaţiu, va continua să fie expusă costurilor în creştere generate de riscurile climatice. Pentru a menţine aceste costuri la niveluri asigurabile, este nevoie de o abordare în două direcţii: depunerea de eforturi în scopul reducerii gazelor care produc efectul de seră, şi adoptarea de măsuri de adaptare pentru a ajuta societăţile să devină mai flexibile în faţa schimbărilor din viitorul apropiat.

Industria energiei regenerabile se află în acest moment în fruntea inovaţiilor tehnologice pentru combaterea schimbărilor climatice. Reuşitele de la nivelul tehnologiilor solare, eoliene şi hidroelectrice sunt promovate şi implementate pe scară largă. Totuşi, pentru a ţine pasul cu schimbările din această industrie şi pentru a-i asigura o bază financiară, managerii de risc trebuie să înţeleagă mai bine riscurile pe care le implică domeniul energiei regenerabile.

În acest scop, SWISS Re şi Economist Intelligence Unit au intervievat recent aproape 300 de executivi senior-level în domeniul sectorului energiei regenerabile în privinţa riscurilor cu care se confruntă. O parte dintre rezultate sunt predictibile. Riscurile financiare, precum accesul la capital, şi riscurile operaţionale se aflau pe primele locuri în topul celor mai mari riscuri. Cu toate aceasta, au apărut şi surprize. Riscurile politice şi schimbările normativ-legislative au fost aşezate pe aceeaşi poziţie de top precum riscurile strategice de business.

Mai mult decât atât, dacă, în ceea ce priveşte riscurile financiare şi operaţionale, respondenţii păreau să aibă planuri prestabilite şi poliţe de asigurare, totuşi 30% dintre ei nu aveau nicio soluţie sau nicio idee despre cum să facă faţă riscurilor de reglementare – astfel devine evident rolul pe care guvernele trebuie să îl joace în asigurarea stabilităţii din acest punct de vedere. Deopotrivă, asigurătorii trebuie să joace un rol important. Studiul indică faptul că soluţiile de asigurare constituie în acest moment principalele mecanisme de transfer al riscurilor, rămânând însă loc suficient pentru alte tehnici de transfer al riscurilor, precum derivatele financiare şi garanţiile.

Cea de-a doua metodă de a face faţă schimbărilor climatice este reprezentată de adaptarea climatică. Aici, expertiza managementului de risc joacă un rol cheie în sprijinirea factorilor de decizie în ceea ce priveşte prioritizarea măsurilor convenabile din punctul de vedere al costurilor, pentru a determina comunităţile aflate sub jurisdicţia lor să devină flexibile în faţa riscurilor climatice. Evident, nu poate fi subestimat rolul acestor măsuri în menţinerea viitoarelor riscuri la un nivel asigurabil.

În acest moment, există câteva exemple prin care se poate ilustra modul în care expertiza identifică măsuri de adaptare convenabile din punct de vedere al costurilor şi rolul asigurărilor. De exemplu, studiul Economics of Climate Adaptation, al cărui co-autor a fost SWISS Re, a identificat Florida de Sud ca exemplu fundamental. Pornind de la un scenariu care vorbeşte de schimbări climatice masive, pierderile economice anuale generate de uragane în Florida sunt estimate să ajungă la 33 miliarde USD până în 2030, sau 10% din PIB-ul total al regiunii. Dacă 40% din aceste pierderi ar putea fi evitate eficient prin măsuri precum programe de întreţinere a plajelor, în schimb restul de 60% nu pot fi evitate prin astfel de măsuri de adaptare. Soluţiile tradiţionale de asigurare şi transferurile de risc ale pieţei de capital vor trebui să acopere pierderile, să reducă costurile pentru părţile interesate şi să protejeze economiile locale de impactul economic.

Poate cea mai interesantă şi inovatoare activitate vizând adaptarea climatică şi protecţia prin asigurare are loc în ţările în curs de dezvoltare. Oxfam şi World Food Programme Swiss Re's R4 - Rural Resilience Initiative ajută fermierii din Senegal, Etiopia şi Haiti să-şi asigure traiul în faţa riscurilor climatice, a secetei şi a bolilor. Aceste programe împing limitele a ceea ce este asigurabil prin exploatarea potenţialului soluţiilor inovatoare bazate pe indici.

De exemplu, în cazul proiectelor din Etiopia, au fost introduse mecanisme de plată bazate pe muncă pentru a proteja recoltele împotriva secetei. Într-un proiect anterior din Malawi, protecţia câmpurilor de porumb era legată de un indice al ploilor.

Analizând baza de date a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Local Coping Strategies, se observă că măsurile de adaptare pot fi foarte simple - regenerarea plajelor şi a mangrovelor din Florida, adaptarea sistemelor de irigaţie de import în Kenya – sau, din contră, deosebit de complexe – precum îmbunătăţiri semnificative ale infrastructurii – soluţiile de asigurare/ reasigurare prezintă adesea o abordare pragmatică pentru a completa aceste soluţii. Cel mai important lucru este ca guvernele, industriile şi ONG-urile să fie active atât în ceea ce priveşte reducerea efectelor schimbării climatice, cât şi adaptarea la acestea. Prin inovaţie şi parteneriat, ne putem asigura că efectele schimbărilor climatice vor rămâne asigurabile în viitor.

Surse:

  • http://www.swissre.com/rethinking/climate/
  • http://www.swissre.com/clients/corporations_businesses/events/New_report_by_The_Economist_and_Swiss_Re.html
  • http://www.swissre.com/rethinking/Insuring_the_uninsurable_Swiss_Re_breaks_new_ground_in_Haiti_and_Senegal.html
Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Regandirea schimbarilor climatice, sursa pentru inovatii).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Cum arată perspectivele financiare pentru viitorii pensionari?

Alexandru CIUNCAN - Secretar General, APPA -Asociația Pentru Promovarea Asigurarilor
Ciprian LADUNCA - CFO, METROPOLITAN Life 
Sergiu Costache - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!