Opinii
Rezultatele anului 2013 şi aşteptările pentru 2014, la evenimentul tradiţional al FATA Asigurări
Autor:FATA Asigurări
Luni, 03 Februarie 2014

Retrospectiva anului precedent şi aşteptările FATA Asigurări pentru următoarea perioadă sunt dezbătute, în mod tradiţional, în cadrul Conferinţei Naţionale de Vânzări. Evenimentul reuneşte anual reţeaua proprie a asigurătorului, setând strategii şi premiind performanţa.

La sfârşitul lunii februarie, ca în fiecare an, FATA Asigurări organizează Conferinţa Naţională de Vânzări cu reţeaua teritorială proprie. Întâlnirea cu forţa de vânzare va fi structurată urmând două teme principale:
» analiza performanţelor obţinute în 2013, atât din punctul de vedere al îndeplinirii indicatorilor financiari, cât şi a raportului între prime subscrise şi daune, urmată de acordarea bonusurilor pentru cei mai performanţi membri ai echipei;
» strategia de acţiune şi stabilirea obiectivelor pentru 2014;
FATA Asigurări s-a încadrat anul trecut în tendinţele generale ale pieţei de asigurări, având o creştere de 4% a portofoliului. În media acestei creşteri, se detaşează evoluţia pozitivă a asigurărilor de animale cu peste 19%.
Deşi am înregistrat evoluţii pozitive la majoritatea produselor (cu excepţia asigurărilor de utilaje agricole, pentru care multe poliţe ataşate unor contracte de leasing s-au terminat), creşterea de doar 2% a asigurărilor de culturi agricole conturează o medie de creştere de doar 4% a primelor brute subscrise. Aceasta a fost generată de o politică prudenţială în subscrierea riscurilor agricole, care în anul 2013 au generat o rată de daună pentru companie de 110%, au declarat reprezentanţii companiei.

În 2013, am totalizat 800 dosare de daună pentru asigurări de culturi şi încă 675 de dosare pentru asigurări de animale.

Din punctul de vedere al daunelor, anul 2013 a fost un an “plin”. Suportul financiar şi tehnic de specialitate al acţionarilor ne-au făcut să fim din nou în topul asigurătorilor ce au achitat obligaţiile din daune agricole cu rapiditate şi corectitudine. A fost un efort mare, considerând că am totalizat 800 dosare de daună pentru asigurări de culturi şi încă 675 de dosare pentru asigurări de animale, cu sume cuprinse între câteva sute de lei şi 25 milioane lei, dar suntem bucuroşi că nu avem clienţi nemulţumiţi, ceea ce ne creează speranţe pentru creşterea portofoliului în 2014, au completat aceştia.
În legătură cu aşteptările pentru 2014, FATA Asigurări estimează o creştere de circa 15% a primelor brute subscrise. Pe de o parte, are în vedere interesul crescut al politicului, al sistemului bancar şi chiar al autorităţilor din UE cu privire la dezvoltarea şi protejarea investiţiilor din agricultură, iar pe de altă parte există aşteptări de la reţeaua proprie de vânzare şi partenerii FATA Asigurări şi, nu în ultimul rând, de la brokeri.

Pentru 2014, estimăm o creştere de circa 15% a primelor brute subscrise.

Pentru asigurări de culturi, de exemplu, noi punem la dispoziţia brokerilor, dar şi a reţelei proprii de vânzare, un tarif de tip matricial, care combină cotaţia cu franşiza şi comisionul de intermediere. Astfel, toţi au şanse egale în vânzare şi un sistem flexibil de cotare şi câştig propriu. În completarea produselor noastre principale, în perioada imediat următoare va fi finalizată integrarea între platformele FATA-PAID a asigurărilor PAD şi sperăm să recuperăm clienţii ce au preferat să îşi cumpere un pachet complet de asigurare a locuinţelor, au mai declarat reprezentanţii FATA Asigurări.
Şi în 2014, la finalul Conferinţei Naţionale de Vânzări vor fi acordate, ca în fiecare an, bonusuri pentru acei manageri de agenţii care s-au remarcat prin performanţe pozitive.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Rezultatele anului 2013 şi aşteptările pentru 2014, la evenimentul tradiţional al FATA Asigurări ).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!