Asigurări
Se schimbă modul în care vor fi vândute asigurările generale
Autor:Adina TUDOR, Alexandru CIUNCAN
Vineri, 28 Octombrie 2016

Autorităţile europene lucrează, în momentul de faţă, la elaborarea unui document al cărui scop este să ofere unui client toate informaţiile relevante despre un produs de asigurare non-viață care să îi permită compararea mai multor oferte de asigurare şi să ia, în final, o decizie informată. IPID - Insurance Product Information Document va fi obligatoriu pentru toate poliţele non-viață.

Cantitatea mult prea mare de informaţie pe care trebuie să o parcurgă un consumator care doreşte să achiziţioneze o poliţă de asigurare nu reprezintă o noutate nici pentru autorităţi, nici pentru jucătorii din piaţa de profil. De exemplu, o cercetare realizată recent de asigurătorul canadian SunLife a indicat faptul că un produs de asigurare obişnuit vine cu o documentaţie de peste 25.000 de cuvinte care este formulată la un nivel lingvistic folosit de doctoranzi. Mai mult decât atât, clienţii ignoră 85% din informaţia prezentată. De altfel, dacă unui cititor i-ar trebui, în medie, două ore să citească şi să înţeleagă o poliţă auto obişnuită, respectiv între trei şi trei ore şi jumătate pentru o poliţă de asigurare de viaţă, de sănătate sau de călătorie, s-a constatat că acesta petrece, de fapt, doar 27 de minute citind aceste documente.

Dincolo de informarea necorespunzătoare, o astfel de cantitate de informaţie nu este foarte utilă clienţilor în momentul în care aceştia vor să realizeze comparaţii rapide, simple şi clare între diversele oferte primite pentru acelaşi tip de asigurare.

În acest context, autorităţile europene lucrează la forma finală a IPID - Insurance Product Information Document, un document obligatoriu care va fi înmânat clienţilor înainte de încheierea unei poliţe de asigurare non-life. Documentul prezintă, într-o formă standard, informaţiile cheie despre produsele de asigurare generale, în aşa fel încât clienţii să poată să înţeleagă ce oferă produsul respectiv şi să îl poată compara cu altele similare.

EIOPA - Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale a desfașurat, până pe 24 octombrie a.c., o consultare publică în ceea ce priveşte formatul standardizat al IPID. Informaţiile care vor apărea în IPID sunt deja definite de IDD, rolul acestei consultări vizând doar colectarea de păreri şi opinii în ceea ce priveşte prezentarea acestui document, inclusiv în ceea ce priveşte aspecte precum lungimea acestuia, utilizarea de icons şi simboluri, posibilele avantaje ale formatelor digitale sau tipărite etc.

Conform prevederilor IDD, IPID va conţine următoarele informaţii:

  • informaţii privind tipul de asigurare;
  • un sumar al acoperirii poliţei respective (inclusiv rscurile asigurate, suma asigurată şi valabilitatea geografică, precum şi excluderile);
  • modul de plată al primelor şi durata plăţii primei;
  • principalele excluderi care determină neplata daunei;
  • obligaţii la începutul contractului;
  • obligaţii în timpul contractului;
  • obligaţii în caz de daună;
  • durata contractului, cu datele de început şi încheiere;
  • modalităţi de întrerupere a contractului.

De asemenea, tot în cadrul IDD este precizat faptul că acest document trebuie să îndeplinească următoarele condiţii în ceea ce priveşte forma şi conţinutul:

  • să fie scurt şi de sine stătător;
  • să fie prezentat într-o formă uşor de înţeles şi de citit, cu un font ale cărui caractere sunt într-o dimensiune lizibilă;
  • să fie la fel de uşor de înţeles şi dacă este tipărit în varianta alb-negru, deşi în original era color; 8să fie scris în limbile oficiale din partea statului membru unde este oferit produsul de asigurare pe care îl descrie sau în altă limbă, dacă distribuitorul şi clientul sunt de acord;
  • să fie precis şi să nu inducă în eroare;
  • să conţină titlul "Insurance Product Information Document" la începutul primei pagini;
  • să includă o declaraţie care atestă că informaţia completă în ceea ce priveşte condiţiile pre-contractuale şi contractuale este oferită în alte documente.

Cele două propuneri făcute de EIOPA în ceea ce priveşte formatul standard al IPID, asupra cărora sunt invitaţi să facă comentarii toţi cei care doresc să participe la consultarea publică deschisă până pe 24 octombrie a.c., se bazează pe două faze de testare a consumatorilor, desfăşurate pe un eşantion de peste 3.000 de respondenţi din statele membre ale Uniunii Europene.

Insurance Europe

Pentru a sprijini eforturile desfăşurate de EIOPA, dar şi de Comisia Europeană în scopul de a obţine o formă standardizată a IPID, Insurance Europe - federaţia europeană a asigurătorilor şi reasigurătorilor, a realizat propriile propuneri privind formatul IPID, urmărind să ofere o soluţie care este uşor de înţeles de către consumatori, dar şi care este compatibilă atât cu formatul digital, cât şi cu cel tipărit.

În viziunea Insurance Europe, în momentul realizării unui format eficient şi accesibil consumatorilor al IPID, trebuie să se ţină cont de mai multe aspecte cheie:

Flexibilitate: în opinia Insurance Europe, ar trebui să se permită un format flexibil al IPID, în ceea ce priveşte dimensiunile fiecărei secţiuni din document (de exemplu, companiile să nu fie obligate să se încadreze fix într-un număr de caractere sau de pagini), pentru ca acesta să poată fi adaptat tipurilor de poliţe şi, în acelaşi timp, să includă toate informaţiile necesare specificate deja în IDD;

Posibilitatea de a face referinţe la alte documente: pentru a evita incertitudinile şi a permite consumatorilor să afle mai multe detalii despre diverse aspecte, în cazul în care vor acest lucru, IPID ar trebui să includă referinţe la alte documente şi la termenii şi condiţiile aplicabile;

Prezentarea informaţiilor: Insurance Europe consideră că informaţia din IPID ar trebui să fie prezentată într-o combinaţie de iconiţe/ elemente grafice şi text, pentru a corespunde standardelor stabilite de IDD;

Document nepersonalizat: scopul IPID este de a le oferi clienţilor posibilitatea de a face comparaţii între diferite produse de asigurare înainte ca aceştia să le achiziţioneze sau să încheie vreun contract. Tocmai de aceea, Insurance Europe subliniază că IPID trebuie să fie un document nepersonalizat, iar informaţia conţinută de acesta nu trebuie să fie construită pe baza datelor oferite de client şi nu trebuie să se interpreteze că această informaţie este în vreun fel personalizată;

Disclaimer: Insurance Europe subliniază importanţa includerii unui disclaimer clar în cadrul IPID, care să scoată în evidenţă faptul că acest document oferă doar un sumar al principalelor riscuri acoperite şi excluderi asociate cu produsul prezentat, şi că documentul nu este personalizat în niciun fel;

IPID pentru clienţi profesionali: pentru clienţii profesionali care încheie asigurări, un document pre-contractual precum IPID nu ar avea foarte mult sens. În acest caz, Insurance Europe propune ca soluţie includerea informaţiilor din IPID direct în cadrul documentaţiei poliţelor.

Disclaimer: Exemplele şi informaţiile prezentate în acest articol vizează o serie de propuneri ale autorităţilor în ceea ce priveşte formatul IPID. În urma consultărilor şi a evaluării tuturor propunerilor va fi decisă o formă finală a acestui document, posibil diferită faţă de cele prezentate aici.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Se schimbă modul în care vor fi vândute asigurările generale).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!