Media & Marketing
Semne bune sub un nou nume
Autor:Oana RADU
Vineri, 15 Februarie 2013

Anul 2013 se anunţă unul dinamic pentru piaţa românească de asigurări şi se vorbeşte despre schimbări, strategii și noi abordări. De altfel, primele schimbări în rândul marilor jucători din piaţă s-au și produs,  astfel că,  în acest moment, în mass-media se derulează două importante campanii de rebranding.

Efervescenţa din mediul economic românesc se resimte din plin şi în do-me-niul asigurărilor. Este o perioadă în care fiecare companie şi grup caută strategiile câştigătoare pentru a afla cât mai repede calea spre profit. Aşa se face că nume cunoscute în piaţa locală au dispărut (AVIVA, EUREKO, PLATINUM), pentru ca altele să le ia locul (METROPOLITAN Life, Gothaer). Fuziunile (OMNIASIG – BCR Asigurări, ALICO - AVIVA) şi preluările de portofolii (AEGON – EUREKO) au devenit şi ele obişnuite în ultima perioadă, fiecare dintre aceste acţiuni ilustrând strategiile de management adoptate.
Astfel de schimbări sunt inevitabil însoţite de ample campanii de marketing şi comunicare, cărora li se alocă bugete semnificative şi de la care se aşteptă rezultate semnificative, cel puţin în mate-rie de brand awareness într-o primă fază.


Gothaer Asigurări-Reasigurări
Când unii consideră că România şi alte state din regiune nu mai sunt de interes pentru planurile de viitor şi se retrag din aceste pieţe, există alţii care văd în astfel de retrageri oportunităţi, în sensul de a profita de potenţialul existent în pieţele emergente.
Un exemplu ni l-a oferit recent Gothaer. Grupul german a anunţat oficial intrarea pe piaţa asigurărilor din România, în urma preluării pachetului majoritar de acţiuni al PLATINUM Asigurări-Reasigurări, în dezvoltarea căreia germanii vor investi 15 milioane euro pe termen mediu, din care 8 milioane euro în cursul acestui an.


Faceţi cunoştinţă cu…”Păţitul”
Cu acest personaj doreşte echipa de marketing de la Gothaer să atragă simpatia clienţilor din România. Este un personaj pe care îl regăsim în clipul TV şi în reclamele din această campanie. Ghinionul se ține scai de el, dar la fel o fac şi agenţii Gothaer care îl scot din toate problemele, oferindu-i mereu ajutorul de care are nevoie.
Conceptul campaniei de rebranding a pornit din interior, din modul în care interacţionăm noi cu clienţii. Prima etapă a campaniei se va derula pe parcursul a două luni şi va fi prezentă în toate mediile – TV, print, online, outdoor. Pe parcursul verii vom avea o pauză, pentru a reveni în forţă în toamnă,  pentru o nouă etapă. Investiţiile pe care le vom face în anii următori în procesul de rebranding se vor ridica la aproximativ 1 milion euro, a declarat Anca BĂBĂNEAŢĂ, CEO, Gothaer Asigurări-Reasigurări.
Poziţionarea  pe care Gothaer o adoptă în România este “Insurance and a little extra” şi se traduce, potrivit reprezentanţilor companiei, într-un plus de valoare adus produselor şi ser-viciilor oferite, care depăşesc graniţele asigurărilor clasice şi aşteptările clienţilor.
Nu vorbim acum doar de o schimbare de nume, ci despre o îmbună-tăţire a întregii noastre activităţi. Vrem să fim pe primul loc acolo unde contează, adică în preferinţele clienţilor noştri. Din păcate, românii sunt obişnuiţi ca multe companii să le înşele aşteptările, acesta fiind motivul pentru care mind-setul nostru este “a little extra”. Plusul pe care îl oferim vrem să se reflecte mai ales în serviciile oferite de noi clienţilor după producerea unei daune, atunci când pentru ei este cel mai important moment, a completat Anca BĂBĂNEAŢĂ.


METROPOLITAN Life
Un alt nume la consolidarea căruia probabil că se va lucra destul de mult şi va necesita o investiţie importantă în comunicare şi marketing este METROPOLITAN Life. Un nume nou, sau mai degrabă ar trebui să spunem “un alt nume nou” pentru o companie care activează demult în România. AIG Life, MetLife, ALICO sunt denumirile sub care s-a prezentat în ultimii ani în faţa clienţilor.  
Grupul MetLife – Metropolitan Life Insurance Company -, a intrat pe piaţa din România în 2010, prin achiziţia ALICO Asigurări şi ALICO Pensii,  în noiembrie 2010. În 2012, grupul a achiziţionat şi ex-AVIVA Asigurări de Viaţă, care şi-a schimbat totodată denumirea în METROPOLITAN Life Asigurări. Schimbări numeroase, care trebuie transmise cu grijă şi răbdare publicului, astfel încât sentimentul de derută să fie evitat.
Pentru clienţii noştri, este esenţial să aibă certitudinea că vom fi aici pe termen lung. Obiectivul METROPOLITAN Life este să devină lider de piaţă în România până în anul 2016, atât prin creştere organică, cât şi prin alte potenţiale achiziţii. În următorii ani ne propunem să dublăm numărul clienţilor, precum şi numărul agenţilor care să le ofere cele mai bune produse şi servicii dedicate, ne-a declarat Theodor ALEXANDRESCU, Director General, METROPOLITAN Life (ALICO Asigurări România).


„Priveşte, el este Snoopy, imaginea noastră!”
Snoopy, desemnat în 2011 de Revista FORBES drept cel mai îndrăgit personaj care reprezintă un brand, este ambasadorul METROPOLITAN Life în lume, începând din 1985.
Conform reprezentanţilor companiei, Snoopy susţine mesajul METROPOLITAN Life,  prin care ne transmite că oricine are nevoie, poate să obţină protecţie financiară. De la începutul acestui an, Snoopy este un personaj des întâlnit în calupurile publicitare de la noi şi ne anunţă că METROPOLITAN Life se află acum în România  și ne întinde o mână de ajutor.
Aşteptam cu interes conferinţa de presă anunţată de reprezentanţii companiei pentru a afla mai multe despre această campanie de rebranding. Nu doar bugetul alocat şi componentele sale sunt de interes ci, deopotrivă, strategia pe care METROPOLITAN Life o va adopta,  astfel încât în scurt timp să se impună pe piaţa de profil,  devenind un nume cunoscut şi respectat de către românii dispuşi să investească în asigurări de viaţă.
Nu este un secret că mulţi români au avut experienţe neplăcute cu asigurătorii şi nu au cea mai bună părere despre companiile de profil. Tocmai de aceea, este din ce în ce  mai greu să intri, pe o piaţă care se confruntă cu asemenea probleme de imagine, cu un brand nou, un nume total străin românilor şi poate chiar dificil de pronunţat şi să le câştigi încrederea şi banii, susţinând o campanie care se sprijină pe spoturi TV ingenioase şi/sau publicitate outdoor agresivă. Iată de ce este cu atât mai interesant să le urmăreşti strategia şi, în timp, să vezi şi rezultatele pe care le-au obţinut.
Toate aceste campanii, care presupun investiţii semnificative din partea asiguratorilor, sunt în contrast cu percepţia pe care o avem despre piaţa de asigurări. De mai bine de 5 ani, companiile de profil înregistrează pierderi. Cu toate acestea, investiţiile în promovare, rebranding şi intrări în piaţa românească ne arată că interesul investitorilor pentru domeniul asigurărilor din România rămâne la cote ridicate şi că potenţialul pieţei nu este deloc epuizat. Speranţele de revenire există.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Semne bune sub un nou nume).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Cum arată perspectivele financiare pentru viitorii pensionari?

Alexandru CIUNCAN - Secretar General, APPA -Asociația Pentru Promovarea Asigurarilor
Ciprian LADUNCA - CFO, METROPOLITAN Life 
Sergiu Costache - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!