Pensii
Sistemele publice de pensii la ora deciziilor majore. O geometrie instabilă
Luni, 03 Martie 2014

Dacă generozitatea sistemelor publice de pensii ar fi readusă în parametrii anilor ’70, când majoritatea ţărilor europene reuşiseră să rezolve într-o măsură rezonabilă chestiunea reducerii sărăciei în rândul populaţiei de vârsta a treia fără să se lanseze însă în cheltuieli excesive cu pensiile, atunci sistemele de pensii ar putea deveni sustenabile din punct de vedere fiscal, afirmă un studiu publicat recent de Banca Mondială. Care sunt argumentele aduse în sprijinul acestei teorii şi cum se aplică ele ţării noastre, vom încerca să vedem în seria de articole care debutează în paginile acestui număr de revistă.

Evoluţia sistemelor europene de pensii publice, principalele componente ale modelului de bunăstare socială tipic bătrânului continent, au ajuns într-un punct al existenţei lor în care asupra viitorului planează un mare semn de întrebare, iar deciziile majore nu mai pot fi amânate. Dacă din punct de vedere al eradicării sărăciei în rândul populaţiei vârstnice se poate vorbi, măcar la modul relativ, despre succes, din punct de vedere macroeconomic este evident că în bugetele tuturor ţărilor europene cheltuielile cu pensiile reprezintă un capitol împovărător, tot mai greu de susţinut. Din păcate, nu este vorba despre o situaţie trecătoare, ci despre un proces continuu de degradare a balanţei dintre resursele şi obligaţiile sistemelor publice de pensii. Studiul lansat de Banca Mondială, cu titlul “Piramida inversată: Sistemele de pensii înfruntă provocările demografice în Europa şi Asia Centrală”, propune o soluţie de principiu pentru echilibrarea balanţei financiare de care depind veniturile viitoarelor generaţii de pensionari: revenirea în paradigma anilor ’70.
Cum se poate face acest pas? Pentru a răspunde, instituţia internaţională face o analiză atentă a principalelor coordonate care definesc situaţia actuală: pe scurt, o combinaţie periculoasă între restrângerea forţei de muncă, din motive demografice şi culturale, şi lărgirea substanţială a masei de pensionari. În fapt soluţiile propuse nici nu sunt cu totul noi, iar unele dintre ele se regăsesc cel puţin parţial în reformele deja întreprinse în ultimii ani de guvernanţi asupra sistemelor de pensii. Adevărata problemă este, în opinia Băncii Mondiale, un anumit grad de necorelare între măsurile adoptate, eficienţa şi persistenţa cu care ele sunt transpuse în fapte şi evoluţiile înregistrate de piaţa muncii, necorelare care face ca reformele să fie, în fapt, insuficiente.

Pensionarii nu sunt mai săraci decât alte grupuri sociale

O piramidă cu etaje în mişcare

Principiul care stă la baza construcţiei sistemelor de pensii publice nu s-a schimbat de-a lungul timpului: cei ce pot produce venituri prin muncă plătesc pentru constituirea pensiilor celor care nu mai pot munci, dar au un istoric de contribuţii care-i îndreptăţeşte la primirea unei pensii. Ceea ce s-a schimbat dramatic este modul în care sunt definite cele două categorii: contribuabilii şi beneficiarii.
Iniţial, era vorba despre o categorie relativ restrânsă de contribuabili (numai angajaţii din anumite sectoare). La capătul celălalt al lanţului, era vorba numai despre suplimentarea/completarea veniturilor pentru persoanele din sistem care, fără a înceta complet să muncească, nu mai puteau genera un venit suficient din cauza reducerii capacităţii de muncă.
Categoria contribuabililor s-a lărgit rapid – prin cuprinderea tuturor angajaţilor, indiferent de domeniul de activitate şi prin participarea tot mai numeroasă a femeilor la piaţa muncii. Evident, propagarea acestui fenomen de lărgire a bazei de contribuabili către “vârful” piramidei a durat în fiecare etapă câteva decenii, până când subiecţii în cauză au atins punctul ieşirii din activitate. Excedentul financiar generat în perioadele în care contribuabilii erau mult mai numeroşi decât beneficiarii a încurajat însă un sistem similar, de lărgire a categoriilor de beneficiari: pensia a înlocuit complet veniturile din muncă, şi nu din momentul pierderii capacităţii de muncă ci de la o vârstă considerată ca rezonabilă pentru ieşirea din viaţa activă profesional. Aşadar, pe măsura ce valul de noi participanţi care a lărgit baza sistemului s-a propagat către vârful acestuia, singurul factor care îngusta vârful piramidei în raport cu baza era cel demografic, al mortalităţii. Acţiunea acestuia a devenit însă din ce în ce mai atenuată pe măsură ce vârsta de ieşire la pensie a fost redusă, iar oamenii au fost din ce în mai longevivi. În timp, piramida vârstelor a început să se transforme mai degrabă într-un turn – dar prosperitatea adusă sistemului de productivitatea crescută din piaţa muncii a făcut ca efectele pe termen lung ale acestui fenomen să nu se vadă la adevărata lor gravitate.
Situaţia a devenit vizibil îngrijorătoare în momentul în care baza sistemului a început să se restrângă într-un ritm destul de accelerat, urmare a scăderii numerice a generaţiilor tinere, migraţiei şi prelungirii anilor de studii în detrimentul participării tinerilor la piaţa muncii. Aşa cum orice piramidă ar avea dificultăţi majore, fără un spijin adiţional, pentru a-şi menţine echilibrul odată răsturnată cu vârful în jos, sistemele de pensii oscilează şi ele într-un echilibru periculos.

Reversarea reformelor are prea puţin de-a face cu performanţele fondurilor de pensii. Principalul motiv este repulsia clasei politice faţă de ajustările sistemului de pensii care ar putea nemulţumi electoratul

Europa de Est – în primele linii ale războiului demografic

În fostele economii planificate din Europa Centrală şi de Est participarea pe scară largă a femeilor la piaţa muncii a avut loc mult mai devreme decât în economiile vestice. Ca urmare, aceste ţări şi-au făcut intrarea în etapa economiei libere cu sisteme de pensii în care numărul beneficiarilor era deja foarte mare, în timp ce numărul contribuabililor a scăzut într-un timp foarte scurt la cote dramatice, ca urmare a creşterii masive a şomajului în perioada tranziţiei. În termeni geometrici, piramida sistemului de pensii a început să se răstoarne înainte chiar ca piramida demografică să ajungă în acest stadiu.
Mai departe, scăderea ratei natalităţii şi emigraţia masivă, ca şi creşterea şomajului adusă de criză au îngustat baza de contribuabili şi mai mult, în timp ce creşterea longevităţii a lărgit constant eşalonul beneficiarilor de pensii – doua fenomene de semn contrar care se combină într-un dezechilibru din ce în ce mai grav al sistemului public de pensii. Singurele excepţii de la acest trend generalizat sunt ţările ex-sovietice din Asia Centrală, ţări cu o populaţie încă tânără. Oricât de îngrijorător pare însă tabloul actual, ieţirea la pensie a generaţiilor numeroase născute în anii 50 – 60 va împinge lucrurile şi mai departe. Potrivit Băncii Mondiale, la orizontul anului 2050 ţările ECE vor trebui să facă faţă, în medie, unui deficit al bugetului pensiilor publice de circa 7% din PIB, dacă parametrii sistemelor de pensii rămân neschimbaţi.

Populaţia şi politicienii trebuie să înţeleagă şi să accepte că sistemele publice de pensii şi-au atins limitele

Reforme necesare, dar nu suficiente

Recunoscând dificultăţile majore pe care schimbările demografice le vor produce în viitor, aproape toate ţările în tranziţie au întreprins reforme transformând ECE în regiunea cu cea mai puternică orientare pro-reformă în domeniul pensiilor. Totuşi, se pare că schimbările introduse nu sunt suficiente, nici în ceea ce priveşte modificările parametrice aduse sistemelor publice de pensii, nici în direcţia introducerii schemelor de economisire pentru pensie în regim privat.
Creşterea vârstei standard de pensionare este o măsură la care au recurs toate guvernele, vizând prelungirea perioadei de contribuţie în detrimentul celei de încasare a beneficiilor. Din păcate, corecţiile aduse n-au făcut decât să “actualizeze” într-o măsura vârsta de pensionare în raport cu creşterea longevităţii. Ca urmare, scenariile elaborate pentru următoarele decenii arată că perioada petrecută la pensie de cetăţenii ECE va fi, în general, mai lungă decât durata tipică pentru Europa anilor ’70, de 15 ani. Comparaţia furnizează un rezultat şi mai defavorabil dacă ţinem cont că pensionarea anticipată continuă să fie un fenomen de dimensiuni semnificative, coborând substanţial vârsta medie reală de pensionare în raport cu valoarea standard prevăzută de lege.
Alte măsuri au vizat reducerea cheltuielilor cu pensiile prin ajustarea în jos a beneficiilor: trecerea la sistemul de calcul bazat pe istoricul contribuţiilor în locul celui bazat pe raportarea la ultimul salariu din carieră, reguli de indexare mai puţin generoase etc. Totuşi, impactul total al acestor măsuri este relativ scăzut, mai ales că la momentul în care reducerile ar trebui să produca efecte, nu de puţine ori factorul politic intervine cu decizii de sens contrar menite să mulţumească electoratul numeros de vârsta a treia. La rândul său, publicul simte în general că seniorii sunt îndreptăţiţi să aştepte prestaţii mai generoase din partea statului pentru că şi-au câştigat acest drept prin contribuţiile pe care le-au plătit de-a lungul întregii vieţi profesionale. Istoria sistemelor de pensii arată însă că măririle de pensii s-au datorat aproape întotdeauna nu contribuţiilor mai mari plătite de înşişi beneficiarii acestor pensii mărite, ci contextului pozitiv de moment, cu o balanţă excedentară a bugetului de pensii care a permis politicienilor să crească generazitatea sistemului. A sosit momentul, subliniază documentul lansat de Banca Mondială, ca publicul şi mai ales politicienii să înţeleagă şi să accepte că vremea generozităţii a trecut, întrucât sistemele publice de pensii şi-au epuizat resursele de creştere.
În sfârşit, ieşind din cadrul sistemelor publice de pensii, statele ECE au întreprins şi reforme menite să stimuleze economisirea pentru pensie în regim privat, ca mijloc de suplimentare a veniturilor provenite din pensia de stat. Totuşi, în pofida tuturor eforturilor, sumele acumulate în schemele de pensii private sunt insuficiente.
În plus, sub efectul presiunilor bugetare generate de criză, unele dintre ţările ECE au decis să reducă sau chiar să elimine contribuţiile virate din sistemul public către fondurile de pensii obligatorii, de Pilon II. Această decizie a redus pe termen scurt o parte din deficitul bugetului public de pensii, dar cu preţul aşezării unei poveri suplimentare pe umerii generaţiilor care vor trebui să asigure pensiile celor ce se vor retrage din activitate în deceniile viitoare. Analiza Băncii Mondiale subliniază pe bună dreptate că, indiferent de forma declarativă în care au fost îmbrăcate, “ajustările” negative aduse contribuţiilor la Pilonul II au avut prea puţin de-a face cu performanţele fondurilor de pensii. În realitate, principala motivaţie rezidă în repulsia clasei politice faţă de orice decizie care, raţionalizând cheltuielile sistemului public de pensii, ar fi condus la nemulţumirea numerosului electorat de vârsta a treia.

Există alternative?

În contextul în care fluxul contribuţiilor se află într-un evident declin, proporţional cu reducerea masei de “plătitori”, se naşte firesc întrebarea dacă există potenţiale surse alternative de a finanţa nevoile bugetului public de pensii. Atragerea unor sume din alte surse bugetare, căutarea unor soluţii de lărgire a bazei de contribuabili, ridicarea suplimentară a vârstei de pensionare sunt idei care au fost analizate rând pe rând, cu rezultate mai mult sau mai puţin optimiste. Dar despre cât de mult mai pot fi “ajutate” sistemele publice de pensii să facă faţă presiunii demografice vom discuta în numerele viitoare ale revistei, când vom aduce în discuţie şi soluţiile propuse de piaţa românească de pensii private.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Sistemele publice de pensii la ora deciziilor majore. O geometrie instabilă).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Cum arată perspectivele financiare pentru viitorii pensionari?

Alexandru CIUNCAN - Secretar General, APPA -Asociația Pentru Promovarea Asigurarilor
Ciprian LADUNCA - CFO, METROPOLITAN Life 
Sergiu Costache - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!