Opinii
Sunt PREA EU ca să îmi cumpăr o asigurare de viaţă
Autor:Dr. Alin T. BĂIESCU
Miercuri, 15 Mai 2013

Motto:
Cine vrea să facă un lucru, îşi găseşte 1.000 de motive pentru aceasta.
Cine nu, 1.000 de scuze!

Sunt prea sărac ca să îmi cumpăr o asigurare de viaţă, Sunt prea bogat ca să am nevoie de o asigurare de viaţă. Cei care lucrează în industria asigurărilor au auzit foarte convingător aceste afirmaţii tot la doi clienţi (potenţiali) întâlniţi, iar ceilalţi au servit-o către fiecare consultant de asigurări care le-a trecut pragul. Adevărat sau neadevărat acest lucru?


Sunt prea SĂRAC
Adevărat ...

La o primă vedere, cam adevărat. La câte cheltuieli, tot mai diverse şi mai consistente, trebuie să reziste bugetul nostru (stresat fie de vreo decizie guvernamentală, fie de puseele cursului euro sau al valutelor exotice aclimatizate în spaţiul carpato-danubiano-pontic), una în plus e clar că e mai mult decât nedorită!
Şi pentru ce? Pentru o foaie A4 (extrem de pesimistă, de altfel), pe care sunt trecute o mulţime de situaţii la care nici nu vrei să te gândeşti că ţi se pot întâmpla - deces, invaliditate, spitalizare, intervenţii chirurgicale.

Sau neadevărat ...
Pe de altă parte, paradoxul asigurărilor de viaţă e acelea că ele au cea mai mare utilitate chiar pentru cei cu bani mai puţini! Altfel spus, cu cât individul e mai sărac, cu atât nevoia sa de a fi protejat financiar prin produsul numit asigurare e mai mare.
Cum aşa? Foarte simplu: în momentul în care în viaţa celui mai sărman vecin al tău ar apărea un eveniment nedorit (o boală sau un accident), o serie de consecințe fizice se produc: s-ar putea să aibă nevoie de spitalizare sau intervenţii chirurgicale, de o serie de tratamente speciale, există riscul să rămână invalid sau chiar să moară.
Totodată, fiecare dintre evenimentele menţionate anterior are, pe de o parte, şi consecinţe de ordin financiar. Astfel, afectat de o boală sau un accident, individul în cauză nu mai are capacitatea de a produce venit prin muncă o perioadă de timp, adică posibilitatea sa de a susţine cheltuielile curente se diminuează. Pe de cealaltă parte, orice spitalizare sau intervenţie chirurgicală înseamnă automat cheltuieli excepţionale care trebuie efectuate, nu pot fi amânate. Iar pentru unii sursele de acoperire ale acestora pot fi dintre cele mai diverse - de la lichidarea depozitelor din bancă, până la schimbarea celebrei sute de euro (dar, din păcate, aici suta nu prea ajunge) şi până la vânzarea bunurilor personale (căci sunt pline până la refuz consignaţiile şi casele de amanet). Dar acestea sunt cazuri chiar fericite, adică e vorba de persoane care au ce să vândă ca să poată face rost de bani. Adică sunt cei care, după ce au acoperit cheltuielile de strictă necesitate, au mai avut câţiva bănuţi pentru a-i pune deoparte sau pentru a cumpăra una, alta.
Mai dificil e cu vecinul tău, care nu au avut această oportunitate, care a fost nevoit să cheltuiască totul pe alimente, întreţinerea garsonierei şi rechizitele copiilor. El nu are nici bani la saltea, nici depozite în bancă, nici lucruri valoroase să le vândă sau amaneteze. El e cel care a spus de nenumărate ori că e prea sărac ca să îşi mai cumpere şi o asigurare de viaţă. El e cel care va recurge la soluţii disperate, la care nici nu îndrăznesc să mă gândesc, pentru a face rost de bani ca să-şi vadă de sănătate. El e cel pe care nu îl împrumută nimeni (tu i-ai da din banii tăi şi ai familiei tale?), e cel care se auto-exclude şi de la această singură şi ultimă, poate, şansă de a depăşi mai ușor, cel puțin din punct de vedere financiar, o potenţială situaţie critică.
Ştiu ca e un efort să faci o cheltuială suplimentară acum; ştiu că pentru un cost nou e necesar, în cazul multora dintre noi, să renunţăm la altceva, la un lucru sau activitate care ne face plăcere, ne bucură zilele şi aşa prea posomorâte uneori. Dar eu am preferat să fac alegerea acum, relaxat, într-o situaţie relativ normală de viaţă, să renunț la ceva care nu e atât de vital pentru mine decât, în cazul în care, Doamne fereşte, se întâmplă ceva, să fiu nevoit să renunţ brusc la mult mai multe lucruri, eu şi familia mea, fără să mai pot avea opţiuni.
    Eşti prea sărac ca să îţi cumperi o asigurare de viaţă? Nu-ţi răspunde imediat, mai gândeşte-te puţin...

Sunt prea BOGAT

Să ştii că mi-a luat ceva timp până să îmi fac curaj să scriu această secţiune a articolului. Şi aceasta pentru că... nu sunt bogat (încă!). Adică, nu prea pot să scriu din propria experienţă, ci trebuie să mă bazez mai mult pe cele auzite sau întâmplate la alţii.
Nu contează cât câştigi, ci cum îţi cheltuieşti banii
Chiar zilele trecute am participat, la birou, la o discuţie extrem de interesantă. Unul dintre colegii mei era surprins de faptul că, în faţa multor magazine tip discount (Miniprix, Fashion House, Outwear etc.) e plin de maşini scumpe: Audi, BMW, Volvo, Volkswagen, Jaguar. „Ce oameni, măi, ce oameni. Ipocriţi de-a dreptul: au bani şi cumpără de la magazinele pentru nevoiaşi!”
Într-o primă fază, i-am dat dreptate: de ce oamenii aceştia nu merg la AFI Cotroceni sau la Băneasa Shopping Mall, ci se înghesuie la produsele de marcă, dar cu discount. După care mi-am amintit „zicerea” de mai sus şi am început să îmi dau seama de un lucru: unii oameni ajung înstăriţi tocmai pentru că ştiu să facă economii (de la lucrurile mici, până la cele mari): adică, dacă unul şi acelaşi produs pot să îl cumpere de la Fashion House cu 25% mai ieftin faţă de preţul din AFI,  nu se jenează să îl achiziţioneze de acolo. Ce e ruşinos în asta? E chiar lăudabil, aş zice eu; că doar nu te plimbi cu bonul de la casă capsat de gulerul cămăşii să vadă lumea exact cât a costat.
Nu ţi s-a întâmplat niciodată să ai vreo cunoştinţă care să nu câştige neapărat fabulos, dar care are produse de calitate, despre care știi că costă o grămadă de bani. Excluzând că le-a furat sau le-a căpătat de la Mătuşa Tamara (că asta lasă moştenire tablouri, nu ţoale!), cum crezi că le-au strâns cei în cauză?
Şi îţi mai dau un exemplu: colaborez cu o bancă care vinde asigurări de sănătate pentru clienţii de top. În discuţiile avute cu reprezentanţii băncii aceştia mi-au explicat că persoanele targetate beneficiază de un pachet bancar care, pe lângă o gamă diversificată de produse, presupune şi multe comisioane reduse comparativ cu ofertele standard. „Nu prea înţeleg”, am recunoscut eu. „Păi, dacă aveţi de-a face cu clienţi mai înstăriţi (depozite de minim 20.000 euro, venituri lunare nete de peste 2.000 euro), de ce nu puneţi şi voi taxe şi comisioane mai mari, că oamenii ăştia îşi permit?” Da, într-adevăr, îşi permit, dar, pe de altă parte, sunt şi extrem de atenţi (chiar mai atenţi decât un om obişnuit) la orice cheltuială pe care o fac; astfel, pe ei îi atrag foarte mult comisioanele mici!!!
Adică, cumpătaţi, nu avari!

Totuşi, ce pot face bogaţii cu o asigurare de viaţă?

Repet: fără a avea propria experienţă, îndrăznesc să punctez la  acest capitol următoarele aspecte.
Riscurile specifice vieţii cotidiene (accidente, îmbolnăviri) planează aproximativ în aceiaşi măsură asupra tuturor: Frumoşi sau urâţi, deştepţi sau proşti, bogaţi sau săraci, cinstiţi sau hoţi, credincioşi sau atei. Iar atunci când acestea se produc, în plan fizic generează aceleaşi consecinţe; în plan financiar însă, lucrurile stau puţin diferit. Cum anume? Stai să vezi:
În momentul în care o persoană ajunge invalidă total, ea nu mai poate genera venituri, pe de o parte, şi începe să cheltuiască, pe de cealaltă. Acesta în condiţiile în care obiectivele urmărite într-un astfel de context sunt cel puţin două: recâştigarea stării de sănătate (unde e posibil), respectiv menţinerea intactă a standardului de viaţă personal şi al familiei ca înainte de producerea riscului.

Exemplu concret: venitul nevoiaşului se reduce cu cât producea el în mod normal (500 lei / lună), iar al bogatului la fel (500.000 lei / lună). Sesizezi diferenţa?

Apoi, accesul la serviciile de sănătate e diferit: nevoiaşul va merge la un spital de stat, bogatul va dori să meargă la Viena – crezi că costă la fel? Mă îndoiesc.
Nu mai vorbesc de situaţia în care se produce decesul: pentru a-şi păstra standardul de viaţă existent înainte de producerea evenimentului nedorit,  familia celui mai sărman are nevoie de un „ceva” sau „cineva” care să înlocuiască cei 500 de lei lunar, iar a înstăritului să-i „pompeze” 500.000 lei.
Iar dacă la cele de mai sus adăugam şi „ingredientul surprinzător” (mulţi bogaţi sunt cel puţin la fel de atenţi cu cheltuirea banilor ca şi nevoiaşii), putem face următoarea deducţie logică: nu puţine sunt cazurile în care pentru cei înstăriţi contează foarte mult dacă consumă din propria avere pentru depăşirea situaţiilor ilustrate mai sus. Ceea ce ştiu eu e că o asigurare de viaţă are tocmai rolul de a „pompa bani” în astfel de contexte.
Deci, „Eşti prea bogat ca să-ţi cumperi o asigurare de viaţă?”. Doar tu, bogătane, ştii răspunsul la această întrebare.
Eu pot doar să fac presupuneri...

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Sunt PREA EU ca să îmi cumpăr o asigurare de viaţă).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!