Eveniment Internaţional
TCIP sau cum poţi asigura cu succes catastrofele naturale
Autor:Mihai CRĂCEA
Miercuri, 01 Octombrie 2014

La fel ca şi economia locală, asigurările în Turcia cunosc o dezvoltare constantă şi sustenabilă, atrăgând interesul marilor grupuri internaţionale, prezente deja în număr mare pentru a valorifica potenţialul pieţei.
În primul rând, numărul total de poliţe este în creştere. Pe de altă parte, penetrarea asigurărilor este încă scăzută în comparaţie cu alte ţări europene, a explicat Kerem OZDAG, Secretar General Adjunct al Asociaţiei Companiilor de Asigurări şi Pensii din Turcia, în cadrul Conferinţei Internaţionale de Asigurări de la Istanbul, desfăsurată pe 25-25 septembrie a.c.
Pentru a fi mai explicit, gradul de penetrare al asigurărilor în PIB-ul Turciei a fost de 1,5% în 2013, mult mai scăzut decât media europeană de 6-7%. Încă mai avem un drum lung de străbătut, însă facem progrese semnificative şi încercăm să valorificăm uriaşul potenţial pe care îl deţine piaţa locală, a detaliat OZDAG.

Evoluţia TCIP, supusă dezbaterii

Unul dintre subiectele principale ale evenimentului a fost evoluţia din ultimii ani a Pool-ului de Asigurare împotriva Catastrofelor din Turcia (TCIP), entitate înfiinţată în 1999, după devastatorul cutremur produs în marea Marmara.
TCIP are, în prezent, 6,6 milioane de poliţe active, iar gradul de penetrare a ajuns la 37% după ce, recent, autorităţile au decis că, pentru a creşte gradul de penetrare al asigurărilor obligatorii împotriva cutremurelor, a fost necesară o schimbare a legislaţiei.
Sistemul a fost lansat în anul 2000 şi, după 12 ani de activitate, am modificat legislaţia, a declarat Ahmet GENC, Şeful supravegherii în asigurări din cadrul Trezoreriei din Turcia.
Unul din obiectivele principale a fost să creştem numărul 'punctelor de control', numărul momentelor în care putem verifica dacă o casă este asigurată. În trecut, puteam face acest lucru doar când o locuinţă era cumpărată sau vândută. Acum, am introdus contractele pentru apă şi electricitate pe lista 'punctelor de control'. Prin implementarea acestei măsuri, numărul poliţelor de asigurare obligatorie a crescut până la actuala cifră de 6,6 milioane, a adăugat acesta.
Noua reglementare a intrat în vigoare în august 2012 şi a contribuit la creşterea gradului de penetrare al acestor poliţe, obligând proprietarii să aibă o asigurare în vigoare pentru a putea încheia un contract de utilităţi. Ca rezultat, numărul poliţelor a crescut cu 65% în perioada imediat următoare.
Asigurarea este un mijloc puternic de întărire a protecţiei împotriva evenimentelor catastrofale. Pierderile cauzate de catastrofele naturale sunt o povară semnificativă pentru sectorul public şi, în cele din urmă, pentru persoanele fizice şi juridice neasigurate, a declarat Kerem OZDAG.
Aceasta este o realizare importantă, dar, pe de altă parte, această rată de penetrare este încă scăzută pentru o asigurare obligatorie, a adăugat el.
Potrivit autorităţilor, 93% din teritoriul turcesc este expus diferitelor riscuri catastrofale şi 98% din populaţie locuieşte în aceste regiuni.
Cel mai important lucru este să menţinem ritmul. De asemenea, este evident că, pentru a creşte gradul de penetrare, trebuie să îmbunătăţim mai întâi gradul de conştientizare a nevoii de asigurare, a declarat Kerem OZDAG.
În urmă cu 15 ani, cutremurul Marmara a cauzat pierderea multor vieţi omeneşti şi circa 38.000 de locuinţe au fost avariate. Valoarea pagubelor a depăşit 17 miliarde de dolari.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (TCIP sau cum poţi asigura cu succes catastrofele naturale).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii


TOP Stiri 1asig

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!