Interviu
Theodor ALEXANDRESCU, Director General, ALICO Asigurări România S.A.

Previziuni optimiste în 2011 pentru ALICO Asigurări România în beneficiul clienţilor săi.

 



Cum evaluaţi anul 2010 din punct de vedere al rezultatelor ALICO Asigurări România?
Pentru ALICO Asigurări România, anul 2010 a fost un an bun, de creştere, într-un cuvânt: profitabil.
Creşterea a fost susţinută de proiectele lansate în 2009, când am extins liniile de distribuţie şi tipurile de produse. Rezultatele acestora au fost vizibile anul trecut şi vor continua în 2011.

Care sunt perspectivele asupra anului 2011 în piaţa de asigurări de viaţă?
2011 este sub semnul optimismului, dezvoltarea acestui an având la bază creşterea profesionalismului în industria asigurărilor de viaţă. De asemenea, implementarea Solvency II va oferi o mai bună guvernanţă corporativă pentru companiile de asigurări. Proiectul este o iniţiativă legislativă, iar companiile de asigurări îşi vor alinia practicile la bunele condiţii de desfăşurare a activităţii prevăzute de această directivă. Acesta este unul din programele legislative prin care companiile vor deveni mai transparente, mai solide financiar, iar protecţia asiguraţilor va fi îmbunătăţită.
Alte exemple de programe legislative implementate cu un scop similar sunt norma emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, referitoare la desfăşurarea activităţii brokerilor de asigurări sau norma de licenţiere a agenţilor.
Din perspectiva preluărilor şi achiziţiilor la nivelul pieţei, estimăm că 2011 va fi un an marcat de consolidări ale pieţei, în sensul că acele companii care nu au înregistrat rezultate financiare pozitive vor încerca să îşi limiteze activitatea în România, redefinindu-şi strategia locală, aceste companii fiind predispuse preluării.
Noi, ALICO, suntem întotdeauna atenţi la oportunităţile pieţei şi evaluăm iniţiativele care ne pot ajuta să creştem profitabil. În astfel de situaţii, companiile sunt evaluate prin prisma mai multor considerente: portofoliul de clienţi, distribuţia (directă sau subcontractată), management-ul – are valoare dacă respectiva companie este preluată de un grup sau companie care nu are prezenţă pe piaţa locală.

 

2011 este sub semnul optimismului, dezvoltarea acestui an având la bază creşterea profesionalismului în industria asigurărilor de viaţă. De asemenea, implementarea Solvency II va oferi o mai bună guvernanţă corporativă pentru companiile de asigurări.

 

Am observat că în 2010 evoluţia pieţei de asigurări de viaţă a fost susţinută de produsele unit-linked. Care estimaţi că sunt cele mai căutate asigurări de viaţă în 2011?
Clasa de produse care se va dezvolta în continuare şi în acest an este cea a produselor unit-linked (cu componentă investiţională), dacă nu sunt modificări în legislaţia privind deductibilitatea fiscală a primelor de asigurare şi nu este iniţiată nici reforma sistemului de sănătate. Dacă aceste iniţiative legislative ar fi puse în practică, atunci factorul de creştere ar fi cu siguranţă asigurările de sănătate şi cele de viaţă, pentru care ar fi prevăzute deductibilităţile fiscale.
Consider relevant să fac deosebirea între produsele cu beneficii garantate şi produsele de investiţii cu garanţii oferite prin produse structurate.
În primul caz, beneficiile sunt garantate de companie prin capitalul propriu, iar în al doilea caz, garanţiile sunt oferite de emitentul produselor structurate.
Alte produse de asigurare care vor înregistra creştere în 2011 sunt cele distribuite prin bănci, acestea fiind asigurări standardizate ce oferă beneficii de economisire şi protecţie, fie ataşate unui produs bancar sau achiziţionate separat de acesta.
În ceea ce priveşte produsele distribuite prin brokeri, acestea vor resimţi un regres datorită legislaţiei.
În mod similar, în lipsa unei legislaţii adecvate, produsele oferite în calitate de beneficii pentru angajaţi vor stagna, deşi au un potenţial foarte mare de dezvoltare într-un context legislativ favorabil.

Având în vedere contextul economic din 2011, ce strategie de piaţă veţi aborda în acest an?
Ne vom dezvolta atât prin creştere organică, dar şi prin posibile achiziţii de distribuţie, cu perspective de a deschide agenţii şi în alte oraşe: Târgu Mureş, Sibiu, Satu-Mare.
Avem în plan dezvoltarea de noi parteneriate cu băncile, pentru a pune la dispoziţia clienţilor poliţe individuale oferite la ghişeu de ofiţerul bancar (OTC), precum şi pregătirea Departamentului de Beneficii pentru Angajaţi (Employee Benefits), cu scopul de a pune la dispoziţia clienţilor pachete competitive în momentul în care această piaţă se va „deschide”. În prezent, acest domeniu este neexploatat, datorită lipsei stimulilor fiscali.
Referitor la strategia de produs, pregătim asigurări de grup, medicale şi cu componentă de economisire pentru perioada pensiei, alături de produse individuale de sănătate.
În privinţa investirii activelor noastre în instrumente sigure, analizăm cu seriozitate fondul Proprietatea, ce constituie un potenţial de investiţii pentru noi.
La nivel global, în urma achiziţiei din 1 noiembrie 2010, ALICO face parte din MetLife Inc., care este un lider global în asigurări, anuităţi şi programe de beneficii pentru angajaţi, oferind acum servicii pentru 90 milioane de clienţi în peste 60 de ţări. Datorită experienţei cumulate a MetLife şi ALICO la nivel internaţional, avem posibilitatea în perioada următoare de a pune la dispoziţia clienţilor noştri şi mai multe instrumente ce îi ajută să-şi protejeze viitorul din punct de vedere financiar.

 

Consider că partenerii noştri actuali şi potenţiali ar trebui să ştie că suntem pregătiţi cu un program de formare şi sprijin logistic pentru creşterea competitivităţii şi a profesionalismului brokerilor de asigurări. Avem mijloacele şi resursele necesare pentru a susţine adaptarea şi reorientarea lor către un model de distribuţie de tip consultativ.

 

Ce mesaj aveţi pentru piaţa de brokeraj şi partenerii de distribuţie cu care colaboraţi?
Consider că partenerii noştri actuali şi potenţiali ar trebui să ştie că suntem pregătiţi cu un program de formare şi sprijin logistic pentru creşterea competitivităţii şi a profesionalismului brokerilor de asigurări. Avem mijloacele şi resursele necesare pentru a susţine adaptarea şi reorientarea lor către un model de distribuţie de tip consultativ.

În concluzie, ce previziuni aveţi pentru acest an?
Pentru noi, 2011 va fi un an al creşterii, al dezvoltării companiei, susţinută atât prin produsele şi serviciile orientate în beneficiul clienţilor, cât şi prin intermediul practicilor de guvernanţă corporativă pe care le vom continua: management-ul riscului, control şi audit intern.

Acest articol este proprietatea Media XPRIMM si este protejat de legea drepturilor de autor.
In lipsa unui acord scris din partea Media XPRIMM, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol. Este necesara precizarea sursei si inserarea in mod vizibil a linkului articolului (Theodor ALEXANDRESCU, Director General, ALICO Asigurări România S.A.).

Comenteaza articolul

Nume*
Comentariu*
Pentru a valida comentariul, va rugam introduceti textul din imagine:

Ora de Risc

Bunurile sau viata? Ce isi asigura romanii?

Paul SWOBODA - Presedinte al Directoratului GRAWE Romania

Adina MANDOIU - Director de Marketing, PR si Comunicare, GRAWE Romania

Sergiu COSTACHE - Revista PRIMM Asigurari & Pensii

Revista PRIMM este realizata
cu sprijinul urmatoarelor companii
carora le multumim!